S-a glosat mult, în ultimii ani, pe marginea a ceea ce unii au numit, fascinaţi de impactul tehnologiilor legate de Internet şi de comunicaţiile mobile, „Noua Economie.” Cu timpul, s-a dovedit că „Noua Economie” nu este tocmai nouă, că este şi ea supusă, în mai mare sau mai mică măsură, aceloraşi reguli ca şi „Vechea Economie” a capitalismului industrial şi financiar. Dar am uitat ceva, esenţial, după opinia unora dintre cei care nu reduc viaţa la componenta sa economică: faptul că „Noua Economie” este, în esenţa ei, una a bunurilor simbolice, dematerializate.
Bogăţia se formează altfel în ceea ce numim „societatea cunoaşterii”, sau „Noua Societate”. „Noua Societate” va avea un impact cu mult mai mare şi mai profund asupra oamenilor decât percepem noi acum, atât a celor din lumea dezvoltată, cât şi, deşi în mai mică măsură, asupra celor din lumea în curs de dezvoltare. „Noua Societate” va fi cu mult diferită de aceea structurată de societatea industrială, care şi-a atins apogeul în cea de-a doua jumătate a secolului 20. Mai mult, ea va fi deosebită şi de ceea ce se aşteaptă cei mai mulţi dintre oameni.
Aşa cum scria Peter Drucker, „Noua Societate„ va fi una a cunoaşterii. Cunoaşterea este resursa-cheie a viitorului. Grupul dominant în rândul a ceea ce încă numim „clasă muncitoare” va fi acela al „muncitorilor cu mintea”, dacă este să folosim o parafrază pentru „knowledge workers”. Acest grup va avea trei caracteristici principale: va fi trans-frontalier, căci cunoaşterea traversează frontierele chiar mai repede decât banii; va avea o mare mobilitate socială în sus, prin facilitarea accesului tuturor la educaţie şi formare profesională de calitate; va avea potenţial pentru eşec în aceeaşi măsură ca şi pentru succes, pentru că oricine poate dispune de „mijloacele de producţie” necesare, adică de cunoştinţele necesare obţinerii unei slujbe, dar nu toţi vor fi câştigători. Aceste caracteristici, cărora li se adaugă creşterea puternică a populaţiei în vârstă şi reducerea celei tinere, care implică schimbări în modul în care este ocupată forţa de muncă, fac din „Noua Societate” una extrem de competitivă.
Iar un impact determinant îl vor avea tehnologiile informaţionale, în special Internetul. De această dată, graţie Internetului şi comunicaţiile mobile, indivizii şi organizaţiile pot intra în competiţie cu oricine, la nivel global. Sigur că economia este un factor puternic structurant al „Noii Societăţi”. Producţia de bunuri materiale, chiar dacă are un anumit grad de mobilitate-vezi procesul de de-localizare a producţiei de bunuri industriale şi de consum, declanşat de prima criză a petrolului, în anii 70, şi accelerat de emergenţa economiei Chinei, ţară care a devenit cel mai mare manufacturier la planetei – este totuşi aproape imobilă în raport cu producţia de bunuri simbolice.
Acestea din urmă pot fi produse oriunde, de oricine, şi puse la îndemâna consumatorului aproape instantaneu. Din acest punct de vedere, Internetul şi tehnologiile care stau la temelia lui ilustrează cum nu se poate mai bine teza lui Marshall Mc Luhan, expusă în „Galaxia Gutenberg”, conform căreia tehnologiile nu sunt simple unelte la îndemâna omului, ci mijloace prin care el se re-inventează. Problema pe care ne-o punem este: cum ne re-inventăm, cum ne schimbă modul de a gândi şi de a relaţiona unii cu alţii noile tehnologii?
Tiparul a permis omului să trăiască simultan mai multe experienţe de viaţă, plecând de la premiza că fiecare carte este un nou univers, un nou punct de vedere asupra uneia şi aceeaşi realităţi. Internetul şi noile tehnologii comunicaţionale duc lucrurile mai departe. Ele ne permit să trăim mai multe realităţi în acelaşi timp, prin capacitatea lor de a face posibilă crearea de „realităţi virtuale.” Această posibilitate poate genera o repliere spre sine a omului, o nouă sedentarizare a lui, după ce vreme de mai bine de două secole migraţia reprezentat un fenomen însoţitor al procesului de dezvoltare prin industrializare.
Stăm sub semnul a două tendinţe opuse: nomadismul şi „cocooning”-ul, adică tendinţa de a rămâne într-un spaţiu protejat, o ”bulă”, care oferă siguranţă şi posibilitatea, prin intermediul noilor tehnologii, de a îndeplini obligaţiile sociale fără a ieşi din acel „cocon”. Noile tehnologii ale realităţii virtuale permit o sinteză cu consecinţe considerabile. Să nu uităm că suntem o societate 20-80, adică 20% din populaţie consumă 80% din resursele planetei. Deci din aceste 20% se vor recruta cei mobili, care vor călători cu adevărat, în lumea noastră reală, cu mijloace reale: tren, vapor, avion, automobil, vor vizita muzee reale, vor simţi cu adevărat briza mării şi vor auzi cu adevărat zgomotul valurilor. Din rândul celorlalte 80% se vor recruta călătorii prin realităţile virtuale, vor vizita muzee virtuale, vor vedea mări şi oceane virtuale. Mai mult, vor putea trăi, ca în cazul jocului „ Second Life”, vieţi virtuale, în lumea pe care şi-o vor crea după propria lor dorinţă, o lume în care regulile nu mai sunt impuse de alţii. În această lume virtuală fiecare poate da frâu creativităţii, dar poate scoate la lumină fantasmele şi demonii care îl bântuie.
„Realitatea virtuală” va fi „drogul recreaţional” al „Noii Societăţi”, marihuana „digitală”. Mai mult, noile tehnologii de simulare permit transformarea tridimensională a „realităţilor virtuale”, inserând astfel individul în acea” realitate” , făcându-l să inter-acţioneze cu elementele realităţii, să obţină reacţii din partea acestor componente virtuale. Realitatea virtuală tridimensională poate deveni maşina de călătorii în timp a „săracilor” „ Noii Societăţi.” Este, de fapt, o călătorie în cyberspaţiu. Cyberspaţiu în care sunt deja posibile şi activităţi sexuale virtuale, lucru care, aşa cum remarca maliţios Jacques Attali, constituie singurul răspuns al ştiinţei la bolile cu transmisie sexuală!
În faţa noastră se află o sfidare căreia nu suntem pregătiţi să-i facem faţă. Lumea reală are legile, valorile şi tabuurile ei, are constrângerile şi limitele ei. Lumile virtuale le pot avea pe ale lor, sau pot fi un spaţiu perfect anarhic, în care nu se aplică nici-o lege. Vom putea trece aşa uşor dintr-o lume în alta, practic instantaneu? Putem opera cu mai multe seturi de valori şi de reguli?
Trecerea de la lumea comunistă la cea democratică poate oferi unele răspunsuri. Dar nu din punctul de vedere al lumii reale. Ci din punctul de vedere al confruntării lumii imaginare pe care ne-am construit-o fiecare în totalitarism, dându-i valoare absolută de normalitate, şi numind-o fie capitalism, fie democraţie, şi lumea reală care a rezultat. Noi nu suntem decepţionaţi şi frustraţi de realitate, aşa cum este ea, ci de faptul că realitatea nu corespunde cu lumea din imaginaţia noastră. Nu există o a „doua viaţă” în lumea noastră reală. Dar suntem tot mai tentaţi să trăim în lumea virtuală, crezând că astfel vom scăpa de servituţile de zi cu zi. Numai că şi realitatea virtuală îşi are servituţile şi coşmarurile sale, pe care nu le putem şterge cu o singură apăsare pe butonul mausului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu