Câteva vorbe despre trecut, ca viitor.

Nu vreau să fac un bilanț. Cred că, pentru foarte mulți dintre noi, 2016 este unul dintre acei ani oribili, pe care am vrea să-i uităm cât mai repede. Din păcate a lăsat urme în sufletul nostru, iar rănile nu se vindecă așa ușor. 

Mă rezum la câteva lucruri despre politică. Știu, o urâm, îi urâm și pe politicieni, selectiv și în diverse grade de intensitate, dar iubire dezinteresată  n-am văzut în domeniul ăsta, ci doar pe bani și pe sinecuri. E drept, nu de iubire au nevoie politicienii, și nici de ură. De respect, și de încredere, da. Dar, nu știu cum se face, prăpastia dintre ”noi” și ”ei” se tot adâncește, din vina ambelor părți. 

Anul 2016 este, prin excelență, anul în care ne-am luat cea mai zdravănă rație de ceea ce se numește, cu o sintagmă la modă, ”post-truth politics”, sau, mai pe românește spus, ”votați pe cine vreți voi, că de guvernat guvernează cine vrem noi”. Lucrurile nici nu sunt greu de explicat. În fond, spațiul public, marile teme de dezbatere, cele care fac obiectul guvernării, al politicilor publice, în general, sunt feliate, și se rețin doar acele felii care generează momente ”emo”, de obicei lucruri marginale, lipsite de relevanță pentru evoluția ansamblului social și economic. dar care au un mare impact mediatic. Așa ne-am ales cu Iohannis președinte, pentru că din tot ce merita, și trebuia, dezbătut în campania din 2014, ne-am ales cu felia ”votul diasporei, cei mai români dintre cetățeni sunt împiedicați să voteze!” Fundalul a mai fost ”condimentat” cu o felie de ”Jos comunismul!”, și peste toate au plutit îndemnurile tefeliste de ”Uniți, salvăm!”

Din 2015, și din momentul ”Colectiv” ne-am ales cu felia ”Corupția ucide!” și cu un guvern ”tehnocrat”, de fapt cu materializarea a ceea ce spuneam mai sus”guvernează cine vrem noi, nu pe cine ați votat voi!”  Evident, corupția e bine-mersi, vezi afacerea ”Cumințenia pământului”, starea sistemului de sănătate s-a degradat grav, exodul medicilor și personalului medical s-a accelerat, economia s-a degradat, la fel și nivelul de trai al majorității românilor.

După alegerile din vară, pentru administrația locală, s-a constat o respingere masivă a acestui tip de abordare a politicului. Toată lumea bună a elitelor, iute strâmbătoare din nas, e în trepidație: ”Proștii de români votează cu penalii! Sunteți un popor de corupți!” Izbucnirea Cossetei Chichirău este pilduitoare pentru gândirea celor cărora le pute ”politica”, dar care se scaldă precum porcii în noroi în avantajele ei: „Noi suntem cei care am muncit în străinătate, iar noi acolo am fost singuri, pentru că voi jefuiți țara! Pentru ca voi sunteți corupți și furați! De asta am plecat în străinătate!”

Și așa s-a mai tăiat o felie din realitate, apărând categoria ”penalilor”, care penali nu merită să stea în tribuna oficială de Ziua Națională, și nici să intre în Templul Integrității, la Cotroceni. Iar poporul i-a arătat păstrătorului integrității deștul, în cunoscutul semn obscen, i-a transmis că ”Penalii te salută!” și s-a dus vesel la urne, să voteze tot penali!

Feliile de politică, menite să creeze emoții, nu mai pot ține loc de politică. Oricât de avansată ar fi tehnologia, și oricât de spălați pe creier cei cărora li se servesc momente ”emo”, până la urmă ”burta” este cea care decide. Așa a fost mereu. Evident, pot fi câștigate alegeri și pe momente de acest gen. Numai că dezvrăjirea vine repede, și duce la creșterea frustrărilor și a neliniștii sociale. Dacă până prin urmă cu vreo câteva luni, hai, un an, cum ziceai ceva de rău de Iohannis, erai călcat în picioare, linșat, cu acte de sadism. Acum până și cei mai fanatici susținători ai lui au oarece jene când este să-și apere idolul. 

Trecutul, ca viitor, s-a epuizat. Degeaba încearcă unii să reîncălzească ciorba sleită, scoțând la înaintare dosare precum ”Revoluția” sau ”Mineriada”, sperând astfel că mobilizează trupele, altă dată iubitoare de ”Jos comunismul!” sau de ”Corupția ucide!” Cum ne-au arătat cu deplină cruzime momente precum ”Brexitul” sau politica de imigrație promovată de cancelarul german Merkel, politicile de austeritate sau populismul apelului la ”naționalism”, la ”preferințele naționale”, pe emoție nu se pot construi decât eșecuri, suferințe și pericole pentru democrație și libertate.

Nu idealizez politicul, politicienii, democrația. Dar fără ele nu se poate. Dacă vrem(dar vrem?) să nu ne mai imaginăm mereu viitorul ca pe o întoarcere în trecut, trebuie să ne rupem de politica post-adevăr. Să revenim la realitate, la agenda publică. Să nu ne mai lăsăm conduși de ”statul profund”, acest amestec toxic de oameni ai serviciilor, oameni din Justiție și grupuri de interese economice, care ne guvernează, total nedemocratic și ilegitim. 

PSD are o șansă uriașă de a reclădi încrederea în politică. Pentru asta trebuie să facă un singur lucru: să guverneze pe agenda publică, transparent și onest, în interesul cetățenilor, fără complicități cu statul profund. Restul se rezolvă, încet-încet. Și încă ceva: o guvernare bună are nevoie și de cetățeni buni. E cazul să ne schimbăm și noi, nu doar politicienii, să fim cetățeni în adevăratul sens al cuvântului. 

În rest, tot ce pot să sper este că ne-am creat anticorpi pentru tehnologiile manipulatoare ale politicii post-adevărului. 

La mulți ani!