După criza rachetelor sovietice din Cuba, ceea ce a ferit lumea de transformarea Războiului Rece într-un holocaust nuclear a fost o politică deliberată, și consecventă, de creștere a încrederii între cele două supraputeri și sisteme politico-economice și militare. După desființarea CAER, a Tratatului de la Varșovia și a URSS, SUA, și NATO, cuprinse de un soi de beție a puterii, au promovat constant în raporturile lor cu Rusia și mai nou, și cu RPC, o politică de creștere a neîncrederii și a încordării. Pentru asta orice mijloc, orice prilej, orice pretext au fost bune.
Dacă Washingtonul crede că asta este dovadă de putere, de siguranță, se înșeală amarnic. Este contrariul lor: nesiguranță și slăbiciune. Când au fost puternice și-au permis politica despre care aminteam, cea a sporirii încrederii. Merită o discuție aprofundată despre cauzele acestei nesiguranțe, dovedite de SUA. Una ar fi faptul că-și supraestimează importanța în sistemul relațiilor internaționale, că are ambiții care-i depășesc puterile și resurselor. Au trecut de la realpolitik la un soi de irealpolitik, o politică a fantasmelor, a falselor valori și principii.
Trist este că noi urmăm Washingtonul în noaptea minții lui, fără să ne pese de consecințe. Și ne mirăm că Rusia ne avertizează asupra consecințelor acestei opțiuni. Nu ne place avertismentul? Asta e. L-am primit. Depinde doar de noi cum reacționăm: continuăm să urmăm politica de până acum, a creșterii neîncrederii, sau facem eforturi să-i schimbăm cursul. Schimbare de care ar profita în primul rând SUA și NATO. Un nou Război Rece, o nouă cursă a înarmărilor, nu rezolvă nimic. Doar amplifică efectele crizei economice, pentru că a crește cheltuielile militare nu înseamnă nici mai puțin șomaj, nici mai puțină polarizare socială. Slăbiciunea este în primul rând internă, și într-o parte, și în cealaltă. Și nu cu cheltuieli militare sporite se rezolvă. Este o falsă siguranță.
Din păcate nici Trump, nici Clinton nu oferă vreo perspectivă liniștitoare, vreun semn că ar renunța la acestă politică păguboasă a creșterii neîncrederii. Iar la București nici vorbă de vreo tresărire de îngrijorare. Noi suntem toți americani până la moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu