Dragnea trebuie să plece. Deja a început aceeași campanie, internă și externă, dusă și împotriva lui Ponta. A ieșit Iohannis, a ieșit Daul(pe gunoiul ăsta îl vreau neapărat la mititica, deci o întreb din nou pe Lulutza: câți din banii șutiți din afacerea Microsoft au mers către finanțarea Congresului PPE de la București, și câți pentru ”convingerea” lui Barroso și Daul să-l sprijine pe băsescu în vara lui 2012?), mâine precis iese cuplul Gorghiu-Bleaga să ceară același lucru. Și e doar începutul.
Dragnea trebuie să înțeleagă că este de datoria lui să plece. Nu e în situația lui Ponta. În cazul lui Ponta NU s-a pronunțat nicio instanță. În cazul lui, da. Nu discutăm despre ridicolul procesului, și nici despre ticăloșia judecătorilor. Care au dat-o la temelie democrației. Vine și pentru ei vremea decontului. Deocamdată vorbim despre Dragnea. Și despre viitorul PSD. Care este și viitorul politicii românești, adică al pomenitei democrații. Se poate găsi o soluție de compromis, cu acoperiți, fără acoperiți, cu Zgonea, fără Zgonea.
Dincolo de asta avem o criză și mai periculoasă. Ce vedem acum, cu scandalul din PSD, cu nominalizarea lui Marian Munteanu, cu eliminarea lui Orban, cu tot felul de decizii bizare prin partide și la Guvern(plin și ăla de stele mai ceva ca un cer senin de vară-toamnă), este expresia publică a unui teribil război, atât din interiorul serviciilor, SRI, respectiv SIE, cât și între servicii. Război dus și direct, și prin intermediari, respectiv politicieni, jurnaliști, oengiști. Este ceva inimaginabil. Războiul este purtat cu o violență pe care nu mi-am imaginat-o vreodată.
Cred că există acum, în servicii, o mare nemulțumire. Legată în principal de amestecul în politică al unor șefi și al unor structuri. Structuri care sunt destinate cu totul altor misiuni. Nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că acest amestec se va întoarce ca un bumerang împotriva serviciilor. Ele sunt obligate să lucreze cu politicul. Și dacă neîncrederea politicului în servicii se acutizează, ca reacție de apărare împotriva acestor abuzuri comise de servicii, direct, sau cu mâna DNA, serviciile nu-și mai pot face treaba pentru care au fost proiectate. Șantajând judecătorii CCR, spre pildă, vezi cazul Greblă, scoțând la înaintare tot felul de deputați șantajabili, doar pentru a trece o lege de care SRI chiar nu are nevoie, Serviciul este total detestat, deși idioții utili din Parlament, presă și oengeuri îl ridică în slăvi. Este slava născută din frică. Și din frustrări. Sigur va veni și nota de plată pentru toți acoperiții, și descoperiții, care pun acum pe butuci partide, societate civilă, Parlament. Dar mai gândește cineva în țara asta?
Ei bine, se naște un soi de mișcare de rezistență în sânul serviciilor. Rezistență la prostituția de acum, la sarcinile mizerabile pe care le îndeplinesc, sarcini dincolo de Constituție și de legi. Eu am mai scris asta, o scriu din nou: cum ofițerii de informații n-au depus jurământ de credință față de puternicii zilei, indiferent de numele lor, n-au nicio obligație să le servească interesele meschine, să le ofere muniție împotriva adversarilor politici, sau capul lor. Cei care au înțeles care este datoria lor e cazul să le spună ticăloșilor și gunoaielor care folosesc serviciile în alte scopuri: ”Gata, bă! Ajunge!” Și-ar spăla păcatul complicității cu acești indivizi abuzivi. Aștept s-o facă. Pentru că distrugerea partidelor, fie că e vorba de PSD, PNL, ALDE, UDMR, UNPR și ce-o mai fi, nu înseamnă că treburile vor merge mai bine. Nu, vor merge mai rău. Vom avea cea mai proastă administrație locală după alegerile din 5 iunie. Administrația centrală este deja blocată. De trei ani n-am cheltuit un ban din fondurile europene pe 2014-2021. Și tot așa.
Criza asta este una politică, și nu poate fi rezolvată nici de DNA, nici de servicii, ci tot de politic. Un politic autonom, care să fie lăsat să-și facă treaba, fără să intervină acoperiții sau descoperiții serviciilor, nici idioții din DNA, și nici ”gânditorii” din ”societatea civilă”. Curățarea politicii de gunoaie e treaba noastră, a cetățenilor, nu treaba lor. Altminteri criza se va rezolva în stradă. Și de data asta va fi ”pe bune”, nu cu ”tineri frumoși și liberi” cu epoleți, și nici cu ”revoluționari” închiriați cu ziua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu