O nouă victorie a neo-liberalismului

Într-un fel, atentatele teroriste din Europa reprezintă o nouă victorie a neoliberalismului. Explicația este extrem de simplă: totul se judecă în termeni economici. Costuri/beneficii. Risc, gestionarea lui. Integrarea emigranților este un cost pentru toți cei care nu pot judeca lucrurile altcumva. Și au zis ei că trebuie eliminat. O vreme lucrurile au fost calme, au funcționat din amintirea stării trecute. După care au apărut problemele cu emigranții ce nu mai beneficiau de politicile de integrare. Cum problemele erau marginale, iar costurile gestionării foarte mici, decidenții și-au zis că merge și așa.

În timp lucrurile s-au agravat, dar iar a funcționat amintirea vremurilor în care problemele erau marginale, și efectele lor, suportabile. După care a apărut violența. Și ea marginală, la început. Cu care autoritățile s-au descurcat cu ceea ce au avut la îndemână, iar costurile nu erau foarte mari, dimpotrivă.

Acum lucrurile au explodat. Costurile au devenit foarte mari, în termeni de pierderi de vieți omenești, de pagube materiale, de afectare gravă a circuitelor economice. Riscurile reprezentate de terorism, de ieșirea de sub orice fel de control a unor largi comunități, și nu doar islamiste, nu mai pot fi controlate. Problema s-a întins ca un cancer, a metastazat. De ce?

Pentru că aceeași schemă de gândire s-a aplicat nu doar în cazul integrării emigranților. Pacea socială costă, e adevărat. Dar nimeni n-a vrut să admită-dogma obligă!- că beneficiile păcii sociale întrec cu mult costurile. Și au tăiat și costurile păstrării păcii sociale, adică finanțarea programelor sociale. O vreme a funcționat. Acum lucrurile s-au acutizat și în acest domeniu. Iar dacă emigranții sunt puțini, săracii Europei sunt tot mai mulți. Și se radicalizează, la rândul lor. Iar cele două medii radicalizate încep să-și dea mâna.

Iar ca totul să fie și mai periculos, în tot acest timp politicul a fost deposedat de putere. Deci nu mai poate îndrepta nimic din erorile trecutului. Nu e lăsat de economic. Gândirea uni-dimensională produce monștri și face ravagii.

Cei care au generat acest dezastru uman, și economic, deopotrivă, își îndreaptă acum privirea spre totalitarism, ca soluție de salvare. Această soluție nu există, însă. Dictatura nu rezolvă nimic. Chiar nu rezolvă. Nu există soluții militare pentru probleme sociale. Pot detalia, dar n-are rost.

Bogații, care au vrut să fie și mai bogați, și-au tăiat craca de sub picioare atunci când au refuzat să mai plătească prețul păcii sociale. Un cost, cum spuneam, infinit mai mic decât costurile situației de acum, care tinde să se agraveze. Riscurile astea nu pot fi gestionate, oricât de sofisticate ar fi mijloacele de analiză. Vin doi idioți, împingând niște caddyuri de supermarket pline cu explozibili, și pun pe burtă un continent. Iar dacă cineva crede că lumea se va obișnui să trăiască în teamă permanentă nu știe pe ce lume trăiește.

Altminteri trăim în cea mai bună dintre lumi...