Un tragic cerc vicios.

Încerc să fiu scurt: există o explicație simplă a eșecurilor în serie ale serviciilor secrete occidentale în a preveni atacurile teroriste, pentru că nu doar francezii au zbârcit-o. Au eșuat și englezii, și spaniolii, și belgienii. Serviciile lor suferă-ca și SRI, de altminteri!-de sindromul ”Curul pe scaun și căștile pe urechi!” S-au birocratizat. Lucrătorii sunt ”funcționari publici cu statut special”, nu militari, care acționează la ordin. Mizează mult prea mult pe tehnologie. Cred că dacă strâng foarte multe date despre fiecare cetățean, pot să-i detecteze pe aceea care prezintă riscuri de securitate. Nu pot, dovadă atentatele de la Paris.

Să-i lăsăm pe zgubiliticii de prin toate cotloanele lumii, care postează pe YouTube faptele lor de vitejie. Ăia sunt niște cretini. Cei care planifică și execută atentatele din Europa sunt din altă specie. Nu se mai dau pe Internet, și nici pe nu prea mai discută la telefon. Au evidente cunoștințe de contraspionaj, semn că au avut profesori buni, care profesori au învățat de la profesioniști, din țările pe care acum le atacă. Sunt cetățeni ai țărilor atacate, sau din țări europene membre ale Spațiului Schengen. Au o mare autonomie în alegerea țintelor și a momentului atacului. Dispun de finanțări care nu atrag atenția, cel mai adesea în bani lichizi. Este foarte probabil să-și fi făcut din timp depozite de arme, muniții și explozivi, pentru a nu atrage atenția asupra lor, căutând să le procure de pe piața neagră.

Mai mult, formează grupări închise ermetic, greu de penetrat din afară. În general sunt rude. Au grijă să nu fie reperați în prezența unora care știu că sunt în atenția serviciilor secrete. Și, ce-i și mai rău, învață din propriile erori, dar cunosc bine și slăbiciunile poliției și serviciilor de securitate. Este un război asimetric, dus într-un spațiu cu totul nou.

Mai este ceva: misiunea lor este ușurată de ruptura tot mai mare dintre stat și cetățean, de neîncrederea cetățeanului în stat, în capacitatea lui de a fi partenerul cetățeanului, de a rezolva problemele lui. Serviciile au greutăți în a învinge reticențele cetățenilor, de a-i convinge să coopereze. De ce? Tocmai din cauza abuzurilor lor, de genul supravegherii generalizate. Oamenii le privesc chiorâș, pentru că atentează la libertatea lor. Iar fără colaborarea cetățenilor, serviciile nu pot face mare lucru. Pare că serviciile de informații au uitat care le sunt prietenii, și care dușmanii. Iar când cetățenii devin dușmanii, nimic nu mai funcționează.
Un cerc vicios, care devine tragic. Avem la ce medita.