Scrisoarea a II a către Martin Schulz

               Excelenței sale domnului Martin Schulz,

        Președintele Parlamentului European

                Excelență,

        Mă văd obligat să vă scriu din nou. Ca și în prima mea scrisoare-care a fost tratată cu totală indiferență, în clasicul de acum respect față de valorile europene-subiectul este starea democrației în România. Mă tem că pentru dumneavoastră, ca și pentru alți lideri ai Uniunii Europene, acesta nu este un subiect care să merite atenție. Nu pare că ați fi înțeles ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, din ascensiunea mișcărilor extremiste, naționaliste, antisemite, xenofobe, din scăderea dramatică a sprijinului cetățenilor atât pentru democrație, cât și pentru construcția europeană.

        De la precedenta scrisoare, Excelență, în România s-a petrecut încă un fapt extrem de grav, la care atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European, au contribuit din plin. Am să fiu extrem de scurt. O femeie a stat șase luni în arest preventiv, pentru o faptă care nu există, așa cum a decis, definitiv, o instanță, în ciuda presiunilor făcute asupra judecătorilor, și în pofida abuzului de putere comis de cel mai înalt magistrat al țării, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, și de șefa Direcției Naționale Anticorupție.

        Victima acestui incredibil abuz nu este un politician, acuzat de ”corupție”, și sacrificat pe altarul ”ridicării MCV”, cum s-a mai întâmplat, în aplauzele ipocrite ale Bruxellesului. Nu, victima este un cetățean obișnuit, care a avut ”tupeul” să îi ceară primului magistrat al țării să-i plătească pentru munca sa în firma soțului respectivului magistrat.

        Răspunsul la această cerere legitimă a fost un proces kafkian. Femeia a fost denunțată de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, pentru șantaj. În pofida tuturor prevederilor legale, ancheta a fost efectuată de Direcția Națională Anti-corupție, și femeia a fost aruncată în închisoare în câteva ore. Mai mult, în tot acest timp nu i-au fost respectate drepturile procesuale, a fost obligată să se apere singură, pentru că niciun avocat nu a avut curajul s-o apere împotriva atotputernicei șefe a Înaltei Curți, și împotriva procurorilor anti-corupție. Deși nu există nicio probă împotriva ei, în primă instanță a fost condamnată la trei ani cu suspendare. La apel, spre cinstea lor, doi judecători au curmat abuzul acestei individe, care își bate joc de justiția română, și au achitat-o pe pârâtă. Repet: fusese condamnată pentru o faptă care nu există!

        N-am văzut o urmă de mirare, nu mai vorbesc de proteste, din partea celor care monitorizează România pe Justiție. Nici din partea ”societății civile” românești, în care Uniunea Europeană a investit, în timp, zeci de milioane de euro, pentru ”implementarea democrației”. Este o tăcere mormântală. Cele două vinovate de acest incredibil abuz sunt în continuare în funcție. Și taie și spânzură în justiție, dispun cum vor de viața și de carierele oamenilor.

        În aceste condiții presiunile exercitate asupra Parlamentului de la București de Comisia Europeană, și de Parlamentul European, pentru a nu modifica prevederile din Codul Penal care au permis acest imens abuz, sunt  inacceptabile și periculoase. Mai mult, sunt o gravă ofensă adusă unei națiuni suverane, căreia i se neagă exercițiul suveranității. Dacă ați vrut să ne arătați cât preț puneți pe valori și pe reguli, ați reușit! Felicitări!

        România este deja o dictatură, vă place sau nu. Cu largul concurs al Bruxellesului. Dictatorul este acum operă colectivă. Dar esența totalitară a actualului regim este indubitabilă. Pe cetățeanul abuzat și distrus de sistem nu-l încălzește cu nimic faptul că este victima unui om, sau a unui sistem, în care Justiția și serviciile secrete își dau mâna.

        Vina Uniunii Europene pentru situația din România-incluzând aici și Parlamentul European-este evidentă, și trebuie să v-o asumați. Nu vă mai puteți ascunde după scuza ”combaterii corupției”. România nu este iadul corupției. Așa o prezintă aceia care controlează politica internă a României, invocând acest pretext. Știți foarte bine că așa stau lucrurile.

        Disprețul dumneavoastră, și al altora ca dumneavoastră, față de realitate, aroganța cu care ne tratați, sunt gata să transforme sprijinul românilor față de Uniunea Europeană în refuz al ei, și chiar în ură. Rusofobiei îi va urma eurofobia.

        Nu ignorați vocea oamenilor simpli. Sunteți acolo datorită votului lor. Aveți obligația să-i ascultați și pe ei, să țineți cont de spusele lor. În loc să-i felicitați pe aceia care comit abuzuri împotriva cetățenilor, apărați-i pe cetățeni de abuzurile lor. Asta, dacă vă mai înțelegeți menirea, și motivul pentru care sunteți președintele Parlamentului European.

Închei această scrisoare așa cum am încheiat-o și pe prima: ”O democrație nu poate fi construită pe teamă...Teroarea nu poate fi un instrument de guvernare. Dacă acesta este viitorul democrației, eu, unul, nu mă imaginez în acest viitor. Dumneavoastră v-ați imagina?”

  

Cu respect, în ciuda indiferenței dumneavoastră, același

Constantin Gheorghe