duminică, 29 martie 2015

Putere și gândire totalitară



Campania scelerată declanșată de ANAF împotriva mediului de afaceri autohton pune capac prostiilor lui Ponta. Corupția și evaziunea fiscală se pot combate și fără abuzuri și crize de nervi. Iar dacă n-a aflat, poate află și Ponta, altminteri absolvent de drept, că există un principiu, al proporționalității în ceea ce privește greșeala și pedeapsa. În plus, dacă ar fi înțeles ceva din felul în care funcționează economia, ar fi văzut că sunt decizii ale căror costuri depășesc cu mult beneficiile. Nu închizi o afacere o lună de zile pentru diferențe de casă de sub un euro, doar pentru a da ”exemple”.

I-am înjurat pe comuniști, pentru disprețul arătat față de individ, de viața lui, dispreț care venea din privilegierea ”ansamblului”. Din păcate acum avem dispreț și față de individ, și față de comunitate. De ce? Pentru că am scăpat de totalitarism, în schimb am absolutizat gândirea totalitară. Ponta, ca și băsescu, Iohannis, Kovesi, Macovei, Gorghiu, Blaga și alții ca ei, este INCAPABIL să înțeleagă ce înseamnă o democrație, cum funcționează ea, ce înseamnă respectul drepturilor și libertăților cetățenești. Nu mai spun că sunt profund inumani. Omul nu prețuiește nimic în ochii lor. Puterea i-a dezumanizat, dacă au fost vreodată oameni. 

Toate instituțiile statului român sunt după chipul și asemănarea acestor indivizi: abuzive, disprețuitoare, care ne tratează ca pe niște sclavi, ca pe niște gunoaie. Și nimic nu se va schimba. Pentru că, la rândul nostru, nu dăm doi bani pe ceilalți, disprețuim democrația și nu ne pasă de drepturi și de libertăți. N-am mișcat un deget pentru a le avea, nu ne pasă dacă ni se iau. Noi ne descurcăm. Și rămânem cu descurcatul.

Fără nepăsarea noastră nu ar exista aroganța și disprețul lor. Ne merităm unii pe ceilalți!

5 comentarii:

T-Rex spunea...

Din multe puncte de vedere ii injuram degeaba pe comunisti. Aia cel putin aveau grija de resursele naturale ale Romaniei. A venit capitalismul si s-au trezit fostii bogatani ca revendica munti si paduri. Ajutati de lacomia politicienior mina in mina de la nivel central la nivel local, si de o lege prost facut, asi spune anti-nationala, s-au facut retrocedari absolut stupide. Mare hotie. S-a furat o tara! Si cine plateste? Tot cei amariti. Au revenit boierii, mosierii, au venit iar cu botnitze pentru razesi.

Pai de ce le trebuie oamenilor astora capitalism?

Nicolae Nicu spunea...

Ciudat mi se pare şi faptul că acest adevărat tzunami justiţiar declanşat de vreun an, un an şi ceva, operează numai împotriva cetăţenilor români, fie ei politicieni, înalţi demnitari din administraţia publică sau afacerişti din mai toate domeniile - atenţie, nu este întemeiată impresia că "lupta anticorupţie" a fost posibilă o dată cu plecarea lui Băsescu de la Preşedinţia Republicii! Să nu ascundem sub preş chestiunea asta, numai din dorinţa de a-l insinua pe... maur ca protector suprem al corupţiei din postura politică pe care a avut-o timp de un deceniu.

Dimpotrivă, insinuarea ca atare sigur poate găsi argumente mai solide, dar, pînă una-alta, mi se pare că aici este vorba, realmente, de o furibundă campanie de decapitare a clasei politice, a mediului de afaceri autohton, pe scurt, a capitalismului românesc. Campanie care nu a început de două-trei luni! Aşadar, în România, numai capitaliştii români sînt corupţi? Cei străini, de pe aici, sînt toţi curaţi şi inocenţi? Nu sînt eu ăla care să plîngă pe umerii regimului capitalist din România şi a clasei politice aferente acestuia - oricum, la ce proporţii pretinde DNA-ul că se întinde corupţia, e clar că sistemul însuşi e corupt structural şi instituţional, că legile lui înlesnesc corupţia şi sînt făcute să o înlesnească, în fine, că însuşi capitalismul este un sistem infracţional, care ar trebui încătuşat şi adus în faţa justiţiei (lucruri de care, personal, eram demult convins, aşa că nu aveam eu nevoie de o demonstraţie "pe viu", la noi în România, de 25 de ani încoace).

Prin urmare, mi se pare evident că în umbra luptei legitime cu corupţia, pîndeşte un război rece pentru dezintegrarea Statului Român. Atenţei mare! Toate premisele sînt aproape finalizate. Maurul şi-a făcut datoria, aşa că poate să moară liniştit în sînul familiei...

Emigrant spunea...

Carnat tiganesc, putere si gandire sunt doua (2).
Intelegi?
Deci totalitare nu totalitara.
E ca si cum am spune coaiele mea in gura ta.
Corect este coaiele mele in gura ta.
In rest ce sa zic. Usurel sa nu-ti plezneasca vreo vena la ceafa aia de taur, ca dupa aia nu mai au interlopii tai avocat si pierd meciul cu interlopii ailalti, aia de sanchidreapta, sanchirivalii alor tai, de sanchistanga.
Hai sictir si multa muie cu cacat iti transmit de aici din Refege.

Constantin Gheorghe spunea...

Ascultă, bă, cretinule! Puterea e una, gândirea totalitară, alta. Așa vreau eu, boule! Adjectivul privește doar gândirea. Ai ceva împotrivă? Hai sictir!

Andrei Valcoreanu spunea...

Bă, nici n-am apucat să zic ceva de rău de coaiele lui Coldea, că m-am și trezit cu o cerere de prietenie de la o duducă..........

Atat acest articol cat si cel precedent pe aceasta tema mi s-au parut foarte amuzante. Dar as vrea sa vin cu o intrebare: daca va mai trimit odata o cerere de prietenie pe facebook, de data asta o veti accepta?

Va scriu aici si nu pe contul de facebook.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...