Pe muchie de cuțit

Nu știu, nu mă pricep, nu-s sociolog. Dar am trăit niște vremuri interesante, care m-au învățat câte ceva. După cum văd că evoluează acum lucrurile, se conturează o foarte interesantă alianță între diverse curente, de stânga și de dreapta, laice și religioase, cu oameni care aparțin tuturor generațiilor, și care va constitui masa critică a unei reacții identitare, de respingere a ”globalizării” și ”europenizării” forțate, de fapt, încercării de anulare a identităților națională ȘI individuală. Alianța asta a mai funcționat odată, la sfârșitul anilor 50-începutul anilor 60, și a dus la plecarea trupelor sovietice din țară, la o amplă reformă a sistemului de educație, la schimbări în componența elitelor intelectuale, politice și culturale, la eliberarea deținuților politici, la multe alte schimbări de natură economică, socială și de politică externă. 

Promotorii uniformizării identitare, fie că au făcut-o în numele internaționalismului proletar, fie că o fac în numele globalizării și europenizării, nu au înțeles un lucru esențial: că există limite peste care indivizii nu vor să treacă, fără a-și pierde sufletul. 

Degeaba ni se spune că nu există ”specific național”. Există. Și nu doar aici. Există peste tot. Privim lucruri precum banala mișcare ”Slow food”, spre pildă, ca pe niște ciudățenii ale unor indivizi care nu au ce face nici cu timpul, nici cu banii. Nu e. Este o reacție identitară, de respingere a tăvălugului uniformizator. Redescoperirea identităților regionale este o altă reacție identitară. Lista lor este extrem de lungă. 

Reacția identitară care va veni va fi extrem de amplă, și va însemna, printre altele, și recuperarea unei ample părți a istoriei României din secolul XX, istorie negată sau diabolizată acum. Eu n-aș citi recenta înfruntare dintre gașca celor care constituie acum promotorii ”globalizării” și ”europenizării” și o parte a societății, pe tema religiei în școală. Să fim serioși: nu au învins popii și nici BOR. A fost o formă de protest față de agresivitatea găștii și a mijloacelor folosite pentru a-și atinge obiectivele. Și reacția precedentă a dus la revitalizarea bisericii-a credinței religioase, în sens larg-în România. 

Asta nu înseamnă închidere, refuz al modernității. Nu, înseamnă doar nevoia de democrație în relațiile dintre națiuni. În fond, și URSS s-a purtat ca un hegemon în România, ne-a călcat în picioare demnitatea, tradițiile, valorile, a încercat să impună cu forța altele. Nu altfel se poartă noii hegemoni, SUA și UE. Cum noi, românii, nu contam pentru Moscova, așa nu contăm pentru Washington și pentru Bruxelles. Înainte ne jefuiau cu Sovromurile, acum ne jefuiesc cu multinaționalele. Atunci nu se făcea nimic fără aprobarea Ambasadei URSS, acum nu se face nimic fără aprobarea Ambasadei Americane. Pentru omul obișnuit nu s-a schimbat nimic. Nu este ridichea mai dulce decât hreanul! 

Totul se joacă pe muchie de cuțit. Politicienii și acele elite intelectuale promotoare ale proiectului de anulare a identității naționale, în numele unor valori ”superioare” ar trebui să fie extrem de atente până unde împing lucrurile. Au călcat pe coadă pe toată lumea, cu aroganța lor, cu lipsa lor de măsură, cu nesimțirea lor. Se apropie momentul în care li se va trimite nota de plată pentru asta. Și nu știu dacă o vor putea plăti.