băsescu, între istorie și pușcărie

În fond, nu ar trebui să ne surprindă nimic din ceea ce se întâmplă în aceste zile. băsescu face singurul lucru pe care îl știe, ca metodă de ieșire din corzi: schimbă agenda publică. Și cum campania asta electorală este-deși nu pare-despre el și despre moștenirea lui, care se răsfrânge și asupra candidaților ”dreptei”, incluzându-i aici și pe Iohannis, și pe Nuțica, și pe madam Macovei, este direct interesat de conținutul dezbaterii publice. Oricare dintre cei trei i-ar servi de minune interesele. Nuțica ar fi idealul, pe ceilalți doi îi poate duce pe calea cea bună, cu ceea ce știe despre ei. 

Important este să se discute despre orice: agenți acoperiți, șmenurile lui frate-său, trecutul securist, starea sa de sănătate, relația cu Nuțica, despre pe cine mai ia DNA de guler, numai despre bilanțul celor zece ani de mandate, nu. Ceea ce se întâmplă. Niciunul dintre ceilalți candidați nu apucă să discute despre moștenirea sa, politică, economică, socială, pentru că mereu intervine altceva. Iar moștenirea sa este un lung șir de eșecuri, iar cel mai periculos dintre ele, pentru viitor, este răspândirea și agravarea corupției. România este acum infinit mai coruptă decât în urmă cu zece ani. El, luptătorul anti-corupție, este, de fapt, generator și patron al corupției politice și economice. Cu asta intră în istorie. Dar nu de asta se teme el. Ci de faptul că va intra la mititica. 

Cum spuneam cam pe la începutul anului, va face tot ce-i stă în putință pentru a-și negocia imunitate și impunitate după sfârșitul mandatului. Poate reușea, dacă nu intervenea episodul ”mircea băsescu”. Dorința de  răzbunare l-a pierdut. Și pentru moment a crezut că violența răzbunării îi va aduce pe ceilalți la masa tratativelor. Nu i-a adus. Mai mult, a accelerat procesele centrifuge din diverse instituții, instituții care până acum i-au fost instrumente ale răzbunării. 

Nu mai are soluții. S-a construit un consens tacit-poate în anumite zone chiar explicit-pentru evacuarea lui definitivă din jocurile de putere. Chiar și susținătorii lui din afară trebuie să țină cont de această realitate. Probabil că nu vor face mare lucru să-i salveze pielea. Știe asta. Și atunci vrea să facă pe cât de multe victime poate în rândul adversarilor.  Nu că i-ar folosi la ceva, dar dacă poate face rău, de ce nu? Când a făcut el bine cuiva? 

Să nu confundăm lucrurile. Ce face DNA nu e atât pentru băsescu, e pentru Macovei. Dar nici pentru ea în mod special. Pur și simplu ăia de la DNA au orgasme la gândul că pot face orice le tună prin cap, că o întreagă clasă politică, plus administrația statului, tremură de frică numai când aud de ei, noii Dumnezei. Iar alții, cu interese economice bine definite, se folosesc de ocazie pentru a elimina capitalul românesc-cu toate păcatele sale, e totuși semnificativ-și pentru a-l înlocui cu acela al țărilor pe care le reprezintă. 

E un joc din care avem numai de pierdut. Oricine ar câștiga alegerile, nu are ce face pentru a schimba lucrurile. Mandatul său este deja subrezit de iresponsabilitatea lui băsescu și de delirul de putere al DNA. Lucrurile vor merge tot mai prost. 

Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm să ne exprimăm opțiunile politice. Dimpotrivă. Prin vot trebuie să le spunem tuturor că, fără noi, ei nu ar exista. Răbdarea omului simplu este pe cale să se termine. Și asta trebuie să le-o spunem. Să înțeleagă că nimeni în țara asta nu mai acceptă o nouă tiranie, fie ea și tirania legii. Buna guvernare se construiește pe respect, nu pe frică. 

Sper că urmașul lui băsescu a înțeles asta. Și că va avea puterea să ducă lucrurile acolo unde trebuie, adică să redea sens și conținut guvernării democratice.