miercuri, 28 martie 2012

Prieteni, e cazul să fugim în Congo!



Am ajuns să citesc, într-o hotărâre a ICCJ, că un om trebuie condamnat pentru că "personifica", în 2004, corupţia! Este vorba despre Adrian Năstase. Faptele nu mai contează: trebuie condamnat cineva, pentru a băga frica în oase clase politice. Justiţia, în virtutea nu se ştie cărui temei moral(că pică judecătorii şi procurorii ca muştele în plasa DNA!), trebuia să dea un exemplu!

Puteţi crede că un judecător gândeşte aşa: "In acest sens, este lipsit de relevanta ca intre o parte dintre inculpati si inculpatul Nastase nu exista aparent o legatura, directa sau indirecta...Curtea constata ca activitatea infractionala ce a facut obiectul prezentei cauze reprezinta fara indoiala un caz de coruptie la cel mai inalt nivel, prin implicarea unui personaj care nu era un simplu presedinte de partid, ci unul dintre cei mai importanti exponenti ai clasei politice romanesti, presedinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru in functie si candidat cotat cu sanse reale (daca nu chiar cu cele mai mari) la cea mai inalta demnitate a statului roman...Curtea retine ca exemplul inculpatilor, sanctionati prin aplicarea unor pedepse in cuatum moderat, dar cu executare in regim de detentie, trebuie sa reprezinte un puternic semnal de alarma in primul rand pentru toti reprezentantii clasei politice din Romania, in sensul ca ei nu sunt mai presus de lege, ca faptele penale si, in particular, cele de coruptie pe care intentioneaza sa le comita nu vor ramane nesanctionate, chiar daca deseori (din pacate) de la momentul savarsirii lor si pana la aplicarea pedepselor trece un interval de timp prea indelungat, de care inculpatii nu sunt de cele mai multe ori straini (lucru care s-a intamplat de altfel si in prezenta cauza, care a ramas in nelucrare pentru mai mult de 9 luni, ca urmare a unei exceptii de neconstitutionalitate invocate de inculpati)...Coruptia clasei politice din Romania, personificata cel putin la nivelul anului 2004 de inculpatul Nastase Adrian, reprezinta un fenomen care nu mai poate fi tolerat de catre societatea romaneasca, justitia fiind obligata sa riposteze cu fermitate ori de cate ori are de-a face cu un asemenea caz, ca o dovada ca statul de drept nu este o chestiune iluzorie, ci functioneaza in beneficiul propriilor cetateni."

E delirant! AN o fi având el păcatele lui. Dar ca nişte judecători să ignore realităţile, şi să spună că pedepsesc pe cineva, pentru a da exemplu "clasei politice", corupte, în ansamblul ei, este o demenţă. Este o sentinţă politică, nu una bazată pe lege şi pe principii de drept. Şi o dovadă că avem de-a face cu un proces politic.

E cazul să fugim în Congo, metaforic vorbind. Oricum, România nu mai este o ţară europeană, dacă a fost vreodată. Am o singură curiozitate: cum ar justifica cei doi jegoşi, care au dat sentinţa în cazul lui AN, sentinţa în cazul Flota, spre pildă?

băsescu nu-şi pune nişte întrebări? Crede că va fi veşnic preşedinte? Că în 2014(sau mai devreme, cu toată legea adoptată zilele astea de PDL, care face practic imposibilă demiterea lui prin referendum, lege ce poate fi modificată) nu va face cărare la DNA şi la tribunal? Că va fi lăsat în pace, după tot ce a făcut? Nu vrea un tratament onest? Vrea să şi-o ia în freză, doar pentru a da un exemplu "clasei politice corupte"? Se poate face!

2 comentarii:

Karakas spunea...

Dupa ce am citit "delirul", am ramas cu impresia ca Adrian Nastase trebuie pedepsit exemplar tocmai ca a fost un Prim Ministru, nu ca faptele ar dovedi-o. Cea mai curata proba de politie politica.

casandra spunea...

Dupa ce am citit motivarea asta am ajuns sa fiu multumita ca exista Legea raspunderii magistratilor. si legea pedepseste reaua-credinta a magistratilor. Ce fel de judecatori motiveaza asa o sentinta? Pe alocuri chiar ai impresia ca ei scriu un pamfelt politic, nu o motivare. si in text chair recunosc in unanimitate ca nu exista probe directe ale vinovatiei. Este aberanta motivarea.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...