Ce va fi după alegeri?

Primarii noştri vor fi nişte sfinţi...

Care nu ne vor mai vorbi despre cai verzi pe pereţi...

Oameni cu scaun la cap...

Nu vom mai avea probleme cu apa...

Nici găsirea unui taxi nu va mai fi o problemă...

Oraşul va fi tot mai verde....

O junglă populată de specii exotice...

Unde vom avea un monument în amintirea ultimului ambuteiaj...

Graţie noilor uniforme ale funcţionarilor publici....

Aceştia vor pătrunde şi pe ultimele străzi nepavate...

Zeci de linii telefonice vor sta la dispoziţia cetăţenilor...

Până şi câinii comunitari vor avea o slujbă...

Primarii vor zbura în întâmpinarea dorinţelor dumneavoastră...

Şi vor folosi cele mai sofisticate mijloace de convingere....

Totul va fi ca în Paradis... Până ce depun jurământul. După care coşmarul o ia de la început!

Blatul legumei cu buldogul.

Ca să vă fie şi dumneavoastră greaţă pe cât îmi este mie, şi să înţelegeţi de ce sunt de acord cu scaevola şi n-am să votez duminică, am să vă spun care este adevăratul blat şi cum PSD şi-a mai bătut joc de un lider. Este de notorietate faptul că Sorin Ovidiu Vântu vrea cu tot dinadinsul să-şi pună omul lui la Primăria Capitalei. Chestia aia cu FNI şi cu şantajul lui Băsescu nu ţine. Vântu nu joacă pentru alţii, joacă pentru el. Şi ca de obicei investeşte în oameni politici. Unul dintre ei este Geoană, altul este Blaga. Aşa se face că cei doi s-au întâlnit, la rugămintea(ordinul?) lui Vântu, la vila lui din Delta Dunării. Pe unde îşi fac veacu' şi unii dintre caţavencii care contează în ziarul Cotidianul. De unde şi explicaţia pentru felul în care sunt "trataţi" Sorin Opresacu şi o parte din liderii PSD. Las' că nici cu Diaconescu nu au fost prea tandri, vezi afişul ăsta!

Ca urmare, Cristian Diaconescu n-a avut nicio şansă! Toţi s-au repezit să-l critice pe Iliescu, pentru că nu ştiu unde nu s-a dus cu Diaconescu. Dar nimeni nu spune că întâlnirea a fost "uşor" sabotată de aceia care îi făceau agenda lui Diaconescu. Cum nimeni nu spune că primarii de sector ai PSD nu au ieşit să-l sprijine, că nu i s-a organizat mai nimic semnificativ. S-a bătut de unul singur. Cum dracu să nu faci depresii văzâned cum îşi bat unii joc de cariera şi de munca ta?

Panotaj în bătaie de joc, afişe vai de mama lor, mesaje, vax albina! Mai mult, pentru că Vanghelie, dus cu pluta cum o fi el, s-a apucat să-l atace pe Blaga şi moştenirea Videanului şi Băsescului, s-a trezit chemat de Geoană, care i-a cerut imperativ să-l lase în pace pe Blaga. La care Vanghelie i-a adus aminte de episodul Delta Dunării. Şi nu ar fi de mirare s-o mai facă. De data asta cu toată conducerea PSD pe post de martor.

Iar cine crede că Mădălin Voicu vorbeşte de nebun, se înşeală. Geoană mai primeşte un avertisment. Pentru blat!

Nici în tabăra buldogului nu e linişte! Deşi nu se aude încă nimic! Prin multe judeţe e jale, iar la Bucureşti buldogul nu creşte, şi pace! Aşa încât Zeus a dat o fugă la Constanţa, oficial să bea un şpriţ cu frate-su! Dar de fapt pentru a-i da o mână de ajutor lui Onaca. Ar da prost ca în oraşul şi judeţul lui Zeus, PD-L să ia bătaie la, pardon! curul gol! Ceea ce se va şi întâmpla, se pare!

Sursa Cotidianul.

Cine a inventat "operaţiunea Autobuzul"?

Nu am intenţia să bat câmpii despre istorie şi despre cum se repetă ea. Dar nu pot să nu mă amuz copios, recitind reportajele lui Brunea-Fox, reunite în "Scene din campania electorală". Găseşti acolo inventariate toate tehnicile de furat alegerile, tehnici cu nimic mai primitive decât cele din zilele noastre. Inclusiv plimbatul votanţilor de la o secţie de votare la alta. În locul autobuzelor de azi, cu aer condiţionat şi televizor, atunci erau folosite vechi automobile şi camionete Ford T, zis şi "Fordul cu mustăţi". Ce-i drept, nici votanţi volanţi nu erau prea mulţi, doar bărbaţii având drept de vot, de la 21 de ani. Sper că vă va face plăcere să citiţi această mică bijuterie, numită "Cap de fier"

"Am intrat la "Spânzuratul" din Crângaşi, cârciumă faimoasă, loc de întâlnire a mardeiaşilor consacraţi, de unde se recrutează reteveiul cel mai încercat, "prietenul" nostru cel mai devotat. Jale mare pe toată linia! Nae "Cap de Fier" e dezorientat. În mai puţin de doi ani a "servit" trei partide. Se credea la putere! - aşa îi garantase în martie 1926 candidatul averescan, când l-a scos de la liberali - pe încă trei ani. A revenit la conu' Jenică , unde năzuia c-o să stea cel puţin până în 1930. Şi poftim! E descumpănit. Vremurile sunt tulburi. Dacă şi ăştia se cară peste un an? Iată de ce la "Spânzuratul" de opt zile e un veşnic conciliabul între patron şi "stâlpi".

-Mă Nae, eu cred că tot de conu' Jenică trebuie să ne ţinem.

-Bine, bine, nene Spânzuratule, dar se zice că ţărăniştii vin cu chestii noi. Pe unde scoatem cămaşa? Ce-i de făcut?

-Moft, mă Nae, gogoaşe pentru fraieri. Să nu ne pripim, mai e timp. Eu cred că tot ai noştri o s-o întoarcă aşa ca să iasă mai bine. A murit Ionel Brătianu, dar nu uita că şeful nostru de acum este frate-su.

-Nene Spâzuratule, nu ştiu ce să mai spun. Prea miroase a linişte, zice Cap de Fier, uitându-se lung şi trist la stobanul lui cu "bube" de nichel.

Fotografie de Iosif Berman, care a lucrat o lungă perioadă cu Brunea-Fox

Dovada că extratereştrii sunt printre noi!

Un american zice că are dovada existenţei extratereştrilor. Noi avem dovada că nu doar există, dar chiar sunt printre noi, pentru noi, pentru banii noştri! Pentru că doar extratereştrii îşi puteau face campanie electorală numai cu banii ăia!

Încă o victorie a capitalismului!

Tutele din Bucureşti şi din toată România, în care capitaliştii de cumetrie investesc din greu, au primit un cadou, ce-i drept, nu de Ziua Copilului(deşi unii dintre "sponsori" pot fi uşor acuzaţi de pedofilie!): Louis Vuitton îşi deschide magazin în Bucureşti, să le reducă stresul drumului până la Paris, Milano sau Dubai. Din 7 iunie putem înscrie cu roşu în calendare încă o victorie a capitalismului! Ce mai contează că între timp sărăcia severă din România a crescut?

Buldog la pământ!

Aflu de la Victor Ciutacu, via Mordechai, că Zeus pogoară printre noi, la ora 19, cu un discurs despre importanţa fteoretică şi praftică a datului cu ştampila-n buletinul de vot. Dar numai în ăia meritoşi, pe care ni-i va arăta el cu deştu'. O fi aflat că Buldogul portocaliu era azi la pământ şi vrea să-l scoată din budă? I-o mai trage lui Oprescu? Şi totuşi, cine se mai uită în gura lui?

Moştenirea lui Munchausen Videanu Adriean Videanu joacă de câteva zile într-un soi de telenovelă cu iz electoral, prezentându-şi bilanţul mandatului în mai multe episoade, fiecare cu tematica, scenariul şi recuzita lui. A început, din motive care ne scapă, cu dimensiunea culturală a realizărilor sale ca primar. Şi, ca o ironie a sorţii, sau ca un soi de epitaf, excursia „succesurilor” mandatului lui Videanu a început în Piaţa Revoluţiei, unde tronează o uriaşă butaforie: macheta statuii regelui Carol I. În fond, tot mandatul său a fost o butaforie: nimic nu a trecut de stadiul de studiu de fezabilitate. Dacă ar trebui să punem o etichetă primarului Videanu, aceasta nu ar fi, cum chiar el spune că va fi perceput, „primarul bordură”, ci primarul „studiu de fezabilitate.” Aflat la Realitatea TV miercuri seara, şi întrebat de moderator despre stadiul în care se găsesc diverse proiecte, ale lui, sau moştenite de la Traian Băsescu, răspunsul cel mai des auzit a fost: „facem, sau am terminat, sau începem, studiul de fezabilitate.” Metrou, pasaje, străpungeri, parcuri, totul era la stadiul „studiului de fezabilitate.” Un studiu de fezabilitate este mai mult decât nimic, dar, din punctul de vedere al cetăţeanului, el este chiar nimicul absolut. Pentru că un studiu de fezabilitate, chiar genial, nu-i rezolvă problemele şi mai ales pentru că existenţa unui studiu de fezabilitate nu reprezintă garanţia că proiectul are vreun viitor. Câte studii de fezabilitate nu au fost avortate în toţi aceşti ani, din diverse motive, de la lipsa banilor pentru implementarea lui la lipsa voinţei politice? De fapt, studiile de fezabilitate au fost folosite atât de Traian Băsescu, în perioada cât a fost primar al Capitalei, cât şi de Adriean Videanu pentru a drena banii publici către firme prietene, fără niciun risc. Ne este proaspăt în memorie scandalul studiului de fezabilitate pentru pasajul de la Basarab, care ar fi trebuit să-l aducă pe Traian Băsescu în faţa justiţiei. L-a salvat votul ciudat dat de consilieri generali ai PSD, care au votat post-festum aprobarea pentru efectarea studiului(deja întocmit şi plătit la momentul votului!), dând astfel aparenţa de legalitate unui act profund ilegal de angajare a banului public fără respectarea normelor în vigoare. Mai mult, de la circa 65 de milioane de euro, cât ar fi trebuit să coste pasajul, conform studiului de fezabilitate, s-a ajuns acum la circa 250 de milioane, dar nu vom şti cât a costat de fapt decât la încheierea lucrărilor. De fapt, ce ar trebui să se întâmple, pentru ca bunele intenţii ale primarilor să treacă dincolo de studiile de fezabilitate? Greu de spus, în actualul context, legal şi politic. Din punctul nostru de vedere, întreaga legislaţie privitoare la administraţia publică ar trebui re-gândită şi drastic simplificată. Apoi ar trebui re-gândit şi simplificat întreg cadrul legislativ care priveşte modul în care se cheltuiesc banii publici. Multe dintre problemele colectivităţilor locale de aici vin: din modul în care se cheltuiesc banii publici. Procedurile sunt atât de birocratizate, de greoaie şi de lungi, încât colectivităţile locale pierd bani, pentru că nu pot fi cheltuiţi în timpul cerut de lege. Şi de cele mai multe ori, pentru a nu se pierde, banii se cheltuiesc aiurea, pe lucruri inutile, inclusiv pe studii de fezabilitate de care nimeni nu are nevoie, de fapt. În la doilea rând trebuie schimbată radical primăria, ca instituţie, care, aşa cum arată acum, aparţine trecutului, începutului de secol 20, nu de secol 21. Din punct de vedere structural, instituţia primăriei este cu un secol în urma vremurilor actuale şi nu are nicio perspectivă de viitor. Care sunt, spre exemplu, misiunile primăriei în viitor? Ce aşteaptă cetăţenii de la primării şi de la primari? Cum va funcţiona în viitor legătura dintre cetăţean şi administraţiile centrală şi locale? Cum vor fi asociaţi cetăţenii la structurarea deciziei în cadrul primăriilor? Ne trebuie mai multă democraţie directă în viitor, pentru a ierarhiza mai bine priorităţile administraţiei locale? În ceea ce priveşte Capitala, oraşul cu cele mai mari probleme din România, cu o dezvoltare haotică, dar şi oraşul cu cele mai mari resurse umane, materiale şi financiare, aceasta nu a excelat niciodată la capitolul democraţie participativă. Cetăţenii oraşului nu au fost consultaţi nici măcar o dată în legătură cu decizii vitale care privesc viitorul oraşului. Primăria Capitalei şi primăriile de sector sunt cele mai opace şi mai ne-comunicative instituţii publice. Asta a dus la risipa fondurilor şi a generat grave acte de corupţie. De aceea raportul lui Adriean Videanu este pe cât de inutil, pe atât de ipocrit. Este raportul unui mincinos, care timp de trei ani a cheltuit aiurea banii publici, a transformat comunicarea publică în cenaclu de literatură SF, i-a dispreţuit profund pe bucureşteni şi i-a iubit cu asupra de măsură de prietenii săi politici, dar mai ales pe partenerii săi de afaceri, sponsori ai partidului şi ai candidaţilor acestuia. Culmea este că nici unul dintre candidaţii pentru fotoliul de Primar General nu a cerut decontul acestor trei ani de mandat al lui Adriean Videanu? Şi nu o fac, pentru că ştiu că, odată ajunşi în locul lui, vor face la fel ca el. De ce? Pentru că sistemul este pervers, şi nu se lasă reformat. Din momentul în care intri în Primăria Generală, sistemul pune stăpânire pe tine şi te transformă, te înglodează în noroiul afacerilor murdare, te face una cu el. Şi pentru că toţi sunt prea slabi şi prea lipsiţi de sprijinul cetăţenilor pentru a intra în conflict cu sistemul şi pentru a-l supune legii. Aşa încât după moştenirea lui Munchausen Videanu vom vorbi, după patru ani, despre moştenirea lui Munchausen Oprescu, sau despre cea a lui Munchausen Blaga, sau, cine ştie, a lui Munchausen Diaconescu sau a lui Munchausen Orban.

De unde atâţia bani?

Am fost obligat să fac un drum prin sectorul patru. E şocant să vezi ABUNDENŢA, OPULENŢA, NESIMŢIREA afişajului candidaţilor PD-L pentru Primăria Generală şi pentru Primăria Sectorului. Ce "farmece ascunse" are sectorul ăsta, de se pun la bătaie atâtea mijloace, şi mai ales DE UNDE ATÂŢIA BANI? Vă las să judecaţi singuri dacă exagerez sau nu. Nu mă aştept ca guralivii "civici" să scoată vreun diftong pe tema asta.

Cât despre candidatul portocaliu, găsesc pe net doar de rău, ca aici: http://www.frontnews.ro/revista-presei/radu-silaghi-candidatul-cercetat-penal-13592. Doar e produsul reformei morale promovată de Traian Băsescu şi teoretizată de Gabriel Liiceanu! Deci e bun să ne ia banii şi să ne facă gestul ăla obscen cu deştu!

Delirul începe la intrarea în Parcul Tineretului

Continuă pe Calea Văcăreşti

"Unde-s fraierii, să-i rad, în Duminica Orbului?"

"Bate vântul pânza-n dungă.." "Silaghi pe Inimăroiu-l alungă!"

După reţeta salamului de Sibiu: un pui(pesedist) la un cal(portocaliu)!

E cu "va urma!"

E groasă, fraţilor!

Petrolul pe la 135 de dolari barilul, camionagii care blochează o autostradă nevralgică pentru circulaţia în Londra, pescarii francezi protestând furioşi, Sarkozy care vrea să dea săracilor surplusul de bani obţinut de stat din taxele pe combustibili şi să plafoneze TVA la benzină şi motorină, Soros care vede luminiţa de la capătul tunelului mult mai departe decât alţii, răzmeriţe în serie din cauza preţului alimentelor. Tot ce aţi citit mai sus li se întâmplă altora. Românii au alte crize: ale dosarelor de securitate, ale resturilor umane ale comunismului... Noi tot cu anticomunismul o ţinem, ca gaia maţu'. Toate crizele de care se plânge lumea de la comunişti se trag! Că n-au îngropat definitiv capitalismul, pesemne!

N-am fi însă români dacă nu am face haz de necaz! Şi i-am convertit şi pe alţii la sportul nostru naţional. Iată dovada!

Apelul la frică, ultima soluţie a lui Traian Băsescu.

Oricât de proşti ne-ar crede moştenitorii spirituali ai lui Silviu Brucan, pripăşiţi pe la GDS, prin aşa-zisa „societate civilă”, prin ziarele şi televiziunile portocalii, nu putem să nu observăm că un soi de disperare a cuprins tabăra politică a preşedintelui Traian Băsescu. În ciuda sondajelor de opinie măsluite şi a sumelor uriaşe cheltuite în această campanie electorală, PD-L este departe de a fi mastodontul acela care să domine scena politică românească. La asta se adaugă consecinţele strategiei impusă de Traian Băsescu partidului său, aceea de a se situa pe poziţii de confruntare cu toată lumea, care strategie a dus la izolarea partidului pe scena politică şi la crearea unei adevărate opoziţii anti - prezidenţiale, coaliţie care va reduce drastic câştigurile electorale ale partidului. Chiar dacă PD-L va câştiga preşedinţia unor consilii judeţene, asta nu îi va folosi la nimic, atâta vreme cât partidul va fi în minoritate în consiliul judeţean. La fel şi în cazul unor primării. Iar din perspectiva alegerilor parlamentare asta e cea mai proastă situaţie posibilă pentru PD-L, şi nu mai insistăm asupra motivelor. Oricât ar părea de ciudat, principala preocupare a PD-L ar trebui să fie acum aceea de a-şi găsi parteneri de alianţe. În fond, nu e nimic nou sub soare. PD-L trece prin ceea ce a trecut PSD în 2004, când prin aroganţă, a reuşit performanţa de a se auto-izola, motiv pentru care a pierdut câteva consilii judeţene în favoarea unor partide care nici nu visau la aşa ceva. În loc de a căuta să iasă din izolare, asistăm la introducerea de către PD-L în centrul campaniei electorale a fricii: frica de PSD, frica de Ion Iliescu, frica de stânga, frica de comunism. Iar artizanul acestei noi strategii de mobilizare a electoratului urban, pentru că el este vizat de această strategie a disperării, este Traian Băsescu. Adevăratul sediu de campanie al PD-L este la Cotroceni. Acest enunţ nu este o surpriză pentru nimeni, sper. Schimbarea masivă a personalului Administraţiei Prezidenţiale, la nivel de consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat are în principal drept scop funcţionarea ei ca o echipă de campanie electorală. Acum ea se rodează şi îşi rafinează instrumentele de lucru, lansează o serie de teme de dezbatere, pentru a le măsura impactul şi capacitatea de mobilizare a electoratului în favoarea PD-L şi a lui Traian Băsescu. Dacă nu greşesc eu în citirea unora dintre sondajele electorale, şi mai ales în interpretarea subitei cuminţiri a lui Traian Băsescu după episodul „porţilor deschise”, pare să se contureze o situaţie alarmantă pentru Zeus: aceea că a devenit o piatră de moară de gâtul partidului. Bucureştenii nu au gustat intervenţia lui în mersul campaniei electorale, şi pe bună dreptate. Vasile Blaga a început să îşi disocieze imaginea de Traian Băsescu şi de oameni precum Videanu şi Negoiţă, priviţi drept oamenii lui Băsescu. O face discret, subtil, dar suficient de vizibil pentru a fi percepută ca atare de electorat. Un electorat care nu mai înghite ideea de „lider providenţial”, şi nu fără temei. Sondajele de opinie mai spun ceva: cu cât ne apropiem de ziua votării, cu atât entuziasmul votanţilor scade. Deja procentul celor care declară că vor veni la vot în Bucureşti a scăzut sub 50 de procente. Este foarte probabil ca în primul tur de scrutin prezenţa la vot a bucureştenilor să nu fie mai mare de 30%-35% din numărul total al celor cu drept de vot. Iar în turul doi ea va scădea cu încă cinci până la zece procente. Bătălia pentru Bucureşti a intrat din nou pe terenul simbolurilor. Campania electorală a fost una ternă, care nu a stârnit nici interes, nici pasiune, iar candidaţii au cu toţii o evidentă lipsă de charismă. Oferta electorală a fost banală şi lipsită de propuneri cu adevărat interesante, care să se constituie în soluţii la problemele cetăţenilor. Întrebarea pe care şi-o pun bucureştenii este nu „cu cine să votez, că mai toţi sunt buni şi pot rezolva problemele?” ci „de ce m-aş duce la vot, să aibă regii asfaltului bani pentru maşini de lux”? În aceste condiţii, de supralicitare a valorii simbolice a câştigării Primăriei Generale a Capitalei, PD-L are drept principală misiune mobilizarea electoratului în turul doi al alegerilor, unde este mai degrabă sigur că Vasile Blaga se va confrunta cu Sorin Oprescu. Şi cum alte argumente în favoarea lui Vasile Blaga nu au, „gânditorii” de la Cotroceni au ales strategia fricii. Raţionamentul de la care pleacă această strategie este simplu: bucureştenii sunt anti - comunişti şi îl urăsc pe Ion Iliescu, pentru că a adus minerii. Îl legăm pe Sorin Oprescu de Ion Iliescu şi spunem cui ne ascultă şi e suficient de idiot să ne creadă că a-l vota pe Sorin Oprescu este echivalent cu a-l vota pe Ion Iliescu. Deci votaţi-l pe Vasile Blaga! M-aş amuza teribil să-l aud pe Sorin Oprescu, în confruntarea finală cu Vasile Blaga, parodiind discursul lui Băsescu, acela cu „Ce blestem apasă pe poporul ăsta de trebuie să aleagă între doi foşti comunişti?” Ceva de genul: „Ce bucurie pe bucureşteni să aibă de ales între două resturi umane!” Pe de altă parte, nu putem să nu urmărim cu îngrijorare această strategie a fricii, care implică folosirea unui limbaj radical, al urii şi dorinţei de revanşă. Mai mut ca sigur vom asista la un delir mediatic pe tema mineriadei din 14 şi 15 iunie. Ziarele cotroceniste au început deja atacul. Se vorbeşte despre frica bucureştenilor, care se grăbesc să voteze cu Blaga, pentru a feri oraşul de pericolul numit Oprescu, adică de Iliescu. Faptul că tatăl lui Sorin Oprescu a fost ofiţer de informaţii externe este supralicitat şi manipulat de foşti şi actuali ofiţeri de informaţii, la fel de „securişti” ca şi tatăl său. Culmea este că printre autorii strategiilor de campaniei electorală a lui Vasile Blaga se află turnători cu patalama ai Securităţii, vezi Carol Sebastian, recuperat de PD-L şi pus la muncă de foştii lui şefi, acum lideri ai PD-L. Când nu ai „succesuri” cu care să te poţi prezenta în faţa electoratului, dezgropi cai morţi, precum anti-comunismul şi mineriadele, în speranţa că le mai poţi folosi potcoavele. Întrebarea este dacă românii se vor mai mulţumi cu potcoavele de cai morţi, şi vor mai vota doar pentru că cineva le manipulează frica de trecut. Votul din 15 iunie, de la Bucureşti ne va da răspunsul... P.S. Pentru cei care nu înţeleg despre ce „resturi umane” este vorba, să citească declaraţia lui Traian Băsescu la lansarea cărţii lui Constantin Ticu Dumitrescu, în care vitupera „resturile umane” ale comunismului, care împiedică România să, etc, etc, etc. "Astăzi, structurile de putere ale fostului stat comunist nu mai funcţionează, v-o spun cu responsabilitatea unui şef de stat. Ce funcţionează însă: rămăşiţele umane ale unui sistem, care se manifestă, oameni care au trăit în vechiul sistem din muncă de partid" , zice Băsescu. Dar el ce-o fi, dacă nu tot o rămăşiţă umană a comunismului? Sau pentru că a dat în damblaua anti-comunismului, deoarece „a înţeles comandamentele vremurilor şi ale societăţii”, graţie „camarazilor” lui Ticu Dumitrescu, s-a transformat într-o prospătură democrată? Acum înţelegeţi de unde vine starea de vomă?

Ilustraţia: "Strugurii mâniei", lucrare din ciclul "Apocalipsa", aparţine lui Marcel Chirnoagă

Oraşul, doar o şosea? Dacă ai nervii suficient de căliţi în bătăliile electorale anterioare şi asişti la dezbaterile din această campanie, tema dominantă a intervenţiilor tuturor candidaţilor o reprezintă şoselele. Există o explicaţie pentru această situaţie, o ştim cu toţii, nu mai insistăm. Da, România suferă la capitolul căi de comunicaţii, fie că este vorba de cele din interiorul oraşelor, fie că este vorba de reţeaua de drumuri europene şi naţionale, judeţene şi comunale. Se reduc însă problemele unui oraş doar la cele pe care le pun starea străzilor şi bulevardelor sale? Evident, nu! Doar că starea străzilor şi bulevardelor produce acum cel mai ridicat disconfort pentru cetăţeni, pentru că le limitează libertatea de mişcare, mai ales în oraşele care au o rată înaltă de creştere economică. Cu alte cuvinte, acel timp care costă bani ne face să simţim acut problema infrastructurii de transport. Or, omul nu trăieşte doar acasă, la birou sau la fabrică, şi pe drumul dintre cele două puncte obligate ale programului său zilnic. Nu am văzut niciun candidat care să abordeze problemele din perspectiva creşterii calităţii locuirii, care este un concept complex, ce ia în calcul ansamblul bunurilor şi serviciilor publice oferite de municipalitate, de administraţiile locale, în general. Calitatea locuirii este dată de calitatea şi gradul de acoperire ale serviciilor de transport publice, de calitatea sistemului public de apă şi canalizare, de termoficare, de colectare şi de reciclare a deşeurilor şi a apelor uzate, de calitatea sistemului public de educaţie şi sănătate, de protecţie socială, de serviciile culturale, de asigurarea ordinii publice. Nu putem să nu amintim aici problemele de mediu, care devin tot mai acute, mai ales pe fondul schimbărilor climaterice. Şi nici lipsa locuinţelor sociale, care lasă preţurile de pe piaţa imobiliară să atingă cote aberante. Dacă este să analizăm modul în care s-au cheltuit banii publici în toţi aceşti ani, vom observa cheltuieli disproporţionate. Partea leului din aceste cheltuieli a revenit străzilor. Cu asfaltări şi schimbări de borduri s-au cheltuit mai mulţi bani decât cu şcolile, grădiniţele, sistemele de transport în comun, canalizarea, termoficarea, etc. Bucureştii, spre exemplu, vor avea mari probleme cu tratarea deşeurilor menajere. Pare că toată lumea a uitat episoadele din anii trecuţi, când au fost obligaţi să intervină pentru ridicarea deşeurilor de pe marginea Dâmboviţei, la ieşirea spre autostrada A 2, atât premierul, cât şi Preşedintele României. Dar ridicarea lor nu a rezolvat probleme de fond: Bucureştii au nevoie de cel puţin o nouă groapă de gunoi, pe care nu are unde o pune. Aşteptând crearea zonei metropolitane, speculatorii imobiliari au cumpărat terenuri în zonele în care s-ar fi putut crea astfel de gropi de gunoi. Iar gropile trebuie să fie dotate şi cu incineratoare şi linii de sortare a deşeurilor. Sunt investiţii importante, care nu apar în niciun program. Şi dacă vrem să vedem ce ne aşteaptă, putem lua de exemplu situaţia de la Napoli, unde au loc adevărate bătălii de stradă între cetăţenii potopiţi de gunoaie şi poliţie. Nici staţiile de tratare a apelor uzate nu apar în programe. Nici multe alte lucruri de care depinde calitatea locuirii. În schimb toată lumea se întrece în promisiuni cu privire la şosele. Una mai fantezistă decât alta, chiar şi autostrăzi suspendate. Din spatele lor rânjesc interesele regilor asfaltului şi ai bordurilor. Care au supt la ţâţa bugetelor municipale, indiferent de culoarea politică a primarilor şi consilierilor locali. Cum spuneam, oraşul nu se reduce la şoselele sale. Şi nici cheltuielile publice nu trebuie să fie dedicate aproape exclusiv infrastructurilor de transport auto. Dar câtă vreme nu va exista o presiune din partea cetăţenilor pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii, nici primarii, nici consilierii locali nu vor schimba nimic în ordinea de priorităţi. Urmează încă patru ani de realizări măreţe în materie de borduri şi de asfaltări care nu ţin mai mult de-o iarnă...

Atacul leşinat al clonelor Nu, nu suntem în plin „Star Wars”! Suntem în România anului 2008, în timpul celei mai stranii campanii electorale din ultimii 18 ani. O campanie electorală care nu propune mai nimic cetăţenilor, şi în care candidaţii mimează competiţia, pentru că altceva nu ştiu să facă! Acum este mai evident ca oricând faptul că partidele au eşuat în misiunea lor de bază: aceea de a selecţiona, pregăti şi promova elite politice, indiferent de nivelul de reprezentare. Şi merită să insistăm puţin asupra motivelor acestei stări de fapt extrem de îngrijorătoare pentru viitorul democraţiei şi pentru calitatea guvernării. Imediat după 1989, în perioada revenirii la pluralism politic, a apărut, odată cu multitudinea de formaţiuni politice, mai mult sau mai puţin istorice, sau isterice, depinde cum le priveşti, şi un soi de formaţiuni cvasi-politice, care şi-au zis „societate civilă”. Aceste forme cvasi-politice şi-au propus în mod explicit să fie un soi de supervizor, de „turn de control” al vieţii politice şi sociale. Între politic şi această aşa-zisă „societate civilă” a început o crâncenă luptă pentru putere. La început aşa-zisele „formaţiuni civice” s-au aliat cu partidele istorice împotriva FSN şi apoi împotriva FDSN, respectiv PDSR. Rezultatul formal al acestei alianţe de complezenţă a fost CDR. Componenta „civică” a construcţiei, „Alianţa Civică”, a fost cea care a dat candidatul la Preşedinţia României în 1996, adică pe Emil Constantinescu. Din păcate pentru România aceste formaţiuni civice nu s-au mulţumit doar să susţină dreapta, deşi jucau scena neutralităţii politice. Au mers mai departe şi au început să impună criteriile de selecţie şi de promovare a elitelor politice. Şi cum reuşiseră să ocupe „înălţimile de comandă” din mediile de informare şi îşi creaseră o aură de „reper moral absolut”, au impus în conştiinţa publicului un soi de „portret robot” al politicianului, un amestec de Havel( vă mai amintiţi lamentaţiile din acei ani: de ce nu am avut şi noi Havelul nostru!) cu Liiceanu, Blandiana, Coposu, Maniu, Regele Mihai şi Sfânta Tereza. Politicienii ar fi trebuit să fie cu toţii clonele acestui model ideal. Care ieşea din tipar, era linşat mediatic: comunist, kaghebist, vândut ruşilor, naţionalist, etc, etc. Cum uşor, uşor începeau să iasă la iveală amănunte tot mai jenante despre trecutul şi prezentul unora dintre clonele politice ale modelului civic de politician, s-a purces la coborârea ştachetei, că rămâneau cei din dreapta spectrului politic fără elite. Oricum stânga era sărită din schemă, considerată fiind un caz clinic fără speranţă de vindecare de „comunism”. În momentul în care CDR a ajuns la guvernare, în 1997, au început să cadă măştile şi clonele de Havel au început să zburde pe câmpiile puterii şi să guste din deliciile corupţiei. Sigur că „hrebenciucul” era în continuare „etalonul corupţiei”, dar în laboratoarele CDR se pregăteau cu sârg zeci de operaţii „caltaboşul şi pălinca”. Din păcate, atunci Casa de Filme DNA nu exista nici măcar în proiect! Berceanu, Băsescu, Avram Mureşan, Remeş, Babiuc, toţi au fost clone de Havel şi au avut pe „poponeţ” ştampilele de „valabil” şi de „recomandat” ale „societăţii civile”! Rezultatul îl cunoaşteţi: CDR a fost măturat de la putere, iar PNŢ-CD a rămas în afara Parlamentului. Liberalii şi democraţii s-au salvat la mustaţă, şi le-au trebuit mai bine de trei ani să-şi revină. Singurul care nu a căzut în damblaua clonelor de Havel a fost PDSR, care a continuat să funcţioneze normal, ca partid, şi să producă noi lideri politici şi elite administrative. Asta fără rupturi dramatice de generaţii şi fără încercări de clonare a unor modele artificiale de lideri politici. Asta i-a permis să revină la guvernare, chiar şi după şocul desprinderii aripii Meleşcanu, care a dat naştere APR. „Societatea civilă” nu s-a împăcat cu eşecul primului model de lider politic, adică după ce Emil Constantinescu a renunţat la luptă, învins nu de „securitate”, ci de falsitatea şi de inadecvarea la realitate a modelului a cărui clonă acceptase să fie. Şi nici cu anonimatul în care s-a scufundat după alegerile din 2000, drept pentru care a format „Coaliţia pentru un Parlament Curat”, care a generat alt model de „lider politic”, care trebuia clonat de toate partidele, pentru a primi firmanul „societăţii civile”, care nu renunţase la rolul său de cenzor al clasei politice. Pentru informare, iată criteriile: 1. Profit ne-cuvenit ca urmare a unui conflict de interese cât timp persoana a deţinut funcţii publice;2. Persoană aflată în anchetă pentru corupţie, deturnare de fonduri, fraudă, etc.;3. Persoană care se află deja in al treilea partid politic sau mai mult în urma unor mutări repetate în căutare de avantaje personale, fără ca partidele anterioare să se fi desfiinţat, fuzionat cu cel actual sau să îşi fi schimbat orientarea politică în mod radical fără acordul candidatului;4. A colaborat ca agent sau informator cu Securitatea; 5. Se află sau s-a aflat în incompatibilitate cu o funcţie publică pe care a detinut-o;6. Este deţinătorul unei averi disproporţionate faţă de sursele sale declarate de venit;7. Ar intra într-o formă sau alta sub incidenţa proiectului de lege a lustraţiei, aprobat deja de o cameră parlamentară.” Vedeţi pe undeva criteriul competenţei? Şi care sunt produsele de excepţie ale acestui model, care s-au afirmat după 2004 în politica românească: Traian Băsescu, Mona Muscă, Theodor Stolojan, Geoană, Vanghelie, Lavinia Şandru, Guşă, Boureanu, Flutur, Negoiţă? Ei bine, atât originalele, cât mai ales clonele acestor indivizi vin să ne cerşească acum nouă votul. Blaga e o clonă corcită, o specie nouă, a lui Băsescu şi a lui Negoiţă, şi apare de mânuţă cu ei, fie pe la mitinguri, fie pe afişe, fie prin cârciumi. Candidaţii PD-L pentru primăriile de sector se pozează cu Negoiţă şi cu Stolojan. Cel mai comic e un nene de la sectorul patru, cu un slogan de toată jena: „după trei urmează patru”, sub o poză cu el şi cu Negoiţă, umăr la umăr. Cezar Preda, candidat la şefia unui consiliu judeţean, era extrem de indignat că nu poate să apară pe afişul electoral alături de Băsescu, pentru că, zice el, e normal să primească un transfer de imagine, că doar a contribuit şi el la succesul lui Băsescu. Clonele se dovedesc a fi nişte copii capii ale originalelor, şi nu stârnesc interesul, poate cel mult râsul. De aceea este o campanie fără personalitate: pentru că, excepţiile, puţine, întărind regula, aceste clone sunt total lipsite de personalitate. Iar când nu sunt nici clone, şi au şi personalitate, ca în cazul lui Cristian Diaconescu, asta nu le foloseşte la nimic! Atacul clonelor asupra electoratului este unul leşinat. Şi aşa va rămâne, câtă vreme partidele nu mai au personalitate, pentru că au renunţat la ideologie. Locul ideologiei a fost luat de modele arbitrare, construite de indivizi care le folosesc pentru a destructura partidele, într-o luptă pentru putere în care miza nu este binele public, ci accesul la banul public. Iar răspunsul cetăţenilor la această bătaie de joc este la fel de leşinat. În cei 18 ani de „democraţie” oamenii au învăţat un lucru: cel mai bun lucru, atunci când încerci să supravieţuieşti, este să consumi cât mai puţină energie. Iar politic românească, aşa cum este ea astăzi, nu este o investiţie rentabilă. Degeaba bagi voturi în ea, că de funcţionat funcţionează doar cu şpagă şi produce clone pe bandă rulantă, nu lideri politici capabili să propună României un proiect de viitor într-o Europă Unită.

Hillary nu renunţă!

Tandreţe

Invitaţie la călătorie

Prieteni, vă invit să vizitaţi şi celălalt blog al meu, Călătorii în Realitatea Virtuală(găsiţi linkul în dreapta) unde am postat ceva despre arta urbană, graffiti şi stenciluri.

Mi s-a pus pata!

Nu ştiu ce mi-a venit să citesc lista candidaţilor PD-L pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Oricum, mi-am stricat ziua, găsind printre candidaţii eligibili pe Flor Pomponiu. Mi-a fost, într-un fel, coleg de muncă, la RomBac. Sau IRMA, sau Fabrica de Avioane Bucureşti. Spun într-un fel, pentru că munca lui era să stea, vorba lui Eugen Barbu, cu nasu-n curul altor masculi, el fiind mai mult rugbyst decât inginer, parcă. Că fabrica avea şi echipă de rugby, şi echipă de dansuri populate, şi o groază de paraziţi plătiţi să facă nimic!

Cum chiulul a fost, se pare, asimilat disidenţei anti-comuniste, după 1989 s-a înscris la liberali, a ajuns, dracu ştie pentru ce merite, primar la Sectorul 1, în "celebra" administraţie condusă de Crin Halaicu, după care a dispărut din peisaj. Din când în când mai apar ecouri ale faptelor sale de vitejie. Iată doar două: http://www.ziua.ro/display.php?id=212266&data=2006-12-05 şi http://blogs.click.ro/simona_ionescu/2008/02/20/maia-morgenstern-anticamera-de-vedeta/.

Mă doare în cot de idiot! Dar nesimţitul are o datorie faţă de mine şi de cetăţenii străzii pe care locuiesc. O datorie în asfalt şi în borduri. Pentru că într-o noapte de mai, în 1996, nişte năuci au turnat o coamă de asfalt pe strada General Berthelot, între Calea Victorie şi Luterană. Printre maşinile parcate. Şi duşi au fost. "Aţi vrut asfalt? Na, futu-vă muma-n cur de nesimţiţi!" Ăsta a fost răspunsul lui la reclamaţiile noastre, şi ale parlamentarilor, care locuiau la Hotel Bucureşti, că ne rupem maşinile în gropi. De atunci ne parcăm maşinile într-un şanţ!

De 12 ani nimeni din primăria Sectorului 1 nu s-a mai interesat de strada asta. Nici Pădure, care şi-a lovit Mercedesul lui 600 sport, alunecând pe polei în şanţul cu pricina, nici nesimţitul de Gherasim, acum la PD-L, şi el coleg de listă cu Poponiu, atunci la PSD( şi-l vedeam pe la Cotroceni, lingându-l în fund pe Iliescu), căruia eu i-am atras atenţia asupra situaţiei, nici Chiliman, alt nesimţit de clasă!

Bomboană pe colivă, au venit dobitocii de la Luxten şi au săpat trotuarele, pe care le-au lăsat vraişte, după decizia Tribunalului Bucureşti, care a dat dreptate cabliştilor.

Şi asta e reforma morală propusă de Băsescu? Unde dracu e "Coaliţia" civicilor mânjiţi cu posturi şi sinecuri publice? Vot canci vă spune ceva?

Ăsta-i nesimţitul care are neruşinarea să mai candideze! Şanţul în care parcăm!