Nu, n-am să-l acuz pe Ponta de trădare. Pentru un motiv extrem de simplu: el trebuie să guverneze nu în abstract, ci în niște condiții concrete. Care înseamnă și băsescu la Cotroceni, și Macovei mâncând căcat la Bruxelles, și angajamente aiurea luate de portocalii în numele României, și multe, multe altele. În aceste condiții, pe care le cunosc bine și Antonescu, și Voiculescu, și membrii sectei anti-băsiste ”Martorii Antenei 3”, singurul lucru care se poate face este să construiești diverse compromisuri, pentru a putea schimba ceva.
Deși nu pare, nominalizarea unor posibili șefi la Parchete a spart gașca lui Morar de la DNA, care a ajuns, cu binecuvântarea lui băsescu, nu doar un soi de poliție politică, ci și un pericol pentru democrație. Și a spart-o cu omul, Kovesi, și cu mâna lui băsescu, aia care va semna decretele de numire! Mie nu mi se pare asta chiar o înfrângere pentru Ponta, dimpotrivă! A ieșit din dispozitiv principala sculă băsesciană de luptă împotriva USL. Ponta trebuie felicitat, nu înjurat! Și, cu mânuța lui Kovesi, care, acum, după ce și-a luat porția de înjurături de la Morar, are și ea niște polițe de plătit, vor fi scoși de urechi și alți băsiști grav. Ce e rău în asta?
Deja încep să se vadă rezultatele acestui compromis. Un fost lider al PDL este acuzat de SRI de distrugerea economiei. Până acum dosarul lui a zăcut sub curul lui Morar. Cum vi se pare? Aștept să văd ce zice Morar, care are conferință de presă la ora 11. Dacă alege confruntarea cu Ponta și băsescu, în numele ”independenței justiției”, nu-l văd bine! Dar deloc bine! Refuzul lui de a da curs reclamațiilor guvernului Ponta nu pledează în favoarea lui, dimpotrivă. Sincer, mi-l doresc în cătușe pe Morar! Ceea ce se poate întâmpla, mai repede decât ne-am aștepta.
Coabitarea este un rău necesar. Politica nu se face în spațiul virtual, în condiții ideale. băsescu este un dat. Noi n-am fost în stare să ducem la capăt ceea ce au început alții, adică destituirea lui băsescu. Știam de existența pragului, oricât de nedrept și de vârât pe gât de UE ar fi fost el. De ce n-am votat mai mulți, să trecem pragul? De ce au stat atât de mulți acasă? De ce nu acceptăm că unora nu le pasă, iar alții chiar cred în băsescu?
România trebuie guvernată. Dacă pentru asta Ponta e obligat să-i facă unele concesii lui băsescu, asta e, trebuie să le facă. Pentru că și cu băsescu, și fără băsescu datoriile externe sunt alea care sunt, și trebuie plătite, cu sau fără băsescu economia europeană, de care depindem mult prea mult, este în picaj, sănătatea este tot subfinanțată, la fel și educația, sărăcia este tot acolo, și cruntă. Nu se pot rezolva doar prin dispariția lui băsescu. N-am învățat nimic din dispariția lui ceaușescu?
Ponta trebuie să se întoarcă la agenda publică, și, folosind Constituția și legile țării, să readucă puterea lui băsescu, extinsă ilegal și anti-constituțional de slugile lui de la CCR, în limitele constituționale. E un drum mai lung, dar mai sigur. Iar anti-băsiștii extremiști sunt rugați să-și consume frustrările strict în cadru privat, și să nu le mai transforme în instrumente de presiune asupra guvernării. Nu poți face din frustrări politici publice.
Nu cred că USL a fost votat doar din ură față de PDL și de băsescu. Ar fi îngrozitor! Nu, eu cred că USL a fost votat pentru a face niște lucruri, care să vină în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor oamenilor. Va fi judecată după felul în care împlinește aceste așteptări și satisface aceste nevoi, și nu după cât de artistic i-o trage lui băsescu. băsescu e deja istorie, și dacă dă și el din lăbuțe, asta e, trebuie să demonstreze că mai există. USL trebuie să guverneze cu gândul la viitor, nu la trecut. Iar Ponta are mai multe în comun cu viitorul decât băsescu. Și asta e o realitate de care trebuie să ținem cont...