luni, 31 decembrie 2018

De la dictatura proletariatului la dictatura acționariatului.


Cred că se impune o continuare a ”analizei” de ieri, despre 2018 și perspectivele pentru 2019. Dintr-un motiv, pe care l-am evocat doar în trecere ieri. Este vorba despre contextul european și global. Faptul că România nu exercită nicio influență asupra nimănui, că nu mai există, practic, în politica externă, nu înseamnă că și reciproca este valabilă. Cedările de suveranitate, chiar și limitate, au consecințe. Cu atât mai mult cedarea totală de suveranitate, făcută de România, are efecte de-a dreptul dramatice. 

Lumea lui 2019 va sta, mai mult ca niciodată, suspendată între crize identitare și violențe sociale, provocate de inegalități politice, economice și sociale, de schimbarea centrilor globali de putere. România va primi cel mai puternic șoc din partea Uniunii Europene, o Uniune în gravă criză, după cea mai incompetentă și mai lipsită de orizont guvernare a unei Comisii Europene. La sfârșitul acestei guvernări avem o Uniune fără Marea Britanie, cu un cuplu franco-german disfuncțional și fragilizat de problemele celor doi lideri, Macron și Merkel, cu economiile franceză și germană sub presiune. Mă tem că Germania și-a încheiat un ciclu de acumulare de bogăție, via controlul exercitat de Berlin asupra monedei unice. 

Europa este sub presiune și din Partea SUA, care preferă să-și rezolve problemele structurale din economie prin punerea totală în discuție a aranjamentelor comerciale la nivel global și prin apelul la măsuri protecționiste dure, inclusiv prin extinderea jurisdicției americane la nivel global. Războiul comercial cu China este doar începutul, iar reindustrializarea SUA, o poveste pe termen foarte lung. Cu o producție care se adresează aproape exclusiv pieței unice europene, fără piețe de refugiu, cum ar fi cele chineză și rusă, africane sau latino-americane, creșterea economică, generată în special de multinaționale, se poate transforma brusc în dezastru. România va fi variabilă de ajustare în caz de criză, și nimeni nu va plânge de mila noastră. Incapacitatea cronică a noastră, a tuturor, de a dezvolta un capital național, un nou aparat productiv, adaptat nevoilor țării, ne va costa! Enorm!

Europa este sub presiune și din pricina politicilor imigraționiste inepte, promovate de Germania, care vrea să le impună tuturor membrilor UE. Asta generează crize identitare, instabilitate politică, fragilizarea democrației și ascensiunea populismului. A asculta vocea poporului este o obligație. A manipula voința națiunii este cu totul altceva. Populismul manipulatoriu și incapabil de a genera soluții este un pericol. Marea Britanie ne-a arătat drumul. Nu poți pune în discuție toate elementele și valorile constitutive ale unei construcții identitare, fără să te alegi cu un conflict greu de gestionat.

Europa nu are un plan de reformare, ci doar unul de extragere de rente pentru câteva țări din Vest  din exploatarea Estului fost comunist. Se va vedea asta peste nici șase luni, când vom constata cu oroare că Europa nu prea mai poate fi condusă, că instabilitatea politică națională se mută la Bruxelles. Sigur, România este acolo, vacă de muls, cârpă de șters pe picioare, și atât! Noi știm din bătrâni: capul plecat sabia nu-l taie. Iar posibila sciatică este chiar veselă.

Criza ordinii mondiale post-belice, cu instituțiile ei: ONU, FMI, BM, se apropie de apogeu. SUA au pus în discuție, practic, toate aranjamentele pe care s-a bazat această ordine până acum. Fără să propună nimic în loc. Ce poate ieși de aici? O nouă cursă a înarmărilor. Ce va rezolva ea? Nimic! Tot mai amenințată de un NATO agresiv și lipsit de viziune, Rusia își reduce cheltuielile militare la sub 3% din PIB, și reduce concomitent ritmul de dezvoltare a unor anumite categorii de arme. De ce? Ce anume aduce liniștea la Moscova? Poate o nouă categorie de arme, pe noi principii, care, într-un scenariu defensiv, fac inutile armele adversarilor? Nu știu, întreb. 

Un nou Război Rece? Între cine și cine? SUA-China? Care ar fi suportul lui ideologic? Capitalism vs. capitalism? Dar de ce? Hai, opoziția comunism-capitalism a avut un oarecare sens. Dar asta ce sens are? Democrație liberală vs. iliberalism? Ce înseamnă asta? Mai sunt democrațiile funcționale, după trei decenii de hegemonie americană, și implicit neo-liberală? Statul național este elementul de bază, în care are sens democrația. Or fragilizarea extremă a statelor a dus la golirea de conținut a democrației. Și atunci? 

Atunci nimic! O mare putere moare, o altă mare putere se naște, și vrea să ocupe locurile goale lăsate de vechea putere. Jocuri de putere, și atât. Fără valori, fără orizont. Cum spuneam cu puțin timp în urmă, am trecut de la dictatura proletariatului la dictatura acționariatului. Poporul de o parte, elitele politice, economice și intelectuale. Și între ele un hău care tot crește. Vestele galbene din Franța sunt vestitorii noii lupte de clasă. O clasă populară, care a luat locul celor destructurate după căderea comunismului, este în căutarea reprezentării politice, și luptă pentru recâștigarea demnității pierdute. Pe scurt, adevăratul război global este cel între muncă și capital. Restul este decor. Și nu cred că știe cineva, acum, care va fi criteriul după care se va declara victoria. Precedenta luptă de clasă a dus la apariția Statului Providență și la gestiunea colectivă a riscurilor de securitate la nivel global. Ce va naște noua luptă de clasă? Sper că nu vom avea un fascism digital, care să pună lucrurile în ordine, și care să perpetueze dictatura acționariatului. 

În fine, om trăi și om vedea. La mulți ani! 

2 comentarii:

Unknown spunea...

Toate cele bune şi la mulţi ani!

Anonim spunea...

La mulți ani cu sănătate! :)
Vali M.

Lumina nu mai vine de la Vest: eșecul Americii.

  Întâlnirea de ieri, de la Geneva, a lui Joe Biden cu Vladimir Putin oficializează eșecul politicii externe post-belice a Washingtonului, d...