miercuri, 8 februarie 2017

Singurătatea arbitrului și povara răspunderii.


Pentru că mai știu câte ceva despre asta: Președintele României este, în sine, instituția, nu Administrația Prezidențială, care reprezintă aparatul de lucru al instituției numită Președintele României. Este o instituție unipersonală, într-o democrație. Pare aiurea, dar nu e.
Acum, dacă este așa, care dintre funcțiile Președintelui primează: cele care țin de puterea executivă(vezi atribuțiile de politică externă, care ar trebui să-l aducă în fața Parlamentului, el fiind cenzurat/controlat, odată cu Guvernul, pe aceste aspecte, măcar în teorie), sau o dimensiune, care nu se regăsește nicăieri în construcția noastră instituțională, nici măcar la Curtea Constituțională, și anume aceea de arbitru? Eu zic că aceea de arbitru domină. Motiv pentru care Constituția cere despărțirea președintelui de vehiculul politic care l-a propulsat în funcție, și obligația de a fi ”Președintele tuturor românilor”. Iar despărțirea se impune nu doar lui, ci și tuturor celor care au funcții de demnitate publică în cadrul Administrației Prezidențiale.
Una dintre marile probleme ale tuturor președinților României a fost aceea de a fi arbitru. Iliescu a pățit-o de mai multe ori în primul mandat, și mai ales când a fost obligat să arbitreze în sânul propriei echipe. Una dintre marile belele a fost relația cu Regele Mihai, care a suferit de pe urma capetelor înfierbântate atât de la Cotroceni, cât și de la Versoix. Și-a rezolvat problema în mandatul 2000-2004, când echipa n-a mai avut primadone, gen Boda, să zicem. Și-a văzut fiecare de ale lui, iar Președintele de programul său. N-au mai vorbit aiurea, nu s-au mai apucat să-l încaiere pe președinte cu unii sau cu alții.
Emil Constantinescu și-a luat-o și el pe partea asta. băsescu a rezolvat-o în maniera lui: cine mișcă, nu mai mișcă, plus că serviciile au funcționat pe post de consilieri, cei din schemă fiind tot mai mult fie prieteni de pahar, fie ficuși prin Palat. Emil Costantinescu a avut și el ceva primadone, una, Cristian Preda, fiind trimisă scurt la plimbare, după nu-ș ce prostii spuse la GDS, într-un moment tensionat, când era nevoie și de sprijinul opoziției de atunci.
Mai rău, băsescu și-a folosit o parte din consilieri pentru a injecta atât conflicte în societate, cât și pentru a-și duce luptele cu partidele care nu acceptau să i se predea, cum făcuseră Boc și PDL. Tăriceanu poate dedica un volum de amintiri numai acestui obicei băsist. Cred că nimeni nu l-a uitat pe celebrul Lăbăroiu, o figură sinistră, care a făcut mult rău vieții politice.
Iohannis a venit la Cotroceni cu o oaste de strânsură, în materie de consilieri. Singurul cu mintea la purtător, care știa cum funcționează lucrurile, și putea da coerență acțiunii echipei, era Mihalache. De ce a șters-o atât de repede în diplomație, doar el o știe. Înclin să cred că a călcat o primadonă pe coadă. Și cum Iohannis este incapabil să arbitreze până și un meci de bambilici, și-a zis că e util să-și trateze reumatismele cu ceață londoneză și whisky scoțian. De atunci cred că fiecare face doar ce-l taie capul, iar Iohannis este pur și simplu năuc. Se vede în calitatea discursului, în felul cum abordează temele de pe agenda publică, dar mai ales în agresivitatea lui. băsescu genera conflicte în mediul politic doar atunci când avea imperioasă nevoie, dintr-un motiv sau altul. Altminteri prefera să iasă cu ei la un șpriț. Iohannis este permanent pe picior de război. Crede că e de datoria lui să-și extermine adversarii. Total greșit! Dar cine să-l tragă de mânecă?
Eșecul lui Iohannis în rolul de arbitru este opera consilierilor. Care, dacă i-ar duce mintea, ar aborda ei altfel decât conflictual relațiile cu spațiul politic și social. Doar că și ei au o agendă de confruntare cu adversarii lui Iohannis, care o continuă pe aceea a Președintelui. Rezultă ceea ce vedem: Președintele are relații proaste nu doar cu PSD și ALDE, ci și cu părți bune din PNL, cu UDMR, și ceva greu de definit cu USR. În caz de criză nimeni de la Cotroceni nu poate aduna politicul-și socialul, cel care contează, nu ONG urile securisto-sinecuristo-secuviniste, la aceeași masă. Iar Iohannis nu poate fi arbitru.Pentru că nu știe regulile jocului, și nu pentru că e ipocrit când zice că este Președintele tuturor românilor. Știm toți ce și cum cu ”toți românii”.
Ca să arbitrezi, trebuie să te impui ca arbitru, indiferent de simpatiile sau antipatiile tale. Trebuie să știi ce vrei, și, mai ales, să știi să construiești un consens. De dragul unor mici victorii de etapă, pierzi războiul mandatului care să-ți permită să-l ceri pe cel de-al doilea. Iohannis nu realizează că succesul guvernării PSD-ALDE este biletul lui pentru mandatul următor. S-ar prezenta cetățenilor din postura Președintelui care știe să coabiteze, asta însemnând că știe să pună interesul cetățenilor înaintea interesului lui. Dar când tu generezi noi rupturi în societate, și declanșezi noi conflicte, te aștepți la recunoștința oamenilor?
Iohannis trebuie să-și facă o analiză serioasă asupra celor doi ani de mandat, și să se schimbe radical, concentrându-se pe rolul de arbitru. Nu poate citi realitatea politică simplist: ”Eu sunt profesorul, voi elevii. Vedeți-vă lungul nasului, și ascultați comanda la mine!„ Așa ceva nu va fi acceptat de nimeni! Să nu creadă că va mai putea repeta figura cu schimbarea guvernului Ponta. Trebuie să fie atent: se joacă grav cu focul, într-o societate dominată de conflicte. Dacă nu face asta, consecințele vor fi drastice. Și pentru el, dar și pentru societate. Am fost la un pas de un conflict generalizat în societate. Pericolul n-a trecut. E nevoie de purjat tensiunile, nu de indus altele noi, și de blocarea supapelor de siguranță.
Totul trece prin ceea ce, în timpul Războiului Rece, numeam ”creșterea încrederii”: deschidere la dialog, înțelegerea nevoilor de securitate ale adversarilor, abținerea de la acte de provocare, respect reciproc. Nu e iubire, e rațiune, și instinct de conservare. Dacă vrea să înțeleagă. Și dacă poate s-o facă. Poate fi arbitrul onest, sau arbitrul corupt, care fluieră pe față în favoarea uneia dintre echipe. Dar e direct răspunzător de consecințele deciziilor lui. Arbitrii sunt întotdeauna singuri în fața provocărilor din teren.

2 comentarii:

pacos spunea...

Greu al dracului chestia asta cu arbitrul! Cum sa fii arbitru cand provii dintr-un partid politic, cu afinitati mai mult sau mai putin doctrinare, partid care-ti lanseaza, iti sprijina si te propulseaza in cea mai inalta functie a statului? Mediator suna parca ceva mai bine.

Doar ca societatea romaneasca nu agreeaza mediatorul (sau asa cum doriti dumneavoastra - arbitrul). Presedintele Iliescu, liderul CFSN si presedinte de facto al Romaniei, a inceput cu smardoiala din Piata Universitatii si demonizarea celorlalti oponenti politici. Drept rasplata a fost aplaudat frenetic de marea masa a cetatenilor si ales in '92 cu 60%. Impacarea cu regele a fost doar de palmares (trebuia sa ramana consemnat in istorie si altceva decat mineriada)

Presedintele Constantinescu s-a apropiat usor de rolul asta de mediator. Confruntat cu o noua mineriada ( spre deosebire de cea a presedintelui Iliescu asta era impotriva lui si a guvernului) reuseste sa-l convinga pe Radu Vasile sa negocieze.

Presedintele Basescu a fost cel mai "mediator". Si pentru ca ne plac atat de mult mediatorii, i-am dat doua mandate.

De 27 ani societatea asta se tot rupe. A inceput cu "nu ne vindem tara" si "n-ati mancat salam cu soia". Azi avem basisti/antibasisti, soroisti/pesedisti, noi/ei. Suntem rupti. Ce alte noi rupturi? ca nu mai e loc de asa ceva. Nu mai gandim decat in paradigma "cine nu e cu noi e impotriva noastra". O nebunie, bine intretinuta.

Problema e ca avem asteptari doar de la o singura parte. Ca si cum ceilalti ar fi niste sfinti. Nu sunt. Cum ar fi stat lucrurile daca Dragnea & comp. ar fi trecut modificarile la CP prin parlament? am mai fi avut demonstratiile astea? cand mergi pe "ori toti sa muriti, ori toti sa scapam" te astepti ca partea cealalta sa te mai creada pe cuvant? sau sa-ti arate respect? cand se stie ca Ponta a demisionat si azi continua sa se acrediteze ideea conform careia a fost schimbat, se mai poate vorbi de dialog? intre cine? e cineva dispus sa asculte ADEVARURILE, oricat de dureroase ar fi, nu doar interpretari ale acestora? Cel putin deocamdata, nu.

vgeorgicas spunea...

Daca era dupa mine, ex-regele si ai lui n-aveau ce cauta inapoi in Tara decit in postura de cetateni ordinari. Si nici n-avea de ce sa primeasca proprietatile Casei Regale, o imstitutie defuncta.