sâmbătă, 25 octombrie 2014

Armata, marea absentă



Azi e ziua Armatei. Sigur, e ziua ei pentru că, atunci, în 1944, era și ziua Regelui. Și asta ne duce la o discuție pe care trebuie s-o facem. Armata și-a făcut datoria, și în 1877, și în 1916-1918, și în cel de-al Doilea Război Mondial. Doar că nu ea, ci alții i-au fixat misiunile, și i-au dat(de fapt nu i-au dat!) mijloacele cu care să le îndeplinească. 

Despre asta este vorba. Să debităm clișee despre curaj, spirit de sacrificiu, datorie,patriotism, e lucrul cel mai ușor. Infinit mai greu este să definim misiunile corpului militar, și să îi acordăm resursele necesare atingerii lor. Am serioase îndoieli că acum Armata este mai pregătită să facă față unui conflict decât a fost în 1939, sau în 1916, sau în 1877. A spera că vom avea noroc, cum am avut și în precedentele războaie, este pură inconștiență. 

Din păcate reforma armatei, pentru admiterea în NATO, n-a ținut cont de interesele noastre, de nevoile noastre, ci doar de interesele și de nevoile SUA.  Armata română este pregătită să promoveze interesele Washingtonului, dar nu poate apăra România. Că nu are cu ce. Știu, articolul 5, bla, bla, bla. Dar până se pune în funcțiune mașinăria NATO, într-un război de mare intensitate, pe scară largă, noi suntem pa, până vin ajutoarele! 

Sacrificiile nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât nici spiritul de sacrificiu nu mai e ce-a fost! De ce s-ar sacrifica cineva pentru România? Ce avem de apărat? Sărăcia? Corupția generalizată? Excluderea socială? Discriminările de tot felul? Inechitățile? Bogăția celor câțiva? Profiturile multinaționalelor? Poate că înainte sacrificiile au avut sens: Marea Unire, apoi păstrarea României Mari. Acum ce să păstrăm? Mizeria în care ne bălăcim? Să fim onești: cei care au luptat(și unii au murit) în Irak și Afganistan, n-au făcut-o pentru valorile democrației, ci pentru diurna care, dacă scăpau neșifonați, îi scotea cât de cât de sărăcie.

Care mai este legătura Armatei cu societatea, după desființarea conscripției? Care este sprijinul real de care se bucură, nu acela din sondaje? Toate armatele din NATO, cu excepția Turciei, poate, au probleme cu recrutarea, inclusiv cea americană. Nici măcar șomajul nu mai face cariera militară o alternativă. Care este rezerva umană? De unde  luăm luptători? Când și cum îi pregătim? Sigur, avem și varianta să se rugăm numeroaselor moaște care populează peisajul religios al patriei să nu avem nevoie de Armată. Dar putem să ne bazăm pe asta? 

Este și asta o dezbatere, care a lipsit din această campanie electorală. Nu-i nimic! Dacă e să se întâmple ceva, avem DNA. Iese Kovesi, le arată pizda dușmanilor, și am învins! 

3 comentarii:

atdoru spunea...

Comentariile de pe Facebook sunt dezamăgitoare! Vă asigur, însă, de înțelegerea deplină a celor scrise și de respectul unui colonel, în rezervă, de vânători de munte care crede (și speră să se înșele) că retrocesiunea demnității Armatei Române e aproape imposibilă!

Anonim spunea...

Am invins, ca fug aia, sireacii, de rup pamintul!
Anonymus Magnus

ANONIMUS spunea...

Armata a fost prinsa cu pantalonii in vine de fiecare data.Am scapat cu un noroc chior daca credem ca o armata a impins o alta intr-un judet
al Romaniei este o chestie de gust.
Armata comunista era atat de slaba in material uman incat bine echipata la un asalt de un kilometru ar fi murit de epuizare 80 la suta dintre ei.Am facut armata si o stiu.Sper ca acum armata noastra mica este bine echipata si instruita desi vazand vreo cativa obezi nu prea cred.Nici nu se poate cu un asemenea buget pentru armata .Speram si acum ca pronia sa ne salveze si sa nu ne pomenim cu guvernul in banat si muscalii pe capul nostru ocupand Bucurestiul.