vineri, 12 octombrie 2012

Zegrean şi compania, dacă tot v-aţi apucat, scoateţi şi USL în afara legii!

Nu-i nimic, România tot a avut parte de o lovitură de stat. Dar ştiţi cum e: s-a nimerit s-o dea CCR, nu ăia de se zicea c-au pregătit-o, odioşii uselişti! Aşa cum spun patru membri ai Curţii, România este de azi o republică prezidenţială, o schimbare constituţională ilegitimă, ilegală şi periculoasă. De azi Guvernului i se ia atributul de a decide şi exercita politica externă a României. Lui îi rămâne doar atributul de executant al deciziilor luate de băsescu în materie. De fapt, cum politicile europene nu mai ţin de politica externă, practic băsescu este, cu acordul CCR, un fel de Ceauşescu II, care decide, şi restul execută, iar Parlamentul devine un zarzavat decorativ.

Aşa că în timp ce pe Antonescu îl fute grija de Jiji şi de colegiul luii, iar pe Ponta nu-l fute nicio grijă, noi trăim într-un alt regim politic, mai aproape de totalitarism ca niciodată. În loc să convoace Parlamentul imediat, şi să aprobe o Lege de Dizolvare a Curţii Constituţionale, astfel anulând efectele unei decizii scelerate, USL zace pe coadă şi cască gura la sondaje fanteziste. Bă, idioţilor! Şi dacă mâine CCR decide că sunteţi în afara legii, că aşa vrea băsescu? Ce face, dobitocilor?  Dormiţi pe laurii unei victorii pe care o s-o întoarcă Zegrean, boilor!

4 comentarii:

Florin spunea...

Nu se poate face mare lucru acum ca ar exploda Barosso si Reding si numai asta nu ne trebuie.
Singura solutie de moment cred ca este tratarea cu sictir a hotararii curtii iar dupa alegeri trebuie data o lege care sa defineasca clar rolul curtii in sistemul politic romanesc.

pacos spunea...

Art. 91 alin 1 si 2 definesc destul de clar rolul si atributiile presedintelui in politica externa a tarii. Oricum s-ar interpreta acest articol, Guvernul negociaza, presedintele semneaza, Parlamentul ratifica. Mai simplu de-atat nu se poate.

Pe de alta parte, daca tot s-a ajuns la rolul, atributiile, separarea si controlul reciproc al puterilor in stat, m-as uita cu mai multa atentie si la art. 100, alin. 2.

Cata vreme la Consiliul European nu se negociaza/modifica tratate, machitorul sef e liber sa se duca. Din pacate pentru noi, se mai si intoarce.

ANONIMUS spunea...

Acesti idioti si nu judecatori ,pentruca acesti cretinii nu au logica si semantica.In primul rand ,din intreaga Constitutie nu scrie si nu are spiritul ca Republica Romania trebuie privita ca un regim semiprezidential in afara de idiotii care o spun si au fost cumparati de scelerat.Originar ar fi trebuit sa fii fost initial un drept recunoscut sau un precedent , complet gresit.Faptul ca poporul l-a ales pe presedinte ,singurul lucru pe care il poate este sa vorbeasca cu restul lumii ,state etc in numele poporului.Parlamentul reprezinta poporul, pentru el legifereaza,tot idiotilor ,constitutia,alte legi si care spun ce trebuie sa faca toata lumea.Guvernul este acceptat,ales de catre Parlament dupa ce presedintele l-a desemnat pe Primul Ministrul.Nu-l alege ca asa vrea sceleratul ci ca poporul a ales partidul sau alianta de partide.Presedintele nu este sef de stat din punct de vedere al sensului legal.Din toata Constitutia se vede clar ca presedintele nu poate face absolut nimic de capul sau nici cand el are un mandat important,armata,fiind comandantul armatei,dar ABSOLUT TOATE ACTIUNILE trebuiesc acceptate in Parlament dupa 24 de ore.Cum pot 9 idioti sa schimbe
regimul de stat ca asa vreau niste cretini care au infipt in functie un scelerat pe care 7.5milioane de romani l-au trimis la dracu'.Parlamentul si Guvernul conduc Romania nu o mortaciune in disolutie.Boii ar trebui sa stie ca originar este pacatul facut cand Adam a mancat marul ,si a fost aruncat din rai.Deci originar ar fi un fapt care sa permita sceleratului sa schimbe Constitutia.Slava domnului ca nu este asaDaca acesti cretini sustin gresit o gramada de ineptii va trebui schimbata Constitutia si CCR-ul desfintat.Logic pentru tot omul cu bun simt ,CCR-ul nu poate da puteri care nu sunt trecute in Constitutie ,CCR-ul nu are vocatie legislativa ci doar urmareste ca legile facute in Parlament sa fie conforme.Dar sa zicem ca este asa, desii sofismele de proasta factura a judecatorilor excela bunul simt ,vorbeste despre originea puteri pe care presedintele il poate face atot puternic,Dumnezeule Mare,si ca Guvernul este unul tehnic ,curata idiotenie.Spuneti domnilor atat de destepti cum dracul poate functiona asta cand elucubratiile presedintelui nu primeste acceptul Primului Ministru si a Parlamentului?!Aud?,ca sceleratul nu este Regele Soare,un monarh absolut.nici Stalin,sau Hitler.Cum puteti niste pigmei cumparati de scelerat sa spuneti ca Pulimea Sa este presedintele unui Republici Semiprezidentiale ?Presedintele Frantei este un presedinte unei Republici Semiprezidentiale pentruca el este Seful Primului Ministru si al Guvernului.In USA Presedintele este si Primul Ministru ,Republica Presidentiala.Acum ,intrebare pentru acesti idioti :P oate demite presedintele pe Primul Ministru?NU-boilor,Parlamentul poate demite Presedintele?DA boilor ,cu acordul poporului .Deci fara tagada ca Romania este o REPUBLICA PARLAMENTARA .Si poporul o sa arate celor 9 cretini acest lucru ,cu arma in mana ,nesimtitilor.Puscaria o sa va manance.Parlamentul trebuie sa faca ceva in pofida dorintei UE,etc... de aici o dictatura nu este departe.nu este logic si drept ca 9 persoane fara cunostintele cerute sa acapareze puterea absoluta a unui stat.Dormiti pe ei in Parlament si o s-o patiti.

Karakas spunea...

Ai remarcat esenta. Sistemul lui Basescu, sprijinit de la centru prin PPE si grupuri corporatiste globale, este de fapt "comunismul pe invers". Aceleasi structuri piramidale, cu 1% in top si restul de sclavi. Democratia oferita de sus, de la "iluminati", nu exercitata de popor.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...