duminică, 7 octombrie 2012

De grija altuia

Proştii, se ştie, mor de grija altora. Şi când nu au de grija cui muri, mor făcându-şi iluzii despre moartea aceloraşi. Avem confirmarea perfectă a acestor afirmaţii în presa de căcat a scumpei noastre patrii. Care publică, cu ocazia zilei de naştere a lui Putin, o minciună patentă a lui Boris Nemţov, care pune pe numele preşedintelui rus avioanele şi elicopterele aflate la dispoziţia statului rus, casele de protocol al aceluiaşi stat, şi altele. E acelaşi Boris Nemţov care a devalizat, pe vremea lui Elţân, acelaşi stat rus, şi acum toacă banii la Londra. E bine! Prostul de jurnalist român juisează de plăcere, scriind de "rău" despre Putin. După care se miră că România este citată la Moscova printre ţările care pun la cale şi finanţează o "revoluţi portocalie" în Rusia!

Dar cea mai mare prostie din ultima vreme este aceea a Mării Negre El Dorado-ul hidrocarburilor. De ce prostie? Pentru că rezervele bănuite sunt practic nesemnificative, raportate la ceea ce există la nivel global. Când "marele zăcământ" asigură circa 30% din consumul local timp de doar şase ani, să spui că-ţi asigură independenţa energetică ţine de noaptea minţii!

Să fim realişti: NICIO ţară, nici măcar Rusia sau Arabia Saudită, nu este independentă energetic. Toţi suntem DEPENDENŢI de energia obţinută din hidrocarburi. Şi până una-alta nu se întrevede o schimbare radicală. Poate ar trebui să ne întrebăm cum scăpăm de această dependenţă. Că, altminteri, nu văd ce se schimbă dacă vom cumpăra gaz de la ruşi, algerieni, azeri sau mai ştiu eu cine. 

Şi fiindcă veni vorba despre madam de la OMV-Petrom, să nu o întrebe niciun "jurnalist" : "Madam, eşti proastă? Cum se face că acum, la un preţ al barilului pe la 90 de dolari, litrul de benzină e mai scum decât atunci când barilul era la 150 de dolari?" Că au crescut accizele, e una, dar creşterea nu e atât de mare, şi nici dolarul n-a crescut până la cer! Lăcomie, ceva? Forţarea creşterii profitului la vânzarea de produse petroliere?" Dar ce să crei unor proşti? Ei mor de grija ruşilor!

Deşi nu are legătură directă cu subiectul, întreb şi eu: cât de proşti ne cred ăia care încearcă să ne convingă că Siria atacă Turcia? O Turcie în plin priaprism imperial, care se vrea jupânul zonei, iar Siria i se pare o pradă la îndemână. 

O fi tiran nea Al Assad ăla, dar iraţional sau prost, nu. De ce ar vrea să dea motive NATO, să intervină militar împotriva sa? Pe bune: de ce? Nu are suficiente belele şi aşa? Apropo: statele arabe au limitat ajutorul militar acordat rebelilor sirieni. De ce?  Nu cumva pentru că au fost păcălite, şi au contribuit la tragedia siriană?

Asta e: fiecare cu grija lui...

4 comentarii:

pacos spunea...

Noi nu vrem cu rusii! Ca e rai si n-are democratie! Si Putin e naspa rau! Noi vrem cu nemtii si francezii!
Ups, da' nemtii vor cu rusii. Au acorduri bilaterale stranse, chiar daca partenerilor UE nu le convine acest lucru. Rusii sunt printre primii parteneri economici ai Germaniei. Daca nu chiar primul. Nemtii fac multi bani cu rusii. Rusii fac multi bani cu nemtii.
Da' noi nu vrem sa avem treaba cu rusii! Ca nu ne trebuie banii lor!

E tare e tot asta cu independenta energetica. Am vazut emisiunea si tot acest subiect a stat sub "daca". Daca zacamantul e asa cum se presupune, daca si alte sonde de explorare vor dovedi asta, daca, daca.... Si oricum, abia din 2020. Daca..

Iarasi, o afirmatie: sectia Piroliza din Arpechim apartine de fapt Oltchim inca din anii 2009-2010. Si ca numai partea de rafinare, stricta, apartine OMV-Petrom. Daca e asa, cum dracu' de nu s-au prins aia de la OSPSI si Oltchim? ca nafta, spre deosebire de etilena, se poate transporta oricum.

Siria, Turcia, Iran, Israel, NATO, Rusia. Mai trebuie sa mai treaca putin timp si se vor devoala toate. Maxim o luna (dupa parerea mea) si vedem ce si cum.

Cartusel spunea...

Felicitari pentru articol!
Poate primim un raspuns de la Madam...

ANONIMUS spunea...

Atat Putin cat si Nemtov,Eltan si restul ,sunt niste democrati patrioti,care urasc mafia si oligarhii in special daca-si baga nasul in treburile lor,ca doar nu le-au permis sa fure pentru ei ci doar in sistemul privat.Ei n-ar baga un ban in buzunar nici picati cu ceara.Sistemul rus nu-i un sistem condus de niste snapani ,hoti si imbolnaviti de putere si nici niste KGB isti care au luat puterea si-o fut dintr-o parte in alta.Doamne fereste.Adevarul ca sunt acceptati de tot poporul treaba lor si dupa mine sa le faca asa ca nu ma intereseaza Maica Rusia care vorba britaniciilor cand Germania s-a unit ,spunea ca ei ca o iubesc atat, incat ar dori 100 de Germanii,si eu doresc vreo 100 de Rusii.Sa-l lauzi pe Putin este o problema de gust.Opozitia in Rusia este o alta fateta a lui Putin si la fel de" buni".
Si in Rusia sunt ziaristi pupincuristi Putinisti care ataca Romania condusa de alt idiot care in loc sa faca comert cu Rusia zgarie cu batul printre ostrete in inteligenta idee a unui purice care pisca un urs,sa vada ce se intample.Dupa ce ziaristii care au comentat ce face si ce vorbeste DDD si-au dat examenul si au primit diploma de "fan"DDD,genul IQ 150 de puncte la 100 de ziaristi.Turcia a primit ordin de la NATO sa inceapa ostilitatile pentruca situatia nu poate fi tolerata,dar nici sa supere Rusia alta parte a ipocritilor care se fac ca vreau pace dar una"Pax Rusica".Si care are o diferenta ca la chilotii" Bikini",vorba bancului ,cei americani intra in cur,cei rusesti intra in cizme.

Karakas spunea...

Au invatat repede ai nostri de la “democrati”. Si chiar au perfectionat tehnicile de “smen politic”. Vrei sa ajungi Presedintele unei tari ca Romania? Din “trusa” ta nu trebuie sa lipseasca:

1. Vizitele scurte si dese la ambasada SUA, chiar daca vorbesti doar cu portarul pot fi “cheia” succesului. Portarul e om important la ambasada. Nu trebuie decit sa repeti des ca tie de mic iti placeau filmele cu indienii aia alcoolici care erau urmariti de cavaleri cu pusti si pistoale date de Dumnezeu, si ca atunci cind mergeai la biserica, te rugai sa mai dea Nea Nicu un serial din Dallas;

2. Fa-ti rapid un partid, ghidindu-te dupa ce vezi ca zboara la Bruxelles: zboara dreapta, ai pus repede de un partid popular. Bagi cerere de afiliere. Zboara stinga, te-mprietenesti cu liderii sindicali. Nu uita sa ii reamintesti asta portarului de la ambasada SUA, dar tine pentru tine relatia ta speciala cu sindicatele, si fa-te ca-i detesti pe Chavez si Castro, chiar daca in pieptul tau bate o inima comunista. Daca ai un partid de o orientare gresita, schimba rapid cirma ideologica. Se vor gasi marinari sa-ti impinga barca, daca le promiti marea cu sarea;

3. Sa fi primul care uita ca provii din poporul ala detestabil de mioritic, lenes si neputincios, si ca atunci cind erai mic, mama isi lua de la gura sa-ti dea tie ce era mai bun. Nu fa vizite la azile de batrini si case de copii. Fa-te iubit de bancheri, si mai ales de FMI. Trimite-le din prima zi in care te-ai hotarit sa devi presedinte felicitari si ureaza-le sa asupreasca cu mult succes tari ca cea in care te-ai nascut;

4. Arunca o scurta privire prin ziare. Identifica dusmanii Imperiului de care apartii. Fa-ti din ei dusmanii tai personali. Daca sunt mujahedinii, pune in programul politic ca vei sustine culturile de maci la tine acasa. Daca sunt islamicii, promite ca vei sprijini religia autohtona sa ridice o Mare Biserica Nationala, dar, atentie, unita in spirit cu cea a Imperiului. Pune un Popa Sef care stie sa se roage pentru tine in Lacasurile Sfinte: la Washington, la Pentagon, La Bruxelles etc.

5. Nu te ingrijora daca “societatea civila” nu-ti da inca importanta. Odata ce portarul de la ambasada SUA te saluta la chipiu, povestea e preluata in presa, si vei avea dintr-o data o multime de simpatizanti din toate categoriile: filozofi in cautare de job de consilier, scriitori, profesori universitari. Nu uita sa zimbesti des chiar daca te string pantofii. Nu te ingrijora daca casti des si nu gasesti nimic de spus. Oricind poti plesni un copil peste fata sau injura o babutza. Povestea te va face Zmeu si serviciilor imediat le vor cadea pantalonii in vine. 1-0 pentru tine;

6. Sa ai regulat pe linga tine oameni care au sters praful pe la Clubul de la Roma, sau au transportat invitatii la intilniri masonice. Acestia iti vor asigura o aura de “ales” al cui trebuie, si vor sugera poporului ca altul mai mindru nu se gaseste in imparatie;

7. Intotdeauna citeste dosarul celui pe care vrei sa-l angajezi, sau reciteste-l daca vrei sa-l promovezi. Nu semna pina nu esti convins ca persoana sau familia, sau amanta poate fi santajata, si ca serviciile pot planta cu succes microfoane pe unde salasuiste respectivul.

PS: Multumesc lui Basescu pentru inspiratie!