Triumful corupției

 

 

Cazul Roșia Montană, dincolo de clopoțeii ”ecologiei”, reprezintă dangătul triumfător al Marelui Clopot al Corupției, într-o țară ajunsă la mâna sistemului ticăloșit. Și mă tem că nu pentru anularea proiectului ar fi trebuit să demonstreze flăcăii și fetele cu ”preocupări” subit verzi, ci împotriva CORUPȚIEI. Din păcate, cei din spatele protestului sunt și ei parte a sistemului ticăloșit, și corupți până în măduva oaselor, fie și numai moral, deși este vorba și de mulți, foarte mulți bani.

 

Reamintesc celor care au uitat că, de la o problemă comună tuturor țărilor, anume corupția, o constantă a sistemelor politice și economice succesive, în întrega istorie a umanității, corupția s-a transformat în România în principalul instrument pentru eliminarea adversarilor politici și economici ai puterii băsesciene. Să ne înțelegem bine: nu neg existența corupției până în 2005, dimpotrivă. Dar definiția dată până atunci corupției era clară, și instrumentele folosite pentru combaterea ei, normale într-un stat care se crede ”de drept”. Demența a început în momentul în care, la cererea UE, în procesul de negociere a aderării, s-a înființat PNA. Așa s-a dezvoltat în timp un sistem dual, România având, practic, două Procuraturi Generale, care au început o crâncenă luptă pentru putere.

 

Pentru a fi numărul unu în materie, după preluarea puterii de băsescu și de gașca lui, DNA a ales să se pună la dispoziție, cu arme și bagaje, în slujba sistemului ticăloșit, adică în slujba lui traian băsescu. Prima victimă de calibru a fost Adrian Năstase, pentru că putea fi competitorul lui băsescu în 2009. Între timp DNA a făcut și mai multe servicii murdare aceluiași sistem ticăloșit, într-o mizerabilă cârdășie cu SRI și cu CSM, cu CCR, cu judecători corupți, care au fost și sunt șantajați cu diverse lucruri, de la trecutul securist la luare de mită, trecând prin diverse afaceri de alcov.

 

Toată această încrengătură a devenit un formidabil sistem mafiot, care a răspândit corupția în toți porii societății. Corupția este ceva mai mult decât cumpărarea unor favoruri din partea agenților statului. Mai gravă, și mai periculoasă, este corupția conștiințelor, prin frică, teroare, avantaje, sinecuri. În acest angrenaj infernal un rol absolut nefast a avut MCV, un instrument de control al politicilor publice ale României, folosit de unii de la Bruxelles împotriva intereselor noastre, cu complicitatea lui băsescu, a lui Macovei, a DNA, SRI și SIE, și iarăși a CSM și a judecătorilor corupți sau controlați de gașcă. Așa se face că, în loc să scadă, coerupția s-a întins. Pentru că sistemul, în frunte cu DNA, a pedepsit corupția unora, și a acoperit-o, și chiar încurajat-o pe a altora, recompensându-i astfel pentru serviciile făcute sistemului. De asta oamenii lui băsescu nu vor fi pedepsiți în veci: au făcut servicii care îi pun la adăpost pe viață.

 

Este o iluzie să credem că mai putem face ceva. Nimeni nu poate controla sistemul ăsta. În schimb el a ajuns să controleze țara, să o conducă în locul Parlamentului și a Guvernului, să distrugă afaceri, sau, dimpotrivă, să le avantajeze. Uitați-vă câte ”remanieri” a făcut sistemul în Guvernul Ponta. Uitați-vă cum s-a pișat sistemul pe votul românilor în cazul Referendumului din 2012. Sau cum, aflat în beciurile DNA, Nelu Iordache dă declarații halucinante împotriva adversarilor sistemului, cu băsescu în frunte. Sau cum sunt atacați oameni de afaceri, cum se încearcă distrugerea sau preluarea afacerilor lor, la ordinul unora din țară sau de afară. Asta ca să pomenim doar de cele mai recente evenimente.

 

Ce e de făcut? Nimic, în afară de o nouă Revoluție, dar nu aia pomenită de hipsterii care bântuie pe străzi, nici ei neștiind pentru ce. Una cu ghilotină. Dar dacă s-a pierdut meșteșugul fabricării ghilotinelor, ce să facem? Ne mulțumim să constatăm că, pe măsură ce corupția este combătută mai ferm, ea crește mai abitir!  

   

Extremism, extremă urgență!

 

 

Inconștiența clasei politice, incapacitatea ei de a servi interesul public, corupția rampantă, polarizarea socială și economică extremă, toate astea sunt un mediu de cultură pentru fanatism și extremism. Iar ceea ce a făcut azi Mihail Neamțu în Parlament ar trebui să fie un avertisment, nu un fapt banal, aplaudat de tot felul de decervelați. Cât despre băsescu, nu știu câte știe el despre Carol al II lea, dar sigur ceea ce face este bucățică ruptă din domnia fostului rege priapric. Și iubitor de arginți. Și de Elene. Care se socotea și el perfect, ca și băsescu.

 

Sila de clasa politică e una, deși ea există prin voința și prin votul nostru, așa că n-ar trebui să ne bășicăm prea tare. Dar dacă sila ne împinge să sprijinim extremisme și fanatisme, ne căutăm singuri de dulce. Și tare mă tem că vom pierde și ce-am avut...

Antonescu este pentru noi băsescu doi!

 

Care-i deosebirea între ăștia doi? Că eu nu mai văd niciuna! Amândoi superficiali, amândoi egomaniaci, amândoi la fel de disprețuitori, amândoi incapabili să aibă parteneri, ci doar slugi, amândoi bolnavi de putere.

 

Nu știu ce s-a întâmplat la întâlnirea lor între patru ochi, în august, la Cotroceni. Dar de la acea întâlnire Antonescu se comportă ca un lunatic. Ce i s-a pus pe masă, cu ce anume este șantajat, nu știu. Văd doar efectele: este determinat să rupă cu orice preț USL. Foarte bine! Eu, în locul lui Ponta, aș demisiona, aș duce PSD în opoziție, și l-aș lăsa pe Antonescu să facă guvernul cu blaga, kelemen și dan diaconescu! Aș face opoziție la sânge, și aș duce partidul la peste 50%, cu toți Feții Frumoși și Albele ca Zăpada, ieșiți și ieșite din mintea zdruncinată a lui Lăbăroiu și a serviciilor secrete. 

 

Antonescu este incapabil, ca și băsescu, să gestioneze o victorie, și pierde pacea. Cel puțin într-o privință îi dau dreptate lui băsescu: Antonescu n-o să fie niciodată președintele României. Este prea prost, și prea fudul pentru asta. În rest, vorba cântecului: ”Antonescu este pentru noi băsescu doi!”

 

Dumnezeu, dacă există și nu este foarte ocupat zilele astea, este rugat să pogoare și să guverneze el țara, că toți politicienii loco au eșuat. Deși, dacă L-ar duce mintea, ar fugi și El cât mai departe de țara asta...  

Un miting care nu rezolvă nimic

 

 

Azi va fi mare miting mare în București, cu hăulituri și toate cele, pentru anularea proiectului Roșia Montană. Un miting care nu rezolvă nimic, dacă este să mă întrebați pe mine. Pentru că nu ăsta este scopul lui. Mă tem că oamenii ăia urmăresc altceva. Este un soi de euforie a victoriei, care îi împiedică pe protestatari să câștige pacea, acum, când au câștigat războiul. Ei vor distrugerea totală a ”dușmanului”, ceea ce nu relevă prea multă inteligență, din păcate.

 

Ce vreau să spun? Decizia politică a fost luată: proiectul, așa cum este el acum, a murit, Cu tot ce înseamnă asta pentru zonă, pentru componentele sale economice și juridice. Pentru că renunțarea are și niște costuri. Și oricât l-ar înjura tot felul de demenți pe Șova, omul are dreptate. Cel puțin un proces împotriva statului român tot va fi. Iar dacă niște unii vor să dea un exemplu și altor state care nu sunt ”prietenoase” cu capitalurile și capitaliștii, ne-o vom lua rău de tot în freză. Și toți vom plăti victoria ”ecologiștilor”.

 

Gestionarea păcii ar însemna, după mine, permiterea unei discuții oneste, fără presiunea străzii și fără linșaje mediatice, fără manipulări ordinare, fără demonizarea celor care sunt de acord cu proiectul, despre viitorul exploatării resurselor României.

 

Ne putem permite luxul de a nu exploata aurul și alte resurse minerale? Dacă da, de unde facem rost de bani pentru a ne dezvolta, pentru proiecte de ecologizare, de protecție a patrimoniului cultural, pentru servicii publice mai bune? De unde facem rost de bani pentru a importa ceea ce am putea produce? Chiar nu vrem să știm argumentele celor care susțin proiectul, și care nu se reduc la ”noi locuri de muncă”?

 

Ce facem dacă, la nivelul societății există o largă majoritate în favoarea exploatării resurselor? Demonstranții le vor nega acestora opinia? Ce democrație este aia în care cinci mii, sau zece mii, sau cincisprezece mii de oameni, doar pentru că urlă mai tare și au o agenție de PR mai bună, impun celorlalți douăzeci de milioane de români agenda lor, și interesele lor?

 

A gestiona pacea ar însemna că adversarii proiectului acceptă să discute cu adepții lui, și găsesc un consens în privința condițiilor în care un astfel de proiect, și, în sens mai larg, exploatarea resurselor, se pot face. Poziții de totul sau nimic sunt iraționale și periculoase.

 

Această victorie a străzii este de rău augur pentru pacea socială. Nu poți să ignori cu atâta dispreț interesele celorlalți, de pe poziția celor atoateștiutori, fără să dai naștere frustrărilor de tot felul, resentimentelor și dorinței de răzbunare. Adversarii Roșiei Montană au instrumentalizat ura, și nnu se pot aștepta decât la ură din partea celor afectați de poziția lor. Cultura confruntării ne mai face un cadou otrăvit. Din păcate...

 

Războiul româno-român a intrat în faza ”verde”. Vestea proastă este că această fază este dominată de extremism și de fanatism. Ceea ce nu are cum fi de bun-augur pentru viitorul nostru...        

Roșia Montană: ce-i de făcut?

 

 

Acum, că s-a dus dracului și proiectul Roșia Montană, și nu oricum, cu hăulituri, un om zdravăn la cap ar avea un singur lucru de făcut: să analizeze unde s-a greșit, pentru a lua decizii în cunoștință de cauză. Pentru că fără o analiză temeinică vom continua să ratăm proiect după proiect, investiție după investiție, doar pentru că nu avem inteligența de a gândi înainte de a acționa.

 

A explica întrega epopee Roșia Montană prin ”corupția politicienilor” ar fi semn de profundă imbecilitate. Sigur, un astfel de proiect nu avea cum să nu genereze și acte de corupție. Dar, la dracu! Avem SRI, SIE, DNA, ANI, Piticot, și nici măcar una dintre aceste instituții să producă o SINGURĂ dovadă de fapte de corupție, și să trimită în fața judecătorilor un SINGUR făptuitor. Și atunci de ce aș crede că este vorba doar de o afacere de corupție?

 

Cea mai proastă abordare, atunci când este vorba de a te opune unui proiect, este demonizarea lui. Demonizarea anulează ORICE efort de a avea o dezbatere rațională, pro și contra, cu argumente pertinente, cu ascultarea ambelor părți. Maniheismul este fie semn de prostie, fie de ticăloșie! În cazul Roșia Montană am avut parte din plin și de prostie, și de ticăloșie.

 

Înainte de a ajunge în fața politicienilor, astfel de subiecte trebuie să ajungă în fața specialiștilor. Iar amestecul așa-zisei ”societăți civile” face doar rău. ”Societatea civilă” devine, pe zi ce trece, un pericol pentru democrație și pentru buna guvernare. Ajungem la dictatura minorității. Așa s-a întâmplat și în cazul Roșia Montană. Iar când eu cer statului să fie perfect transparent, iar ”societatea civilă” este perfect opacă, nu știu pe cine reprezintă, cine plătește și ce interese are, suntem într-un grav impas. Nu cred în bunele sentimente ale ”străzii”. Pentru că niciodată nu știi cine este ”strada.” Dacă mai credem în puritatea vocilor străzii, după dezastrele din Libia, Tunisia, Siria, Egipt, înseamnă că suntem tâmpiți și merităm eutanasierea...

 

Nu țin partea nimănui. Sunt, pe cât pot eu fi, observator neutru, și cât de cât obiectiv. Nu-mi place să fiu manipulat. Nu agențiile de PR trebuie să determine voința oamenilor, indiferent de subiect și de decizie. dezastrul numit Kosovo este un produs pe care scrie PR. Și Roșia Montană este un eșec produs de manipularea unor firme de PR, care au fost mai bune în cazul adversarilor proiectului. Dar ce facem: luăm de bune minciunile sau jumătățile de adevăr care s-au vehiculat în acești ani? Pe așa ceva se pot întemeia decizii ale Guvernului și ale Parlamentului, decizii cu impact asupra a sute de mii sau milioane de oameni? Ei bine, da! Și nu doar în acest caz.

 

Ce facem după demența asta? Primul lucru ar fi înființarea unei comisii neutre de analiză, în care să fie speciașiti care NU s-au pronunțat în legătură cu subiectul, și care să nu cuprindă nici adversari, nici susținători ai proiectului. Ei trebuie să răspundă, punct cu punct, tuturor afirmațiilor făcute în legătură cu subiectul, să spună ce este adevăr, și ce este fabulație. Să analizeze, pas cu pas, traseul administrativ și legislativ al proiectului, să ne spună ce a fost legal, ce a fost ilegal, ce a fost forțare de lege. Mai mult, Comisia trebuie să facă propuneri de schimbare a cadrului legislativ, acolo unde este cazul.

 

Într-un singur an avem trei mari rateuri în materie de astfel de proiecte: Cuprumin, Oltchim, Roșia Montană. Probabil nici CFR Marfă nu va fi un succes. Investițiile străine scad permanent, cele autohtone sunt la pământ, șomajul crește, emigrația din motive economice se relansează, consumul scade, puterea de cumpărare, la fel, deficitele sistemelor de protecție socială cresc. Avem nevoie de bani pentru investiții publice și pentru protecție socială. De unde îi luăm, dacă nu merge economia? Anul acesta numai serviciul datoriei publice externe este de 1,5 miliarde de euro. Ne putem permite luxul de a refuza astfel de proiecte, pentru că, brusc, ne-am trezit o națiune de ecologiști, cu unul din doi membri  căcându-se în bălării? Foarte bine, dacă asta vrem. Dar atunci discuția despre școli, spitale, autostrăzi, salarii, pensii, nu-și are rostul. Am ales, se pare. Și trebuie să ne asumăm consecințele deciziilor noastre... 

România-Ungaria: meciul care contează

 

 

Scenele de violență de dinainte de începutul meciului dintre naționalele României și Ungariei, violențe produse de suporterii maghiari, nu sunt decât o dovadă imbecilitate naționalistă. Dacă există cu adevărat o rivalitate între cele două națiuni, nu e cazul ca ea să fie tranșate de decervelații de ambe etnii, îmbibați în alcool și motivați cu sloganuri cretine de politicieni și formatori de opinie iresponsabili, demagogi nerușinați.

 

 

Dacă verm să vedem care națiune este superioară celeilalte, nu la proba ”cafteli cu forțele de ordine” trebuie apelat. Să vedem, cine are cele mai bune infrastructuri de transport, cele mai bune școli și spitale, mediul cel mai curat, cele mai interesante și originale activități culturale și artistice, cele mai performante administrații, cele mai bune guvernări, cei mai prosperi cetățeni. Iar astea nu depind de rezultatul unui meci de căcat. Depind de calitățile fiecărei națiuni, de gradul lor de civilizație, de solidaritatea cetățenilor. Fotbalul nu generează așa ceva! Ăsta este singurul meci care contează, și nu înseamnă 22 de nebuni care aleargă după o bășică... 

 



Pledoarie pentru capitalul românesc

 

 

Prostia cu turismul care salvează Roșia Montană se întinde. Reamintesc diverșilor proști că turism trebuie să faci tot anul, pentru că tu, prestator de servicii turistice, mănânci tot anul, plătești facturi tot anul, consumi diverse tot anul, etc. Cu o populație îmbătrânită, cu o putere de cumpărare în permanentă scădere, cine se duce unde și-a înțărcat Dracu copiii, pentru a vedea nimic? Anul ăsta a fost unul dezastruos și la mare, și la munte. Străinii nu vin: cine vrea să moară pe șoselele patriei noastre, să se cace în porumb, să fie alergat de haite de maidanezi, să i se dea cu farfuria în cap la cârciumă, să meargă cu trenuri ca în secolul XIX, să mănânce ”produse tradiționale” pline de E uri, etc, etc?

 

Asta nu e o pledoarie pentru RMGC, este o pledoarie pentru luciditate! Să ieșim din epoca iluziilor. Nici agricultura, nici turismul, sau serviciile, în general, nu sunt salvarea noastră. Din păcate ele cer investiții mari, pe termen lung, și aduc profituri foarte mici. Iar accesul la finanțare este practic interzis micilor afaceri. Cine îi finanțează pe cei din Roșia Montană? Băncile? Dați-mi voie să mă cac pe mine de râs! Statul? De unde, și cum, că nu mai are nicio bancă a lui? CEC este o glumă, Eximbankul o tâmpenie. Cămătarii? Lor ce le iese?

 

Întrebarea este cum ne refacem baza productivă. Una variată, nu ca acum, când suntem dependenți aproape în totalitate de industria auto și domeniile conexe ei? Cu cât este mai variată, cu atât vom fi mai capabili să rezistăm diverselor conjuncturi sectoriale. Nu pui toate ouăle într-un  singur coș, ca acum. Și nu te lași prins la înghesuială, precum în afacerea RMGC. Care este una de vulturi hoitari.

 

Nu poți crede că în capitalismul prădător există milă, compasiune, responsabilitate socială. Iar derbedeii ăia vor pune mâna pe aurul românesc, ne place sau nu. Ei pot aștepta, nu-i costă mai nimic cei din Roșia Montană, nu. Oamenii de acolo trebuie să trăiască. Acum. Ăia de la RMGC pot scoate aurul ăla și peste cinci ani, și peste zece, și peste cincisprezece. Și în condiții mai bune pentru ei, pentru că între timp disperarea noastră va fi și mai mare. 

 

Ce este de făcut? Deși sună lemnos, este nevoie de o strategie națională de reindustrializare, care să NU se bazeze pe fonduri europene. Cea mai mare tâmpenie pe care am făcut-o, și o facem, este să ne bazăm pe niște bani care nu au efect asupra bazei productive a economiei României. Banii europeni s-au dus în economiile țărilor europene dezvoltate, de unde cumpărăm tot: tehnologii, utilaje, materii prime, materiale, servicii. Noi rămânem cu praful de pe tobă!

 

Această strategie trebuie să se bazeze pe mobilizarea, și pe protecția, capitalului autohton. Nu poți lăsa niște demenți precum ăia de la SRI, DNA și Piticot să distrugă în continuare afaceri și locuri de muncă românești, sub diverse pretexte. Nu înțeleg pentru cine lucrează cretinii ăștia, pe care noi îi plătim. Cele mai profitabile afaceri aparțin străinilor, străinii sunt favorizați în detrimentul românilor, străinilor li se dau ajutoare de stat, iar românii sunt demascați drept securisto-cripto-comuniști. Să fim bine înțeleși: statul român are obligații în primul rând față de firmele românești, de stat și private, nu față de alte state și de firmele lor. 

 

Cum este posibil ca șeful statului să atace o firmă românească, să îi creeze probleme în găsirea finanțării, pentru a cumpăra o altă firmă românească? Cum putem asista pasiv la faptul că mai toți românii cu afaceri serioase pleacă ușor din țară, din cauza climatului ostil creat de statul căruia îi plătesc taxe și impozite, care stat vrea NUMAI investitori străini? De ce? E mita mai mare?

 

Unul dintre cele mai obstacole în dezvoltarea capitalului românesc se dovedește a fi ”societatea civilă”, finanțată din exterior, pentru a fi folosită împotriva capitalului românesc. ”Societatea civilă” este berbecul folosit de SRI, DNA și Piticot împotriva capitaliștilor români. Către ea se scurg tot felul de ”stenograme”, materiale ”compromițătoare” fabricate de SRI și de DNA, ea umple ecranele și mediul virtual cu demascări ale ”veroșilor capitaliști români” și cu laude grețoase la adresa capitalului străin.

 

Suntem un popor de slugi pentru că asta vrem să fim. Dacă jocul capitalist este așa cum îl vedem, ori învățăm cum să-l jucăm, și o facem serios, ori pierim. Nu există altă cale. Din păcate, statul român a fost capturat de capitalul străin, și nu ne mai putem baza pe el pentru construcția capitalului românesc. Nu ne putem baza decât pe noi. Poate trecem peste discuțiile cretine despre maidanezi, și alte imbecilități de acest gen, și găsim împreună o cale de a crea și dezvolta capitalul românesc. Știu, nu ne plac oameni precum Dinu Păturiciu, sau regii asfaltului. Dar nu toți sunt ca ei. Nu toți cei care au contracte cu statul sunt niște hoți. Deocamdată statul este unul dintre cei mai importanți actori economici. Și este firesc ca românii să aibă primii acces la banii publici. Sunt, totuși, banii lor!

 

Afacerea RMGC arată cât de gravă este starea capitalului românesc. Este bine și cu demonstrații de hipsteri. Dar ar fi și mai bine cu o atitudine pozitivă față de capitalul autohton, față de investițiile autohtone. Altminteri murim de foame, călare pe resursele pe care nu avem cu ce le exploata...

Țara vrajbei noastre

România este țara vrajbei. O țară ai cărei locuitori nu pot trăi dacă nu văd moartă și capra vecinului, care urăsc din toți rărunchii modernitatea, și care sunt profund nefericiți că au fost scoși din barbarie, impunându-li-se un comportament civilizat. Este țara în care e rău și când faci, și când nu faci, unde oricine este tratat ca un infractor, suspectat de cele mai abominabile crime, unde prezumția de vinovăție este la mare preț. În țara asta solidaritatea nu-și are sens, deviza fiind ”Homo homini lupus! sau, și mai clar, ”Să moară toți dujmanii mei!” Inutil de precizat că în România nimeni nu are prieteni, deci toți ne sunt dușmani fiecăruia dintre noi. Nu există cu adevărat milă, nu există cu adevărat compasiune, ci doar teatru ieftin, jucat din varii interese.

 

În România nu există interese comune, spirit comunitar. Singura motivație a unor gesturi este clasica ”Așa vrea pula mea!”, generic vorbind. Românul nu se simte bine decât atunci când este scandalul mai mare. Nimeni nu discută cu nimeni, nimeni nu ascultă pe nimeni. Orice problemă care nu se rezolvă de la sine în trei zile înseamnă că nu se poate rezolva. Iar când trebuie să facă ceva, românul se gândește întâi la felul în care poate justifica de ce acel ceva nu poate fi făcut. Exemplele pozitive sunt urâte din toată inima, și cu toată puterea, de români. Românii ar vrea să fie orice altceva, numai români, nu! Asta explică și faptul că se integrează fără probleme în orice societate, exceptând-o pe cea română!

 

O zi care trece în România fără să se deschidă un nou front în războiul româno-român este o zi pierdută. Aici făcătorii de pace sunt linșați fără prea multe discuții, și cu infinite delicii în ceea ce-i privește pe călăi. Creștin din naștere, cum îi place să creadă, românul urăște valorile creștine, pe care nu le respectă cu metodă. În România orice conflict se rezolvă cu pumnul, palma, cuțitul, toporul, parul, sapa, coasa, furca, pistolul. La nevoie e bună și cărămida,,, 

 

Lista calităților românilor este lungă. Asta e țara în care trăim: țara vrajbei noastre... 

În butoiul cu căcat al politicii românești

 

 

Bun, pauza s-a terminat, capul la fund, în butoiul cu căcat al politicii românești. Nu că n-am altceva mai bun de făcut, dar lucrurile cer o poziție, și, în ceea ce mă privește, nu învârtitul în jurul cozii mă caracterizează. Poziția mea nu are cum fi alta decât aceea promovată pe acest blog încă de deschiderea lui, acum vreo cinci mii și câteva sute de postări.

 

Modul în care se face politică în România nici măcar superficial nu e. Ar fi bine să fie superficial. Nu, e pur și simplu primitiv, după tipicul ”Să moară dujmanii mei!” Nimic bazat pe valori politice și morale, pe ideologii, pe interese de clasă. Nu, totul se rezumă la interesele diverselor găști, aflate în spatele ”liderilor”. Ce se petrece acum își are originea în ceea ce s-a întâmplat în 2004, odată cu lovitura de stat securistă, care l-a adus la putere pe traian băsescu. Gașca din spatele lui venise prea târziu la bucate, pierduse startul îmbogățirii peste noapte, iar intrarea în UE risca să fie penalizatoare pentru ea, Năstase dăduse cărnița de pe os străinilor, vezi Petrom și Galați. Cinci ani cu Năstase președinte ar fi fost prea mult. Așa că era vital să fie reprezentată la vârf de un indivit fără scrupule, ahtiat de bani și de putere.

 

Gașca lui băsescu și-a început îmbogățirea accelerată, împreună cu gașca liberală, cu un cadou de aproape 30% din venituri, prin introducerea cotei unice de impozitare. A urmat modificarea Legii retrocedărilor, care înseamnă cu totul un nou cadou, de vreo 16 miliarde de euro, pentru Mafia din domeniul imobiliar. Iar proștilor li s-au aruncat niște măriri insignifiante de salarii și de pensii, anulate de băsescu imediat după câștigarea celui de-al doilea mandat. În tot acest timp, până în 2009, liberalii i-au fost, într-un fel sau altul, complici. Ei se fac că uită asta, eu nu uit nici picat cu ceară!

 

Bun, de ce am ajuns acum să vedem un traian băsescu hiperactiv, care mușcă în stânga și în dreapta? Simplu: gașca pe care a ghiftuit-o în toți acești ani îl părăsește, pentru că puterea nu mai e la el, e la Guvern, și băieții știu cine e cu banii. Gruia Stoica a fost din gașca băsistă, a făcut avere cu fier vechi de la CFR când ministru era băsescu, așa cum a făcut și Cășuneanu. Probabil că nici ăia de la RMGC nu mai sar cu banul, cum săreau. Partidul Mișcarea Poponară cu bani se ține, iar banii nu mai vin.

 

Tot circul declanșat de băsescu este expresia neputinței sale de a-și mai controla gașca. Dacă presa băsistă, care a câștigat din gros de pe urma ”Grupului de la Monaco”, îl atacă acum pe el, pe grup, este semn că nici ăștia nu mai răspund la comenzile lui băsescu. Iar dacă spui ”Grupul de la Monaco” nu se poate să nu te gândești și la Fecioara din Pleșcoi.

 

Una dintre ultimele sale slugi, Horia Georgescu, șeful de la ANI, a primit azi un avertisment, să-și bage mințile în cap, că prea multă fidelitate strică! Urmează, nu mă îndoiesc, Lulutza și DNA. Evident, serviciile vor sări ultimele din barca lui băsescu, dar procesul a început.

 

Dacă l-ar duce mintea, băsescu ar demisiona ACUM, s-ar pune explicit în fruntea Mișcării Poponare, și ar schimba datele jocului politic, el chiar fiind o opoziție cu coaie. Dar la câte bube în cap are, nu poate să iasă de sub protecția imunității absolute nici cu o milisecundă mai devreme decât sorocul. Drept pentru care ne așteaptă încă 67 de săptămâni de mizerii politice urât mirositoare, o luptă fără reguli, fără orizont și fără finalitate. așa e când dai țara pe mâna unui golan, doar că e mai puriu și mai băiat de băiat. Și mai trist este că nu învățăm nimic din ceea ce ni se întâmplă...   

O zi istorică

 

 

 

Voi fi scurt. Azi este o zi istorică în perioada post-decembristă: ziua în care un premier nu-i răspunde la telefon președintelui României! Știu, nici Ion Iliescu, nici Emil Constantinescu n-au fost fericiți, în anumite momente ale mandatelor lor, cu premierii pe care i-a avut țara. Motivele nici nu contează. Dar ruptura nu a fost niciodată atât de radicală ca asta, culmea, într-o relație guvernată de un Pact de coabitare, girat, cel puțin declarativ, de mahării UE.

 

Ce l-a determinat pe Ponta să facă o ruptură atât de radicală, care îi provoacă evidente insomnii lui băsescu? Nu știu. Încă...Dar răspunsul depinde de alte câteva răspunsuri la niște întrebări care nu s-au pus cu adevărat până acum. Prima: Ponta a fost în SUA. Dar a fost unde zice că a fost, adică la Miami? Doi: știind despre existența consilierului lui Ponta, gen. Wesley Clark,  poate spune cineva cu cine s-a întâlnit în SUA, și ce anume teme au avut aceste întâlniri?

 

De ce este atât de nervos băsescu? Ce semnale a primit de la Washington? Ce garanții a primit Ponta, dacă își permite să-i râdă în nas lui băsescu? Ce semnal a vrut să-i transmită aceluiași băsescu Dan Voiculescu, de pe plaja Miami din...Cipru?

 

Sunt și alte întrebări. Cert este un lucru: băsescu va plăti extrem de scump mizeriile pe care i le-a făcut lui Ponta. Așa e când puterea ta depinde de o Mare Poartă. ”Sultanul” te poate mazili când ți-e Mișcarea Poponară mai dragă! Din să nu uităm: prețul mazilirilor și numirilor îl plătim noi! 

Nu mă înjurați prea tare

 

 

Prieteni! Vă înțeleg dezamăgirea, dar nu e nimic de scris pe blog. Nu pot să mestec la nesfârșit aceleași subiecte, oferite de aceeași politicieni, economiști sau ”intelectuali publici” inepți, rupți de realitate, care nu au nimic în comun cu agenda publică și care, culmea imbecilității, repertă cu o consecvență demnă de o cauză mai bună aceleași și aceleași greșeli, vezi Crin Antonescu, PNL și consecvența cu care îi dau lui băsescu prilejul să demonstreze ce coruptă e dreapta liberală, și ce uscată și curată dreapta poponară, moșită de el.

 

Nici toamna nu se anunță mai promițătoare. Știu, o fi mișto găselnița de PR a lui Ponta, aia cu AMR 60 și nu știu câte săptămâni cu băsescu. Dar mă tem că e timp suficient să facă rău cât n-a făcut în nouă ani. mă rog, noi plătim boroboațele, și hachițele, și răsfățurile prezidențiale, nu Ponta. Așa că...

 

Nici pe afară nu sunt cine știe ce subiecte. O Americă autistă a dat foc nordului Africii și Orientului mijlociu, și acum numără morții, fără să fie capabilă de soluții, UE este pe cale să devină mai rea decât fostul URSS, restul lumii caută soluții acolo unde nu sunt. Nicio idee nouă, nimic care să stârnească interesul oamenilor, că de entuziasm nici vorbă.

 

Ce-i mai grav, pentru mine, e că nici chef de citit nu mai am. Dar cine știe? Poate se întâmplă vreo minune! Până atunci, postări mai rare pe blog. Nu mă înjurați prea tare...

Pavană pentru o democrație moartă

La un an de la un Referendum valabil, când democrația a murit, în numele ”democrației”. Fie-i țărâna ușoară!

 

 

Cine-i dă un șut în cur lui Tokes?

 

 

Cred că e cazul să discutăm serios despre zicerile popii Tokes la Școala de Vară a Revizionismului Maghiar de la Tușnad. Ieri m-am mulțumit să fac mișto pe Facebook, pentru că, sincer, mi s-a acrit de tembel, și o trimitere la origini mi s-a părut suficientă, pe moment. Dar azi, gândindu-mă mai bine, cred că declarațiile dementului merită mult mai multă atenție, și iată de ce.

 

Ne place sau nu, dementul este DEMNITAR al statului român. Da, Tokes, europarlamentar român, este implicit și demnitar al statului român, și se bucură de toate privilegiile care decurg din poziția sa de demnitate publică. Ei bine, un demnitar al statului român cere premierului unei alte țări(cei doi, și Tokes, și Orban, se aflau al Tușnad nu ca simpli cetățeni, și în virtutea funcțiilor lor publice) să instituie un protectorat asupra unei părți a țării sale. Și nimeni, dintre oficialitățile statului al cărui demnitar este Tokes, nu-i dă acestui dement o replică pe măsură.

 

băsescu, după baia de mulțime printre oi la Jina-ce-i mai plac și ăstuia mioarele!- evoca azi o vizită în Covasna. Care, în mintea lui Tokes, e o altă țară deja, nu mai aparține României. Ieri, în șlapi roz, Pulimea Sa se juca de-a piratul cu o navă a pazei de coastă, un tain plătit nemților, parcă, pentru a fi primiți în Schengen, și care ne folosește fix ca o frecție cu ”Diana” la piciorul de lemn! Știa de cererea popii, de vreme ce nu s-a mai dus la Tușnad? Mai mult ca sigur, ceea ce face și mai condamnabilă poziția sa. Dacă Tokes a luat-o definitiv razna, este și pentru că, visându-se Machiavelli, băsescu le-a căutat în coarne extremiștilor maghiari, pe care i-a asmuțit asupra udemeriștilor. Fiind atât de prost să nu înțeleagă că sunt toți o apă și-un pământ, iar UDMR doar fața ”civilizată” a revizionismului maghiar din România și din Ungaria.

 

Ponta umblă creanga pe cele coclauri, la un raliu, Corlățean tace, iar Crin stă la umbră, de teamă să nu se ofilească pe vipia asta. Și toți vor să nu se pună rău cu UDMR, în caz că se rupe căruța USL. Toți fac o politică de tot căcatul în privința asta, și merită scârba noastră, fără niciun fel de deosebiri!

 

Tokes a mers mai departe decât obișnuita contestare a Tratatelor de Pace de la Trianon. De fapt, invocarea lor și a posibilei lor denunțări nu face bine nimănui, oricum nu cauzei pe care o servește el, cauza revizionismului maghiar. Iugoslavia a fost tot produsul Trianonului, și la dezmembrarea sa nimeni n-a evocat denunțarea Trianonului. De fapt, în acest fel cauza unora sau altora dintre combatanți a putut fi sprijinită de cei interesați, pentru că nu se punea în discuție una dintre temeliile construcției europene actuale, Trianonul.

 

Așa că Tokes merge pe mai vechea lui marotă: Kosovo. Cu alte cuvinte, vrea să forțeze o dinamică asemănătoare celei care a dus la separarea Kosovo de Serbia, și la independența regiunii, trecând prin faza de protectorar americano-european. Doar că popa nu se rezumă la Ținutul Secuiesc, el vede toată Transilvania urmându-l în această aventură a distrugerii statului român actual.

 

Să zicem că maghiarii din România ar fi toți, trup și suflet, dedicați cauzei hungarismului, deși am serioase îndoieli că urăsc atât de tare statul român, și și-ar dori guvernarea Budapestei. Cred că unii și-au pierdut iluziile, după ce s-au ”bucurat” de tratamentul acordat lor de ungari, de maghiari de mâna a doua, atunci când au plecat la muncă în patria-mumă. Dar ei nu reprezintă decât 25% din totalul locuitorilor transilvani. Întrebarea este: sunt românii din Transilvania atât de nemulțumiți de statul român, încât să-și spună speranța în ruperea de România și în revenirea sub tutela Budapestei?

 

Sigur, înțeleg-pentru că SRI e ocupat cu altele, și nu ne spune!-că se dezvoltă într-o parte a elitelor române un soi de transilvănism de baltă, un parampon venit dintr-un soi de frustrare de provinciali. Nu ar fi de mirare să aflăm că Tokes și-a dat mâna cu unii dintre frustrații ăștia. Dar ce influență au ei în rândul românilor din Transilvania? De ce i-ar urma aceștia în aventura ruperii Transilvaniei și punerii ei sub tutela Ungariei? Vor fi aceste elite acceptate de elitele ungurești de la Budapesta? Se vor vindeca astfel de complexele lor provinciale? Mă tem că nu s-au gândit la toate astea...Trecem.

 

Mai am o întrebare: este Ungaria mai bine administrată decât România, astfel încât românii transilvani s-o ducă mai bine? Deschid o paranteză: dacă Transilvania se separă de România, moștenește și o parte consistentă a datoriei ei, proporțională cu cu numărul populației. Adică undeva între 15 și 20 de miliarde de euro. Care se vor adăuga datoriei ”protectorului”, adică Ungaria. Ce se va întâmpla? Păi, o exploatare intensivă a resurselor minerale ale Transilvaniei. Începând cu aurul, cuprul, gazele și pădurile! Aștept să văd atunci cum cei care se opun acum Roșiei Montana se vor repezi s-o aprobe, că așa vrea Budapesta!

 

Evident, nu! Ungaria este chiar mai prost guvernată decât România, și statisticile o arată. Dar nu doar ele. Nouă ne place să credem că ungurii o duc mai bine. Dar fenomenele din Ungaria sunt identice celor din România: emigrație din motive economice, educație și sănătate, ca sisteme, în accelerată degradare, toate acoperite cu discursuri naționalist-șovine, care nu țin de foame!

 

Am scos din ecuație obișnuitul ”ce-or să zică UE și NATO dacă?” N-au să zică nimic! Cinismul și disprețul Occidentului față de români sunt atât de mari, încât se vor face că nu văd. Trebuie să fii tâmpit să te bazezi pe asta!

 

De fapt, ce ne salveară este politica românofobă a Budapestei, care, ca și Tokes, nu a făcut nicio ofertă românilor, ci doar jigniri. Este aceeași politică imbecilă pe care o promovează și Bucureștii față de rusofonii din Moldova, ce face imposibilă ruperea Transilvaniei, așa vum face imposibilă și reunificarea României.

 

Oricum ar fi, Tokes, ca demnitar al statului român, trebuie să suporte consecințele actelor sale. Nu mai este vorba despre simple declarații tembele, ci de un p-roiect care poate duce la vărsare de sânge. Dar cine să-l facă responsabil pe ipochimen? Niște unii pe care îi doare în cur de România, de cetățenii ei, de statul român? Să fim serioși! 

 

Cum și-a tăiat ”dreapta” băsistă craca de sub ea

 

 

Nu am înțeles obsesia celor din tabăra lui traian băsescu pentru ”dreapta”. Toată lumea vrea să reprezinte ”adevărata dreaptă”, și musai să dețină exclusivitate în materie de reprezentare a ”dreptei”. Mișcarea Poponară este doar ultima însăilare politică de ”drepta”, dar fiți siguri că nu va cea din urmă. Cei care o compun acum, și îi jură fidelitate veșnică lui traian băsescu, se vor plictisi repede, pentru că nu se va întâmpla nimic, și se vor arunca într-o altă aventură politică, neapărat ”de dreapta”.

 

Problema acestor indivizi este aceea că nu prea există public de dreapta în România. În fond-și simplific mult lucrurile-ceea ce se întâmplă azi în politică este o deplasare spre centru a politicii. Asta dintr-un motiv extrem de simplu: retragerea cetățenilor din spațiul public și prezența lor tot mai redusă la vot. Cei foarte bogați, și săracii, nu votează. Cei foarte bogați, pentru că ei au privilegiul ca, oricine ar fi la putere, interesele lor să fie promovate automat, din motive pe care nu le mai discut acum. Cei foarte sărăci nu votează, pentru că oricum nu-i pasă nimănui de ei, iar în strategiile lor de supraviețuire politica nu înseamnă nimic. Rămâne clasa de mijloc, cea care are cele mai multe motive să fie activă politic. Doar că și clasa de mijloc se reduce drastic, numeric vorbind, și atunci, aflați la vânătoare de voturi, politicienii preferă un mesaj ”bun la toate”, lipsit de culoare ideologică.

 

Beleaua cu România este că are o clasă de mijloc anemică, foarte puțini bogați, și o majoritate de cetățeni săraci și foarte săraci, cărora li se rupe de ideologii, de ”stânga” și de ”dreapta”. Iar pe clasa anemică de mijloc se bat și cei de stânga, și cei de dreapta. Cu rezultatele cunoscute. Sigur, putem spune că prezența la vot pare destul de mare. Da, e încă mare, dar mobilizarea nu are nimic cu politica sau cu angajamentul în spațiul public. Din păcate cel mai adesea cei care votează nu o fac decât pentru a-i pedepsi pe unii sau pe alții dintre cei care au exercitat puterea într-un mod samavolnic. De asta nu putem construi nimic solid, ca națiune.

 

Democrația este lipsită de substanță în țările cu grad prea ridicat de sărăcie. Ne place sau nu, prima condiție a existenței unei democrații funcționale este scăderea drastică a numărului săracilor. Care nu se poate face fără politici publice adecvate, fără un rol redistributiv activ al statului. Adică exact contrariul a ceea ce au făcut traian băsescu și ”dreapta” lui pârâtă, care s-au străduit din răsputeri să distrugă statul social. Au reușit. Reușind astfel să-și distrugă baza electorală. Asta e: prostia se plătește! Succesuri nou născutei Mișcări poponare!   

Summer fever

 

 

Mulți se întreabă dacă a reînviat traian băsescu, acel băsescu, Învingătorul, Dominatorul, Unicul, Nemaipomenitul, politicianul-animal-de-pradă. Înțeleg că, odată cu el, ar fi renăscut și corul de pipincuriști, aflat oarecum în degringoladă de ceva vreme. Dacă cele două băițe de mulțimică înseamnă renaște, atunci nu, traian băsescu este la fel de mort, politic vorbind, ca acum un an, pe vremea asta, când lupta pentru a rămâne, indiferent cum, la Cotroceni. Să nu confundăm lucrurile: vizita în țigănimea de la Costești și aceea printre petrecăreții de pe Muntele Găina nu au nimic în comun cu acțiunea unui șef de stat, fie el și nelegitim, precum băsescu, după Referendumul de astă vară. Și nici măcar cu acțiunile unui politician aflat la vânătoare de voturi. Nu-l mai paște nicio suspendare, și niciun Referendum de destituire.  

 

Bun, atunci, ce l-a apucat? Lucrurile sunt simple, și în același timp foarte complicate. Mișcarea Populară nu reușește să decoleze. Paparudele alea care se presupune că o conduc nu se descurcă în niciun fel. Or băsescu are nevoie ca de aer de o formațiune politică, din două motive. Primul ar fi obținerea unui loc în Parlament, pentru a-și prelungi și după decembrie 2014 imunitatea, și al doilea de a o trimite pe Eba din nou în Parlamentul European. Pentru asta trebuie să asude. După vizita în țigănia de la Costești, vreo 15 primari PDL din Argeș și-ar fi dat demisia din partid și se îndreaptă spre Mișcarea Populară. Acum rămâne de văzut dacă este un act singular, sau declanșarea unei dinamici care îl va lăsa pe Blaga în curul gol și o va propulsa pe Nuțica în fruntea unui partid, neapărat ”de dreapta”, cum a pohtit!

 

A construi un partid nu este o treabă ușoară în lumea de azi, chiar dacă niște proști cred că noile tehnologii sunt instrumentul perfect pentru asta! De parcă n-au văzut pe Facebook zeci de mii de confirmări de participare, și pe teren câteva zeci de năuci stingheri! Nu cred că în țara asta numărul real al membrilor și simpatizanților activi ai tuturor partidelor existente depășește 2% din populația cu drept de vot. Și sunt generos în estimări! De aici și obstinația partidelor de a recupera fugarii din celelalte partide care au o cât de cât semnificativă experiență politică și organizatorică. Traseismul este expresia inexistenței unui mediu politic din care partidele să-și recruteze activiști și elite politice. Traseismul este o nevoie pentru partide, deși pentru noi toți e, până la urmă, un blestem.

 

Problema nu este cadrul legal restrictiv de formare a unui partid, ci lipsa de combatanți pentru a-l face funcțional. Asta se petrece și cu Mișcarea Populară. Iar băsescu trebuie să-și pună curul la bătaie, pentru a construi ceva. Sincer, am serioase îndoieli că va reuși. Scârba de politică, de ”zoiaiele de pe fereastră”, pe care o predică de ani buni, pentru a putea controla mai bine spațiul politic, îl lovește acum cu copita fix în locul unde îi este mai greu voinicului! Primește exact  ce merită!

 

Vechea tactică a lui băsescu, aceea de a ocupa spațiul public vara, când nu se petrece nimic politic, nu plătește. Pentru că scârba de politică a devenit, dintr-un sentiment indus, unul cât se poate de real, și îl afectează și pe el, de fapt, în primul rând pe el. Să fii fericit că nu te huiduie niște unii, sau nu te zgârie mâța, când o iei în brațe, sunt slabe consolări pentru cineva obișnuit cu batalioane de adulatori și de pupincuriști.

 

Pățania lui, și a altora care au încercat să-și formeze partide noi, ”curate”, fără ”traseiști”, ar trebui să dea de gândit și partidelor aparent bine înfipte în ”electorat”. Aventurile din ultima vreme ale USL la guvernare arată că nici ele nu prea mai au de unde recruta elite, mai ales elite administrative. ”Sila de politică” le-a ajuns și pe ele, iar demența juridică, ce a dus la apariția DNA și ANI, le complică și mai mult sarcinile. Este un moment extrem de delicat, pentru că ne-am trezit că nu mai avem oameni capabili să gestioneze cum se cuvine statul. Și în loc să creștem aceste elite, să le oferim statutul social adecvat, noi distrugem și ce mai avem. Atât ne duce capul!

 

În concluzie, n-a înviat băsescu, moare viața politică, și odată cu ea, statul și democrația. Asta e! Febra verii!  

Hayssam ne-aduce nouă carne, lapte, brânză, ouă?

 

 

 

Iar isterie mediatică, de data asta pe tema revenirii în brațele tandre ale Justiției române-aceeași Justiție care l-a făcut scăpat din pușcărie!-a lui Omar Hayssam, păcăliciul de serviciu, și singurul terorist mai de Doamne Ajută cu care ne putem mândri și noi, și justifica existența SRI și SIE. Mă tem că nici măcar n-o putem arde pe tema conspiraționistă. Acum s-a nimerit să ni-l vândă niște unii de prin zonă. Punct! Nici măcar nu mai contează cât ne-a costat, oricum toți tembelii din regiune au nevoie de arme, și alți tembeli, de la Bruxelles, au dat liber furnizării de arme către ”luptătorii pentru libertate din Siria”, care masacrează creștini și se dedau la acte de canibalism, în numele democrației.

 

Tot dintr-un soi de Gică-contrism nu cred că subiectul poate fi folosit în jocul politic intern. Văd că niște cretini se leagă de Ion Iliescu, ca și când el ar trebui să tremure după aducerea lui Hayssam. Bă, sunteți proști? Căcatul ăla cu ”Răpirea din Bagdad” a fost o operațiune specială a serviciilor speciale române și americane, iar din cei trei jurnaliști, doi erau oamenii serviciilor, iar serviciile s-au folosit de Hayssam pentru a deschide niște uși acolo. De ce a fost scăpată de sub control operația, rămâne de aflat. Cum rămâne de aflat cât ne-a costat eliberarea lor, și cine și-a luat comision din asta. Dar, dați-o dracului! Totul s-a petrecut ÎN MANDATUL lui Băsescu, cel care a beneficiat cel mai mult, mediatic, dar nu numai, de pe urma afacerii.

 

Nu, de tremurat nu tremură nimeni acum, cum n-a tremurat nimeni nici la aducerea în țară a lui Nicolaiciuc, de la CFR, sau a amicului lui Vântu, Popa, ăla cu FNI. Și dacă vă uitați pe agenda publică, Hayssam NU EXISTĂ! Românii au alte probleme, și nici nu se mai consolează cu moartea caprei vecinului. Acum doar capra proprie îi interesează. Ceea ce este, totuși, un progres, chiar este! Deși modul în care am ajuns aici este unul dureros, și păgubos...

 

Dacă traian băsescu își închipuie că așa poate face să impună în rândul publicului ”dreptei” Mișcarea aia a lui, suport pentru candidatura Ebei la un nou mandat de europarlamentar, înseamnă că e total rupt de realitate. Hayssam nu este pe agenda nimănui, nici măcar pe aceea a băsiștilor duși cu capu! Nu, Hayssam nu aduce nimănui carne, lapte, brânză, ouă, salarii și pensii, locuri de muncă, infrastructuri. Nici măcar nu poate fi considerat un triumf al Justiției. Este o tardivă reglare de conturi în subteranele serviciilor secrete, partea implicată în afaceri mai mult sau mai puțin curate. Asta nu face pe nimeni să dea din coadă de bucurie...

 

În loc de prostii de genul ăsta, nu se apucă ăia de i-am ales să guverneze cu adevărat, în interesul general, nu pentru grupuri de interese, sau pentru satisfacerea unor orgolii nemăsurate?   

Vive la France!

Și nu uitați: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

Cum să ne pișăm pe democrație

 

 

Simplu: se formează o Curte Constituțională din slugi șantajabile, și dementul de la Cotroceni face iar ce vrea pula lui. După care se hăhăie satisfăcut, se mai râgâie o sticloanță de alcooluri fine, se mai pune țara la cale cu țiitoarea, se mai citesc niște transcrieri de interceptări de la SRI, și se pleacă, satisfăcut, în concediu. Pentru că, la rândul lui slugă la puternicii de moment ai lumii, se simte intangibil. Ceea ce pentru unul ca el e dătător de orgasme multiple...Pentru noi se repetă un coșmar totalitar. Dar cine suntem noi, să le pese Pulimii  Sale și mai marilor lumii de noi? Democrația nu este decât o himeră, în lumea de azi. Și răul abia începe... 

La ce folosește Parlamentul

 

 

Pentru cei care nu au aflat încă: Parlamentul NU dă butelii, NU încheie contracte de investiții, NU construiește șosele, NU trimite la băi sau la tratamente în străinătate, și, în general, NU e mama răniților, și nici mașină de tocat banii. Cu toate astea, care îi fac pe români să fie tot mai convinși de inutilitatea lui, faptul că avem încă un Parlament este cea mai bună garanție că bruma aia de drepturi și de libertăți de care ne mai bucurăm există și se respectă.  Dacă vrem o nouă dictatură, e simplu: Pulimea Sa abia așteaptă să ne fericească, pe post de ceaușescu II.   De noi depinde...

Țara arde, baba se piaptănă...

 

 

Nu, nu mi-a trecut scârba de ceea ce se întâmplă în politica românească. Dacă scriu ceva sdespre ea, e pentru că văd că România nu reușește să producă NICIO alianță funcțională, atunci când este vorba de guvernare. Toate sust bune în Opoziție, și un dezastru când ajung la Putere. Așa a fost cu CDR, așas a fost cu ADA, așa e cu USL. De ce? Simplu: Ca și partidele componente, toate aceste construcții au avut un singur scop: să ajungă la putere, pentru a se bucura de fructele ei. Atât, și nimic mai mult. Cetățenii care i-au votat sunt dați iute uitării.

 

Ajunsă la Putere, USL a început să fie minată din interior de veșnica suspiciune dintre părțile componente: ”O fi luat îla o halcă mai mare decât mine? Osul ăluia e mai suculent și cu mai multă măduvă?” Astea sunt dilemele pesediștilor, liberalilor și conservatorilor. Proiecte, programe, strategii? Cui îi pasă? Accesul la banii publici e esența!

 

Și atunci, de ce m-aș mira că și-au ales drept miniștri persoane controversate, neprofesioniste și ineficiente? De ce m-aș mira că Parlamentul e o legumă? Că votarea modificărilor la Constituție a fost amânată pentru la toamnă? Că regionalizarea e în impas? Că ICR nu mai are șef? Că în economia gestionată de Guvern lucrurile merg anapoda? Că una decide Guvernul și alta apare în Monitorul Oficial? Că...mă rog, completați și voi pe linia punctată.

 

Coabitarea nu are nicio vină în afacerea asta. Că băsescu ar vrea să vadă USL destrămat, e una. Dar pe de altă parte nu știe ce să pună în loc, că țara trebuie guvernată. A mai avut o guvernare PSD-PDL. Și ce, a funcționat? Ar funcționa o alianță PNL-PDL? De ce? Ce s-a schimbat de pe vremea lui Tăriceanu? Mă tem că el este primul interesat de menținerea USL, pentru că nu are ce pune în loc, nu de altceva. Porcăria aia de partid ”prezidențial, la care lucrează, nu decolează nici de frică, și nici nu va decola.

 

De fapt, toată lumea de pe scena politică este în impas, pentru că, realist vorbind, dacă se destramă și USL, se consumă TOATE formulele Posibile de alianțe guvernamentale. Mai rămâne un puișor de dictatură militară, ca alternativă. Dar la felul în care arată Armata, mai bine NU!

 

În toată această afacere, veriga slabă este Antonescu. Și, implicit, PNL. Paranoia anti-băsistă îi împiedică pe liberali să judece limpede. Antonescu nu are nici acum un profil de președinte. Felul în care a condus Comisia pentru modificarea Constituției, și amânarea votului până în toamnă, lucrează împotriva lui. Cum împotriva lui lucrează, din prostie, Antenele, dar asta e o altă poveste.

 

Chiar dacă Ponta face și el greșeli(nu, aia cu coabitarea NU este o greșeală, este cinism politic pur!), este avantajat de capacitatea partidului din spatele lui de a acționa și de a se mobiliza. Pur și simplu oamenii știu ce vor, și cum să obțină ceea ce vor, că și asta e o problemă pentru liberali!

 

Oricum, România este într-o situație extrem de delicată. Iar nebunul de la Cotroceni nu găsește nimic mai bun de făcut decât să schimbe agenda publică, promovând un Referendum aiuritor, pentru ca impasul politic să fie și mai mare, depășit doar de furia cetățenilor împotriva clasei poltice. O clasă politică aiuritoare, care funcționează după principiul ”Țara arde, și baba se piaptănă!” Ce poate fi mai minunat?! 

 

 

Porcul, cea mai bună legumă?

 

 

Cretinismul numit FB mă calcă tot mai tare pe nervi. Nu doar că nu poți edita postările, dar și dacă faci corecțiile înainte de a posta, tot cum vrea el apare textul Așa că mă văd obligat să refac textul postat pe FB aici, pentru a-l putea citi cum se cuvine.  Așadar:

 

”Prieteni, oricât vi s-ar părea de ciudat, și oricât ar crede unii că sunt foarte bun prieten cu ceafa de porc și cartofii prăjiți, sunt, nu de ieri, de azi, un mare consumator de legume și fructe. În copilărie am ”păscut” ani buni prin grădina bunicilor, și la țară rar vedeai carne pe masă în cursul săptămânii. Iar puiul se tăia mai ales cu ”ocazia” vreunei boli, când era făcut supă! Să te întremeze!

 

Dar ce salate de castraveți cu mujdei de usturoi și cu mărar, peste care se punea oțet de prune! Ce pâine la țest! Ce ciorbe de fasole, făcute în oale de lut! Bunică-mea a refuzat sistematic, până spre sfârșitul vieții, aragazul, butelia și oalele metalice! Untul îl făcea în casă: bătea putineiul! Singurul vas metalic pe care îl folosea era o corcitură între tigaie și oală, cu trei picioare și coadă, turnat din fontă, în care se făcea o extrem de gustoasă-deși bizară!- omletă, cu verdețuri, mălai și lapte, plus ce mai dădea Dumnezeu, care se făcea în buza sobei cu lemne, pe  jar. Oricum, grădina era plină de legume, și de ierburi aromatice. Soiuri pe care acum nu le mai găsim, din păcate... 

Aceeași bunică era și o foarte bună țesătoare. De cum venea toamna, într-o odaie era montat războiul de țesut, care se strângea primăvara, când începea lucrul la câmp. Așa că vara sucala, pe care se făceau suveicile, folosea drept frigare, când se nimerea să se taie vreun pui, pentru nepoți, evident.. 

 Fructe nu prea erau în grădina lor: un dud, un păr, care făcea niște pere văratice, mălăiețe, dar extrem de parfumate și de gustoase, și nelipsitele prune, că d-aia suntem în zona Piteștilor! Poate un zarzăr, dar nu sunt sigur. La un moment dat, de gura tatălui meu, au apărut în grădină și câteva vițe de vie. Nu-mi amintesc să fi mâncat struguri din ele. Acolo unde se făcea compostul, pe grămada de bălegar și de resturi vegetale, creșteu și ciuperci. Nu sunt sigur că știau dacă sunt comestibile sau nu, dar am supraviețuit!

 
Dar, pentru Dumnezeu! Toate legumele și fructele alea aveau gust! Și așa venim la ce mă doare! Anul acesta, după mulți ani, reușesc să mănânc din piață roșii cu gust de roșie. Nenea de la care le cumpăr spune că e un soi salvat-cred că vroia să zică șutit-de la fosta stațiune de cercetări de la Vidra. În rest, tot ce-am cumpărat nu are gust! Din caise ar fi ieșit o excelentă salată de roșii, cireșele și piersicile nu sunt comestibile. Acum stau și mă uit la un pepene galben, cumpărat de la ”țărani”. Arată a pepene, dar atât. Mă codesc să-l tai; îl mai las să se coacă, îi dau o șansă să fie pepene!

 

Știți care-i nenorocirea? Că și țăranii au început să folosească soiurile create pentru hipermarketuri, și la legume, și la fructe. Degeaba îmi spune ăla de-mi vinde că e de la Voinești sau de la Pietroasele, dacă și-a înlocuit merii sau cireșii cu soiuri de hipermarket. N-am făcut nimic, și dau și o cârcă de bani, că, de, e de la țărani.

 

Mă gândesc să mă întorc la ceafa de porc. Doar că nici porcul nu mai e ce-a fost. Are gust de orice, numai de porc, nu! Așa că e momentul să inventeze ăștia haleala în pastile, să știm dracului o socoteală... 

 

Despre o arestare prea mult

       

        Arestarea lui Sorin Alexandrescu, managerul Intact Group, relevă două aspecte, care trebuie subliniate. Primul privește speța în cauză. Între RCS-RDS, cel care a reclamat ”șantajul”-deși nu ni se spune care este contractul semnat de ei cu Intact prin șantaj-și instituția de presă condusă de Sorin Alexandrescu există nu mai puțin de 11 procese în civil. Nu fac eu analiza acestui contencios de natură comercială. Deși practicile necurate ale RCS-RDS au fost reclamate de consumatori și de furnizorii de conținut, nimeni să-i întrebe de sănătate sau să se deranjeze să cerceteze abuzul de poziție dominantă în raporturile pe care îl au cu furnizorii de conținut, etc.

    Din senin, cineva din RCS-RDS reclamă un ”șantaj”, după ce s-a aflat existența unui contract cel puțin ciudat între RCS-RDS și Mitică Dragomir, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, cel care a vândut drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I, meciuri care fac și ele obiectul contenciosului cu Intact.

        Normal ar fi fost ca DNA să nu intervină atâta vreme cât Justiția este sesizată deja și sunt procese în curs. Nu e foarte clar dacă în acest caz, când este vorba de două entități economice strict private, DNA are jurisdicție. Există Parchetul General, există DIICOT. Era mult mai firesc ca una dintre cele două instituții să se ocupe de ”șantaj”.

        DNA nu și-a făcut un bine, pentru că acum este acuzat de intimidarea unui trust de presă critic atât cu Traian Băsescu, cât și cu DNA, mai ales din cauza felului în care Direcția a intervenit în procesul electoral de anul trecut, de la referendum, când iarăși și-a depășit limitele competenței.

        Așa venim la cel de-al doilea aspect, mult mai grav decât primul. Este vorba de respectarea garanțiilor procesuale, respectiv a drepturilor și libertăților cetățenești. Nu este prima oară când DNA nu respectă nici procedurile, nici drepturile procesuale, când merge la intimidare. Aceste ridicări de pe stradă, aceste rețineri și apoi Arestări ”preventive” cu nimic justificare sunt, la rândul lor, o formă de șantaj asupra celor presupuși inculpați. ”Îl băgăm la răcoare, și spune tot!” este semnul faptului că a construi dosare doar pe ascultări are limite. Și din această cauză DNA a avut destule insuccese în instanțe.

        DNA a început să se comporte ca și când ar avea un statut de imunitate și impunitate. Nimeni nu a răspuns pentru încălcările legii, făcute de procurori, nici pentru încălcarea drepturilor celor cercetați. O astfel de instituție are toate șansele să devină una totalitară, lucru de nepermis într-o democrație. Se pare că au uitat că ”Nimeni nu e mai presus de lege”, și cu atât mai puțin cei chemați să aplice legea. Din păcate CSM nu dă niciun răspuns celor care acuză DNA, dar și alte instituții ale Justiției, de erori sau de abuzuri.

        Mă tem că astfel de comportamente abuzive sapă cel mai periculos încrederea în justiție. Iar lipsa de reacție a CSM agravează situația justiției în ochii cetățenilor.

        Din punctul meu de vedere, această lipsă de reacție duce la creșterea presiunilor cetățenilor asupra politicienilor, pentru a interveni în Justiție. Lucru care nu este posibil, până la un punct. Chiar dacă puterile în stat sunt separate, există și principiul controlului reciproc, pentru că altminteri în loc de o putere totalitară, monarhia absolută, pe vremea căreia s-a enunțat principiul separației, am avea trei puteri totalitare. Nu cred că e cazul, indiferent de motive, să ajungem la așa ceva.

        Dacă Justiția se transformă într-o putere totalitară, ei bine, politicienii vor fi obligați să intervină, pentru că așa cer cetățenii. Cum spuneam, nu doar în România se aud deja astfel de cereri. Uităm că, fără cetățeni, fără suveranitatea lor, niciuna dintre puteri nu ar funcționa legitim. Toți cei citați sunt în slujba cetățenilor, și nu cetățenii sunt supușii lor.

        Eu cred că, dincolo de faptul că vorbim despre un manager din presă, unui cetățean i s-au încălcat niște drepturi. Și suntem obligați, din perspectiva valorilor care guvernează o democrație, să reacționăm. Cetățeanul Sorin Alexandrescu are niște drepturi, garantate de Constituție, și nimeni nu poate justifica, în niciun fel, încălcarea acestor drepturi.

        Cred că suntem într-un moment extrem de delicat, în ceea ce privește funcționarea justiției. Numirea noilor șefi la Parchete ar fi trebuit să se reflecte în modul în care se comportă instituțiile pe care le conduc. Mă tem că răul a fost făcut deja, și nimeni nu mai poate schimba comportamentul abuziv al unora din Justiție.

        Știu că oalele sparte le va plăti premierul, pentru că a nominalizat șefii Parchetelor. Este injust, și neconform cu realitatea. În procesul de numire intervine și CSM, dar și Președintele României. Ultimilor doi le revine principala responsabilitate pentru felul în care funcționează Justiția. Și nici CSM nici Președintele României nu apleacă urechea la ceea ce reclamă cetățenii. Din păcate.

        Surprinde lipsa de reacție față de starea reală a Justiției din partea societății civile. Nu cred că reprezentanții ei confundă condamnarea unor oameni din politică-discutabilă și neconvingătoare-cu o justiție performantă. Dacă fac această confuzie, atunci este grav.

        Reforma Justiției devine o urgență. Intrarea în funcție a celor patru coduri nu mai poate întârzia. Trebuie găsite mijloacele financiare și umane pentru asta. Costul întârzierilor ar fi mai mare decât costurile implementării lor acum. Ar fi o dovadă că USL gândește și acționează altfel decât vechea putere.