joi, 9 iulie 2020

Stânga de modă veche.

Sunt un om cu ferme convingeri de stânga. Lucru de ocară în lumea asta de rahat, care a luat-o razna! Stânga înseamnă în primul preocupare pentru echitate socială, înseamnă democrație, drepturi și libertăți egale pentru toți, combaterea oricăror forme de discriminare, pozitivă sau negativă, solidaritate. Înseamnă reprezentarea politică a celor care trăiesc din muncă, apărarea lor în fața asaltului unui capital dement, care distruge totul în calea lui.
De asta nu pot fi ”progresist” Progresismul este o formă fără fond. Expresia unei crize identitare a clasei de mijloc, care se vede scoasă din joc de același capital nemilos, și caută explicații, și soluții, acolo de unde vin doar probleme pentru ea.
Ca om de stânga, nu înțeleg ce este ”neo-marxismul”, de ce este identificat cu stânga, și de ce ne amenință el existența. Pentru Dumnezeu! Marx n-a făcut decât să construiască o grilă de citire a realităților economice și sociale ale anilor 1850! Că o parte a grilei ăleia poate fi folosită și azi e doar semn că natura capitalului, instinctele lui de prădător, nu s-au schimbat prea mult. Și nu e vina lui Marx! E vine atâtor generații care n-au reușit, n-au putut, sau nu au vrut, să schimbe fundamental lucrurile astea. Dar n-a pretins că e Mama Omida, că poate arăta cum va fi viitorul.
Astea fiind zise, rămân ceea ce sunt, și nu mă interesează dezbaterea asta tot mai sterilă, din care lipsesc ideile, dar în care plouă cu etichete! Stânga este despre oameni, și pentru oameni, nu despre cai verzi pe pereți și despre articole cotate în cine știe ce reviste ”de prestigiu”, care dau bine în CV.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Stinga este asta, ca mi-am facut timp sa gasesc si sa-ti trimit:
http://stiripentruviata.ro/exemplificarea-radacinilor-comuniste-ale-revolutiei-sexuale-neomarxiste-de-azi/

Voi, din Romania lui Ghita si Nicu stiti ca stinga inseamna sa va dea ceva si alte prostii, care n-au avut, vreodata, legatura cu realitatea. Aia din Frankfurt au rescris, adaptat si imbogatit "tezaurul" de "minunatii" stingiste, facindu-le atractive pt lumea de astazi, iar aici intra si noul titlu de progresism, pt ca restul este tot aia. Era cit se poate de clar ca voi, cei din mediul rural nu aveti de unde sa stiti despre nimic din trecut! Cine sa va spuna?! De unde sa stiti ce sa cititi?! Acum se vede cit vrei tu de bine ca arhitectii lumii globalaliste v-au cunoscut f bine si asta a fost motivul pt care v-au scos in fata. Mai departe ati jucat dupa scenariul lor si le-ati pregatit terenul. Stiu, nu va convine! V-ati gindit vreodata ca existam si noi, ceilalti, care n-am avut lagatura cu genul vostru de "gindire" si care am stiut despre ce este vorba? In mindria voastra aberanta, nu! Acum culegeti ce-ati semanat! Stalin a schimbat macazul, dar, dupa cum vezi, baza nu s-a pierdut, a fost reevaluata si reintrodusa in vest, care n-a fost niciodata ce v-ati inchipuit. Prostiile alea cu democratia fac perte din bagajul vostru de inchipuiri privind ceva ce n-a existat decit in imaginatia voastra. Multi dintre parvenitii care se cred mari si tari, adica sefi, vor avea surprize imense, pt ca nu stiu in ce s-au bagat si nici ce urmeaza! Ei se vad la adapost, desi, nu sint!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...