Lui Macron nu-i vine să creadă că e real ce i se întâmplă. Nu știe de la ce i se trage, și cine i-o trage. Și totuși este atât de simplu! De tras i se trage de la proasta guvernare, de la aerele lui de Ludovic al XIV gerontofil, de la incapacitatea de a intra în dialog cu societatea și de la oastea de strânsură care ține loc de partid prezidențial.
De la cine i se trage iar e simplu de ghicit: de la americani. Din 6 iunie 1944, de când au debarcat în Normandia, americanii ocupă, practic, Europa. Până în 1989 au avut Occidentul și sudul continentului, după aceea, treptat, americanii au cucerit și restul continentului, cu excepția Belarusului și Rusiei.
Să ne fie clar: practic toate țările UE au pe teritoriul lor trupe americane de ocupație. Care vin cu tot cortegiul lor de servicii de informații. Care cumpără sau constrâng elitele, politice, economice, intelectuale și militare să accepte ocupația, și s-o justifice. Nici în timpul Războiului Rece nu au fost atâtea trupe americane în Europa ca acum!
Americanii nu și-au propus să administreze ei direct Europa. Au inventat ceea ce este acum UE, care se ocupă de asta. Reduc costurile, și măresc beneficiile. Problema lor este, acum, că gestionarul, UE, traversează o îngrozitoare criză de credibilitate, și este paralizată, la nivel de decizie. Iar originea crizei este localizată la nivelul cuplului franco-german. Care nu mai poate propune nimic pentru a revitaliza proiectul european. Culmea, acum americanii descoperă cu oroare că ei au generat această criză, neînțelegând specificul societăților europene. Impunând neo-liberalismul țărilor din UE și conducerii de la Bruxelles au distrus modelul social european, care funcționa pe post de calmant în caz de crize.
Probabil că la Washington cineva are viziuni despre viitorul UE, și găsește de cuviință să schimbe conducerea ”motorului” Uniunii, cuplul franco-german. Prin Brexit SUA au pierdut un instrument de control asupra Uniunii. O felicita Trumpișorul Londra pentru că a ieșit din viesparul bruxellez. Doar că aceia care chiar decid la Washington nu sunt deloc fericiți cu Brexitul.
Ideea ”armatei europene”, enunțată de Paris și susținută de Bruxelles este un mod de a cere Washingtonului să pună capăt ocupației din Europa, la fel cum modelul Europei cu mai multe viteze lasă la periferie țările cele mai ”pro-americane”, cele din Est, care sunt și periferia nefericită a imperiului interior european. Iar ideea are și un substrat cât se poate de economic: armată europeană înseamnă și industrie europeană de apărare, adică bătrâna metodă keynesiană de a ieși din rahat prin cheltuieli publice.
SUA nu cheltuiesc, oricât ar părea de ciudat, cine știe ce pentru a ține sub ocupație Europa. Din 1945 țările europene, învinse și învingătoare în WW II tot plătesc prețul ocupației. Cum l-am plătit și noi, cei din Est, față de URSS. Și cum îl plătim acum americanilor, cu cele două procente din PIB alocate apărării. Dacă ideea franco-germană ar prinde contur, ei bine, SUA ar trebui să plătească pentru ocupație. Și nu cred că-și permite! Din păcate, nici Europa nu-și permite prețul libertății!
”Vestele galbene” n-au apărut din neant. Mișcarea a prins pentru că este limitată strict la problemele claselor populare franceze. Dar inițiatorii au atins obiectivele: au zdruncinat grav puterea lui Macron. L-au legat de mâini și de picioare. Pleacă sau nu, visele lui și ale lui Merkel despre viitorul UE s-au spulberat. Merkel se va replia mai repede și cu pagube minime. Macron, nu. Nu e politician crescut, ci făcut. Nu știe ce și cum cu ”politica”. Se vede!
Sigur este un lucru: gestionarul european al ocupației americane în Europa este pe tobogan. Și nici americanii nu știu ce să facă acum cu el. Ar trebui să le pese, pentru că fără Bruxelles e mult mai rău pentru Washington. E foarte posibil ca apelul la încetarea ocupației să vină din partea națiunilor europene, nu din partea unor lideri politici efemeri. Și aici ne întoarcem la anii 1960, care au multe în comun cu anii ăștia de după 2010. Iar de slăbiciunile europenilor și americanilor profită China și Rusia. Alți hegemoni care abia așteaptă să pună mâna pe putere la nivel global. Și de plătit plătim tot noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu