Cu trimitere la postarea lui Paul Cernat, am scris, nu o dată, despre lucrul cel grav ce ni se poate întâmpla, nu doar în raport cu piața muncii: ruptura catastrofală în lanțul de transmitere a cunoștințelor. Dacă schimbarea din 1945 nu a fost atât de dramatică pe cât s-a prezentat, deși mulți intelectuali au avut de suferit, cea de după 1989 este incredibil de radicală.
În perioada comunistă a avut de suferit o anumită parte a intelectualității umaniste, cea legată de ideologii, de religie, parțial de drept. În rest, nevoile de dezvoltare(dezvoltare de care depindea acceptarea noului regim și pacificarea societății) au impus continuitate pe lanțul de transmitere a cunoștințelor, și chiar amplificarea lui. Nu vrem să analizăm serios motivele pentru care comuniștii s-au simțit obligați să continue proiectul de țară definit în interbelic de oameni precum Gusti și cei din școala lui de gândire, de oameni din jurul școlii economice românești, deloc de neglijat în epocă, de ingineri și savanți de importanță în context internațional.
După 1989, în condițiile unei dezindustrializări forțate, care a anulat tot ce câștigasem în variate domenii tehnice și economice, acea parte a intelectualității, care fusese marginalizată în comunism, a crezut că e vremea să-și ia revanșa. Ea a furnizat aparatul ideologic și motivațiile masacrului din industrie, agricultură, învățământ tehnic și economic, cercetare dezvoltare.
Indivizii sunt de o lașitate întrecută doar de ticăloșia lor! Pentru că își continuă opera de distrugere, atacând orice încercare de recuperare a trecutului, de refacere a canalelor de transmisie a cunoștințelor către generațiile următoare.
Asta este realitatea României: ”Termenul (de fracasomanie, aplicat țărilor din Europa de Est) indică mai ales necunoașterea bagajului de experiență transmis de istorie; este convingerea că tot ceea ce s-a realizat s-a transformat în fracaso, în faliment. În această situație, singurul lucru care merită făcut este importul de lucruri, atitudini, valori, lipsit de orice încercare de a învăța din propria experiență. (...) Tinerii sînt trimiși să studieze în universități din Statele Unite și Europa și la întoarcere se cred atotștiutori, fără să fi învățat nimic din experiența bătrînilor. Absența schimbului între vechile și noile generații: iată o altă formă de fracasomanie. Într-un anume sens, aceasta este un aspect al dependenței. Am folosit termenul fracasomanie uneori și cu un ton sarcastic, pentru a defini figura consultantului reformelor, care vine cu noi idei și propuneri, fără a observa realitatea și experiența statului căruia i se aderesează reformele.”
De asta vom avea, ca și până acum în istoria noastră post 1848, modernizare instituțională fără dezvoltare economică și socială. Ne place sau nu, singura perioadă în care modernizarea a produs dezvoltare a fost cea comunistă. Pe cunoștințele acumulate atunci, pe intelectualitatea produsă de comunism(practic apolitică!) puteam construi revenirea la democrație, integrarea europeană, schimbarea structurală a aparatului de producție. Nu am mai fi avut aproape patru milioane de refugiați economici. Nici 48% analfabeți funcționali. Dar au fost mai importante grețurile morale ale unor gunoaie precum Pleșu, Patapievici, Tismăneanu, Liiceanu și compania. Profitori în ambele regimuri. Am distrus o țară pentru nimic. Să ne fie de bine! Alta nu mai facem. Ne-am pierdut suveranitatea, singurul instrument care ne-ar fi permis să ieșim din criză. De aici înainte slugi scrie pe fruntea noastră...
Un comentariu:
Excelente observatii. Felicitari ! Proplema intreruperii transmiterii de cunostinte catre generatiile post socialiste a distrus practic dezvoltarea tarii ,transformand-o intr-o oligarhie feudala buna doar de luat materiile prime si forta de munca ieftina din ea. Noii scoliti la washington ,paris,londra si berlin sunt foarte buni predicatori si activisti ltbg,cei mai multi cooptati de diferite organizatii si servicii straine,aflati la ordinul acestora si in solda lor. E un dezastru din care nu vom iesi intregi,daca nu se schimba contextul international. Tragedia noastra ca tara ,ca natiune este ca am fost o tara dezvoltata,industrializata,cu scoli puternice si nivel tehnologic ridicat. Aveam petrochimie,siderurgie,industrie atomica,industrie militara,cercetare pe toate ramurile economice,fabrici de avioane,masini unelte,tractoare,agricultura intensiva,diplomatie si scoli extrem de competente,aveam demnitate nationala,adica aveam ceea ce doar cateva tari din lume se pot lauda ca au.S-a ales colbul tocmai pentru ca a fost intrerupta transmiterea cunostintelor acumulate deja de generatiile din amonte care generatiile post socialista. Specialistii,Inginerii,profesorii universitari,tehnicienii din toate aceste ramuri ale economiei romanesti au fost dati afara,marginalizati,ridiculizati,periferizati,pana cand a trecut suficienti ani sa se deprofesionalizeze intreaga tara .Deci tragedia acestui popor este ca a demonstrat ca poate sa-si dezvolte tara cu resursele umane proprii si acum aceste resurse nu mai lucreaza pentru si in interesul sau.
Trimiteți un comentariu