Nu pot decât să mă amuz. Ne-am întors, ”grație” unor cretini care nu-și cunosc istoria, sau o cunosc pe bucățele, gen ”Noi îți spunem tot ce trebuie să știi despre...” în perioada cea mai întunecată a istoriei secolului trecut în România: stalinismul începuturilor comunismului. Așa se face că, după 27 de ani de ”democrație”, ne-am trezit dominați de o nouă(vorba vine!) ideologie totalitară: anti-comunismul. Care produce, la rândul ei, și tot pe bandă rulantă, monștri de toate felurile.
De ce mă amuz, că n-ar fi, totuși, cazul? Pentru că mijloacele și acțiunile noilor staliniști sunt bucățică ruptă din anii 50, n-au nimic original, nimic subtil. Pumnul. Că vremea palmei n-a sosit încă...Și uite așa aflăm că pe scena prestigiosului teatru Bulandra se joacă o piesă despre rezistența anti-comunistă. Pun pariu că este soră geamănă cu piesa despre rezistența antifascistă(generic vorbind, că producția de gen a fost bogată și bene plătită). Adică una plină de clișee și de etichete. Nu m-aș mira să aflu că e, de fapt, o piesă de sertar despre rezistența anti-fascistă, reciclată în piesă despre rezistența anti-comunistă.
Iar delirul comentariilor este de-a dreptul de ospiciu! Curg acuzele, imprecațiile, înjurăturile, indignarea dă în clocot, neo-marxiștii sunt demonizați și puși la stâlpul infamiei. Și neo-staliniștii pun de-un totalitarism, ca și comuniștii, înaintea lor, ce va eșua în Caragiale. Deci mai avem ceva speranțe...
Cu Iohannis, însă, nu mai avem vreo speranță. Cred că nici el nu mai speră ceva de la propria-i existență. Să mă apuc să comentez colecția de clișee debitată azi, la conferința de presă, ar însemna să-mi bat joc de neuronu meu funcțional, care este suficient de obosit, încât să intre în grevă generală înaintea idioților de la ”sindicate”. O singură remarcă: să spui că în România nu există stat paralel, când tu ești produsul lui, și când pocăiții statului pomenit dau din casă ca speriații, e de Gâgă. Iar faptul că ni se spune că în alegerile prezidențiale din 2009 și-au vârât coada și onor generali ai glorioasei Armate Române, în frunte cu șeful MStM, e de apucat cu mâinile de cap, nu de zâmbit tâmp și de făcut glumițe tembele. O fi el profesor, dar sigur are nevoie de un profesor de constituționalitate.
Sincer vorbind, eu nu mai am speranțe că națiunea asta are viitor. Pentru că nu vrea să aibă. Este mulțumită cu prezentul de căcat în care se scaldă, și visează la trecut ca la Paradis. Cum ar zice un clasic în viață: ”Ghinion!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu