În anii 80, după ce la CSCE se ajunsese la un consens între Est și Vest în legătură cu Coșul 3, dacă nu mă înșel, cel privitor la ”Respectarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”, în special SUA și-au pus problema folosirii acestui acord pentru a promova acțiuni subversive împotriva țărilor din Est. Carta 77 și ”Solidaritatea” au fost astfel de instrumente, gândite și puse în operă de serviciile secrete americane, e drept, cu complicitatea celor din respectivele țări.
Evident, fondul acestei subversiuni a fost unul anti-sovietic. A fost exacerbat naționalismul, pe diverse căi. De fapt, naționalismul ceaușist nu se putea dezvolta fără sprijinul și complicitatea americanilor, care au folosit metoda biciului și morcovului. Morcovii fiind și unele transferuri de tehnologie-total nesemnificative, până la urmă-dar și acordarea Clauzei Națiunii Celei mai Favorizate sau acceptarea României în FMI, BM și GATT(unde dorea să ne mai bage o dată, imediat după 1989, un înalt demnitar al statului român). Ce-am câștigat din asta? O datorie de vreo zece miliarde de dolari, și vreo șapte ani de austeritate, ca s-o plătim, timp în care tehnologiile cumpărate în anii 70 s-au dus dracului, că n-am mai investit în modernizarea lor, dar nici în cumpărarea altora noi. Trecem, că nu interesează pe nimeni.
”Societatea deschisă” era un concept care venea mănușă acțiunilor subversive ale americanilor, în anii 80. Conceptu e vechi, cartea lui Popper a apărut la Londra, în 1945, când mijeau zorii Războiului Rece. Evident că totul este o utopie, iar ”democrația” de care ne bucurăm cu toții acum este opusul principiilor lui Popper. Iar trecem, că nu-i nimic de văzut nici pe aici.
Fără să am dovezi directe pentru asta, cunoscând însă felul în care au acționat americanii în timpul Războiului Rece, ”Societatea Deschisă” era următorul pas în procesul de subversiune în Estul Europei. Când puneau pe roate mustăria, ce să vezi, se ”prăbușește” comunismul. Și atunci trebuie schimbate instrumentele și metodele de subversiune, plus o parte din obiective. Și așa apare Fundația Pentru o Societate Deschisă, cu Soros drept paravan. Fundația și organizațiile adiacente ei se răspândesc ca un cancer în corpul social al țărilor din Est, ieșit șubrezit din totalitarismul comunist, și pus imediat la încercare de ”tranziție”, care are costuri economice și sociale mult mai mari decât cele ale ”comunismului”, de fapt un capitalism de stat, un soi de dictatură de dezvoltare, până la urmă.
Cum spuneam, Soros este un paravan. El a justificat teoretic ”Societatea Deschisă”, dar, de fapt, nu l-a interesat decât să obțină foloase din accesul privilegiat la informații în țările în care funcționează Fundația. Ca afacerist , știe că banii mulți se fac din asimetria de informație. Cei care sunt în spatele paravanului, ei bine, da, au obiective mult mai ample, mai complexe, și pentru ei oamenii care beneficiază de ajutoarele Fundației reprezintă corpul de auxiliari ai ocupației. Pentru că, de fapt, Fundația lui Soros este avangarda noului ocupant din Est. Și nu doar ideologic, ci și executiv, ca să spun așa. Ei sunt echivalentul celor veniți de la Moscova, pe tancurile sovietice, la mijlocul anilor 40.
Vreau să fiu foarte bine înțeles: nu-i condamn la grămadă pe aceia care, în decursul timpului, au beneficiat de bursele Soros. Ei nu sunt decât un soi de adjuvant, folosit pentru a face mai puțin amară pilula pe care o înghițim acum, zi de zi. Și mai sunt o bază de recrutare pentru personaje pe care ocupantul să le folosească în atingerea scopurilor lui. Fiți siguri că fiecăruia dintre cei care au beneficiat de aceste burse i s-a făcut, cu ajutorul serviciilor de informații americane, un profil. Și cine a picat pe profilul dorit a fost ajutat să avanseze, să ocupe funcții publice în aparatul de stat, în Guvern sau în Parlament, în serviciile secrete, în diplomație, în viața publică, în presă. Ei sunt cei care, la o apăsare de buton, pot pune pe butuci o țară, dacă politica ei nu mai convine ocupantului.
Toți din Est s-au prins de asta. Dar nu au mijloacele necesare despăducherii. Pentru că sunt dependenți, politic, economic și militar, de ocupant. Cu toate astea unii, precum ungurii sau polonezii, au găsit mijloace să le limiteze cât de cât influența, le-au mai tăiat din gheruțe. În România lucrul ăsta este imposibil. Nu de altceva, dar nu vrem. Și câtă vreme nu vrem, câtă vreme ne place să fim slugi, să ne supunem necondiționat ocupantului, băieții vor zburda, vor tăia și spânzura, în totală imunitate.
Ce au înțeles comuniștii care au condus România, și nu vor să înțeleagă cei de acum: că nu poți scăpa de ocupant-chiar dacă nu-și are trupele aici-dar poți să-ți creezi spații de autonomie, de independență, chiar, unde poți acționa liber, în urmărirea intereselor tale. Că ocupantul nu e interesat de orice. În general scopul lui este cel de ”jaf”, de monetizare a ocupației. Câtă vreme curg niște bani, restul nu prea contează. Și cum nu mai există alternativă, acum, americanii sunt și mai liniștiți decât sovieticii până în 1989. Problema este cine definește, și cine construiește, spațiile de autonomie și de independență? Deocamdată nu văd amatori de așa ceva. Coldea și Lulutza știu mai bine de ce.
O ultimă problemă, poate cea mai gravă: aceste instrumente ale ocupantului au început să joace și pe cont propriu, nu doar pentru ocupant. Asta spune ultimele convulsii din politică.Ce putem spera este ca, luați de val, să lucreze împotriva intereselor lui, ale ocupantului, și ăsta să-i curețe. Dar nu avem noi norocul ăsta. Nu acum, poate mai târziu. Deci nu avem la ce schimbare să ne așteptăm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu