Imperii, puteri regionale și restul lumii

Americanii se mirau mai ieri de faptul că militari ucraineni n-au fost loiali Ucrainei, și de asta rușii au ”cucerit” Crimeea, fără ca armata Kievului să tragă un singur foc de armă. Această mirare este dovada profundei neînțelegeri a zonei, a istoriei statului rus, și, în final, a naturii umane. Fac și ei aceeași eroare cu germanii, când au atacat URSS: cred că e suficient să apară ei, ca niște cavaleri ai Binelui, călare pe cai albi(mă rog,pe tancuri vopsite camuflaj de stepă), și populațiile asuprite de tiranul momentului(Stalin, respectiv Putin), se vor revolta, îi vor primi cu flori pe eliberatori și-l vor beli pe tiran. Da, e drept, tiranul a fost belit data trecută. Dar nu era cel din socoteală! Era Hitler!

Crede cineva că se poate trece cu buretele peste sute de ani de istorie comună? Că se poate construi peste noapte o identitate ”ucraineană”, câtă vreme actuala Ucraină este un ghiveci național și teritorial, cu bucăți din Rusia, Polonia, România, Ungaria, Cehia? Doar pentru că li se dă un dușman care trebuie urât, Rusia? De ce ar urî rușii și rusofonii din Ucraina Rusia, de care îi leagă limbă, cultură, economie? De ce i-ar iubi pe ucraineni cei ajunși în Ucraina ca urmare a schimbărilor de frontiere din secolul trecut? Doar pentru că e ordin să-i urască pe ruși? Dar poate că experiența lor în relațiile cu rușii nu este total negativă. Poate n-au motive să-i urască. Raptul teritorial are încuviințarea tuturor puterilor din tabăra învingătoare: SUA, Marea Britanie, Franța, și compania. Raptul a fost reconfirmat la Helsinki, în 1975. Despre ce vorbim?

De ce experiența micilor națiuni ar fi total negativă cu sovieticii/rușii, și total pozitivă cu americanii/occidentalii? Ocupația turcă și germană, ocupația austro-ungară și sovietică în teritoriile care intră acum în compunerea României este absolut pozitivă cu aceia care sunt acum în tabăra euro-atlantică, și absolut negativă cu aceia din afara taberei? Să ne amintim Gulagul, dar și masacrarea evreilor și țiganilor, sub ochii și cu larga contribuție a Germaniei. Să ne amintim despăgubirile de război plătite Moscovei, dar și jaful german, chiar dacă s-ar zice că au plătit câte ceva din ce-au luat. 

Să ne amintim de tratamentul acordat de sovietici prizonierilor români, dar și de masacrele făcute de armata română la Odesa, de bombardamentele sălbatice anglo-americane asupra României.Revin: oricare ar fi ocupantul, viața celor ocupați nu este doar în alb și negru. Și nu este acceptabilă ocupația unora doar pentru că ceilalți posibili ocupanți pot fi mai răi. Ideal ar fi ca România să-și păstreze suveranitatea, să poată decide și lupta pentru interesele ei, ale cetățenilor români, nu să fie sluga intereselor altora, ignorând propriile interese. Nu înjurându-i și demonizându-i pe ruși vom accepta, și uita, abuzurile americanilor și occidentalilor, amestecul lor în deciziile politice locale, jaful practicat de multinaționale, sărăcirea majorității populației. Lucru valabil și pentru ucraineni.

Iar dacă niște unii cred că pot ataca Rusia, bazându-se pe ura rușilor(ură care rămâne de demonstrat!) față de Putin și de conducătorii ruși, și pe sprijinul necondiționat al ucrainenilor, polonezilor, românilor, moldovenilor, balticilor, chiar își merită soarta! Dar de la idioți aroganți te poți aștepta la orice!

Războiul, soluția crizei Occidentului?

Poate sunt eu paranoic, poate e doar un presentiment, dar mă tem că nu scăpăm nescărmănați anul ăsta. Faptele: salonul aeronautic MAKS, care se desfășoară la Moscova, se ține ÎNTOTDEAUNA în august. Ei bine, anul ăsta are loc în iulie, se termină mâine. Rușii n-au prezentat, ca niciodată, mai nimic. Nu se vede prea mare antren. Nici comenzi prea multe nu au primit. Nu în ce privește tehnica de luptă. Mai degrabă n-au vrut ei, semn că se așteaptă la belele, și vor să aibă capacitățile de producție gata să răspundă nevoilor armatei ruse.
Faptele: după cel puțin cinci ani, în august, rușii organizează pe granița de vest o aplicație-monstru, împreună cu Belarusul, care implică 120.000 de oameni, plimbați dintr-o parte în alta a Rusiei, și, atenție, unități de rachete strategice, Topol M și Yars.
Faptele: în Europa sosesc masiv militari și tehnică de luptă americană. Ultima oară a venit o navă de tip Ro-Ro, cu deplasament de vreo 55-60 de mii de tone. Un portavion pus la slăbit, dar mai cu milă. Și-a descărcat fieroteniile prin țările baltice. Militari americani și europeni sunt dislocați în Est, sub pretextul ”antrenamentelor de interoperabilitate”, și acolo rămân! Ați auzit să fi plecat vreun american din România după manevrele din ultima vreme?
Faptele: nave americane la Odesa, probabil și un distrugător Aegis. Drone americane supraveghează intens Donbassul și Luganskul.
Dacă îi trece prin minte cuiva că recucerirea de către Ucraina a zonei de est a țării, cu ajutor american și NATO, va fi floare la ureche, nu știe pe ce lume trăiește! Iar dacă scopul este recucerirea Crimeei, atunci am pus-o cu toții, ruși, americani, români, germani și de toate națiile! Va fi deranj mare-mare! Pentru că, îmi pare rău, dar numai tâmpiții nu văd că acumularea de oameni și armament în Estul Europei amintește de planul Barbarossa. Vom avea Operațiunea Barbarossa 2.0? Cel mai probabil, da! Și operațiunea asta este pregătită de multă vreme, nu e o încropeală, la repezeală. Înseamnă că a avut aprobarea lui Obama. Victoria lui Trump i-a încurcat pe planificatori. Dar nu i-a făcut să renunțe.
Întrebarea este ce va face Trump? Greu de spus. Și dacă aprobă operația, și dacă o respinge, soarta lui este pecetluită. Dacă o aprobă, cel mai probabil amână deznodământul: înlăturarea de la putere. Dacă n-o aprobă, va fi eliminat scurt. La vârsta lui un infarct nu ridică mari suspiciuni, nu? Oricum, campania dementă de demonizare a lui Trump este menită să justifice oricare dintre opțiunile de eliminare din jocul puterii a actualului președinte al SUA, el fiind ”trădătorul”, omul rușilor.
Întrebarea este: ce anume îi împinge pe americani către o astfel de abordare? De ce vor să-și scoată în exterior, acum, cu orice preț, problemele interne, cum a făcut-o și Hitler? Slăbiciuni economice extreme? Posibile explozii sociale, pe fondul polarizării economice extreme? Conștiința faptului că, dacă nu-i elimină rapid, cu orice preț, competitorii strategici: UE, Rusia și China, slăbiciunile interne îi vor împiedica s-o mai facă? Combinații între ele? Nu știu. Nimeni nu știe adevărata stare a Americii. Asta este marea problemă. Bine, rușii sunt slăbiți, au probleme, pe care să și vrea, nu au cum să le scoată în afară. Dar ceva a tras un semnal de alarmă la Washington, după implicarea Moscovei în Siria. Dar ce anume? Ce au făcut/arătat rușii în Siria, de face urgentă distrugerea ei, indiferent de costuri? Slăbiciunile sunt doar aparente? Sau apropierea prea mare de China este adevărat amenințare?
Dacă alianța tacită China-Rusia este funcțională, SUA și aliații lor se așteaptă ca Beijingul să stea cu mâinile în sân, uitându-se la ei, și trasând pe hartă recompensa pentru pasivitate, în caz că Rusia este învinsă și dezmembrată? Să fim serioși! Chinezii îi vor ajuta masiv pe ruși. Socotelile lor nu sunt deloc în fază cu cele americane. O Rusie care ripostează viguros, și îi pune cu botul pe labe pe atacatori este un ajutor pentru China, care scapă de presiunile Washingtonului și devine jupân în zonă. Asta e mai important pentru China decât ceva teritorii rusești, primite pomană de la americani.
Se joacă periculos, și fără viziune. Se joacă la rupere, din prostie. Occidentul este în criză. Și crede că un război e cea mai bună soluție pentru criza pe care o traversează? Atât mai poate? Unde-i sunt intelectualii? Unde-i sunt diplomații? Doar militarii i-au mai rămas, să-i gândească viitorul? Atunci e jale!

Cenzura salvează democrația!

Să-l executăm și pe Dragnea, că el e vinovat de situația grea a României: hoțul hoților, economia prăbușită, tăieri de pensii și de salarii, etc, etc. Nu contează realitatea, important este cum ne vinde propaganda Statului Profund belirea unui lider care îi poate pune în pericol interesele. Rețeta o știm de la Năstase. De la Voiculescu, de la SOV, de la Ponta, de la mulți alții. Mai mari sau mai mărunți. Și un popor de căcat, căruia degeaba i-a dat Dumnezeu minte, dacă n-o folosește, aplaudă și crede că dacă scăpăm de Marele Dușman din Interior, va curge laptele și mierea pe toate ulițele. Deși n-a curs nici după condamnarea lui Năstase, nici după condamnarea lui Voiculescu, nici după cea a lui SOV, nici după lichidarea politică a lui Ponta.

Dragnea e ca și mort, politic vorbind. Cine e următorul dușman al poporului? Nu contează. Deocamdată niciun politician nu mai are curaj să iasă din rând, să încerce să conducă țara asta. Dar nu va fi liniște nici măcar cu partidele reduse la tăcere, conduse de lideri de doi bani, fără proiecte și fără viziune. Pentru că nici în Statul Profund nu e liniște. Iar dacă politicienii mai pot fi liniști, controlați, pe ăștia nu-i poate controla nimeni. De unde vine puterea lor de a demoniza pe oricine? De lacontrolul pe care îl au asupra tehnologiilor informaționale, din infiltrarea masivă a presei, a rețelelor de ”socializare”. Fără ele eliminarea politicienilor indezirabili ar fi fost mult mai dificilă.

România nu se face bine până când nu-și rezolvă problema cu Statul Profund. Din păcate este o problemă imposibil de rezolvat. Și alții au astfel de probleme. Începând cu SUA, vezi demonizarea lui Trump. Franța a luat-o și ea la vale, degringolada partidelor tradiționale e totală, iar Macron, marioneta ”sistemului”, face curățenie și în armată. Italia, cu antecedente în materie, vezi ”anii de plumb”, e deja pe butuci. Germania este și ea pe listă, doar că succesul economic face că astfel de acțiuni să nu fie-încă!-gustate de cetățeni. Dar cele întâmplate la Hamburg, cu ocazia summitului G 20 este un avertisment pentru madam Merkel. Caftelile alea n-au avut nicio legătură cu summitul. Au avut legătură cu ceea ce se întâmplă mai peste tot. În urmă cu un secol subversiunea venea dinspre Internaționala Comunistă.

Acum vine de la Internaționala Progresistă. Care n-are legătură nici cu stânga, nici cu progresul. are legătură cu un proces de distrugere a statelor, ca instituții, pentru a face loc marilor corporații globale, care, pentru a-și maximiza profiturile, au nevoie de distrugerea mecanismelor de reglementare, de cele ale protecției consumatorilor, în sens larg, și reprimarea oricăror încercări de a contesta dominația lor. Scopul este economic. Politicul, democrația, în general, sunt obstacole, și trebuie înlăturate cu orice preț. Iar când domini copios tehnologiile informaționale și media, mai ales rețelele de socializare, orice e posibil. De asta cine poate cenzura internetul și rețelele, se poate salva. China a înțeles, Rusia a înțeles, Turcia și Iranul au înțeles. Salvarea vine de la cenzură. Pare absurd. Nu e...

Grila lui Gușă, sau cum să lingi în cur un Ficus.

Cosmin Gușă este un gunoi securist, o făcătură a serviciilor secrete, plasată de acestea pe unde au avut nevoie: presă, partide politice, universități. Principala lui calitate: amoralitatea totală. Omul nostru nu are mamă, nu are tată, nu are patrie adorată. Are doar interese, și, ca orice ”director de conștiințe” care se respectă, dublu control: dosarul penal, pe care zace cunoscutul cur lulutzian, și ofițerul de dirijare, că Securitatea a învățat bine lecția keghebismului. Apropo: nu interesează pe nimeni faptul că, în supravegherea teritoriului României, Securitatea s-a organizat ca și când ar fi fost un serviciu de informații care acționează în teritorii străine?

Și, în dorința lui de a ieși iarăși în față(mai mult ca sigur la ordin), dar și pentru a prelungi agonia iRealității, Gușă comite un grețos exercițiu de pupat în cur Iohannis, cum, înainte de asta, l-a pupat în cur pe Năstase, apoi pe băsescu, s-a întors în PSD și, plantat pe lângă Geoană, l-a pupat și p-ăsta încur, a cochetat și cu Ponta. Acum investește în Supremul Cur vremelnic, că dacă nu curge, ceva tot pică.

Individul comite un soi editorial în Q Magazine, altă bazaconie cu rădăcini securiste. În care propune o grilă de citire a performanțelor președinților post-decembriști ai României. Grila simplificată sună cam așa:

A. Să militeze pentru integrarea euroatlantică, garant subînţeles al dezideratelor enumerate mai sus.

B. Negocierea unei cote cât mai mari şi profitabile pentru capitalul naţional în ansamblul economiei româneşti, în condiţiile în care „statutul de ţară învinsă", menţionat mai sus, reclamă cedări materiale, precum şi de suveranitate, în avantajul şi beneficiul reprezentanţilor învingătorilor din Războiul Rece.

C. Fructificarea capitalului geopolitic românesc, potenţat putemic dupe 1989 prin proaspătul statut de graniţă la lumea postsovietică. 

Totul pleacă de la afirmația, total falsă, că România a fost țară învinsă în Războiul Rece, și trebuia să plătească prețul pentru că s-a aflat de partea proastă a istoriei. Este o ticăloșie! Războiul rece nu s-a încheiat cu învinși și învingători, este doar o teză menită să justifice felul în care se comportă ACUM unele puteri, în primul rând SUA, în raport cu România. Ordinea post-Război Rece este operă colectivă. În care s-a ținut cont, până la un punct, de interesele tuturor părților. Reamintesc faptul că un proiect precum Europa Unită nu ar fi fost posibil în logica învinși-învingător. Post-comunismul nu poate fi judecat cu  închipuiți ”geo-politicieni”. 

Un episod cu adevărat periculos în perioada post-Război Rece este ceea ce numim ”momentul unipolar al Americii”, care a făcut din SUA parte a problemelor cu care se confruntă comunitatea internațională. Dar asta este o altă discuție, deși ”analiza” lui Gușă pleacă de la ipoteza că SUA sunt hegemonul, totul începe și se termină cu ele, că întreaga lume trebuie să se supună voinței și intereselor ei. 

Mă interesează mai puțin ce crede Gușă despre Emil Constantinescu, traian băsescu și Klaus Iohannis. Pentru că România este în NATO și în UE ca urmare a demersurilor și a politicilor  promovate de Ion Iliescu, Adrian Năstase și ale guvernelor și majorităților parlamentare ale mult-hulitei ”stângi” românești. De aici și ticăloșia lui Gușă, în analiza lui, cu atât mai mult cu cât la momentul jigodia era secretar general al PSD! Nu poate să nege asta! 

Ce spune Gușă despre Ion Iliescu? 

”A. În mod clar, președintele suspectat și parțial dovedit ca „suferind de kaghebism” nu a militat pentru euroatlantism, el respectându-și sarcina primită în 1989 de la blocul de intelligence ce-a coordonat lovitura de stat din decembrie (ce nu negociase cu Moscova integrarea euratlantică pentru România!).

B. Nu a fost cazul pentru Ion Iliescu, acesta fiind preocupat doar de status quo: l-a interesat exclusiv remanența la conducerea întreprinderilor românești a tehnocraților statului totalitar, respectiv a agenților acoperiți ai serviciilor secrete comuniste, mulți incompetenți și cu iz puternic de agenți dubli, cu a doua comandă fixată în Răsărit.

C. Nicio preocupare pentru negocierea capitalului geopolitic.”

Care este realitatea?

Să pornim de la Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naționale, din noaptea de 22 decembrie 1989, unde găsim liniile directoare ale revenirii la democrație: 

” 1. Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamânt.

2. Organizarea de alegeri libere in cursul lunii aprilie.

3. Separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat si alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unu sau, cel mult, doua mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viata.
Consiliul Frontului Salvarii Nationale propune ca tara sa se numeasca in viitor Romania. Un comitet de redactare a noii Constitutii va incepe sa functioneze imediat.

4. Restructurarea intregii economii nationale pe baza criteriilor rentabilitatii si eficientei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economica centralizata si promovarea liberei initiative si a competentei in conducerea tuturor sectoarelor economice...

9. Întreaga politica externa a tarii sa servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului...

Primul pas: aderarea la Consiliul Europei, care devine fapt împlinit ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE, privind invitarea ţării noastre de a deveni membru al Consiliului Europei. La data de 7 octombrie 1993, România a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena).

Cronologia aderării  

·         29 ianuarie 1991 - Primul ministru al României, Petre ROMAN, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) (Strasbourg);

·         1 februarie 1991 - România a obţinut statutul de invitat special la APCE (Innsbruck) Au participat Primul Ministru Petre Roman și ministrul afacerilor externe, Adrian Nastase;

·         16 decembrie 1991 - Guvernul român a transmis cererea oficială de aderare la CE, printr-o scrisoare oficială adresată Secretarului General al CE, doamna Catherine Lalumiere;

·         8 ianuarie 1992 - cerere de aviz privind admiterea României în Consiliul Europei este adresată APCE, de către Comitetul de Miniştri al CE;

·         Noiembrie 1992 - o delegatie a APCE participă la observarea alegerilor generale şi prezidenţiale din România;

·         28 septembrie 1993 - APCE adoptă Avizul 176 privind cererea României de aderare la CE;

·         4 octombrie 1993 - Comitetului de Miniştri adoptă Rezolutia nr. 37/1993 privind decizia de invitare a României să devină membru al Consiliului Europei;

·         7 octombrie 1993 - România este primită în Organizaţie, cu ocazia semnării documentelor statutare şi a Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena); 

Uniunea Europeană: 

România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înțelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE, concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale. 

Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană. Găsiți aici detalii despre politica europeană și euroatlantică a României în timpul primului mandat al lui Ion Iliescu.

NATO:

1.În mandatul lui Ion Iliescu România a semnat dizolvarea Tratatului de la Varșovia. Asta și ca răspuns la presupusul lui ”kaghebism”. 

2.”Romania a fost prima tara care a semnat Documentul-cadru (26 ianuarie 1994) de aderare la Programul Parteneriat pentru Pace. La vremea respectiva, unele tari candidate la admiterea în Alianta au îmbrățișat formula propusa de Bruxelles (este si cazul Romaniei), iar altele (tarile din grupul de la Visegrad) au avut o atitudine critica, susținând ca Parteneriatul este, de fapt, un surogat prin care Alianta întârzie extinderea cu noi membri. Dincolo de aceste curente, Romania și armata sa s-au afirmat ca unul dintre cei mai interesați și activi participanți la PfP. Dacă in 1994 armata si-a trimis emisari la 70 de activitati, un an mai tarziu "contabiliza" aproximativ 240 activități. Numărul activităților a crescut de la an la an (580 activitati in 1997), pentru ca, dupa neadmiterea României in NATO, la summit-ul de la Madrid, ritmul sa încetinească putin (546 de activități NATO/PfP în 1998).

Romania a participat si la Parteneriatul pentru Pace Intensificat, lansat de Alianta dupa summit-ul de la Washington, dar prezenta militara romaneasca s-a redus considerabil in ultimii ani, ajungandu-se la 193 de activitati in 2001.

România a participat pentru prima data, cu trupe, la un exercitiu in cadrul Parteneriatului pentru Pace, in septembrie 1994, la "Cooperative Bridge". La exercitiul care s-a desfasurat in Polonia au luat parte 650 de militari din 13 tari membre NATO si PfP. Scopul exercitiului - schimbul de experienta in domeniul operatiunilor de mentinere a pacii si imbunatatirea capacitatii miliatre a tarilor NATO si partenere de a actiona impreuna. In septembrie 1995, la Sibiu, s-a desfasurat "Cooperative Determination", prima mare aplicatie multinationala cu trupe terestre la care au venit 438 de militari din Bulgaria, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Turcia, SUA si, bineinteles, din Romania.”

3. România a fost prima țară din cele foste socialiste, aspirante la NATO, care a numit un ministru civil la Apărare și a pus SRI sub control parlamentar.

4. Am participat, alături de americani, la primul război din Irak, la acțiuni de menținere a păcii în Balcani. Să reamintesc cine deținea președinția Consiliului de Securitate al ONU în august 1990, și careafost poziția ei în legătură cu invadarea Kuweitului de către Irak?  

5. În cel de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu s-a negociat și stabilit funcționarea bazei militare a SUA de la Kogălniceanu. Tot în mandatele lui s-au procurat fregatele de la englezi și avioanele Hercules de la americani.

6. În primul mandat al lui Ion Iliescu a avut loc la București întâlnirea Arafat-Peres. Asta apropo de faptul că nu s-a negociat poziția ”geo-strategică a țării”. Cooperarea Economică la Marea Neagră unde intră? La ignorarea poziției României?

7. Gușă rescrie istoria, ignorând aceste evoluții. Place sau nu unora ca el, marea realizare a lui Ion Iliescu este integrarea europeană și euro-atlantică. Singurul proiect strategic al României, și singura ei realizare în cei 27 de ani post-comuniști. Se tot spune că astea au fost făcute împotriva voinței lui, care dorea să meargă cu Moscova. Este o tâmpenie. Toate deciziile au fost luate în CSAT, șef Ion Iliescu, în Guvern și în Parlament, unde actualul PSD avea majoritate, și, da, pe Ion Iliescu șef. Chiar credeți că, dacă se împotrivea, împotrivirea nu se vedea? România a avut relații corecte, și pe un trend ascendent, cu toate țările din Occidentul european și cu SUA. Pentru că a avut politică externă independentă, și un serviciu diplomatic încă profesionist.

8. La începutul anilor 90 economia românească a suferit cu adevărat o terapie de șoc, odată cu celebra ”privatizare”. FPS și FPP urile nu au fost o idee rea, doar că ”Jos comunismul!” a făcut să se aleagă praful de tot. Începând cu celebrele PSAL 1 și PSAL 2, instrumentele dezindustrializării sălbatice a României, programe gestionate de, ați ghicit! traian băsescu, în mandatul lui Emil Constantinescu. Poate n-ar strica revederea imaginilor cu porcii de la Comtim, lăsați să moară de foame, pe vremea când premier era Ciorbea.

Cum vedeți, lucrurile stau altfel decât le prezintă Gușă, altminteri unul dintre cei care se întrebuințează și pentru reabilitarea Securității. E bine și cu pupatul în cur. Este condiția firească a ”intelectualului” român, care nu trăiește decât din astfel de expediente, din pomana puternicilor zilei. Rămâne doar realitatea celei mai scumpe conferințe de presă a unui președinte al României: 3,9 miliarde de dolari, în achiziții de armament și anihilarea totală a suveranității naționale.     

Despre ”Societatea Deschisă” și profitorii ei.

În anii 80, după ce la CSCE se ajunsese la un consens între Est și Vest în legătură cu Coșul 3, dacă nu mă înșel, cel privitor la ”Respectarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”, în special SUA și-au pus problema folosirii acestui acord pentru a promova acțiuni subversive împotriva țărilor din Est. Carta 77 și ”Solidaritatea” au fost astfel de instrumente, gândite și puse în operă de serviciile secrete americane, e drept, cu complicitatea celor din respectivele țări.

Evident, fondul acestei subversiuni a fost unul anti-sovietic. A fost exacerbat naționalismul, pe diverse căi. De fapt, naționalismul ceaușist nu se putea dezvolta fără sprijinul și complicitatea americanilor, care au folosit metoda biciului și morcovului. Morcovii fiind și unele transferuri de tehnologie-total nesemnificative, până la urmă-dar și acordarea Clauzei Națiunii Celei mai Favorizate sau acceptarea României în FMI, BM și GATT(unde dorea să ne mai bage o dată, imediat după 1989, un înalt demnitar al statului român). Ce-am câștigat din asta? O datorie de vreo zece miliarde de dolari, și vreo șapte ani de austeritate, ca s-o plătim, timp în care tehnologiile cumpărate în anii 70 s-au dus dracului, că n-am mai investit în modernizarea lor, dar nici în cumpărarea altora noi. Trecem, că nu interesează pe nimeni.

”Societatea deschisă” era un concept care venea mănușă acțiunilor subversive ale americanilor, în anii 80. Conceptu e vechi, cartea lui Popper a apărut la Londra, în 1945, când mijeau zorii Războiului Rece. Evident că totul este o utopie, iar ”democrația” de care ne bucurăm cu toții acum este opusul principiilor lui Popper. Iar trecem, că nu-i nimic de văzut nici pe aici.

Fără să am dovezi directe pentru asta, cunoscând însă felul în care au acționat americanii în timpul Războiului Rece, ”Societatea Deschisă” era următorul pas în procesul de subversiune în Estul Europei. Când puneau pe roate mustăria, ce să vezi, se ”prăbușește” comunismul. Și atunci trebuie schimbate instrumentele și metodele de subversiune, plus o parte din obiective. Și așa apare Fundația Pentru o Societate Deschisă, cu Soros drept paravan. Fundația și organizațiile adiacente ei se răspândesc ca un cancer în corpul social al țărilor din Est, ieșit șubrezit din totalitarismul comunist, și pus imediat la încercare de ”tranziție”, care are costuri economice și sociale mult mai mari decât cele ale ”comunismului”, de fapt un capitalism de stat, un soi de dictatură de dezvoltare, până la urmă.

Cum spuneam, Soros este un paravan. El a justificat teoretic ”Societatea Deschisă”, dar, de fapt, nu l-a interesat decât să obțină foloase din accesul privilegiat la informații în țările în care funcționează Fundația. Ca afacerist , știe că banii mulți se fac din asimetria de informație. Cei care sunt în spatele paravanului, ei bine, da, au obiective mult mai ample, mai complexe, și pentru ei oamenii care beneficiază de ajutoarele Fundației reprezintă corpul de auxiliari ai ocupației. Pentru că, de fapt, Fundația lui Soros este avangarda noului ocupant din Est. Și nu doar ideologic, ci și executiv, ca să spun așa. Ei sunt echivalentul celor veniți de la Moscova, pe tancurile sovietice, la mijlocul anilor 40.

Vreau să fiu foarte bine înțeles: nu-i condamn la grămadă pe aceia care, în decursul timpului, au beneficiat de bursele Soros. Ei nu sunt decât un soi de adjuvant, folosit pentru a face mai puțin amară pilula pe care o înghițim acum, zi de zi. Și mai sunt o bază de recrutare pentru personaje pe care ocupantul să le folosească în atingerea scopurilor lui. Fiți siguri că fiecăruia dintre cei care au beneficiat de aceste burse i s-a făcut, cu ajutorul serviciilor de informații americane, un profil. Și cine a picat pe profilul dorit a fost ajutat să avanseze, să ocupe funcții publice în aparatul de stat, în Guvern sau în Parlament, în serviciile secrete, în diplomație, în viața publică, în presă. Ei sunt cei care, la o apăsare de buton, pot pune pe butuci o țară, dacă politica ei nu mai convine ocupantului.

Toți din Est s-au prins de asta. Dar nu au mijloacele necesare despăducherii. Pentru că sunt dependenți, politic, economic și militar, de ocupant. Cu toate astea unii, precum ungurii sau polonezii, au găsit mijloace să le limiteze cât de cât influența, le-au mai tăiat din gheruțe. În România lucrul ăsta este imposibil. Nu de altceva, dar nu vrem. Și câtă vreme nu vrem, câtă vreme ne place să fim slugi, să ne supunem necondiționat ocupantului, băieții vor zburda, vor tăia și spânzura, în totală imunitate.

Ce au înțeles comuniștii care au condus România, și nu vor să înțeleagă cei de acum: că nu poți scăpa de ocupant-chiar dacă nu-și are trupele aici-dar poți să-ți creezi spații de autonomie, de independență, chiar, unde poți acționa liber, în urmărirea intereselor tale. Că ocupantul nu e interesat de orice. În general scopul lui este cel de ”jaf”, de monetizare a ocupației. Câtă vreme curg niște bani, restul nu prea contează. Și cum nu mai există alternativă, acum, americanii sunt și mai liniștiți decât sovieticii până în 1989. Problema este cine definește, și cine construiește, spațiile de autonomie și de independență? Deocamdată nu văd amatori de așa ceva. Coldea și Lulutza știu mai bine de ce.

O ultimă problemă, poate cea mai gravă: aceste instrumente ale ocupantului au început să joace și pe cont propriu, nu doar pentru ocupant. Asta spune ultimele convulsii din politică.Ce putem spera este ca, luați de val, să lucreze împotriva intereselor lui, ale ocupantului, și ăsta să-i curețe. Dar nu avem noi norocul ăsta. Nu acum, poate mai târziu. Deci nu avem la ce schimbare să ne așteptăm...