Ceața războiului

Ca mai mereu în ultima vreme, ceea ce McNamara numea ”ceața războiului” ne împiedică să vedem ceea ce este, cu adevărat, criza ”refugiaților emigranți”. Se suprapun atâtea crize în fenomenul ăsta bizar, încât nu mai știi cum să separi adevărul de minciună.

Cert este că sute de mii de oameni dau năvală, precum barbarii la porțile Romei, nu pentru a distruge Europa, ci pentru a trăi un soi de ”vis european”, pentru a fi ca europenii. Și nu suntem pregătiți să le facem față. Pentru că, oroare! și Europa își duce propriul ei război civil, un război între nordul bogat și sudul și estul sărace.

Acum bogații sunt atacați pe două fronturi: de estici, care fug de sărăcia de acasă, deși se presupune că proiectul european avea menirea să micșoreze decalajele de dezvoltare din sânul UE, și de refugiați, pe care, din imbecilitate arogantă, aceeași bogați din nordul Europei, împreună cu partenerii americani, i-au alungat de la ei de acasă prin intervenții militare inepte, în numele ”democrației”.

Ăsta nu e un război pe care să-l câștige cineva. Nimeni n-ar avea curajul să definească-indiferent de care parte aflată în conflict ar fi vorba-criteriile după care s-ar considera că a învins. Toată lumea are de pierdut, și uman, și material, și în termeni de imagine. Demagogia și populismul se răzbună, ca și inacțiunea. Ca să nu mai vorbim despre dogmatismul ”austerității”, care a distrus bazele prosperității pentru cei mai mulți europeni, și a distrus modelul social european. Barbarii ne bat la porți tocmai pentru că sunt atrași de acel model. Și vor avea deziluzia vieții lor: modelul nu mai există! E mort și îngropat!

Europa, ca proiect, trebuie reconstruită. Luându-i în calcul și pe amărâții care mor la granițele ei, crezând că aici e Raiul. Nu e. E doar un Iad cu presă și imagine încă bune...