Țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie

Dacă nu ați înțeles până acum: prin aderarea la NATO și la UE, România mai are două capitale, mult mai importante decât Bucureștiul. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt trei: Washington, Bruxelles și Berlin.  Ce se decide la București devine tot mai irelevant. Din păcate nici cele trei capitale externe nu sunt coerente, au interese contrare, au agenții lor de influențare în armată, în servicii, în partide, în Parlament, în economie și în societatea civilă, în presă, care le susțin pozițiile și interesele, intrând nu de puține ori în conflict. Dacă vă închipuiți că acum decizia de a-l scoate din joc pe Ponta a luat-o cretina aia de Kovesi, cu Coldea, cu tot, vă înșelați. Ei sunt doar niște executanți-mediocri și primitivi-ai unor ordine venite de afară, care, cum spuneam, se bat cap în cap. Pe cei doi nu-i interesează consecințele actelor lor. Oricât ar părea de ciudat, ei nu au cum vedea întreaga poză. Nu au nici datele necesare-oricât ar trage cu urechea-nici capacitatea de a interveni în criză. Iar dacă intervin, intervenția nu face decât să agraveze lucrurile.  

Problema esențială pentru România o reprezintă gestionarea crizelor care urmează unor astfel de intervenții ale ”justiției” și serviciilor în politică, la comenzi externe, precum este încercarea de a-i elimina pe Ponta și PSD din viața publică, și pentru a schimba majoritatea parlamentară, deci și guvernul. Dacă vă închipuiți că Iohannis a înțeles ce urmează după nebunia asta, greșiți. O dovedește reacția lui. E depășit de evenimente. Vorbește doar ca să nu-l înjure ai lui că tace.  

Este prima criză politică majoră pe care trebuie să o rezolve, criză de care, culmea, nu are nevoie. Pentru că nu e pregătit să-i facă față. Iar ce are în materie de consilieri, la Cotroceni, și de lideri politici, la partid, nu-i lasă prea mult loc de întors: sunt niște mediocri, tot cu ochii după furat, care-l împing spre confruntare, tropăind de nerăbdare să ajungă la guvernare. Doar că nimeni nu înțelege de ce vor asta. Pentru că, practic, nu au program de guvernare. Și nu pot face mai mult decât a făcut Ponta. Cel mult pot înrăutăți lucrurile.

România are nevoie de stabilitate la guvernare și de predictibilitate. Oricât ar părea de ciudat, nu le-a avut nici după alegerile din decembrie 2012. E de mare mirare faptul că economia nu s-a dus în picaj, ci a crescut. Există o explicație pentru asta: cele două economii românești. Cea mai importantă parte a economiei naționale nu mai depinde de acțiunea guvernului de la București, ci de multinaționale, care au sprijinul guvernelor din țările lor de origine, au piețe, acces la finanțări ieftine. Noi suntem cu munca ieftină, și atât. Economia autohtonă, care mai depinde de deciziile care se iau la București, abia acum începe să decoleze, pe fondul reducerii fiscalității, scăderii dramatice a inflației, care ieftinește în oarecare măsură creditul, pe fondul creșterii consumului intern și al combaterii concurenței neloiale. 

Dacă se schimbă acum și majoritatea parlamentară, și guvernul, vor urma cel puțin șase luni de incertitudini, dacă nu mai mult. Iar 2016 este an electoral, cu un scrutin în primul semestru-alegerile locale-și altul în semestrul doi, parlamentarele. Adică un an pierdut. Ce câștigă noul PNL, venind așa la guvernare? Nimic! Pentru că performanța economiei va determina rezultatul alegerilor viitoare, deși nu pare. Iar derapajele economice sunt inevitabile după o astfel de criză.

Proiectul lui băsescu, acela de a distruge PSD, merge mai departe. Pentru că agenții destructuranți, SRI și DNA, sunt încă în sfera lui de influență. Nu știu însă ce rezolvă spargerea-dacă va fi așa ceva-partidului. Electoratul lui rămâne. Nu va migra nici spre noul PNL, nici spre imbecilități de genul M 10, nici spre alte bazaconii, ce vor fi lansate la apă în scurt timp. PSD va supraviețui, indiferent ce li se va întâmpla lui Ponta, Dragnea, Mazăre, Oprișan și compania. 

Ușor, ușor, în spațiul dezbaterii publice, și al politicii, a intrat o nouă generație de oameni cu idei și valori de stânga. Această generație, nici foarte vizibilă, nici foarte vocală prin tocșouri inepte, are studii solide, un sistem de valori puternic, este cuplată la dezbaterea de idei din afară, și poate da oricând un lider pentru PSD. Și cred că un astfel de lider ar avea capacitatea să împace, și să aducă alături, toate generațiile din partid. Mai ales că există și motivația dușmanului comun. 

Unde a greșit PSD? Cum spunea și un om la care țin, și care sper să fie printre noii lideri ai partidului, PSD n-a dus o bătălie esențială: aceea pentru apărarea democrației, care este esențială pentru definirea identității de stânga a partidului. Acum PSD este obligat s-o ducă. Nu pentru a-i salva pielea lui Ponta, ci pentru a salva România de pericolul revenirii la totalitarism. 

Nu știu cum se va termina criza asta. Nu cred că știu nici aceia care au declanșat-o. Nu știu pentru că nu pot evalua corect cine a declanșat-o, și de ce. Este clar că a fost declanșată de una dintre capitalele externe, mai sus pomenite. Nu știu dacă a făcut-o singură, sau împreună cu celelalte. Pentru că dacă a făcut-o singură, este clar că va afecta interesele celorlalte. Și ne putem aștepta la mari surprize, dacă aleg să riposteze. Chiar dacă au acționat în acord-greu de presupus-tot există diferențe de poziții și de interese. Bulgărele de zăpadă abia ce-a luat-o la vale. Ce e mai rău e în fața noastră.

Oricum, măcar un lucru e clar: țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie, unde totul e posibil.