Se duse pulii de suflet și Curtea Constituțională. Când îi vezi pe judecătorii sau foștii judecători de la CCR defilând la Parchetul General, cercetați pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, pe care ar fi trebuit să le apere, te apucă scârba. În acest moment nu mai există nicio instanță de ultim recurs, pentru a ne apăra de abuzurile comise cu legea împotriva noastră.
Singura ieșire din această situație ar fi demisia în bloc a judecătorilor, numirea altei Curți, printr-un proces care să implice un vot popular. Știu, nu e în Lege. Dar Legea CCR se poate modifica, fără să implice și modificarea Constituției. Adică tot cei care propun judecători la CCR îi vor propune și acum. Doar că ei ar trebui votați de cetățeni, nu de Parlament. Pare complicat, dar orice alt mecanism ar scoate o Curte lipsită de credibilitate.
Altminteri rămânem prizonierii neîncrederii în CCR, o altă instituție distrusă pe altarul jocurilor de putere ale lui băsescu. Acest individ a spurcat tot ce a atins. A rămas ceva în care să putem crede? Parlamentul s-a dus dracului, Justiția, la fel, Executivul a fost lipsit de multe dintre atribuțiile lui constituționale, administrațiile locale sunt praf, încrederea în stat e la pământ, că n-or fi toți tâmpiți să creadă că statul e DNA + SRI = Love. De fapt, și statul e la pământ, nu doar încrederea în el.
Cu băsescu, și acum cu Ciolannis, care îi continuă politica distructivă, nu mai aveam/avem nevoie de dușmani. Cred că rușii își fac cruce, și se roagă să nu se schimbe nimic în România. Să fi vrut, nu le ieșea mai bine disoluția unei națiuni și unui stat. Și iau notițe, cum să procedeze, fără a folosi celebrii omuleți verzi. E suficient să încurajeze nebunia unui bolnav de putere, ajuns la conducerea unei țări în care au interese. După care lucrurile vin de la sine, vezi și Georgia, altă țară în care un nebun, ajuns la putere cu sprijinul americanilor, a distrus statul, a fracturat națiunea, abuzând de putere. Același lucru se va petrece și în Ucraina. Nu au decât să aștepte. Și să dea, discret, o mână de ajutor, ajutând nebunia respectivilor.
Cât îi privește pe americani și pe europeni, lor puțin le pasă, dacă pot jefui ce e de jefuit pe aici. Asta e tot în folosul Moscovei. Pentru că sădește și amplifică ura împotriva UE și NATO, cele care sprijină și mențin la putere cu orice preț nebuni precum băsescu. Dacă nu ne era clar, o spun încă o dată: Washingtonul și Bruxellesul lucrează, în Estul fost socialist, pentru ruși, nu împotriva lor. Moscova nu vrea să fie iubită. Îi este suficientă ura împotriva europenilor și americanilor. E un joc simplu, și care nu-i costă nimic. Dar cui îi pasă, câtă vreme profitorii de pe urma iubirii de ”euro-atlantism” susțin orice nebun aflat la putere, orice atentat la democrație și la stat, pentru că așa le e lor bine?
Un comentariu:
Propuneți alegerea judecătorilor de la CC prin alegeri, de către popor. Eu, personal, n-aș ști pe cine să aleg. De unde să cunosc eu activitatea profesională a candidaților? Căci acolo trebuie profesioniști cu moralitate. Cum să știu eu ce poate fiecare din punct de vedere profesional și cît de cinstit este? Alegerile sunt bune atunci cînd se propun programe, orientări politice (ca la Parlament), dar cînd alegem un aparat tehnic cum este CC, nu prea merge!
Sunt de acord în mare parte cu celelalte considerente. Cei care cred că doar politicul din România (Parlament, Președinte, Guvern) este corupt sau necinstit se păcălesc. În toate instituțiile, deci și în cele tehnice (justiție, sri etc) sunt tot români de-ai noștri, cu aceleași mentalități și methene. Prin urmare, nu ne putem baza pe nimeni. Doar o transformare morală și civică a tuturor va aduce o viață mai curată în această țară. Iar asta nu se poate face decît prin educație, în famile, în școală și societate. În societățile occidentale pe care le admirăm se vede pregnant simțul civic. Acolo unde există civilitate, nu este nevoie de prea multe legi restrictive, deoarece oamenii acționează după legea bunului simț.
Trimiteți un comentariu