Austeritate și corupție

Austeritatea a dus la paroxism corupția, peste tot în lume. Pe de o parte fără coruperea politicienilor salvarea marilor instituții financiare nu ar fi fost posibilă. Pe de altă parte, diminuarea drastică a investițiilor publice, în contextul spargerii bulei imobiliare, a generat o concurență crâncenă între marile concerne care trăiesc acum mai ales din contracte publice. Mita a devenit instrumentul principal pentru obținerea contractelor, tot mai puține și mai puțin bănoase.

Degeaba agită cătușele tot felul de DNA uri. Degeaba vor umple pușcăriile cu politicieni și oameni de afaceri. Problema rămâne: lipsa de investiții, publice și private, va obliga firmele să apeleze la coruperea responsabililor politici, pentru a supraviețui. Pentru că, oricât de nesimțitori social ar fi, responsabilii din aceste firme știu că au în spate niște mii sau zeci de mii de angajați, de care sunt responsabili. Și au nu doar angajați, ci și acționari, care fac presiuni asupra lor, pentru a obține cât mai mulți bani de pe urma investițiilor lor.

Lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Cei care țin discursuri moralizatoare văd doar o parte, până la urmă nesemnificativă, a problemei. Lumea ideală din cărțile de filosofie și din cele de economics nu există în realitate. Realitatea este asta pe care o vedem. Și dacă ne uităm la societățile în care corupția este la cele mai reduse cote, vedem că sunt și cele mai prospere, mai egalitare, și cu politicienii și funcționarii publici cei mai bine plătiți. Nu corupția produce sărăcie, ci sărăcia produce corupție. Și când o dogmă cretină, austeritatea, accentuează sărăcia, tu vrei să crească integritatea indivizilor? Înseamnă că nu ești zdravăn la cap, dacă te aștepți la așa ceva.

E bine că acum, la noi, dar și la alții, niște unii, care au băgat prea mult mâna, intră la bulău. Dar asta nu înseamnă nimic. În spatele lor sunt alții, gata să facă exact același lucru. De ce? Se presupune că frica păzește bostănăria. Da, dar până la un punct: acela în care foamea este mai tare decât frica. Și acum foamea depășește frica. Deci corupția va continua să crească, indiferent câte, și ale cui capete, au să cadă. Cel mult DNA va reuși să blocheze pentru ceva vreme atât economia, cât și administrația. După care va fi și mai rău ca până acum, în materie de corupție...

Îmi place

Armata, marea absentă

Azi e ziua Armatei. Sigur, e ziua ei pentru că, atunci, în 1944, era și ziua Regelui. Și asta ne duce la o discuție pe care trebuie s-o facem. Armata și-a făcut datoria, și în 1877, și în 1916-1918, și în cel de-al Doilea Război Mondial. Doar că nu ea, ci alții i-au fixat misiunile, și i-au dat(de fapt nu i-au dat!) mijloacele cu care să le îndeplinească. 

Despre asta este vorba. Să debităm clișee despre curaj, spirit de sacrificiu, datorie,patriotism, e lucrul cel mai ușor. Infinit mai greu este să definim misiunile corpului militar, și să îi acordăm resursele necesare atingerii lor. Am serioase îndoieli că acum Armata este mai pregătită să facă față unui conflict decât a fost în 1939, sau în 1916, sau în 1877. A spera că vom avea noroc, cum am avut și în precedentele războaie, este pură inconștiență. 

Din păcate reforma armatei, pentru admiterea în NATO, n-a ținut cont de interesele noastre, de nevoile noastre, ci doar de interesele și de nevoile SUA.  Armata română este pregătită să promoveze interesele Washingtonului, dar nu poate apăra România. Că nu are cu ce. Știu, articolul 5, bla, bla, bla. Dar până se pune în funcțiune mașinăria NATO, într-un război de mare intensitate, pe scară largă, noi suntem pa, până vin ajutoarele! 

Sacrificiile nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât nici spiritul de sacrificiu nu mai e ce-a fost! De ce s-ar sacrifica cineva pentru România? Ce avem de apărat? Sărăcia? Corupția generalizată? Excluderea socială? Discriminările de tot felul? Inechitățile? Bogăția celor câțiva? Profiturile multinaționalelor? Poate că înainte sacrificiile au avut sens: Marea Unire, apoi păstrarea României Mari. Acum ce să păstrăm? Mizeria în care ne bălăcim? Să fim onești: cei care au luptat(și unii au murit) în Irak și Afganistan, n-au făcut-o pentru valorile democrației, ci pentru diurna care, dacă scăpau neșifonați, îi scotea cât de cât de sărăcie.

Care mai este legătura Armatei cu societatea, după desființarea conscripției? Care este sprijinul real de care se bucură, nu acela din sondaje? Toate armatele din NATO, cu excepția Turciei, poate, au probleme cu recrutarea, inclusiv cea americană. Nici măcar șomajul nu mai face cariera militară o alternativă. Care este rezerva umană? De unde  luăm luptători? Când și cum îi pregătim? Sigur, avem și varianta să se rugăm numeroaselor moaște care populează peisajul religios al patriei să nu avem nevoie de Armată. Dar putem să ne bazăm pe asta? 

Este și asta o dezbatere, care a lipsit din această campanie electorală. Nu-i nimic! Dacă e să se întâmple ceva, avem DNA. Iese Kovesi, le arată pizda dușmanilor, și am învins! 

Ce punem în loc?

Mi se pare stupid și periculos să dăm vina doar pe clasa politică pentru eșecurile, nu puține, din ultimii 25 de ani. Mi se pare și mai stupid, și infinit mai periculos, să credem că doar ”reforma” clasei politice este suficientă pentru a schimba lucrurile în bine. Cu atât mai mult cu cât această reformă este una din exterior, făcută de un organism, DNA, care este profund anti-democratic, și crede că respectarea Constituției și legilor țării a devenit facultativă. O reformă care se reduce, în esență, la trimiterea în pușcărie a unor lideri politici, și, mai nou, încercările de a distruge partide întregi, este un non-sens. Nu rezolvă nicio problemă de fond a societății, nici măcar problema corupției, și generează probleme suplimentare, pe care o Justiție profund opacă la problemele de natură economică și socială nu are nici instrumentele, nici capacitatea, de a le gestiona.

Transformarea DNA în principalul actor de pe scena politică, în această campanie electorală, este cadoul pervers și otrăvit făcut de băsism societății, în semn de rămas bun. Băsismul este un sistem care trebuie studiat cu mare atenție, pentru că el a cuprins toate sferele vieții sociale, și are deja caracteristicile unui totalitarism. 

Nu doar în România s-a ajuns la un soi de dualism, care, în paranteză fie spus, continuă cu succes sistemul din comunism: există o structură instituțională formală, și una informală, care în comunism se numea Pile, Cunoștințe, Relații, pe scurt PCR. Lucrurile au funcționat bine câtă vreme sistemul formal a prevalat în fața sistemului informal. Când sistemul informal a devenit adevăratul gestionar al societății și economiei, s-a produs divorțul între societate și politic. Acum suntem în exact aceeași situație. 

Esența băsismului asta este. El a scos societatea de sub gestiunea sistemului formal, care înseamnă instituții, Constituție, legi, reguli, și a pus-o sub controlul sistemului paralel de structuri de gestiune, format din părți ale Justiției, ale serviciilor secrete, grupuri de interese economice, române și străine, fragmente ale societății civile, constituite în forme cvasi-politice, care au promovat și promovează o agendă privată, departe de agenda publică și de interesul național.

Din această perspectivă DNA și campaniile ei împotriva ”corupției politice” nu au cum servi interesul public. Nimeni nu poate explica, de o manieră rațională și credibilă, de ce, în ultimii zece ani, corupția a crescut, în loc să scadă, de ce, în ciuda condamnării unor importanți lideri politici, condamnări programatic ”exemplare”, menite să le bage frica în oase politicienilor, nu se întâmplă nimic pozitiv în domeniu. 

Se uită prea repede faptul că o încercare asemănătoare de a reforma clasa politică prin intermediul Justiției, operațiunea ”Mâini curate”, din Italia, a făcut infinit mai mult rău decât bine, și a pervertit și mai mult sistemul politic italian. Dacă despre magistrații italieni care au condus această operațiune s-a spus, nu fără temei, că ar fi reprezentat un soi de nucleu de radicali de stânga, DNA poate fi acuzată, fără a greși prea mult, că acționează din perspectiva extremei dreapta, la limită a neo-fascismului. Fie numai și prin disprețul ei față de drepturile și libertățile cetățenești. Dar DNA a mers și mai departe, în comparație cu Justiția italiană: a devenit și un arbitru al vieții economice, fără să aibă nici cea mai mică expertiză în domeniu. Practic se substituie mecanismelor instituționale de arbitraj, pune la îndoială oportunitatea unor politici publice, vrea să controleze și să cenzureze deciziile unor organisme alese, cum sunt Parlamentul, consiliile locale și județene, primari și consilieri.

Din păcate, acest sistem informal, care guvernează acum România, este unul îndreptat împotriva românilor. Pentru că a fost acaparat de interese străine, și este folosit împotriva interesului național. Nu veți găsi pe lista DNA niciun ”corupt” care să reprezinte entități economice străine, multinaționale care corup la greu politicieni și responsabili guvernamentali români. Câtă vreme un ambasador american spune, cu subiect și predicat, că țara sa are dreptul să numească șefii parchetelor, pentru că a investit în ei, și de vreme ce MCV este un instrument de control politico-economic în mâna unora de la Bruxelles, ce șanse mai avem să schimbăm lucrurile în favoarea noastră? Niciuna. 

Și atunci, ce sens și ce conținut mai are mult trâmbițata ”reformă” a clasei politice? Să fim serioși! De zece ani se fac și se desfac partide, România este bântuită de Feți Frumoși, de Ilene Cosânzene și de Albe ca Zăpada ale politicii, care, ori de unde le-ai și i-ai privi, se dovedesc niște forme fără fond, niște gloabe răpciugoase. Toate aceste partide și partidulețe sunt adesea mașini de spălat bani, obiecte de unică folosință. Am avut cele mai bizare miciurinisme politice, gen ADA, USL, ACL, a apărut PMP, madam Macovei vrea și ea partid, am avut partide ale tinerilor, ale clasei de mijloc, ale întreprinzătorilor. Sună crud, dar toate au fost niște onanisme politice, expresia incapacității politicului de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor. 

Nu știu dacă asta face parte din teoria politică, și nici nu-mi pasă. Dar sigur oamenii ăștia nu au înțeles că degeaba generează tot felul de structuri goale de conținut, câtă vreme nu înțeleg dinamica socială și faptul că oamenii nu pot, nu au de ce se identifica, totuși, cu ei. Căror nevoi politice răspunde PMP, în afară de a pune balsam pe mândria rănită a Nuțicăi, și a fi un soi de refugiu pentru băsescu, la plecarea de la Cotroceni? Partidul lui Macovei va fi un soi de sectă ”Martorii DNA”? Ce reprezintă, de fapt, creștin liberalismul, altoirea unui neamț pe un buldog portocaliu? De ce mai este de stânga PSD?

Reforma clasei politice este simplă, și nu trebuie s-o facă DNA, SRI și altele ca ele. Este suficient ca partidele să fie partide, nu niște alcătuiri timorate, care luptă pentru supraviețuire, în ciocnirea lor cu grupurile de interese promovate de DNA, ca parte a băsismului. Adică să se întoarcă la ideologii și la cetățeni. Complicat? Nu, deloc. Trebuie doar să înțelegi despre ce este vorba. 

Din păcate, campania asta electorală ne arată că suntem departe de asta. De unde și lipsa cetățenilor din spațiul public. De ce să alegi pe cineva, când acel cineva este fie exponentul sistemului informal de guvernare, fie nu are nimic în comun cu realitatea. Românii nu mai sunt reprezentați și apărați de liderii lor. Iar cetățenii își urăsc profund liderii, care i-au mințit și ignorat, i-au umilit și le-au produs multe suferințe. 

Așadar, ce punem în locul actualei clase politice? Greu de spus. Un lucru este clar: câtă vreme România vrea să fie o democrație, nu se poate lipsi de politicieni și de instituții politice. O țară democratică nu poate fi condusă de procurori și de spioni, de judecători sau de militari. De aici încolo totul este de reconstruit. Împreună, cetățeni și partide. Nu există soluții individuale, în astfel de cazuri. Iar pentru ca să vedem revenirea cetățenilor în spațiul public, trebuie să le dăm o miză. Iar acea miză este recucerirea suveranității furate de sistemul ticăloșit al băsismului. Dar fără recucerirea suveranității cetățeanului nu vor exista nici bună-guvernare, nici prosperitate, nici nici libertate.

  

De ce e bine să-ți lași loc de bună ziua, sau ”băsescu la brutărie!”

Ritmul infernal în care DNA face dosare după dosare adversarilor(reali sau închipuiți) ai lui băsescu spune doar un singur lucru: acesta nu a reușit să-și asigure în niciun fel viitorul. Doritul regim de imunitate și de impunitate după terminarea mandatului nu i-a fost oferit de nimeni. Pentru că, practic, nimeni nu-i poate oferi așa ceva, chiar să și vrea. În disperarea lui băsescu nu mai înțelege acest lucru.

Timp de zece ani președintele României(Dumnezeule mare!) a tăiat și a spânzurat, la adăpostul unui regim juridic și constituțional care nu există, de fapt. A umilit pe toată lumea, și-a bătut joc de toți și de toate. Are acum de înfruntat un munte de frustrări, de resentimente, de ură și de dorință de răzbunare. Nu există instituții ale statului, partide, medii ale societății civile, în care să nu fie cineva care să aibă ceva de împărțit cu el. Faptul că acum niște unii de prin servicii, din DNA și din justiție mai răspund la comenzile lui nu înseamnă nimic. Și ăia sunt, până la urmă, la fel de disperați ca și el. 

Ultima lui șansă de a rămâne relativ nederanjat după terminarea mandatului a reprezentat-o pactul de coabitare, aranjament impus din afară, recte de americani, care aveau nevoie de liniște aici, ei știind ce urmează să se întâmple în Ucraina. Și în loc să profite de ocazie, ce face băsescu? Îl șantajează pe Antonescu, rupe USL, îl calcă în picioare pe Ponta, încearcă să distrugă și PSD, și PNL. Se credea din nou pe cai mari. Ei bine, se va vedea că, de fapt, călărea doar o mârțoagă. 

E drept, a distrus PNL, dac cu ce preț? Păi, ce a mai rămas din el, bucata aia care s-a unit cu PDL(dacă s-a unit, că nu e clar ce și cum), nu înseamnă nimic. ACL este o bazaconie în care nu crede nimeni, și pe care n-o ia nimeni în serios. Chiar și cu vreo câțiva lideri, precum Hrebenciuc și Ilie Sârbu, Mazăre sau Oprișan, plimbați de DNA prin fața camerelor de luat vederi, PSD nu de asta va fi slăbit, ci de faptul că nu mai acționează ca un partid de stânga. 

Singura speranță a lui băsescu, politic vorbind, PMP, condus de Udrea, este o alcătuire ridicolă și lipsită de sens. Dacă băsescu ar fi avut minte, ar fi folosit PMP ca pe un instrument de dialog cu adversarii. Dar Udrea este urâtă grav și la stânga, și la dreapta. Blaga să n-o vadă în fața ochilor(nu, în privința ei Buldogul portocaliu nu joacă teatru!), iar Ponta, la fel. Știu, se tot spune că Ponta ar fi avut oarece afaceri cu Cocoș și tuta respectivă. Poate că da, poate că nu. Dar asta nu înseamnă că acum se piupă în bot cu Fecioara din Pleșcoi. Așa că PMP e mai mult o belea, decât o salvare, pentru băsescu. 

Să fim onești, este vizibil un lucru, și de aici și disperarea lui băsescu: partidele s-au obișnuit cu ideea unor pierderi, de genul Hrebenciuc sau Fenechiu. Nu le mai afectează. Cum nici românii nu mai sunt impresionați de acest iureș ”anti-corupție”. Lucrurile în acest domeniu trebuie să fie bine dozate. Când ele vin în avalanșă, cetățeanul are un reflex, respingerea acestei oferte de ”anti-corupție”. Are experiența atâtor campanii de acest gen, din ultimii zece ani, campanii care au avut o singură finalitate: creșterea corupției. 

Toți se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă Voiculescu a fost condamnat, dacă alții ca el sunt anchetați și li se cere arestarea. În partide se schimbă generațiile, funcționează și fără unii sau alții dintre cei pe care băsescu îi dă pe mâna DNA, pentru a forța un aranjament. Nu va reuși. Nu pentru că n-ar exista unii care ar negocia cu el. Dar nimeni nu vrea să-și mai lege viitorul de băsescu. 

băsescu a pierdut partida, oricâți dintre dușmanii lui(că îi sunt dușmani!)ar băga la pușcărie DNA. De ce? Pentru că a uitat un lucru, esențial pentru el: nu și-a lăsat loc de bună ziua, cum spun românii. Nu e nimic peiorativ în asta. Când faci rău, nu te aștepta să ți se răspundă cu binele. E omenește. Atât. Deci băsescu la brutărie!   

băsescu, între istorie și pușcărie

În fond, nu ar trebui să ne surprindă nimic din ceea ce se întâmplă în aceste zile. băsescu face singurul lucru pe care îl știe, ca metodă de ieșire din corzi: schimbă agenda publică. Și cum campania asta electorală este-deși nu pare-despre el și despre moștenirea lui, care se răsfrânge și asupra candidaților ”dreptei”, incluzându-i aici și pe Iohannis, și pe Nuțica, și pe madam Macovei, este direct interesat de conținutul dezbaterii publice. Oricare dintre cei trei i-ar servi de minune interesele. Nuțica ar fi idealul, pe ceilalți doi îi poate duce pe calea cea bună, cu ceea ce știe despre ei. 

Important este să se discute despre orice: agenți acoperiți, șmenurile lui frate-său, trecutul securist, starea sa de sănătate, relația cu Nuțica, despre pe cine mai ia DNA de guler, numai despre bilanțul celor zece ani de mandate, nu. Ceea ce se întâmplă. Niciunul dintre ceilalți candidați nu apucă să discute despre moștenirea sa, politică, economică, socială, pentru că mereu intervine altceva. Iar moștenirea sa este un lung șir de eșecuri, iar cel mai periculos dintre ele, pentru viitor, este răspândirea și agravarea corupției. România este acum infinit mai coruptă decât în urmă cu zece ani. El, luptătorul anti-corupție, este, de fapt, generator și patron al corupției politice și economice. Cu asta intră în istorie. Dar nu de asta se teme el. Ci de faptul că va intra la mititica. 

Cum spuneam cam pe la începutul anului, va face tot ce-i stă în putință pentru a-și negocia imunitate și impunitate după sfârșitul mandatului. Poate reușea, dacă nu intervenea episodul ”mircea băsescu”. Dorința de  răzbunare l-a pierdut. Și pentru moment a crezut că violența răzbunării îi va aduce pe ceilalți la masa tratativelor. Nu i-a adus. Mai mult, a accelerat procesele centrifuge din diverse instituții, instituții care până acum i-au fost instrumente ale răzbunării. 

Nu mai are soluții. S-a construit un consens tacit-poate în anumite zone chiar explicit-pentru evacuarea lui definitivă din jocurile de putere. Chiar și susținătorii lui din afară trebuie să țină cont de această realitate. Probabil că nu vor face mare lucru să-i salveze pielea. Știe asta. Și atunci vrea să facă pe cât de multe victime poate în rândul adversarilor.  Nu că i-ar folosi la ceva, dar dacă poate face rău, de ce nu? Când a făcut el bine cuiva? 

Să nu confundăm lucrurile. Ce face DNA nu e atât pentru băsescu, e pentru Macovei. Dar nici pentru ea în mod special. Pur și simplu ăia de la DNA au orgasme la gândul că pot face orice le tună prin cap, că o întreagă clasă politică, plus administrația statului, tremură de frică numai când aud de ei, noii Dumnezei. Iar alții, cu interese economice bine definite, se folosesc de ocazie pentru a elimina capitalul românesc-cu toate păcatele sale, e totuși semnificativ-și pentru a-l înlocui cu acela al țărilor pe care le reprezintă. 

E un joc din care avem numai de pierdut. Oricine ar câștiga alegerile, nu are ce face pentru a schimba lucrurile. Mandatul său este deja subrezit de iresponsabilitatea lui băsescu și de delirul de putere al DNA. Lucrurile vor merge tot mai prost. 

Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm să ne exprimăm opțiunile politice. Dimpotrivă. Prin vot trebuie să le spunem tuturor că, fără noi, ei nu ar exista. Răbdarea omului simplu este pe cale să se termine. Și asta trebuie să le-o spunem. Să înțeleagă că nimeni în țara asta nu mai acceptă o nouă tiranie, fie ea și tirania legii. Buna guvernare se construiește pe respect, nu pe frică. 

Sper că urmașul lui băsescu a înțeles asta. Și că va avea puterea să ducă lucrurile acolo unde trebuie, adică să redea sens și conținut guvernării democratice. 

România, pa!

După ieșirea de aseară a lui traian băsescu singura concluzie de bun simț este aceea că statul român nu mai există. A fost sacrificat pe altarul minții înecate în alcool a unui om care n-a avut și nu are niciun respect pentru statul în fruntea căruia se află și nici pentru cetățenii lui, ai statului. 

Nu mă interesează dacă Ponta a fost sau nu sursă pentru SIE. Nu e nimic ilegal în a-ți servi țara. Și până când cineva aduce dovada că premierul a fost recrutat de un alt serviciu decât cel românesc, și este agent de influență al altei puteri(cum sunt, începând cu MRU și terminând cu Pleșu și Baconschi, o mulțime de ”intelectuali publici” și de înalți funcționari ai statului), Ponta, dacă a lucrat pentru SIE, și-a făcut datoria de cetățean. Chiar am uitat care este sensul și conținutul cetățeniei? Care este rostul patriotismului? Din acest punct de vedere discuția nu-și are sensul. Văd că suntem căzuți în limbă după modelul american, dar nu vrem să învățăm nimic din el. 

Dar, de fapt, nu despre asta este vorba, ci despre faptul că statul român servește orice interese, numai interesul public, nu. Aseară am văzut un om căruia nu-i venea să creadă că ”serviciile” lui, peste care stăpânește absolut, care i-au făcut poftele atât amar de ani, nu mai răspund la comenzi. E ca și când ai vedea cum cățelul pe care l-ai crescut și l-ai dresat, i-ai dat numai bunătăți, îți întoarce spatele și nu mai ascultă de comenzile tale, pentru că și-a găsit un alt stăpân. 

traian băsescu nu avea dreptul constituțional și legal să ceară, și să primească, numele celor cu care a lucrat și lucrează SIE, ofițeri, surse sau agenți de influență. Nici chiar în cazul în care unul din ei sare pârleazul. Serviciul are proceduri pentru a gestiona astfel de cazuri. Acest refuz este unul sănătos, care asigură supraviețuirea serviciului. 

Pe de altă parte, SIE își merită tratamentul pe care îl primește din partea lui băsescu. Pentru că, uitând de misiunea sa primordială, a folosit oameni și resurse-publice!- pentru a-i salva pielea lui băsescu, chiar dacă asta a însemnat atingerea gravă a intereselor statului român. 

Este evident că serviciile sunt ieșite de sub orice fel de control civil, că diverși șefi, șefuți și sefișori fac ce-i taie capul, că, lucrând în primul rând pentru băsescu, și mai puțin pentru statul român, s-au îmbogățit din afaceri dincolo de lege. Că există și oameni care nu au uitat ce caută ei acolo unde sunt, e o realitate. Dar câtă vreme serviciul servește interese private, și ei își pierd rațiunea de a fi. 

Faptul că nici alte instituții nu reacționează după ieșirea de ieri a lui traian băsescu este o dovadă în plus a dispariției statului român. Parlamentul nu reacționează și nu face o comisie specială de anchetă în privința activității SIE. Procurorii se fac că plouă. Ministrul Justiției prinde muște. Asta dovedește un uriaș dispreț față de cetățeni și de interesul public. 

Privatizarea statului român, fragmentarea lui, folosirea instituțiilor statului împotriva cetățenilor este o realitate cruntă, și principalul pericol pentru securitatea națională. În acest fel a fost și este jefuită averea publică, așa dispar zeci și sute de miliarde de euro, așa o întreagă națiune este umilită, sărăcită, atacată în demnitatea ei. 

Mă tem că nimeni și nimic nu mai pot schimba lucrurile. Pentru români statul este principalul lor dușman. De asta nimeni, practic, nu mai sprijină instituțiile statului: ele nu mai pot fi partenerele cetățeanului, câtă vreme servesc pe cei care le-au luat în posesie. Contractul social este rupt definitiv. Deocamdată nu există nimeni capabil să-l rescrie și să câștige încrederea cetățenilor, fără de care statul român nu poate exista. 

Asta este moștenirea otrăvită a lui băsescu. De care nu vom putea scăpa, chiar să și vrem. Dar nu vrem. Pentru că nu mai vrem statul în viața noastră. Chiar dacă asta ne costă. Dar cetățenii au dreptate: decât așa stat, mai bine lipsă! 

Momentul Brejnev al SUA

Declarațiile Victoriei Nuland, subsecretar de stat al Departamentului de Stat al SUA, sunt mai grave, prin semnificația lor, decât par. Este, dacă vreți, momentul Brejnev al SUA, amintind periculos de invazia trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. Mai precis, intervenția armată din august 1968 a fost precedată de un adevărat război ideologic al URSS, susținute și de acoliții săi, minus România, cu PC din Cehoslovacia și cu conducerea sa mai liberală, în frunte cu Dubcek. Acum deviaționistul este Viktor Orban. 

Nu am pic de simpatie nici pentru Orban, nici pentru Ungaria. Ungaria lui Orban este o țară care are drept politică oficială revizionismul, iar România este o victimă a acestei politici. Rusia este o altă putere revizionistă, iar legăturile strânse între Budapesta și Moscova n-au de ce ne bucura. Dar ceea ce fac Nuland și SUA nu are legătură cu asta. Poziția lor este și nedemocratică, și intolerantă. 

Ne place sau nu, Viktor Orban se află acolo unde este prin voința cetățenilor ungari. Care au aprobat pozițiile sale, și le susțin. Așa cum în 1968 cetățenii cehoslovaci au susținut pozițiile lui Dubcek. Vina lui Orban este aceea că a pus în discuție dogma ”democrației liberale”, dar mai ales sistemul prin care capitalismul occidental a jefuit și jefuiește Estul european fost comunist. Așa ceva este inacceptabil pentru Washington, așa cum timidele încercări de liberalizare și de democratizare, de reformare a economiei de tip comunist din Cehoslovacia și din România puneau în discuție dogma sovietică a economiei centralizate și a sistemului cu partid unic. 

Dincolo de intoleranța la diversitate, brejnevismul și intervenția împotriva ”primăverii de la Praga” au fost un semn de slăbiciune a nucleului central al sistemului comunist, care nu mai putea controla periferiile. Începutul sfârșitului URSS este tocmai momentul august 1968. Nici reacția dură a Victoriei Nuland nu este semn de tărie, ci semn de slăbiciune. Abaterile de la dogmă nu vor mai fi tolerate. Îi doare în cur pe americani de democrație. Au susținut și susțin fără grețuri morale atâtea regimuri nedemocrate, atâta vreme cât nu le-au ieșit din cuvânt și au servit interesele SUA. Și câtă vreme cât Orban nu a intrat în coliziune cu interesele economice ale unora precum Soros, nu i-a zis nimeni nimic. 

Doar că acum s-au întâmplat două lucruri: criza din Ucraina, iar SUA vor liniște printre vasali, și unitatea lor fără fisură împotriva Rusiei, ceea ce nu e cazul nici cu Ungaria, nici cu Germania, spre pildă, și emergența unei noi doctrine, care, surpriză, vine dinspre Putin ȘI Orban. Este, de fapt, o întoarcere la un soi de conservatorism creștin, centrat pe familie, pe valori creștine, intolerantă cu ”societatea civilă” și cu minoritățile sexuale, pe naționalism economic și pe limitarea exceselor făcute în numele democrației. Pur și simplu cei doi dau aripi dreptei conservatoare din SUA, care pune în pericol puterea unui grup de interese trans-partinice de la Washington, care se ascunde în spatele dogmei ”democrației liberale”.

Nu cred că Ungaria va ceda așa ușor. Mai mult, nu puține țări europene vor fi primit cu îngrijorare istericalele Washingtonului. UE este departe de a fi un soi de curte din spate a SUA. Ea este mult mai tolerantă la diferență, și până acum s-a descurcat destul de bine cu zurbagii precum Viktor Orban. Demonizarea lui poate duce la victimizare, exact ceea ce nu doresc europenii. Ungaria a rămas o democrație funcțională, iar momentul lui Orban va trece. Și dacă Bruxellesul va avea o politică inteligentă față de Moscova, care să nu se rezume la executarea ordinelor Washingtonului, apropierea Moscovei de Budapesta va fi ceva trecător, și fără urmări. 

Din păcate, linia politică a Washingtonului provoacă resentimente peste tot: și în Europa, și în Orientul Mijlociu, și în Asia. În loc să învețe din greșelile URSS, SUA le repetă cu consecvență, și mai pun și de la ele. Și nu doar resentimente, ci și temeri. Nu puțini se întreabă ce va urma după declarațiile lui Nuland? Un Maidan și o ”revoluție portocalie” și la Budapesta? Adică negarea voinței populare, și înlocuirea conducătorilor ungari legitimi cu niște marionete, ca la Kiev? 

Asta ar duce, în cele din urmă, la destrămarea UE, pentru că după Budapesta poate urma orice capitală a cărei poziție o contrazice pe aceea a Washingtonului. Pot americanii gestiona o astfel de criză în Europa, când ei nu sunt în stare să facă ceva în Ucraina? 

Cred că o ripostă fermă a celor 28 ar fi cel mai bun răspuns la intervenția nesăbuită a Victoriei Nuland. UE trebuie să le spună americanilor că este capabilă să țină sub control situația din Ungaria, iar astfel de atitudini arogante sunt inacceptabile și fac decât să nască noi probleme. Din păcate nu are cine face asta. 

Cu sau fără riposta europenilor, SUA au o problemă, cum spuneam, anume faptul că este slabă și nesigură. Și încearcă să ascundă asta în spatele aroganței și pozițiilor de forță. O veste proastă: nu se pot ascunde. Lumea s-a prins de asta. Și în plus, oamenii urăsc unanimitatea și ideologiile care anulează diferența. Momentul Brejnev era lucrul cel mai rău care i se putea întâmpla Americii. Și tocmai i s-a întâmplat! 

Ce începe prost...

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început prost. Și, cum am învățat pe pielea noastră, ce începe prost, se termină și mai prost. De ce a început prost? Răspunsul este mai simplu decât am crede. Mai mult ca niciodată în ultimii 25 de ani, arbitrul competiției este justiția, și nu, așa cum ar fi normal într-un regim democratic, cetățeanul. Judecând după acest criteriu, România nu mai este o democrație, și consecințele se văd deja. 

Nu poți fi o democrație atunci când o putere în stat, în cazul de față Justiția, asupra căreia cetățeanul nu are niciun fel de control, cum ar fi normal într-un regim democratic, putere care nu are funcții și obiective politice, prin definiție, devine nu doar un actor politic, ci intră în competiția politică, urmărind exercitarea puterii în locul puterilor care au prin definiție acest rol. Și reușește, mai ales prin jocul pe care îl fac procurorii din DNA și ”plutoanele” de execuție formate din judecători, cel mai adesea aflați fie sub controlul serviciilor de informații, fie șantajați de aceeași procurori. 

Ceea ce se întâmplă acum, atât cu mediatizatul caz ”Microsoft”, cu ”incompatibilitatea” lui Iohannis, cu ”dosarele” lui Udrea, cu scăpările în presă, din ”surse judiciare”, referitoare la Ponta, sunt un semnal dat de Justiție către cetățeni. ”Bă, idioților! Iese președinte cine vrem noi, nu cine vreți voi!” 

Este negarea absolută a democrației. Justiția, sub pretextul luptei anti-corupție, este pe cale să anuleze suveranitatea poporului, să se substituie ei. Sursa de legitimitate nu mai este voința populară, exprimată prin vot, ci voința unor procurori și judecători, exprimată prin dosar și sentințe. 

Mă tem că pentru cei mai mulți dintre candidați miza alegerilor nu mai este câștigarea lor, ci rămânerea în libertate. Motiv pentru care nu va exista, cu adevărat, o dezbatere publică. Toți candidații se vor gândi mai ales cum să-și atragă aprobarea acestei puteri scăpate de sub controlul cetățenilor, nu cum să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor. De la stânga la dreapta, candidații ridică osanale Justiției și serviciilor secrete. Care vor obține după aceste alegeri, indiferent cine le câștigă, noi puteri, și noi avantaje materiale, în detrimentul interesului public. 

Stranie este lipsa de reacție a ”societății civile”, care, în loc să apere democrația, s-a înhămat la carul de luptă al Justiției cu politicul și cu interesele cetățenilor. Sigur, personal consider ”societatea civilă” un pericol la adresa democrației. Și nu sunt singurul care vede lucrurile așa. Una este ceea ce reproșează oameni politici, precum Viktor Orban sau Vladimir Putin organizațiilor neguvernamentale, care reproșuri nu sunt întotdeauna fără obiect, și alta ce se întâmplă la noi, unde avem nu ”societate civilă”, ci niște forme pseudo-politice, implicate partizan în lupta pentru putere, și fără nicio legătură cu cetățenii obișnuiți, în numele cărora vorbesc, abuziv.

Vocea Justiției se va auzi cu mult mai puternic în această campanie electorală, în detrimentul candidaților. Vom rata astfel ieșirea din băsism, care a generat această situație, care neagă profund și brutal democrația. Dar, și mai grav, vom rata structurarea unui proiect pentru România, într-un context tulbure, atât în jurul nostru, cât și în construcția europeană. Ne putem permite acest lux? Nu, dar cui îi pasă? 

  

Cântarea Americii

Începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Mă tem că va fi cea mai slabă campanie din ultimii 25 de ani. Se va discuta orice, numai despre România, proiectul ei de viitor, nu; agenda publică va fi ignorată cu metodă. Toată lumea va înjura pe toată lumea, vor curge acuzele de corupție în stânga și în dreapta, ăia de la DNA vor zburda pe câmpii, serviciile își vor face datoria, aruncând pe piață cele mai cretine manipulări posibile, jurnaliștii mor mânca, în plus de porția obișnuită, sute de tone de căcat, ”societatea civilă” se va vopsi în culorile războiului, și va ataca în stânga, în timp ce va pupa în dreapta, împuțind atmosfera cu istericale, liste negre și tirade despre valori. 

Iar ca să fie totul cum trebuie, bomboană pe colivă, vom asista la o lungă ședință de sex oral în grup, principala grijă a candidaților fiind să demonstreze ce bine și ce aplecat, pardon, aplicat, îi sug ei pula Marelui Licurici. Cu alte cuvinte, vom avea o lună de ”Cântarea Americii”. Să cânte muzica!