Separatismul, ultima supapă socială?

Prieteni! Pacea socială, în sens larg, costă. Mișcările separatiste din Europa au putut fi gestionate câtă vreme statul și-a luat în serios funcția de redistribuire a bogăției națiunii, și inegalitățile de venit și de statut social au fost suportabile. După 1989, când s-a destructurat sistemul socialist în Estul Europei, bogații au decis că e momentul revanșei, și recuperării ”pierderilor”. Așa că au capturat direct și fără menajamente statul, i-au redus funcțiile și mijloacele, au dus la extrem polarizarea economică și socială, individualismul și egoismele de tot felul. Rezultatul îl vedem. Paramponul social e abia la început. Secesionismul este una dintre manifestările nemulțumirii sociale. Iar dacă nici secesiunea nu rezolvă problemele, atunci va fi jale.

Sunt destui care ar fi fericiți ca scoțienii să spună ”Da!”. Ei speră că astfel va funcționa o supapă socială, care le va da timp. Dar nu știu pentru ce. Secesiunea, dincolo de cortegiul de probleme cu care vine, nu rezolvă problemele de fond decât în măsura în care repune statul în funcțiile sale sociale, reduce drastic inegalitățile și ”cumpără” astfel pacea socială. Dacă noua Scoție perpetuează situația lăsată moștenire de Thatcher, și consolidată de Blair, degeaba s-au rupt de Marea Britanie. același lucru și în Catalunia, Țara Bascilor, Bretania, Sicilia, și mai știu eu pe unde, inclusiv în Hovedia lui Tokes. Iar dacă Scoția și Catalunia ar avea datele necesare pentru a reuși ca state independente, alte entități secesioniste nu au aceste date.

De fapt, ceea ce se întâmplă este consecința ultimă a golirii de conținut a democrației, ruperii contractului social, a disprețului elitelor politice și intelectuale. Cetățenii au sentimentul că nu mai contează. Și spun asta într-un mod radical. Din păcate nici acum, pe marginea prăpastiei, nu-i ascultă nimeni...

Nu știu ce va fi diseară, după numărătoarea voturilor. Dar fie că va fi ”Da”, fie că va fi ”Nu”, problemele rămân. Și va fi greu de rezolvat, cum va fi greu de pus frână elanului secesionist din Europa. Care, pe fondul creșterii inegalităților, scoate capul și în SUA, și în China, Rusia sau India. De fapt, cred că de acum încolo lumea va sta sub semnul mișcărilor separatiste, al crizelor identitare, al respingerii consecințelor globalizării neo-liberale, care nu tolerează diferențele și vrea să facă, precum comunismul, tot o apă și-un pământ. 

Intrăm într-o perioadă de grave turbulențe, legate de trecerea la o lume multipolară, pe de o parte, și pe de altă parte, de acest elan separatist. Din păcate, răspunsul actorilor celor două procese, statele, este ca și inexistent. Dogmele care le conduc le paralizează gândirea și acțiunea. Mai rău nici că se poate.