luni, 25 august 2014

Război și pace în inima Europei



Iar au visat ucrainenii o moară de vânt rusească, taman bună să se lupte cu ea, și să eșueze întâlnirea de mâine, de la Minsk. După cum arată lucrurile, e clar că la Kiev sunt două mari tabere: una, conștientă că acest conflict intern NU poate fi rezolvat pe calea armelor, tabără care tocmai ce a primit un sprijin, și un impuls din partea UE, respectiv Germaniei, prin coana Merkel, și alta, s-o numim generic ”Fuck EU!”, sprijinită de americani, care vrea continuarea războiului, indiferent de costuri. Declarațiile lui Poroșenko și Turcinov de ieri și de alaltăieri spun, practic, totul. 

Conducerea Ucrainei este fragmentată și incoerentă, lipsită de viziune, și de instrumentele necesare luării unor decizii clare și ferme. Opțiunea militară nu poate fi dusă până la capăt din câteva motive obiective: armata este o ruină, Garda Națională o adunătură, motivată de orice, ură, dorință de răzbunare, sete de sânge, numai de sentimente ”patriotice”, nu, le lipsesc mijloacele și antrenamentul și, mai ales, sprijinul popular. Ucrainenii sunt conștienți că masacrarea rușilor și rusofonilor din Estul Ucrainei este o tragedie pentru întreaga țară, și că în Ucraina nu va mai fi liniște în veci. Nu e vorba de câțiva ruși: e vorba despre circa opt milioane de oameni. Care locuiesc în partea cea mai dezvoltată industrial, dar și cea mai dependentă de piața rusească. Cum vor trăi cu ei, dacă pun un zid de morți între cele două comunități? Ca să nu mai vorbim despre faptul că și Kievul este plin de ruși, asta însemnând, practic, toate instituțiile statului ucrainean. 

Până la urmă singura soluție, dar pe care Kievul o respinge, este federalizarea țării. Cred, din tot ceea ce am văzut și citit până acum, că Moscova, Berlinul și chiar Bruxellesul ar sprijini o astfel de soluție. Care, mai devreme sau mai târziu, poate duce la un soi de soluție și pentru Crimeea, o co-suveranitate ruso-ucraineană asupra teritoriului, care să garanteze Rusiei accesul la portul Sevastopol. Exact ce NU vor americanii. Care au avut un plan de slăbire a Rusiei, prin controlul Ucrainei. Ceea ce nimeni de la Moscova, nici măcar bețivul de Elțîn, dacă ar fi trăit, nu ar fi acceptat. Nu poți accepta dușmanul la ușa ta, un dușman care să-ți controleze resursele și puterea militară. 

Ar fi bine ca liderii ucraineni să nu uite ce răspundere au față de cetățenii lor, și să pună în prim plan interesele pomeniților cetățeni. Întâlnirea de la Minsk trebuie să aibă loc. Altminteri tancurile alea rusești inventate vor deveni cât se poate de reale. Și dacă la Kiev își închipuie cineva că europenii îi vor urma pe americani într-un atac asupra Rusiei de dragul lor, e cazul să se trateze mintenaș! Nimeni nu riscă un război la scară continentală, cu niște costuri umane, economice și sociale uriașe, de dragul unor marionete americane. Un astfel de război ar pune radical în discuție ordinea politică internă în țările combatante și relațiile internaționale. Ar fi sfârșitul Occidentului cu adevărat. 

Mă tem însă că că lucrurile vor degenera, pentru că nici națiunile europene, nici americanii nu mai au lideri, ci doar niște caricaturi, puse în slujba unor interese private. Interese care sunt limitate la câștigul imediat... 

3 comentarii:

Unknown spunea...

Intalnirea de la Minsk a avut loc. Daca ziaristii si unii politicieni occidentali credeau ca problemele principale vor fi cele in legatura cu conflictul din Donetz si situatia Crimeei, s-au inselat. Subiectul propus de Putin a fost cel economic. El a aratat ca prin Ucraina vin in Rusia produse din Europa de Vest care sunt supuse sanctiunilor in Rusia. Paguba pentru rusi e de zeci de miliarde euro si deci Rusia va fi obigata sa apice celasi regim de sanctiuni si Ucrainei, desi aceasta nue (inca) membra a UE. Se stie ca inca de la 1 august Rusia a sistat deja livrarea de gaze Ucrainei. Reuniunea a durat pana noaptea, rastimp in care Putin a avut o convorbire tete-a-tete cu Poroscenko. In zilele urmatoare vor avea loc intalniri ale expertilor pentru elaborarea de propuneri menite sa rezolve problemele economice, politice si militare intre cele doua tari si intre UE si Uniunea Vamala (Rusia, Belorusia si Kazahstan). Este de observat ca Rusia a inceput sa resimta dureros sanctiunile aplicate de West. Economia rusa se sprijina in mare parte pe export de gaz, titei si produse petroliere si armament, la o valoare totala de 500 miliarde dolari anual. Dar pretul barilului de petrol care in luna mai era de 108 dol. acum a scazut aproape de 100 si e in continua scadere. Sanctiunile lovesc si exportul de armament. Pretul produselor alimentare au inceput sa creasca pe piata interna rusa.
Alte aspecte ale conflictului ruso-ucrainian pot fi gasite pe: nraducanu.wordpress.com

T-Rex spunea...

Un razboi al UE-SUA cu rusii are toate sansele sa devina rapid unul nuclear si global. Adica The End of This World, iteratia X. Rusii stiu asta si atunci au o carte in mina. Totusi, exista si o agresivitate a NATO fata de Rusia, care a inceput mai demult decit conflictul din Ucraina. Expansiunea NATO spre granita ruseasca e reala, si implicarea Ucrainei in activitatile NATO o sa ii faca pe rusi sa raspunda. Practic escaladarea asta e tipic yankeyista, dar vor plati europenii.

Unknown spunea...

Un articol foarte bun.
T-Rex, aveți dreptate, NATO tot strânge lațul în jurul Rusiei; cu vrăjeli de tipul ”parteneriat”,”pentru noi Rusia nu este un adversar”.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...