Prioritățile României

Că tot începu campania electorală, și nu prea văd decât abordări superficiale, ca pentru Leo de la Strehaia, am comis cele de mai jos. Sigur, ca de obicei, mă întreb: ce știu eu? 

1 Prioritățile în plan politic

General: România se află, din punct de vedere politic, într-un moment de tranziiție politică, de schimbare de generații, la nivelul tuturor forțelor politice. Clasa politică, liderii afirmați imediat după decembrie 1989, ies încet, încet din scenă, și se afirmă o nouă generație de lideri, tineri, cu viziuni diferite de cele ale predecesorilor, chiar dacă se revendică de la curentele ideologice clasice. Inevitabil, această tranziție este însoțită de o oarecare instabilitate politică, atât în interiorul partidelor, cât și la nivelul alianțelor politice și al guvernării, în general. Lucrul cel mai îngrijorător, în acest proces, îl reprezintă lipsa dialogului politic, pentru că nu mai există un arbitru imparțial, rol oferit prin constituție Președintelui României. Trebuie să spunem clar și răspicat: pretenția domnului Băsescu de a fi președinte-jucător, de a-și privilegia cu orice preț, și cu orice mijloace, formațiunile politice în care a investit, PDL și acum PMP, a generat mare parte din problemele de pe scena politică. Principalul handicap în acest proces de tranziție, de schimbare de generație politică, este faptul că principalul instrument al luptei politice este conflictul. Totul este abordat conflictual, indiferent de temă. Acest lucru golește de conținut democrația, care tinde să devină una de fațadă, și îndepărtează oamenii de politică. Fără sprijinul oamenilor actul politic devine o imposibilitate.

De aici cred că derivă și prioritățile în plan politic:

1 Recâștigarea încrederii cetățeanului în capacitatea politicului de a rezolva problemele de pe agenda publică;

2 Recâștigarea încrederii cetățeanului în instituțiile politice: Parlament, Guvern, Președinție, Administrație Centrală și administrații Locale, în procesul electoral;

3 Spațiul politic trebuie să devină unul al asumării responsabilităților, nu unul al orgoliilor și al bătăliilor personale, cum este, din păcate, acum;

4 Reideologizarea și responsabilizarea forțelor politice, recrutarea, pregătirea și promovarea noilor elite politice, ținând cont de schimbările din structura societății. Din păcate aceste schimbări sunt cunoscute superficial, și politicul se adresează adesea în gol, iar mulți cetățeni rămân nereprezentați;

5 Revizuirea și raționalizarea prevederilor constituționale, ținând cont de toate problemele apărute în ultimii zece ani de la ultima revizuire. La începutul anilor 2000, în organizarea FMI, s-a desfășurat o mare Conferință dedicată noii generații de reforme, inclusiv în spațiul politic, iar printre recomandări era și aceasta, a revizuirii periodice a prevederilor constituționale. Autorii propunerii au avut dreptate. Schimbările sociale s-au accelerat, și trebuie să ținem cont de ele;

6 Schimbarea sistemului electoral, revenirea la votul proporțional pe listă. Sistemul parlamentar trebuie să rămână bicameral, în care Senatul devine o cameră a regiunilor, în acord cu schimbarea organizării administrative a țării, prin regionalizare. Este evident că numărul aleșilor trebuie redus, dar la dimensiuni raționale. Una dintre slăbiciunile actuale ale parlamentarismului vine și din rata foarte mare de înlocuire a parlamentarilor, care produce multe rupturi în procesul de legiferare, pentru că noii veniți nu au clară istoria unor proiecte legislative și nici interes să legifereze.

7 Una dintre marile probleme ale României o reprezintă, în plan legislativ, supralegiferarea. Este momentul să începem să raționalizăm, să simplificăm și să facem mai simplu de înțeles pentru cetățeni, cadrul legislativ. Avem prea multe legi, aquisul comunitar se suprapune cu legislația internă, și creează un cadru propice actelor de corupție. Același lucru se impune și la nivelul UE.

8 Fără a supraestima amploarea corupției, în general, și a corupției politice, în special, problema există, și trebuie rezolvată. Mă tem că abordarea este cumva eronată. Nu putem face din Justiție singurul instrument de combatere a corupției. Nu este treaba Justiției să se bată cu politicul, și să învingă politicul, pentru că ajungem din nou la un regim totalitar. Partidele trebuie să înceapă curățenia în propriile rânduri. Abordări de genul ”Corupții noștri sunt buni, corupții altora sunt răi!” au făcut mult rău. Pe de altă parte o definiție prea vagă a corupției, ca acum, deschide poarta abuzurilor și folosirii anti-corupției, respectiv a justiției, drept instrument al luptei politice. Și asta duce, ca și altele, la lipsa de sprijin popular pentru acțiunile anti-corupție. Cetățenii nu vor să participe la o luptă pe care o consideră ca nefiind a lor, ci a unor politicieni avizi de putere. 

2 Priorități economice 

General: din punct de vedere economic, România trebuie să-și propună ca, folosindu-se de oportunitățile oferite de statutul său de țară membră a UE, să reducă decalajele de dezvoltare față de Occidentul European. Asta presupune:

1 Un proiect național de reindustrializare a României, pe două căi. Prima, prin facilitarea dezvoltării capitalului național, creșterea capacității sale de a investi. Măsura anunțată, a neimpozitării profitului reinvestit este o măsură în acest sens. A doua măsură se referă la crearea condițiilor pentru creșterea investițiilor străine, care să suplinească lipsa sau slăbiciunea capitalului autohton. Și pentru una, și pentru cealaltă dintre căi, este nevoie:

A)     De dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin construcția de autostrăzi, modernizarea transportului feroviar și rutier existent;

B)     De creșterea calității pregătirii forței de muncă. Prin migrația forței de muncă din motive economice, lipsa forței de muncă devine o problemă critică pentru o creștere economică susținută și sustenabilă;

C)     De folosirea rațională a fondurilor europene;

D)     De reducerea fiscalității, mai ales taxarea muncii. Sperăm ca de la 1 iulie să reducem CAS plătit de angajatori. De asemenea se pregătește renunțarea la circa 70 de taxe plătite de actorii economici;

E)     De reducerea birocrației, pentru a stimula investițiile și înființarea de noi afaceri;

F)      De stimularea sectorului de cercetare-dezvoltare;

2 Dezvoltarea pieței interne, prin facilitarea accesului la credit și prin creșterea puterii de cumpărare. Creșterea salariului minim este o astfel de măsură.

3 Dezvoltarea și transparentizarea pieței muncii. România are o problemă cu munca la negru, care deține un procent prea mare din piață. Este un mediu propice corupției, și sustrage resurse necesare dezvoltării;

4 Combaterea activă a evaziunii fiscale și creșterea încasărilor bugetare;

5 Cheltuirea rațională și transparentă a banului public, corecta ierarhizare a investițiilor din bani publici;

6 Dezvoltarea și modernizarea sistemului energetic, mai ales prin dezvoltarea energiilor neconveționale și verzi, fără a duce însă la creșterea prețurilor și reducerea competitivității economiei românești;

7 Crearea unor alternative de aprovizionare cu resurse fosile, ținând cont de declinul rezervelor naționale de petrol și de gaze naturale. Exploatarea platoului Mării Negre este o soluție. Fracturarea hidraulică nu, și există o puternică opoziție internă în această privință. Opinia generală este aceea că tehnologia nu s-a maturizat, prezintă încă mari riscuri. Comparațiile cu SUA sunt greu de susținut în Europa, care este mult mai dens locuită, există riscuri mult mai mari de poluare a mediului, mai ales a surselor de apă, iar în România se adaugă riscul seismic.

8 Dezvoltarea învățământului tehnic și a sistemului de pregătire a forței de muncă prin ucenicie;

9 Dezvoltarea sectorului IMM, mai ales în domenii de înaltă tehnologie, și cuplarea lor cu economia națională globalizată;

10 Dezvoltarea agriculturii, a exploatațiilor medii și mici, a sectorului de procesare și a celui bio, protecția calității pământului, irigații, desecări, capacități de stocare;

11 Stimularea intrării întreprinderilor românești pe noi piețe, pentru a contracara saturarea piețelor europene, unde merg aproape 75%-80% din exporturile românești;

12 Reducerea datoriei publice, pentru a degaja mai multe resurse pentru investiții publice și private, și pentru creșterea puterii de cumpărare, păstrarea echilibrelor macroeconomice, a disciplinei financiare, creșterea încasărilor bugetare, prin mai buna colectare a veniturilor bugetare.

13 Regândirea rolului și locului statului în economie, creșterea capacității sale de planificare strategică, de generare de proiecte de investiții, realizabile prin parteneriat public-privat;

14 Coordonarea cu Bruxellesul, creșterea contiubuției României la definirea politicilor publice în domeniul economic la nivel european. Crearea condițiilor pentru aderarea la euro și definirea momentului optim din punct de vedere economic pentru aderare.  

3 Priorități sociale  

1 Combaterea activă a sărăciei, care, alături de polarizare economică și socială, sunt principalele probleme sociale ale României, cu influențe determinante asupra politicului și economicului;

2 Creșterea calității serviciilor publice de educație și sănătate, reformarea lor, aducerea lor în concordanță cu nevoile și așteptările cetățenilor;

3 Protecția copiilor, bătrânilor și femeilor, categoriile cele mai afectate de tranziție și de criză;

4 Combaterea activă a șomajului, mai ales a șomajului în rândul tinerilor;

5 Combaterea excluderii sociale, a discriminărilor de gen;

6 Extinderea drepturilor și libertăților individuale, adaptarea lor la noile realități;

7 Corectarea disparităților sociale din familiile uniparentale, combaterea abandonului școlar din motive economice, a violenței sociale;

8 Integrarea socială a rromilor;

9 Reactivarea CES, dezvoltarea dialogului social.

4 Priorități de politică externă și militară    

1 Întărirea profilului României în NATO și în UE;

2 Definirea unei politici externe europene, care să țină cont de realități și de noul cadru instituțional și de noul context din Europa și din plan internațional;

3 Rezolvarea problemelor generate de dualismul politicii externe, de existența a două centre de decizie, de analiză și sinteză, la Guvern și la Președinție;

4 Îndeplinirea angajamentelor privitoare la participarea noastră la efortul comun de apărare în cadrul NATO;

5 Aderarea la Schengen;

6 Încheierea monitorizării MCV;

Cea mai bună dintre lumi

Se presupune că pedeapsa privativă de libertate trebuie să-l schimbe în bine pe cel condamnat. Dar, pentru Dumnezeu! Pentru a își face efectul scontat, cel condamnat TREBUIE să înțeleagă ce i se întâmplă, și de ce. Ce speră animalele alea care l-au condamnat cu executare, și celelalte, care trag de timp, pentru a da o soluție, acum, că Jean Pădureanu este în închisoare, de la un om bolnav de demență senilă, care nu mai știe cine este? Ce efect ”educativ” mai are pedeapsa? Sau ce efect mai are asupra unui condamnat care trage să moară, bolnav de cancer în stagiu terminal? 

Președinta ÎCCJ este un criminal în serie, și ar trebui judecată și condamnată ca atare. Pentru că legând cariera judecătorilor exclusiv de numărul de condamnări, a transformat judecătorii în plutoane de execuție. Nu poți să îți bați joc de oameni, chiar dacă au greșit. Judecătorii nu sunt îngerii exterminatori ai unui Dumnezeu răzbunător și crud, numit ”justiție”. Nu de așa ceva avem nevoie. 

Ceea ce se întâmplă acum în Justiție ilustrează felul în care o putere a statului, ieșită de sub orice fel de control al societății, ajunge tiranică și distruge democrația. Independența justiției nu trebuie să se transforme într-un instrument de dominație a societății. 

Mă tem că lucrurile au scăpat deja de sub orice fel de control. Pentru că deja cei care controlează Justiția și o folosesc în scop de control social nu se mai ascund, și au început să lichideze orice împotrivire din interiorul sistemului. 

Din păcate acest proces de transformare totalitară a Justiției nu ar fi fost posibil fără intervenția și sprijinul unor guverne străine, care se folosesc de sistem pentru a controla România, a distruge economia românească și a promova interesele economice ale finanțatorilor lor naționali. 

Este fața hidoasă a ipocriziei ”democratice”. Nu, democrația nu mai există nici în UE, nici în SUA. Sunt doar ritualuri, în care nu mai crede nimeni. Nici n-am ști cum să definim actualul regim politic. Sigur este doar că el ne duce, încet, încet, către un nou totalitarism. Justiția nu face decât să dea o brumă de legalitate represiunii îndreptate împotriva celor care ies din rând. Corupții condamnați sunt un soi de momeală, de soporific social, pentru acceptarea represiunii. Uitați-vă cât de larg este definită acum ”corupția”. Practic, oricine poate poate fi acuzat și condamnat pentru fapte de ”corupție”, dacă vrea cineva, pentru că, de fapt, nu se judecă faptele celui ”acuzat”. Contează doar comanda dată judecătorului, și nimic altceva. 

Altminteri trăim în cea mai bună dintre lumi...

Șeriful, potera și restul lumii

Eu cred că vremea dominației occidentului se apropie de final. Rusia, și împreună cu ea, China, încep să traseze linii roșii. Vor aduce și pe alții alături de ei, în efortul de a îndigui, la rândul lor, expansiunea occidentului. Era inevitabil să se întâmple așa. Pentru că, place sau nu cuvântul, occidentul, condus de gândirea primitivă și simplificatoare a SUA, a gestionat prost globalizarea, instrumentul său de dominație. 

Mulți cred că acum China se va îndrepta împotriva Rusiei, revendicând ”Siberia”, după modelul Crimeea. Nici vorbă! China se îndreaptă spre extinderea zonei economice maritime, revendicând tot felul de insulițe din zona Mării Chinei, pentru a dispune de rezervele de hidrocarburi existente, și pentru a asigura securitatea rutelor de transport. O confruntare cu SUA și aliații săi în Pacific ar lipsi China de aceste rute de transport. De asta investesc în portavioane și submarine nucleare, în alte nave militare mari. Dar pun bani și în dezvoltarea rutelor alternative, precum TransSiberianul, care ar duce mărfurile chineze direct în inima Europei. 

Lucrurile vor fi mai limpezi după consumarea vizitei lui Putin la Beijing. Ea vine după vizita lui Obama în zonă. Președintele american a ocolit China, o decizie pe care o va regreta curând. Departe de a fi o veste bună, atât pentru Europa, cât și pentru SUA, focusarea atenției Rusiei pe zona Pacificului promite o schimbare masivă a raporturilor de forțe în zonă. Rusia și China sunt acolo la ele acasă. SUA sunt departe de casă. Rusia are relații excelente cu India, și poate construi o apropiere a Indiei de China. Aceste trei state pot face extrem de costisitoare, și la limită imposibilă, încercarea SUA de a domina zona. Nici Japonia, nici Australia, nu pot ajuta prea mult  SUA, în cazul unei confruntări deschise. Și nimeni nu poate garanta că țări precum Indonezia, Coreea de Sud sau Filipine vor fi loiale până la capăt. 

Lucrurile sunt mult mai complicate, iar modul nepermis în care le simplifică americanii nu e dătător de speranțe. La asta adăugăm lipsa de interes a UE pentru jocuri geo-strategice la nivel global. UE nu are nici interes, nici mijloace pentru așa ceva. Iar dacă americanii cred că pot face cu Germania, Franța sau Marea Britanie, luate individual, ce nu fac cu UE, chiar nu înțeleg pe ce lume se află! 

Occidentul european consideră Rusia actuală un partener natural, din motive extrem de pragmatice, care nu au legătură cu ideologiile. Relația lor cu Rusia este total dezideologizată, spre deosebire de relația SUA cu Rusia. Dacă nu ar fi existat isteriile anti-ruse(puternic susținute, și induse, de SUA), UE ar fi avut o politică explicită și coerentă în relația cu Moscova. Dar s-a mișcat încet, permițând SUA să construiască ceea ce eu am numit ”banana anti-rusă” în estul Europei, un soi de tampon între Europa occidentală și Rusia, care servește interesele americanilor, deși este formată din țări membre ale UE. Mă refer la țările baltice, la Polonia, Cehia și România, pentru că, între timp, Ungaria a dezertat din acest grup, iar Bulgaria nu dă prea multe dovezi de entuziasm în a susține isteria anti-rusă. 

Cred că unul dintre motivele intervenție americane în Ucraina a fost tocmai slăbirea coeziunii ”bananei”, și dezertarea unora precum Ungaria. Washingtonul speră că fluturând ”pericolul rus”, reface unitatea ”bananei”, pe care, în paranteză fie spus, o folosește nu doar împotriva Moscovei, ci și împotriva Bruxellesului. ”Fuck Europa!”, nu-i așa, madam Neuland? 

SUA au ales să ducă prea multe războaie, pe prea multe fronturi simultan.  Plecând de la premiza, falsă, că toți aliații îi vor fi fideli, și le vor urma fără crâcnire. Ei bine, nu-i așa. Și cu cât criza din Ucraina se prelungește, cu atât lucrurile devin mai greu de controlat pentru Washington.

Modelul actual după care operează SUA, în care Washingtonul este șeriful, și tot felul de slugi ale lui potera, nu are cum funcționa. Potera este eterogenă, și nu toți cei care o compun se află acolo pentru că vor. Și nici nu-i prea trage inima să-și pună pielea la saramură pentru americani. O astfel de construcție poate avea în fața ei o alianță de parteneri egali, care este hotărâtă să se bată, este motivată și solidară în fața amenințării. SUA să nu se mire dacă va rămâne la un moment dat singure. Știu și eu, potera poate decide că e mai bine pentru ea fie să stea deoparte, fie să treacă de cealaltă parte.

Lucrurile astea sunt, până la urmă, banale. Nimeni nu spune că o lume multipolară este soluția ideală. Dar lumea unipolară de acum sigur nu poate dăinui prea mult. Depinde de noi felul în care se va face schimbarea, pașnic sau violent. Optimist fiind de felul meu, aș paria pe violență. 

    

Imperiul amenințător

Cu riscul de a fi taxat drept anti-american(e plină țara de idioți, așa că...), trebuie spus clar un lucru: noi am așteptat investiții americane, și am primit obiele americane. ”Investițiile americane” sunt un mit. Singurul lucru în care investesc concret americanii sunt bazele militare. Restul investițiilor sunt mijloace de jaf, prin intermediul monedei lor, dolarul, care domină, deocamdată, lumea finanțelor. Investiții concrete, care să ducă la crearea de locuri de muncă, n-o să vedeți de la ei. De la alții, da. Americanii golesc de substanță multe economii, pe care le colonizează cu dolarul. Iar banii americani mai degrabă distrug locuri de muncă, decent plătite, prin intermediul condițiilor absurde ale FMI, unul dintre principalele sale instrumente de dominare a lumii, alături de dolar.

SUA au ajuns un imperiu militarist, care nu poate supraviețui decât jefuindu-și posesiunile. Nu confundați SUA de acum cu acelea din anii 40-50. Acele State Unite, care au făcut lumea să renască, după război, nu  mai există. Națiunea binevoitoare s-a metamorfozat, a devenit națiunea amenințătoare. 

Dacă în anii 50 dominația americană era dorită, și acceptată, acum este urâtă, și începe să fie respinsă, sub diverse forme. Puterea absolută din ultimii treizeci și mai bine de ani a corupt absolut lidershipul american. Washingtonul nu mai înțelege lumea, nu mai acceptă diferențele. În locul Cominternului stalinist, avem un soi de Internațională Liberală( liberalism în sens  reaganian), la fel de totalitară, în esența ei, ca și stalinismul. Când nu mai înțelegi lumea, vrei s-o transformi în ceva cunoscut. Lumea nu se va transforma după chipul și asemănarea SUA. 

Reacția americană la crizele identitare și la reacțiile de respingere, generate de poziția ei, va fi tot mai violentă. Pentru că SUA nu mai conving, ci doar domină. Ce se va întâmpla în cazul Rusiei este pilduitor. În mintea unor demenți de la Washington planul este distrugerea Federației Ruse, impunerea în fruntea bucăților rezultate(după model iugoslav) a unor slugi ale SUA. Concomitent se desfășoară o acțiune de ”înconjurare” a Chinei, vezi și vizita lui Obama în Asia, unde sunt vizitate doar țări supuse americanilor, unde este încurajată confruntarea cu China. 

Ne așteaptă o perioadă de gravă instabilitate la nivel global. Și eventuala victorie americană-care ar avea un preț uriaș-va fi cea mai proastă veste pentru umanitate. Ar fi scufundarea definitivă în totalitarism. Pentru că, de fapt, toate problemele vin din faptul că SUA au încetat să mai fie o democrație., Și lucrul ăsta nu are cum fi schimbat decât de americani. Din păcate, americanii nu pot schimba nimic. Puterea nu le mai aparține de mult. Lor nu le-a rămas decât un ritual golit de conținut: mersul la urne. Nu sunt singurii, ce-i drept, care nu mai dispun de puterea de decizie. Dar națiunea lor este aceea care poate face-și face!-cel mai mult rău umanității. Dar cui îi pasă de asta?

Sărbători fericite!

O moșie, două spălări de bani

Pot să mă întreb de ce” Afacerea Nana” a ajuns atât de sensibilă și de periculoasă pentru băsescu, încât amenință public un senator al României? Pot! Pot să-mi dau un răspuns? Pot!

Să nu fiu greșit înțeles. Tot ce spun acum NU se sprijină pe nicio informație din interior. Eu urăsc sincer serviciile secrete, pentru rolul lor nefast în golirea de conținut a brumei de democrație din România și mai ales pentru sprijinirea derbedeului de la Cotroceni. Lupta cu corupția e una, atingerea adusă interesului național, alta. 

Așadar, mie mi se pare că ”Afacerea Nana” este, conștient sau nu, o dublă spălare de bani. În ce sens? Italianul care a vândut pământul se prea poate să-l fi cumpărat cu bani murdari din Italia. Mă tem că multe astfel de afaceri, care-i implică pe italieni, sunt spălătorii de bani. Ceva-ceva a mai răzbătut prin presă, prin Banat au fost și niște asasinate, repede uitate. Mă rog, SRI și compania sunt ocupate cu căcaturi. Treaba lor.

Pe de altă parte băsescu și familia vor să spele niște bani. Și atunci cumpără moșia de la Nana. Cu bani curați, împrumutați de la CEC. Cu banii murdari se plătesc ratele, că nu vă închipuiți că Ioana Băsescu va câștiga lunar suficient încât să plătească ratele. La dracu! Notariatele mor pe capete! Au trăit cât a existat febra imobiliarelor. 

Italianul are cum justifica banii, că sunt albi: a făcut o afacere, iar banii vin dintr-un împrumut bancar, deci sunt sub controlul statului. Nimeni nu-l întreabă pe musiu de unde a avut banii pentru a cumpăra pământul. Pe de altă parte nimeni n-o întreabă cu adevărat pe Ioana Băsescu de unde are bani pentru rate. Aș putea paria că, de fapt, nici nu va ține mult pământul. Se va găsi, ca și în cazul Elenei Udrea, cu terenul din Floreasca, un prinț cu Lamborghini și lor de muncă la tejgheaua unui butic, să-l cumpere cu vreo trei milioane de iepuroi. Și uita așa toată lumea este fericită. Ce, pe pulărăul care a cumpărat terenul Fecioarei din Pleșcoi l-a întrebat cineva de unde a avut banii? Doar Blejnar nu era tâmpit să-l caute la conturi! :)

Rămâne un singur lucru de aflat: dacă italianul și familia băsescu s-au întâlnit întâmplător, sau nu. Eu aș paria pe nu, vezi Rădulescu și Fuia. Dar nu vom afla niciodată. SRI veghează la liniștea augustei familii. În schimb aș băga mâna în foc că pe soțul lui Vrânceanu Firea nu-l prinde Paștele acasă.  

Programul proștilor: ”Jos Europa!”

Văd că e un parampon împotriva UE, ceva de speriat! Orice idiot care a guvernat prost, și acum se așteaptă la șuturi în cur din partea cetățenilor recunoscători, se gândește cum să spargă UE. Momentul este al dracului de bine ales, în paranteză fie spus! Putin apreciază! Și savurează fiece cretinism anti-european!

Bordelul european nu are nevoie de paturi noi, a se citi instituții noi, tratate noi, noi cedări de suveranitate. Alea care există, poate nu perfecte, sunt suficiente și, culmea! funcționează. În această materie mai binele ar fi clar dușmanul binelui. Atunci e cazul să schimbăm curvele, adică pe aceia care îl conduc. Nu cu indivizi de la extreme, că n-am făcut nimic! Oricum mi se pare de-a dreptul aiuritor să vrei pielea UE, și în același timp să-ți pui curul într-un fotoliu de parlamentar la Bruxelles!

Știu, e nașpa cu extinderea. Dar să mă scutească domnii nemți, franțuzi și supuși ai Coanei Mari de ipocrizie! Extinderea n-a fost un act de caritate. I-a durut în cur de suferințele estului fost socialist. Extinderea a fost exclusiv în avantajul vestului. Și cele câteva zeci de mii de țigani care bântuie pe străzile occidentului sunt un preț insignifiant, față de avantajele uriașe ale extinderii pieței comune europene cu vreo 150 de milioane de consumatori.

Ce-mi place mie la apostolii noului curent, ”Jos UE!” este că habar nu au ce vor pune în loc. Nu mai spun despre faptul că niciunul nu a pus pe hârtie costurile dezmembrării UE. Pentru Dumnezeu! Mustăria funcționează de peste 60 de ani! Gradul de integrare este foarte mare. Lumea s-a obișnuit fără granițe, cu regulile comunitare, până și cu mult hulitul Euro. Ce nu-i place cu adevărat cetățeanului european? Păi, în primul rând austeritatea stupidă, apoi renunțarea la modelul social european, polarizarea socială, discriminările în creștere, deficitul de democrație. Ar mai fi. Dar astea sunt consecința ticăloșirii curvelor. Nu țin de paturile bordelului.

Concluzia: lăsați dracului mustăria așa cum e, că n-are nimic, și schimbați administratorii ei. Altminteri vom sta pe un morman de ruine și ne vom mira ca boii de ceea ce ni se întâmplă!

Cum să ratăm subdezvoltarea

Dacă și anul ăsta campaniile electorale vot fi despre ruși și alte bălării anti-comuniste, cum văd că se ambalează ”dreapta”, condusă acum, tacit, de un Antonescu tot mai isteric și mai incoerent, am belit-o scurt. Rușii în Crimeea sunt infinit mai puțin periculoși decât proasta guvernare specifică actualei clase politice, care ar vorbi despre orice, numai despre problemele de pe agenda publică, nu.

Am vorbit și în 2004 despre ruși, și în 2009, vorbim și acum. Timp în care crâncenii rusofobi i-au lăsat pe diverșii oligarhi ruso-ucraineni să zburde prin economia și politica românești, sub ochii duios-aprobatori ai SRI, care nu i-a văzut pe ăia care alergau cu valiza cu bani după Stolojan, dar urlau că a trădat Geoană, că s-a dus la Moscova. În paranteză fie spus, nu cred că este cineva mai dedicat în România cauzei americane ca Geoană. Așa că a-l face pe ăsta agentul rușilor ține de demență. Dar la proștii loco ciupengăria serviciilor a prins. 

În timp ce noi plângem și ne rupem cămeșa pe noi de frica rușilor, economia României este acaparată de occidentali, cu sau fără bani rusești în capital, care scot aproape tot profitul din țară, plătesc cele mai mici salarii din europa, au monopolizat piața și elimină orice posibilă concurență autohtonă, sărăcind crunt populația. Emigrația din motive economice se ambalează iar. Suferim grav de pe urma lipsei forței de muncă de calitate, calificată.

Am mai spus, și mă repet, pentru că o consider o problemă esențială: fondurile europene nu sunt soluția pentru problemele noastre. Aproape nicio firmă românească nu mai câștigă contracte finanțate din aceste fonduri. Tot ce înseamnă infrastructuri este făcut de firme occidentale. În România nu se mai produce nimic, nici măcar ciment și pietriș! Dacă cineva își face o făbricuță de produs lactate, totul vine din import. Industria autohtonă nu produce nimic în domeniul utilajului alimentar. Ambalajele sunt din import. Practic, cu fondurile europene primite, România dezvoltă Occidentul și se sărăcește pe sine.

Așa că în loc de discuții tâmpite, despre cine îi suge pula cu mai mult talent Unchiului Sam, vreau să văd o dezbatere despre aceste probleme. Vrem-nu vrem, alternativă la NATO și la UE nu avem. Și n-am văzut politician român care să pună problema ieșirii din cele două organizații. A face din asta o problemă ține de nebunie!

Marea noastră problemă este cum să ne dezvoltăm, în aceste condiții, în care avem tot mai puține resurse, iar monopolul firmelor străine pe piața internă ne golește de substanță economică? Nu avem decât o singură soluție: să construim entități economice autohtone, prin diverse forme de stimulare, scoase de sub controlul Bruxellesului, care să se adreseze piețelor non UE. Este singura formă prin care putem face rost de finanțe și de alte resurse pentru a ne dezvolta în acord cu nevoile noastre. Dacă nu facem ceva, ne ratăm viitorul, și rămânem veșnic în subdezvoltare.

Un an crucial pentru democrație

Am să fiu scurt. Din motive care îmi scapă-poate fi o coincidență, sau poate nu-anul 2014 a devenit unul crucial pentru democrație, atât în România, cât și la nivelul UE, dar și relațiile internaționale. Poate am să detaliez. Acum vreau să amintesc doar de situația României.

Lupta pentru supraviețuire politică, pe care o duce cu disperare traian băsescu, ia forme din ce în ce mai periculoase. Combaterea corupției e una. Nimeni nu contestă faptul că în România corupția este o problemă. Dar constat că instrumentele cu care este combătută fac din România o țară totalitară. Pentru cei care nu înțeleg despre ce este vorba, le reamintesc ce spunea băsescu: anume că în 2014 Justiția trebuie să câștige bătălia cu politicul. Cu alte cuvinte, Justiția trebuie să elimine, până se mai poate, cât mai mulți dintre adversarii săi politici. În schimb primește privilegiul de a face tot ce dorește, inclusiv să închidă gura criticilor ei. 

Acum, din ticăloșia lui băsescu, România NU mai este condusă de cei pe care îi alegem noi, ci de cei pe care îi alege el. Adică de o Mafie sinistră, trădătoare a interesului public-și național-formată din oameni din SRI, din DNA, din ANI, din judecători numiți în puncte cheie. băsescu își închipuie că o va putea controla și după ce nu va mai fi la Cotroceni. Îi dau o veste extrem de proastă. Băieții s-au autonomizat, lucrează pe cont propriu, el e servit doar așa, pentru păstrarea aparențelor. 

Încă nu este foarte clară agenda acestei Mafii. Un punct de pe agendă este însă clar, și am mai spus asta: acum lucrează la instalarea unui succesor convenabil ei, pe post de Președinte al României. Și nu o poate face fără să câștige bătălia cu politicul, adică bătălia cu cetățenii și cu urnele de vot. Oricât de mult s-ar fura la urne, tot nu au cum să-și legitimeze alesul, dacă cetățenii sunt porniți să dea  sancțiune cuiva. Și atunci cea mai bună metodă este îndepărtarea cetățeanului de urnă, stimulând scârba de politică, pe de o parte, prin atacuri în cascadă ale DNA și ANI asupra unei zone a spectrului politic, pentru a prezenta o altă zonă, respectiv Mișcarea Poponară, drept salvatoare, și mobilizând, prin mijloace specifice(găleata, pufoaica, punga cu ulei și făină) grupuri marginale, dispuse să-și vândă votul.

De aici și importanța bătăliei juridice și civice din jurul candidaturii lui Mircea Diaconu. Pentru că o victorie a lui Diaconu va arăta limitele instituțiilor precum ANI și DNA, ar relativiza spusele lor, ar demonstra parțialitatea lor, deci le-ar afecta grav capacitatea de a influența alegerea, pe de o parte, iar pe de altă parte ar avea efect de descurajare, prin mobilizare civică. Există un mare potențial anti-sistem, și dacă se vor face ghidușii la urne este foarte posibil ca reacția civică să fie foarte violentă. 

Democrația controlată, pe care și-o dorește băsescu, și o pune în operă Mafia pomenită, este o armă cu două tăișuri. Cei care o folosesc trebuie să fie foarte atenți. Nu arunci o țară în aer doar pentru a scăpa pielea unui idiot corupt până în măduva oaselor, care pe deasupra e și laș, și nu vrea să dea socoteală pentru faptele lui.

O ultimă remarcă: reamintesc niște unora de prin servicii că au jurat credință României și poporului român, nu lui băsescu. Atât! Deocamdată...