Toamna Pacientului Matrafoxat

 

 

Știu, nu am mai scris de ceva vreme pe blog. Am și primit mustrări din pricina asta. Sper să fiu înțeles: este greu să scrii mereu despre aceleași și aceleași lucruri. În fond, lucrurile în aria mea de interes sunt aceleași de zece ani: un dement care se crede veșnicul mascul alfa, care se crede nemuritor, dar care are tot mai multe probleme în a-și menține poziția, asaltat de lupii tineri, din haita lui, dar și din haitele celelalte, care s-au săturat de el, de capriciile și de minciunile lui, de tâmpeniile lui, de lipsa lui de coerență în gândire și de predictibilitate ca de mere acre. Sigur, nimeni nu poate garanta că noul mascul alfa-pentru că, vrea sau nu, inevitabil va fi obligat să plece din fruntea haitei, dacă nu de Constituție, de mușcăturile celorlalți-va fi mai bun, mai drept, mai zdravăn la cap, mai vizionar și mai dedicat iontereselor haitei. Dar va fi o schimbare, și asta poate detensiona lucrurile, pentru că oala numită România e pe punctul să sară în aer. 

 

Atmosfera din politica românească amintește tot mai mult de ”Toamna Patriarhului”: e acea atmosferă de sfârșit de lume, în care un despot cu mintea tulburată bântuie printr-o lume tristă, o lume în care binele este uitat şi unde răul și mizeria morală domină. Marquez ne spune un lucru pe care nu trebuie să-l uităm: un dictator este o fiinţă care îşi uită sufletul şi locul în viaţă. băsescu nu are suflet, demența puterii ține loc de așa ceva. Nu are prieteni, ci doar dușmani, sau slugi, oameni care îl servesc, motivați de interese amestecate cu multă frică. băsescu n-a acceptat și nici nu acceptă ideea că restul sunt egalii lui, că trebuie tratați cu respect.   

 

O țară nu poate fi condusă de fantasmele unui individ care-și ia dorințele drept realitate, care s-a izolat de societate și în același timp vrea care nu-i propune nimic în afara fricii de ”servicii”, de ”justiție”, de linșajul mediatic al batalioanelor de propagandiști care îi laudă mărețele împliniri. Pentru a conduce o țară trebuie să trăieşti în mijlocul ei, izolarea înseamnă pierderea contactului cu realitatea şi autozeificarea: el este perfect, dacă vă mai amintiți răspunsul dat unei jurnaliste. O democraţie înseamnă valori, un tip special de discurs public şi o relaţie permanentă cu oamenii, cu toate mediile sociale și profesionale. Totalitarismul înseamnă tăcere şi ascundere. Să nu confundăm ieșirile lui televizate cu dialogul cu societatea. Nu, după cum singur mărturisea, democrația îl încurcă: nu o înțelege, e pierdere de timp. Timp de zece ani băsescu n-a avut un dialog cu România și cu românii. El a fost ”președinte-jucător”, adică stăpân. Și, cum spuneam, stăpânul nu discută cu slugile!

 

Pentru a putea conduce singur şi absolut, băsescu, precum personajul lui Marquez îşi va ”lichida” toţi colaboratorii, pe toți cei care au crezut îl el și au crezut că este purtătorul unui proiect pentru România. A rămas, acum, cu un partid de care râd toți, cu o țiitoare tot mai obosită și mai lălâie, în ciuda țoalelor de zeci de mii de euro pe care le înșiră pe ea, și cu o mulțime de motive pentru a face cărare la Procuratură și la Tribunal.

 

Putea alege un mod demn de a ieși din scenă, demisionând imediat după Referendumul din 2012. Nu a făcut-o, pentru că puterea i-a luat mințile. Nu își poate imagina momentul în care nu va mai deschide plicul cafeniu de la SRI, în care zac viețile adversarilor și slugilor lui, ziua în care nu va mai putea comanda Lulutzei pe cine să mai înhațe și cârpei ăleia de la ÎCCJ câți ani să dea celor pe care i s-a pus pata. Marele luptător împotriva corupției este un porc care se scaldă în noroiul corupției, alături de familie și puținii care i-au mai rămas fideli.

 

Așadar, despre ce să scriu? Nu știți toate astea? Și atunci? Mi-aș pierde timpul, și v-ar răpi și vouă timpul degeaba. Oricum ieșirea lui din scenă va fi urâtă de tot. Mi-e și frică să mă gândesc la asta. Mulți vor suferi. Și nu mă refer la unii precum Fenechiu și compania. Mă refer la cetățenii obișnuiți, pe care guvernarea lui scelerată fie i-a sărăcit, fie i-a alungat din țară, fie i-a umilit ca nimeni altul.

 

O ultimă precizare: oricât ar părea de curios, discuția iscată de traian băsescu pe tema CPP nu este despre justiție, ci despre democrație, și despre România ieșită de sub domnia lui și a sistemului ticăloșit pe care și-a bazat domnia. Pentru că, din păcate, odată cu el nu va pleca și sistemul. De asta este important să nu-i mai dăm sistemului instrumente să fdacă rău și după plecarea Pacientului Matrafoxat. Iar dacă vor să mai însemne ceva în ochii oamenilor, care au crezut în ei, cei din USL și Victor Ponta TREBUIE să nu accepte schimbările cerute de justiția ticăloșită. Orice schimbare trebuie făcută democratic, transparent, și cu o singură idee în minte: respectul deplin al drepturilor și libertăților cetățenești. România are 20 de milioane de cetățeni, nu 20 de milioane de pușcăriabili, născuți cu stigmatul fărădelegii în frunte, cum cred jigodiile precum  băsescu, Kovesi și compania.