marți, 17 decembrie 2013

România, slugă la doi stăpâni

 
 
Tot felul de cretini mă înjură că nu scriu despre ce se întâmplă zilele astea în România. Bravo, bă băieți! Ori v-ați născut ieri, ori nu știți pe ce lume trăiți! În România se întâmplă ce s-a întâmplat în țara asta de la fanarioți încoace: niște unii, ajunși la putere, cu sau fără firman de la diverse Înalte Porți, uită de ce sunt acolo unde sunt, și fac ce vor. Poporul, agenda publică, interesul național: cui îi pasă?
 
De ce mi-ar păsa acum de niște flăcăi și fetițe care se agită isteric în stradă, puși să salveze uniți pârșul de câmpie? Câte înjurături mi-am luat atunci când am scris că, pentru o țară ca România, este greu să trăiască și să facă ce vrea ea, câtă vreme este vasalul unui Imperiu. Ce deosebire este între ruși și americani? Niciuna! Pentru stăpâni sluga e slugă, punct! Spre ghinionul nostru se dovedește că și UE este tot un soi de imperiu, și că suntem slugi la doi stăpâni. Așa ceva nu avem în memoria istorică! Noi am fost slugi doar la un stăpân, chiar dacă în timp stăpânii s-au schimbat.
 
Mai mult ca sigur că, după ce ne vom dezmetici, vom găsi o cale să gestionăm și situația asta. Dar din toaste experiențele astea am ieșit zdravăn jumuliți, mai săraci și mai deprimați. Dar dacă n-ai de ales, te descurci cu ce ai!
 
Cât despre ăia din fruntea țării, de ce ar merita să pierd timpul cu ei? Nu sunt decât niște marionete, încurcate în diferitele sfori, care par dezarticulate, pentru că ăia de trag sforile s-au încăierat și au uitat de scenariu. Dar se potolesc și ăia, iar păpușile noastre vor face mumos în poză! Și totul va fi ca în poză!
 

3 comentarii:

Anonim spunea...

Stimate domnule Gheorghe,
Felicitari pentru articolrle dvs. La multi ani cu sanatate si sa rezistati atacurilor nedrepte si dusmanoase Sunteti sufletul nostru.

Anonim spunea...

Craciun bland , prietene.
http://revolution-news.com/putins-aide-visits-neo-nazis-romania-far-right-forms-international-alliance/

Anonim spunea...

"Pentru stăpâni sluga e slugă, punct!
Cât despre ăia din fruntea țării, de ce ar merita să pierd timpul cu ei? Nu sunt decât niște marionete, încurcate în diferitele sfori, care par dezarticulate, pentru că ăia de trag sforile s-au încăierat și au uitat de scenariu. Dar se potolesc și ăia, iar păpușile noastre vor face mumos în poză! Și totul va fi ca în poză!"


perfect! diferenta este ca taranul caruia nu mai pot sa-i spun roman deoarece putin ii pasa de tara lui crede ca este mai bine sa fi sclavul vestului pt ca altfel dintr-o data se simte "avansat". in frustrarile lui asta reprezinta scopul vietii! urmereste ce scriu pe diferite ziare ca sa te lamuresti! pe ei nu-i doare de romania ci de vest si rusia!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...