Ce-i de făcut?

 

 

Revin asupra unui subiect, care privește viitorul acestei țări: lipsa unui proiect de viitor. Suntem într-o situație disperată, ca națiune. Nu avem nici cea mai vagă idee despre ce trebuie să facem. Nu am avut încă de la dărâmarea lui ceaușescu, pentru că, de fapt, ne-a unit doar ura împotriva lui, nu o idee de viitor. Rând pe rând au eșuat toate alternativele, și aceea a întoarcerii în interbelic(deși acolo suntem!), și aceea a anti-comunismului sau a ”revoluției permanente”. Suntem cât de cân într-o situație stabilă pentru că ne-am făcut program din aderatrea la UE și la NATO. Acum, aceste două obiective atinse, nu mai avem nimic.

 

Tot ce numim noi viață politică este doar o sterilă și fără orizont luptă pentru putere. băsescu a devenit președinte în cel mai nefericit moment cu putință, când trebuia să definim noul proiect național. El l-a înlocuit cu unul atât de potrivit cu esența manelistă a existenței sale politice: ”Să moară toți dujmanii mei!” Prețul plătit pentru această demență este unul uriaș, în termeni de funcționare a democrației și statului de drept, economici și sociali.

 

Lucrurile sunt și mai grave, pentru că România mai are cel puțin două capitale, Bruxellesul, care are, la rândul lui, capitală la Berlin! și Washingtonul. A împăca interesele acestor entități este, practic, imposibil, și proiectul Roșia Montană sau exploatarea gezelor de șist stau mărturie. Economia autohtone se duce de râpă, tot mai mulți români pleacă din țară, satul românesc este la pământ, educația și sănătatea la fel, puterea de cumpărare scade, la fel și consumul intern. Nu mai construim nimic, nu mai facem nimic. Totul se reduce la scandaluri bine orchestrate, care nu au nimic în comun cu viața noastră.

 

Cine să construiască un nou proiect pentru România? Elitele ei nevolnice și lipsite de patriotism, care se vând pe nimic? Politicienii de cea mai joasă speță? Un președinte care se prăbușește tot mai mult în negura minții sale, întunecată de alcoolism? Un popor debusolat, căruia supraviețuirea îi ocupă tot timpul? Bogații acestei țări, ocupați cu mulsul statului, cu huzurul și curvele de lux? Cine să îi mai unească pe români? Cine să schimbe direcția?

 

Ce-i de făcut? Plecăm toți din țara asta? Așteptăm prăbușirea, și cine scapă reconstruiește națiunea asta altfel? Are cineva vreun răăspuns?     

Divided we stand, united we fall

 

 

Asta este starea de fapt, și e practic imposibil să o mai schimbăm. De 23 de ani doar ura, conflictul, exclusivismul, invidia, ne țin laolaltă. Sigur, nu suntem un popor, o națiune, ci doar o gloată. Aflată în bătaia tuturor vânturilor, și măcinând doar vânt. Nu construim nimic, singura noastră grijă este cum să facem și capra vecinului să dea colțul. Atât putem, atât ne dorim, atât primim...

Operațiunea ”Salvați Capitalismul!”

 

Pentru cei care n-au înțeles, sau se prefac că nu înțeleg,  în ce lume trăiesc: ăsta e cu adevărat capitalismul, nu ăla povestit de oficinele de propagandă, gen ”Europa Liberă”. Iar cei care ne spun că până acum el a fost temperat de existența ”alternativei”, numită ”comunism”, să se abțină. Și comunismul a fost tot o formă de capitalism, în care capitalul era centralizat, și gestionat de stat, pentru a accelera dezvoltarea. ”Comunismul” trebuia să dispară pentru că actualul capitalism, cu dominantă privată, intrase în criză, și nu se mai putea redresa decât prin înlăturarea ”concurenței”, cu alte cuvinte prin lărgirea piețelor. 

Cum am spus nu o dată, a fost o falsă soluție, care a dus doar la o lungire a crizei, nu la o rezolvare a ei. Sistemul este tot mai instabil, și a ne aștepta să revină în echilibru, prin tot felul de ”transparentizări”, ”modernizări”, ”moralizări” ”combaterea corupției”, ”responsabilizare socială” ar însemna să ne furăm singuri căciula. Capitalismul și-a pierdut rațiunea de a fi. În loc să genereze progres, generează doar probleme, polarizare socială, distruge mediul, și mai ales aduce grave atingeri demnității umane.

Este inutil, deci, să ne mai gândim cum să ”reparăm” capitalismul. Dacă vrem să avem un viitor, trebuie să ne gândim ce punem în locul capitalismului. Și, oricât ar părea de ciudat, soluția există, și se numește economie socială de piață. În fond, ceea ce trebuie să facem, în primă urgență, este să restabilim echilibrul între muncă și capital, printr-o mai echitabilă împărțire a profitului, evident, în favoarea muncii. În al doilea rând trebuie să ne obișnuim cu ideea că legea de bază a activității economice nu mai este maximizarea cu orice preț a profitului, ci maximizarea câștigului social, unde intră și protejarea mediului, și crearea de locuri de muncă, și păstrarea patrimoniului cultural, și acces egal la educație și sănătate, și reducerea drastică a sărăciei.

Deocamdată ”capitalismul” domină piața ideilor, iar alternativele sunt prea vagi, prea prost conturate, confuze, și greu de vândut cetățenilor. Poate că de aici trebuie începută schimbarea, de la felul în care structurăm și vindem o alternativă. E bine și cu indignarea, și cu demonstrațiile, și cu ”Jos!”  Dar, începând cu Grecia, Spania, Italia, Franța, Bulgaria și România, astea n-au rezolvat nimic. Mai mult, au funcționat ca niște supape de siguranță, eliminând parte din presiunea socială, dând timp capitalismului să mai cârpească pe ici, pe colo, pentru a nu se prăbuși.

De asta cred că ”Salvați Roșia Montană” nu este decât alt nume pentru ”Salvați Capitalismul!”, în ciuda încercării unora de a pune acțiunea sub semnul lozincii ”Jos Capitalismul!” În fond, ce exemplu mai bun decât ăsta pentru maximizarea profitului? După acest episod, statul, instituțiile lui, Parlamentul, democrația, ca sistem, ies și mai slăbite, mai puțin capabile să se opună exceselor și abuzurilor capitalismului. Probabil că merită, de vreme ce investiția este minimă, și profitul, maxim. Nu neapărat în aur, ce-i drept. Dar în spatele lucirii metalului prețios se ascund câștiguri și mai mari, care merită toate eforturile de a monta astfel de demonstrații...

Victime colaterale

 

 

Ceea ce am văzut și auzit zilele acestea, de când au ieșit în public subiectele ”Roșia Montană” și ”câinii maidanezi” am asistat la revărsări de ură, de intoleranță și de fanatism. Taberele aflate în conflict, unele apaudate de tot felul de decervelați drept expresia afirmării ”noii societăți civile”, nu au nici cel mai mic apetit pentru dialog și pentru căutarea unor soluții reciproc avantajoase. Pentru toți combatanții democrația este o necunoscută, sau, în cel mai bun caz, o noțiune lipsită de sens.

 

Strategia folosită de aceste tabere-dar și de altele, în cazul altor subiecte controversate-aceea a stimulării fricii, de generare a temerilor de tot felul, a făcut și face o mulțime de victime colaterale, începând cu instituții fundamentale pentru democrație, precum Parlamentul. În aceste condiții dialogul este imposibil, deși el este mimat cu destul talent de reprezentanți ai părților aflate în conflict.

 

România a apucat pe un drum periculos, care nu se poate termina decât cu o explozie de violență. Tragic este că această violență este pregătită și stimulată cu bani europeni și americani, dedicați, o, ce ironie! implementării democrației. ”Democrația” lor este, de fapt, un alt sistem totalitar, un soi de dictatură a unei minorități extrem de active, dar lipsită de luciditate, de proiect, de viziune, care acționează doar pentru a demonstra finanțatorilor lor că există și fac ceva pentru banii pe care îi primesc. Iar stăpânilor lor li se fâlfâie de rezultate, câtă vreme pot justifica, la rândul lor, banii primiți de la tot felul de donatori, cei mai mulți de bună credibță, dar manipulați abil, pentru a fi mulși de bani. Așa s-a creat un soi de filieră bănoasă a ”protestului”, care mimează angajamentul în favoarea unor cauze ”bune”, doar pentru a continua să primească bani.

 

Această ”nouă societate civilă” NU rezolvă nicio problemă, mai mult, generează altele noi pentru societățile în care se manifestă. Ne place sau nu, nu există alternativă la politic în democrație, decât cu prețul renunțării le democrație. Nu ne plac actualii politicieni? Foarte bine! Data viitoare alegem alții, mai buni. Dar politicianul nu este Zâna Măseluță, și nici Peștișorul de Aur, să îndeplinească tot felul de dorințe tembele. El are atâta putere câtă îi dăm noi, și ea este limitată.

 

De fapt, noi, simplii cetățeni, trebuie să fim raționali și să știm ce poate, și ce nu poate politicul, într-un sistem care, fără a fi perfect, ne oferă suficiente libertăți și oportunități pentru a ne afirma nevoile și interesele. Dar democrația nu este un sistem individualist, și nici inegalitar. Toți avem aceleași drepturi, libertăți obligații. Dacă refuzăm acest egalitarism, ca în cazul acestor demonstrații, ne întoarcem la dictatură, la tentația unei minorități de a-și impune, la nevoie cu forța, viziunile și interesele, și de a-i elimina pe toți cei care i se opun.

 

Mi se pare că am ajuns într-un mare impas, și din care nu putem ieși decât împreunîă. Doar că noi am uitat de mult ce înseamnă și ce presupune acest ”împreună”...

Triumful corupției

 

 

Cazul Roșia Montană, dincolo de clopoțeii ”ecologiei”, reprezintă dangătul triumfător al Marelui Clopot al Corupției, într-o țară ajunsă la mâna sistemului ticăloșit. Și mă tem că nu pentru anularea proiectului ar fi trebuit să demonstreze flăcăii și fetele cu ”preocupări” subit verzi, ci împotriva CORUPȚIEI. Din păcate, cei din spatele protestului sunt și ei parte a sistemului ticăloșit, și corupți până în măduva oaselor, fie și numai moral, deși este vorba și de mulți, foarte mulți bani.

 

Reamintesc celor care au uitat că, de la o problemă comună tuturor țărilor, anume corupția, o constantă a sistemelor politice și economice succesive, în întrega istorie a umanității, corupția s-a transformat în România în principalul instrument pentru eliminarea adversarilor politici și economici ai puterii băsesciene. Să ne înțelegem bine: nu neg existența corupției până în 2005, dimpotrivă. Dar definiția dată până atunci corupției era clară, și instrumentele folosite pentru combaterea ei, normale într-un stat care se crede ”de drept”. Demența a început în momentul în care, la cererea UE, în procesul de negociere a aderării, s-a înființat PNA. Așa s-a dezvoltat în timp un sistem dual, România având, practic, două Procuraturi Generale, care au început o crâncenă luptă pentru putere.

 

Pentru a fi numărul unu în materie, după preluarea puterii de băsescu și de gașca lui, DNA a ales să se pună la dispoziție, cu arme și bagaje, în slujba sistemului ticăloșit, adică în slujba lui traian băsescu. Prima victimă de calibru a fost Adrian Năstase, pentru că putea fi competitorul lui băsescu în 2009. Între timp DNA a făcut și mai multe servicii murdare aceluiași sistem ticăloșit, într-o mizerabilă cârdășie cu SRI și cu CSM, cu CCR, cu judecători corupți, care au fost și sunt șantajați cu diverse lucruri, de la trecutul securist la luare de mită, trecând prin diverse afaceri de alcov.

 

Toată această încrengătură a devenit un formidabil sistem mafiot, care a răspândit corupția în toți porii societății. Corupția este ceva mai mult decât cumpărarea unor favoruri din partea agenților statului. Mai gravă, și mai periculoasă, este corupția conștiințelor, prin frică, teroare, avantaje, sinecuri. În acest angrenaj infernal un rol absolut nefast a avut MCV, un instrument de control al politicilor publice ale României, folosit de unii de la Bruxelles împotriva intereselor noastre, cu complicitatea lui băsescu, a lui Macovei, a DNA, SRI și SIE, și iarăși a CSM și a judecătorilor corupți sau controlați de gașcă. Așa se face că, în loc să scadă, coerupția s-a întins. Pentru că sistemul, în frunte cu DNA, a pedepsit corupția unora, și a acoperit-o, și chiar încurajat-o pe a altora, recompensându-i astfel pentru serviciile făcute sistemului. De asta oamenii lui băsescu nu vor fi pedepsiți în veci: au făcut servicii care îi pun la adăpost pe viață.

 

Este o iluzie să credem că mai putem face ceva. Nimeni nu poate controla sistemul ăsta. În schimb el a ajuns să controleze țara, să o conducă în locul Parlamentului și a Guvernului, să distrugă afaceri, sau, dimpotrivă, să le avantajeze. Uitați-vă câte ”remanieri” a făcut sistemul în Guvernul Ponta. Uitați-vă cum s-a pișat sistemul pe votul românilor în cazul Referendumului din 2012. Sau cum, aflat în beciurile DNA, Nelu Iordache dă declarații halucinante împotriva adversarilor sistemului, cu băsescu în frunte. Sau cum sunt atacați oameni de afaceri, cum se încearcă distrugerea sau preluarea afacerilor lor, la ordinul unora din țară sau de afară. Asta ca să pomenim doar de cele mai recente evenimente.

 

Ce e de făcut? Nimic, în afară de o nouă Revoluție, dar nu aia pomenită de hipsterii care bântuie pe străzi, nici ei neștiind pentru ce. Una cu ghilotină. Dar dacă s-a pierdut meșteșugul fabricării ghilotinelor, ce să facem? Ne mulțumim să constatăm că, pe măsură ce corupția este combătută mai ferm, ea crește mai abitir!  

   

Extremism, extremă urgență!

 

 

Inconștiența clasei politice, incapacitatea ei de a servi interesul public, corupția rampantă, polarizarea socială și economică extremă, toate astea sunt un mediu de cultură pentru fanatism și extremism. Iar ceea ce a făcut azi Mihail Neamțu în Parlament ar trebui să fie un avertisment, nu un fapt banal, aplaudat de tot felul de decervelați. Cât despre băsescu, nu știu câte știe el despre Carol al II lea, dar sigur ceea ce face este bucățică ruptă din domnia fostului rege priapric. Și iubitor de arginți. Și de Elene. Care se socotea și el perfect, ca și băsescu.

 

Sila de clasa politică e una, deși ea există prin voința și prin votul nostru, așa că n-ar trebui să ne bășicăm prea tare. Dar dacă sila ne împinge să sprijinim extremisme și fanatisme, ne căutăm singuri de dulce. Și tare mă tem că vom pierde și ce-am avut...

Antonescu este pentru noi băsescu doi!

 

Care-i deosebirea între ăștia doi? Că eu nu mai văd niciuna! Amândoi superficiali, amândoi egomaniaci, amândoi la fel de disprețuitori, amândoi incapabili să aibă parteneri, ci doar slugi, amândoi bolnavi de putere.

 

Nu știu ce s-a întâmplat la întâlnirea lor între patru ochi, în august, la Cotroceni. Dar de la acea întâlnire Antonescu se comportă ca un lunatic. Ce i s-a pus pe masă, cu ce anume este șantajat, nu știu. Văd doar efectele: este determinat să rupă cu orice preț USL. Foarte bine! Eu, în locul lui Ponta, aș demisiona, aș duce PSD în opoziție, și l-aș lăsa pe Antonescu să facă guvernul cu blaga, kelemen și dan diaconescu! Aș face opoziție la sânge, și aș duce partidul la peste 50%, cu toți Feții Frumoși și Albele ca Zăpada, ieșiți și ieșite din mintea zdruncinată a lui Lăbăroiu și a serviciilor secrete. 

 

Antonescu este incapabil, ca și băsescu, să gestioneze o victorie, și pierde pacea. Cel puțin într-o privință îi dau dreptate lui băsescu: Antonescu n-o să fie niciodată președintele României. Este prea prost, și prea fudul pentru asta. În rest, vorba cântecului: ”Antonescu este pentru noi băsescu doi!”

 

Dumnezeu, dacă există și nu este foarte ocupat zilele astea, este rugat să pogoare și să guverneze el țara, că toți politicienii loco au eșuat. Deși, dacă L-ar duce mintea, ar fugi și El cât mai departe de țara asta...  

Un miting care nu rezolvă nimic

 

 

Azi va fi mare miting mare în București, cu hăulituri și toate cele, pentru anularea proiectului Roșia Montană. Un miting care nu rezolvă nimic, dacă este să mă întrebați pe mine. Pentru că nu ăsta este scopul lui. Mă tem că oamenii ăia urmăresc altceva. Este un soi de euforie a victoriei, care îi împiedică pe protestatari să câștige pacea, acum, când au câștigat războiul. Ei vor distrugerea totală a ”dușmanului”, ceea ce nu relevă prea multă inteligență, din păcate.

 

Ce vreau să spun? Decizia politică a fost luată: proiectul, așa cum este el acum, a murit, Cu tot ce înseamnă asta pentru zonă, pentru componentele sale economice și juridice. Pentru că renunțarea are și niște costuri. Și oricât l-ar înjura tot felul de demenți pe Șova, omul are dreptate. Cel puțin un proces împotriva statului român tot va fi. Iar dacă niște unii vor să dea un exemplu și altor state care nu sunt ”prietenoase” cu capitalurile și capitaliștii, ne-o vom lua rău de tot în freză. Și toți vom plăti victoria ”ecologiștilor”.

 

Gestionarea păcii ar însemna, după mine, permiterea unei discuții oneste, fără presiunea străzii și fără linșaje mediatice, fără manipulări ordinare, fără demonizarea celor care sunt de acord cu proiectul, despre viitorul exploatării resurselor României.

 

Ne putem permite luxul de a nu exploata aurul și alte resurse minerale? Dacă da, de unde facem rost de bani pentru a ne dezvolta, pentru proiecte de ecologizare, de protecție a patrimoniului cultural, pentru servicii publice mai bune? De unde facem rost de bani pentru a importa ceea ce am putea produce? Chiar nu vrem să știm argumentele celor care susțin proiectul, și care nu se reduc la ”noi locuri de muncă”?

 

Ce facem dacă, la nivelul societății există o largă majoritate în favoarea exploatării resurselor? Demonstranții le vor nega acestora opinia? Ce democrație este aia în care cinci mii, sau zece mii, sau cincisprezece mii de oameni, doar pentru că urlă mai tare și au o agenție de PR mai bună, impun celorlalți douăzeci de milioane de români agenda lor, și interesele lor?

 

A gestiona pacea ar însemna că adversarii proiectului acceptă să discute cu adepții lui, și găsesc un consens în privința condițiilor în care un astfel de proiect, și, în sens mai larg, exploatarea resurselor, se pot face. Poziții de totul sau nimic sunt iraționale și periculoase.

 

Această victorie a străzii este de rău augur pentru pacea socială. Nu poți să ignori cu atâta dispreț interesele celorlalți, de pe poziția celor atoateștiutori, fără să dai naștere frustrărilor de tot felul, resentimentelor și dorinței de răzbunare. Adversarii Roșiei Montană au instrumentalizat ura, și nnu se pot aștepta decât la ură din partea celor afectați de poziția lor. Cultura confruntării ne mai face un cadou otrăvit. Din păcate...

 

Războiul româno-român a intrat în faza ”verde”. Vestea proastă este că această fază este dominată de extremism și de fanatism. Ceea ce nu are cum fi de bun-augur pentru viitorul nostru...        

Roșia Montană: ce-i de făcut?

 

 

Acum, că s-a dus dracului și proiectul Roșia Montană, și nu oricum, cu hăulituri, un om zdravăn la cap ar avea un singur lucru de făcut: să analizeze unde s-a greșit, pentru a lua decizii în cunoștință de cauză. Pentru că fără o analiză temeinică vom continua să ratăm proiect după proiect, investiție după investiție, doar pentru că nu avem inteligența de a gândi înainte de a acționa.

 

A explica întrega epopee Roșia Montană prin ”corupția politicienilor” ar fi semn de profundă imbecilitate. Sigur, un astfel de proiect nu avea cum să nu genereze și acte de corupție. Dar, la dracu! Avem SRI, SIE, DNA, ANI, Piticot, și nici măcar una dintre aceste instituții să producă o SINGURĂ dovadă de fapte de corupție, și să trimită în fața judecătorilor un SINGUR făptuitor. Și atunci de ce aș crede că este vorba doar de o afacere de corupție?

 

Cea mai proastă abordare, atunci când este vorba de a te opune unui proiect, este demonizarea lui. Demonizarea anulează ORICE efort de a avea o dezbatere rațională, pro și contra, cu argumente pertinente, cu ascultarea ambelor părți. Maniheismul este fie semn de prostie, fie de ticăloșie! În cazul Roșia Montană am avut parte din plin și de prostie, și de ticăloșie.

 

Înainte de a ajunge în fața politicienilor, astfel de subiecte trebuie să ajungă în fața specialiștilor. Iar amestecul așa-zisei ”societăți civile” face doar rău. ”Societatea civilă” devine, pe zi ce trece, un pericol pentru democrație și pentru buna guvernare. Ajungem la dictatura minorității. Așa s-a întâmplat și în cazul Roșia Montană. Iar când eu cer statului să fie perfect transparent, iar ”societatea civilă” este perfect opacă, nu știu pe cine reprezintă, cine plătește și ce interese are, suntem într-un grav impas. Nu cred în bunele sentimente ale ”străzii”. Pentru că niciodată nu știi cine este ”strada.” Dacă mai credem în puritatea vocilor străzii, după dezastrele din Libia, Tunisia, Siria, Egipt, înseamnă că suntem tâmpiți și merităm eutanasierea...

 

Nu țin partea nimănui. Sunt, pe cât pot eu fi, observator neutru, și cât de cât obiectiv. Nu-mi place să fiu manipulat. Nu agențiile de PR trebuie să determine voința oamenilor, indiferent de subiect și de decizie. dezastrul numit Kosovo este un produs pe care scrie PR. Și Roșia Montană este un eșec produs de manipularea unor firme de PR, care au fost mai bune în cazul adversarilor proiectului. Dar ce facem: luăm de bune minciunile sau jumătățile de adevăr care s-au vehiculat în acești ani? Pe așa ceva se pot întemeia decizii ale Guvernului și ale Parlamentului, decizii cu impact asupra a sute de mii sau milioane de oameni? Ei bine, da! Și nu doar în acest caz.

 

Ce facem după demența asta? Primul lucru ar fi înființarea unei comisii neutre de analiză, în care să fie speciașiti care NU s-au pronunțat în legătură cu subiectul, și care să nu cuprindă nici adversari, nici susținători ai proiectului. Ei trebuie să răspundă, punct cu punct, tuturor afirmațiilor făcute în legătură cu subiectul, să spună ce este adevăr, și ce este fabulație. Să analizeze, pas cu pas, traseul administrativ și legislativ al proiectului, să ne spună ce a fost legal, ce a fost ilegal, ce a fost forțare de lege. Mai mult, Comisia trebuie să facă propuneri de schimbare a cadrului legislativ, acolo unde este cazul.

 

Într-un singur an avem trei mari rateuri în materie de astfel de proiecte: Cuprumin, Oltchim, Roșia Montană. Probabil nici CFR Marfă nu va fi un succes. Investițiile străine scad permanent, cele autohtone sunt la pământ, șomajul crește, emigrația din motive economice se relansează, consumul scade, puterea de cumpărare, la fel, deficitele sistemelor de protecție socială cresc. Avem nevoie de bani pentru investiții publice și pentru protecție socială. De unde îi luăm, dacă nu merge economia? Anul acesta numai serviciul datoriei publice externe este de 1,5 miliarde de euro. Ne putem permite luxul de a refuza astfel de proiecte, pentru că, brusc, ne-am trezit o națiune de ecologiști, cu unul din doi membri  căcându-se în bălării? Foarte bine, dacă asta vrem. Dar atunci discuția despre școli, spitale, autostrăzi, salarii, pensii, nu-și are rostul. Am ales, se pare. Și trebuie să ne asumăm consecințele deciziilor noastre... 

România-Ungaria: meciul care contează

 

 

Scenele de violență de dinainte de începutul meciului dintre naționalele României și Ungariei, violențe produse de suporterii maghiari, nu sunt decât o dovadă imbecilitate naționalistă. Dacă există cu adevărat o rivalitate între cele două națiuni, nu e cazul ca ea să fie tranșate de decervelații de ambe etnii, îmbibați în alcool și motivați cu sloganuri cretine de politicieni și formatori de opinie iresponsabili, demagogi nerușinați.

 

 

Dacă verm să vedem care națiune este superioară celeilalte, nu la proba ”cafteli cu forțele de ordine” trebuie apelat. Să vedem, cine are cele mai bune infrastructuri de transport, cele mai bune școli și spitale, mediul cel mai curat, cele mai interesante și originale activități culturale și artistice, cele mai performante administrații, cele mai bune guvernări, cei mai prosperi cetățeni. Iar astea nu depind de rezultatul unui meci de căcat. Depind de calitățile fiecărei națiuni, de gradul lor de civilizație, de solidaritatea cetățenilor. Fotbalul nu generează așa ceva! Ăsta este singurul meci care contează, și nu înseamnă 22 de nebuni care aleargă după o bășică... 

 



Pledoarie pentru capitalul românesc

 

 

Prostia cu turismul care salvează Roșia Montană se întinde. Reamintesc diverșilor proști că turism trebuie să faci tot anul, pentru că tu, prestator de servicii turistice, mănânci tot anul, plătești facturi tot anul, consumi diverse tot anul, etc. Cu o populație îmbătrânită, cu o putere de cumpărare în permanentă scădere, cine se duce unde și-a înțărcat Dracu copiii, pentru a vedea nimic? Anul ăsta a fost unul dezastruos și la mare, și la munte. Străinii nu vin: cine vrea să moară pe șoselele patriei noastre, să se cace în porumb, să fie alergat de haite de maidanezi, să i se dea cu farfuria în cap la cârciumă, să meargă cu trenuri ca în secolul XIX, să mănânce ”produse tradiționale” pline de E uri, etc, etc?

 

Asta nu e o pledoarie pentru RMGC, este o pledoarie pentru luciditate! Să ieșim din epoca iluziilor. Nici agricultura, nici turismul, sau serviciile, în general, nu sunt salvarea noastră. Din păcate ele cer investiții mari, pe termen lung, și aduc profituri foarte mici. Iar accesul la finanțare este practic interzis micilor afaceri. Cine îi finanțează pe cei din Roșia Montană? Băncile? Dați-mi voie să mă cac pe mine de râs! Statul? De unde, și cum, că nu mai are nicio bancă a lui? CEC este o glumă, Eximbankul o tâmpenie. Cămătarii? Lor ce le iese?

 

Întrebarea este cum ne refacem baza productivă. Una variată, nu ca acum, când suntem dependenți aproape în totalitate de industria auto și domeniile conexe ei? Cu cât este mai variată, cu atât vom fi mai capabili să rezistăm diverselor conjuncturi sectoriale. Nu pui toate ouăle într-un  singur coș, ca acum. Și nu te lași prins la înghesuială, precum în afacerea RMGC. Care este una de vulturi hoitari.

 

Nu poți crede că în capitalismul prădător există milă, compasiune, responsabilitate socială. Iar derbedeii ăia vor pune mâna pe aurul românesc, ne place sau nu. Ei pot aștepta, nu-i costă mai nimic cei din Roșia Montană, nu. Oamenii de acolo trebuie să trăiască. Acum. Ăia de la RMGC pot scoate aurul ăla și peste cinci ani, și peste zece, și peste cincisprezece. Și în condiții mai bune pentru ei, pentru că între timp disperarea noastră va fi și mai mare. 

 

Ce este de făcut? Deși sună lemnos, este nevoie de o strategie națională de reindustrializare, care să NU se bazeze pe fonduri europene. Cea mai mare tâmpenie pe care am făcut-o, și o facem, este să ne bazăm pe niște bani care nu au efect asupra bazei productive a economiei României. Banii europeni s-au dus în economiile țărilor europene dezvoltate, de unde cumpărăm tot: tehnologii, utilaje, materii prime, materiale, servicii. Noi rămânem cu praful de pe tobă!

 

Această strategie trebuie să se bazeze pe mobilizarea, și pe protecția, capitalului autohton. Nu poți lăsa niște demenți precum ăia de la SRI, DNA și Piticot să distrugă în continuare afaceri și locuri de muncă românești, sub diverse pretexte. Nu înțeleg pentru cine lucrează cretinii ăștia, pe care noi îi plătim. Cele mai profitabile afaceri aparțin străinilor, străinii sunt favorizați în detrimentul românilor, străinilor li se dau ajutoare de stat, iar românii sunt demascați drept securisto-cripto-comuniști. Să fim bine înțeleși: statul român are obligații în primul rând față de firmele românești, de stat și private, nu față de alte state și de firmele lor. 

 

Cum este posibil ca șeful statului să atace o firmă românească, să îi creeze probleme în găsirea finanțării, pentru a cumpăra o altă firmă românească? Cum putem asista pasiv la faptul că mai toți românii cu afaceri serioase pleacă ușor din țară, din cauza climatului ostil creat de statul căruia îi plătesc taxe și impozite, care stat vrea NUMAI investitori străini? De ce? E mita mai mare?

 

Unul dintre cele mai obstacole în dezvoltarea capitalului românesc se dovedește a fi ”societatea civilă”, finanțată din exterior, pentru a fi folosită împotriva capitalului românesc. ”Societatea civilă” este berbecul folosit de SRI, DNA și Piticot împotriva capitaliștilor români. Către ea se scurg tot felul de ”stenograme”, materiale ”compromițătoare” fabricate de SRI și de DNA, ea umple ecranele și mediul virtual cu demascări ale ”veroșilor capitaliști români” și cu laude grețoase la adresa capitalului străin.

 

Suntem un popor de slugi pentru că asta vrem să fim. Dacă jocul capitalist este așa cum îl vedem, ori învățăm cum să-l jucăm, și o facem serios, ori pierim. Nu există altă cale. Din păcate, statul român a fost capturat de capitalul străin, și nu ne mai putem baza pe el pentru construcția capitalului românesc. Nu ne putem baza decât pe noi. Poate trecem peste discuțiile cretine despre maidanezi, și alte imbecilități de acest gen, și găsim împreună o cale de a crea și dezvolta capitalul românesc. Știu, nu ne plac oameni precum Dinu Păturiciu, sau regii asfaltului. Dar nu toți sunt ca ei. Nu toți cei care au contracte cu statul sunt niște hoți. Deocamdată statul este unul dintre cei mai importanți actori economici. Și este firesc ca românii să aibă primii acces la banii publici. Sunt, totuși, banii lor!

 

Afacerea RMGC arată cât de gravă este starea capitalului românesc. Este bine și cu demonstrații de hipsteri. Dar ar fi și mai bine cu o atitudine pozitivă față de capitalul autohton, față de investițiile autohtone. Altminteri murim de foame, călare pe resursele pe care nu avem cu ce le exploata...

Țara vrajbei noastre

România este țara vrajbei. O țară ai cărei locuitori nu pot trăi dacă nu văd moartă și capra vecinului, care urăsc din toți rărunchii modernitatea, și care sunt profund nefericiți că au fost scoși din barbarie, impunându-li-se un comportament civilizat. Este țara în care e rău și când faci, și când nu faci, unde oricine este tratat ca un infractor, suspectat de cele mai abominabile crime, unde prezumția de vinovăție este la mare preț. În țara asta solidaritatea nu-și are sens, deviza fiind ”Homo homini lupus! sau, și mai clar, ”Să moară toți dujmanii mei!” Inutil de precizat că în România nimeni nu are prieteni, deci toți ne sunt dușmani fiecăruia dintre noi. Nu există cu adevărat milă, nu există cu adevărat compasiune, ci doar teatru ieftin, jucat din varii interese.

 

În România nu există interese comune, spirit comunitar. Singura motivație a unor gesturi este clasica ”Așa vrea pula mea!”, generic vorbind. Românul nu se simte bine decât atunci când este scandalul mai mare. Nimeni nu discută cu nimeni, nimeni nu ascultă pe nimeni. Orice problemă care nu se rezolvă de la sine în trei zile înseamnă că nu se poate rezolva. Iar când trebuie să facă ceva, românul se gândește întâi la felul în care poate justifica de ce acel ceva nu poate fi făcut. Exemplele pozitive sunt urâte din toată inima, și cu toată puterea, de români. Românii ar vrea să fie orice altceva, numai români, nu! Asta explică și faptul că se integrează fără probleme în orice societate, exceptând-o pe cea română!

 

O zi care trece în România fără să se deschidă un nou front în războiul româno-român este o zi pierdută. Aici făcătorii de pace sunt linșați fără prea multe discuții, și cu infinite delicii în ceea ce-i privește pe călăi. Creștin din naștere, cum îi place să creadă, românul urăște valorile creștine, pe care nu le respectă cu metodă. În România orice conflict se rezolvă cu pumnul, palma, cuțitul, toporul, parul, sapa, coasa, furca, pistolul. La nevoie e bună și cărămida,,, 

 

Lista calităților românilor este lungă. Asta e țara în care trăim: țara vrajbei noastre... 

În butoiul cu căcat al politicii românești

 

 

Bun, pauza s-a terminat, capul la fund, în butoiul cu căcat al politicii românești. Nu că n-am altceva mai bun de făcut, dar lucrurile cer o poziție, și, în ceea ce mă privește, nu învârtitul în jurul cozii mă caracterizează. Poziția mea nu are cum fi alta decât aceea promovată pe acest blog încă de deschiderea lui, acum vreo cinci mii și câteva sute de postări.

 

Modul în care se face politică în România nici măcar superficial nu e. Ar fi bine să fie superficial. Nu, e pur și simplu primitiv, după tipicul ”Să moară dujmanii mei!” Nimic bazat pe valori politice și morale, pe ideologii, pe interese de clasă. Nu, totul se rezumă la interesele diverselor găști, aflate în spatele ”liderilor”. Ce se petrece acum își are originea în ceea ce s-a întâmplat în 2004, odată cu lovitura de stat securistă, care l-a adus la putere pe traian băsescu. Gașca din spatele lui venise prea târziu la bucate, pierduse startul îmbogățirii peste noapte, iar intrarea în UE risca să fie penalizatoare pentru ea, Năstase dăduse cărnița de pe os străinilor, vezi Petrom și Galați. Cinci ani cu Năstase președinte ar fi fost prea mult. Așa că era vital să fie reprezentată la vârf de un indivit fără scrupule, ahtiat de bani și de putere.

 

Gașca lui băsescu și-a început îmbogățirea accelerată, împreună cu gașca liberală, cu un cadou de aproape 30% din venituri, prin introducerea cotei unice de impozitare. A urmat modificarea Legii retrocedărilor, care înseamnă cu totul un nou cadou, de vreo 16 miliarde de euro, pentru Mafia din domeniul imobiliar. Iar proștilor li s-au aruncat niște măriri insignifiante de salarii și de pensii, anulate de băsescu imediat după câștigarea celui de-al doilea mandat. În tot acest timp, până în 2009, liberalii i-au fost, într-un fel sau altul, complici. Ei se fac că uită asta, eu nu uit nici picat cu ceară!

 

Bun, de ce am ajuns acum să vedem un traian băsescu hiperactiv, care mușcă în stânga și în dreapta? Simplu: gașca pe care a ghiftuit-o în toți acești ani îl părăsește, pentru că puterea nu mai e la el, e la Guvern, și băieții știu cine e cu banii. Gruia Stoica a fost din gașca băsistă, a făcut avere cu fier vechi de la CFR când ministru era băsescu, așa cum a făcut și Cășuneanu. Probabil că nici ăia de la RMGC nu mai sar cu banul, cum săreau. Partidul Mișcarea Poponară cu bani se ține, iar banii nu mai vin.

 

Tot circul declanșat de băsescu este expresia neputinței sale de a-și mai controla gașca. Dacă presa băsistă, care a câștigat din gros de pe urma ”Grupului de la Monaco”, îl atacă acum pe el, pe grup, este semn că nici ăștia nu mai răspund la comenzile lui băsescu. Iar dacă spui ”Grupul de la Monaco” nu se poate să nu te gândești și la Fecioara din Pleșcoi.

 

Una dintre ultimele sale slugi, Horia Georgescu, șeful de la ANI, a primit azi un avertisment, să-și bage mințile în cap, că prea multă fidelitate strică! Urmează, nu mă îndoiesc, Lulutza și DNA. Evident, serviciile vor sări ultimele din barca lui băsescu, dar procesul a început.

 

Dacă l-ar duce mintea, băsescu ar demisiona ACUM, s-ar pune explicit în fruntea Mișcării Poponare, și ar schimba datele jocului politic, el chiar fiind o opoziție cu coaie. Dar la câte bube în cap are, nu poate să iasă de sub protecția imunității absolute nici cu o milisecundă mai devreme decât sorocul. Drept pentru care ne așteaptă încă 67 de săptămâni de mizerii politice urât mirositoare, o luptă fără reguli, fără orizont și fără finalitate. așa e când dai țara pe mâna unui golan, doar că e mai puriu și mai băiat de băiat. Și mai trist este că nu învățăm nimic din ceea ce ni se întâmplă...