Arestarea lui Sorin Alexandrescu, managerul
Intact Group, relevă două aspecte, care trebuie subliniate. Primul privește
speța în cauză. Între RCS-RDS, cel care a reclamat ”șantajul”-deși nu ni se
spune care este contractul semnat de ei cu Intact prin șantaj-și instituția de
presă condusă de Sorin Alexandrescu există nu mai puțin de 11 procese în civil.
Nu fac eu analiza acestui contencios de natură comercială. Deși practicile necurate
ale RCS-RDS au fost reclamate de consumatori și de furnizorii de conținut,
nimeni să-i întrebe de sănătate sau să se deranjeze să cerceteze abuzul de
poziție dominantă în raporturile pe care îl au cu furnizorii de conținut, etc.
Din senin, cineva din RCS-RDS reclamă un
”șantaj”, după ce s-a aflat existența unui contract cel puțin ciudat între
RCS-RDS și Mitică Dragomir, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, cel care a
vândut drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I, meciuri care fac și ele
obiectul contenciosului cu Intact.
Normal ar fi fost ca DNA să nu intervină
atâta vreme cât Justiția este sesizată deja și sunt procese în curs. Nu e
foarte clar dacă în acest caz, când este vorba de două entități economice
strict private, DNA are jurisdicție. Există Parchetul General, există DIICOT.
Era mult mai firesc ca una dintre cele două instituții să se ocupe de ”șantaj”.
DNA nu și-a făcut un bine, pentru că
acum este acuzat de intimidarea unui trust de presă critic atât cu Traian
Băsescu, cât și cu DNA, mai ales din cauza felului în care Direcția a
intervenit în procesul electoral de anul trecut, de la referendum, când iarăși
și-a depășit limitele competenței.
Așa venim la cel de-al doilea aspect,
mult mai grav decât primul. Este vorba de respectarea garanțiilor procesuale,
respectiv a drepturilor și libertăților cetățenești. Nu este prima oară când
DNA nu respectă nici procedurile, nici drepturile procesuale, când merge la intimidare.
Aceste ridicări de pe stradă, aceste rețineri și apoi Arestări ”preventive” cu
nimic justificare sunt, la rândul lor, o formă de șantaj asupra celor presupuși
inculpați. ”Îl băgăm la răcoare, și spune tot!” este semnul faptului că a
construi dosare doar pe ascultări are limite. Și din această cauză DNA a avut
destule insuccese în instanțe.
DNA a început să se comporte ca și când
ar avea un statut de imunitate și impunitate. Nimeni nu a răspuns pentru
încălcările legii, făcute de procurori, nici pentru încălcarea drepturilor
celor cercetați. O astfel de instituție are toate șansele să devină una
totalitară, lucru de nepermis într-o democrație. Se pare că au uitat că ”Nimeni
nu e mai presus de lege”, și cu atât mai puțin cei chemați să aplice legea. Din
păcate CSM nu dă niciun răspuns celor care acuză DNA, dar și alte instituții
ale Justiției, de erori sau de abuzuri.
Mă tem că astfel de comportamente
abuzive sapă cel mai periculos încrederea în justiție. Iar lipsa de reacție a
CSM agravează situația justiției în ochii cetățenilor.
Din punctul meu de vedere, această lipsă
de reacție duce la creșterea presiunilor cetățenilor asupra politicienilor,
pentru a interveni în Justiție. Lucru care nu este posibil, până la un punct.
Chiar dacă puterile în stat sunt separate, există și principiul controlului
reciproc, pentru că altminteri în loc de o putere totalitară, monarhia
absolută, pe vremea căreia s-a enunțat principiul separației, am avea trei
puteri totalitare. Nu cred că e cazul, indiferent de motive, să ajungem la așa
ceva.
Dacă Justiția se transformă într-o
putere totalitară, ei bine, politicienii vor fi obligați să intervină, pentru
că așa cer cetățenii. Cum spuneam, nu doar în România se aud deja astfel de
cereri. Uităm că, fără cetățeni, fără suveranitatea lor, niciuna dintre puteri
nu ar funcționa legitim. Toți cei citați sunt în slujba cetățenilor, și nu
cetățenii sunt supușii lor.
Eu cred că, dincolo de faptul că vorbim
despre un manager din presă, unui cetățean i s-au încălcat niște drepturi. Și
suntem obligați, din perspectiva valorilor care guvernează o democrație, să
reacționăm. Cetățeanul Sorin Alexandrescu are niște drepturi, garantate de
Constituție, și nimeni nu poate justifica, în niciun fel, încălcarea acestor
drepturi.
Cred că suntem într-un moment extrem de
delicat, în ceea ce privește funcționarea justiției. Numirea noilor șefi la
Parchete ar fi trebuit să se reflecte în modul în care se comportă instituțiile
pe care le conduc. Mă tem că răul a fost făcut deja, și nimeni nu mai poate
schimba comportamentul abuziv al unora din Justiție.
Știu că oalele sparte le va plăti
premierul, pentru că a nominalizat șefii Parchetelor. Este injust, și neconform
cu realitatea. În procesul de numire intervine și CSM, dar și Președintele
României. Ultimilor doi le revine principala responsabilitate pentru felul în
care funcționează Justiția. Și nici CSM nici Președintele României nu apleacă
urechea la ceea ce reclamă cetățenii. Din păcate.
Surprinde lipsa de reacție față de
starea reală a Justiției din partea societății civile. Nu cred că
reprezentanții ei confundă condamnarea unor oameni din politică-discutabilă și
neconvingătoare-cu o justiție performantă. Dacă fac această confuzie, atunci
este grav.
Reforma Justiției devine o urgență.
Intrarea în funcție a celor patru coduri nu mai poate întârzia. Trebuie găsite
mijloacele financiare și umane pentru asta. Costul întârzierilor ar fi mai mare
decât costurile implementării lor acum. Ar fi o dovadă că USL gândește și
acționează altfel decât vechea putere.
4 comentarii:
Fereasca D-zeu sa intre in vigoare Codul de procedura penala Predoiu- Macovei, care legifereaza practic tortura, probele obtinute in afara cadrului legal devenind astfel valabile. E pertinenta analiza dvs., dar pina la un punct, cind enuntati generalitat,( cu buna-credinta), dvs.nefiind jurist de formatie. Reforma justitiei, v-o spune cineva in tema, la noi, acum, ar trebui sa fie ca un uragan: ras tot, desfiintat tot si reinfiintat tot, pe baza altor legi si coduri decit cele copy-paste UE(ori, mai rau...)si cu impunerea raspunderii efective a magistratilor, cu desfiintarea CSM si readucerea politicii de cadre si inspectiei judiciare la nivelul Min. Justitiei si Parchetului General (unde sa fiinteze si DNA, ca o sectie obisnuita), prin concedierea in masa a judecatorilor si procurorilor actuali si angajarea altora, pe criterii nu numai de competenta profesionala si cinste(=avere justificabila, fara ofiteri sub acoperire, fara politruci, etc., etc.), dar si de sanatate psihica.
Cine sa faca toate astea?!!
Anonymus Magnus
In Romania nu exista suveranitatea cetatenilor. Daca exista, marinaru' trebuia sa fie deja la brutarie, la pastrare, si nu salvat de tehnicalitati si de pretenarii la care le-a promis avantaje, si Ponta ar fi trebuit sa-si adune dintii din praf si sa plece cu coada intre picioare de citeva luni bune.
Unde nu sint (destui) cetateni care sa se urneasca, n-are cum sa existe suveranitate. Exista o clica bazata pe coabitare care-si face mendrele, si nea Mitica e Jolly Joker-ul de serviciu, care parandaratuieste pentru toti. Un baiat valoros, care nu trebuie deranjat nici cind le tunuieste pe fatza.
Parerea mea e ca e nevoie de o bubuiala ca la greci, dar eficienta, si de o schimbare. Mai serioasa decit in '89. Si da, vreau sa vad cum ii intoarce spatele coana Europa intrigantei Monica Macovei. Pe Elena Udrea o vreau pe post de Claretta Pettaci in ultima ei poza cunoscuta. Si mai am citeva idei pe care le pot da gratis...
Si nu sint fan Voiculescu. Dl. Basescu este, de vreme ce-i da Varanului atita atentie, in tot ce face.
sa te fut... sa nu te fut...
aceasta-i intrebarea
fluieratorule si unde exista suveranitatea aia a cetateanului?! cumva in vestul tau iubit? imi dai si mie adresa aia unde spui tu c-ar fi altfel? asta este daca ai fost cu vaca pe cimp! oricit te-ai stradui tot nu vei putea vedea ceva! aia care i-au dat bani lui nea nicu sa va scoata din sate au stiu f bine de ce o fac!
Trimiteți un comentariu