sâmbătă, 9 februarie 2013

Europa, bre!


 
Summitul Consiliului European a dovedit că în Europa ajungerea la un consens este din ce în ce mai greu de realizat. De ce? Pentru că nu mai avem de-a face cu neînțelegeri privitoate la alocațiile bugetare. Acum se înfruntă viziuni despre viitorul Europei. Faptul că aceste viziuni sunt ascunse în spatele unor chicițe de contabilitate nu face decât să complice lucrurile. Marea finanță internațională, în numele căreia vorbește Cameron, cea care vrea să reducă proiectul european la doar un spațiu de liber-schimb, este pe care să distrugă UE, văzută ca un instrument de reglementare prea puternic, pentru a fi pe placul ei. De aici întrebarea: pe cine reprezintă, de fapt, șefii de stat și de guvern strânși din vreme în vreme la Bruxelles?

        Legat de asta: care a fost, de fapt, poziția României, pe care Traian Băsescu se zice c-ar fi susținut-o la Consiliul European? Sigur, nu s-a întrebuințat prea mult, și nu s-a bătut pentru banii europeni. Am luat-o în mână cu deplin succes! Dar cum spuneam, nu banii sunt acum miza, ci viitorul Europei. Care este viziunea României? Care ne sunt aliații? Ce vrem, de fapt, de la această construcție? Singurele poziții cât de cât clare, exprimate de Traian Băsescu, privesc tot aspecte economice, gen Tratatul Fiscal, care oricum nu ne sunt de ajutor, pentru că privesc în primul rând statele din zona euro. Nouă ne aduc ponoase, și niciun folos.

        Refuzul lui Băsescu de a semna, alături de Ponta, Antonescu și Zgonea, scrisoarea către liderii europeni privitoare la Schengen este nejustificat. Dacă vrea să ne spună că această scrisoare i-ar fi ”supărat” pe ceilalți lideri, și i-ar fi redus ”capacitatea” de negociere, ne minte.  Capacitatea lui de negociere este zero! El nu negociază, el votează după cum îi arată Merkel cu deștu! Iar marea majoritate a aliderilor europeni sprijină România în efortul de aderare la acest spațiu. Este vorba doar de poziția negativă a Olandei, deși cred că și această opoziție a devenit o problemă de orgoliu, nu una motivată tehnic sau politic. Și, îi place sau nu Pulimii Sale, această întârziere, care este un eșec, i se datorează, și nu doar lui, ci și guvernului Boc. Se știau pozițiile Finlandei, Olandei, Franței și Germaniei încă din 2010.

        Colac peste pupăză, nu avem nimic mai bun de făcut decât să redeschidem o discuție inutilă, și lipsită de sens, începută de ministrul de externe Baconschi, referitoare la Croația, și legată de Schengen. Acum Monica Macovei cere MCV și pentru Croația, pentru a înfuria încă o dată Germania, cel mai puternic sponsor al aderării Croației la UE. Această dualitate a politicii externe, cu un centru la Cotroceni, și cu altul la Guvern, ne pune adesea în situații imposibile. De aceea este urgentă modificarea Constituției și precizarea strictă a limitelor de competență pentru fiecare instituție a statului român. Deocamdată multe dintre interesele noastre au ajuns la remorca PPE și a unora de la Bruxelles, care joacă în aceeași echipă cu PPE.
 
În rest, suntem ca în bancul ăla cu bicicleta și Volga, de lșa Radio Erevan: nu ni s-a dat, ci ni s-a luat, dar oricum nu contează: Parlamentul European este furios, și sunt mari șanse să vedem un nou buget european. Cu norocul nostru spart în cur, avem destule șanse să plângem după bugetul ăsta mutilat. Europa, bre! 

Un comentariu:

Anonim spunea...

esti dus cu capul

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...