duminică, 10 februarie 2019

Poker cu viitorul.


Până la urmă, ce s-a întâmplat cu Pactul Ribbentrop-Molotov? Știu, cică e abrogat. Dar Conferința de Pace de la Paris, din 1947, a consfințit interesele URSS, cuprinse în Pact. O astfel de experiență diplomatică nu este de aruncat la coș. Nici măcar la coșul istoriei. Dacă suntem onești, atât Germania, cât și actuala Rusie sunt puteri regionale cu vocație globală. Germania, economic. Rusia, politic, diplomatic și militar.
Ar fi nefiresc, cunoscând istoria celor două națiuni din prima jumătate a secolului XX, ca ele să nu fi negociat o înțelegere privitoare la felul în care își vor promova interesele în Europa. Sunt domenii de interes comun, astea au trecut ușor în planul unui acord, fie el și tacit. Important este capitolul privitor la gestionarea acelor interese care intră în conflict. Bine, și care sunt acele domenii conflictuale ar fi bine de știut care sunt.
Ecuația este complicată de prezența agresivă a SUA fix în zona tampon dintre cele două puteri regionale, adică Estul fost socialist. SUA nu percep drept parteneri firești(și nici posibili aliați), nici Rusia, nici Germania. Asta se vede. Franța nu poate compensa relația ratată a SUA cu Germania, deși atât Sarkozy, cât și Macron, au luat, într-un fel, calea Washingtonului.
Acum, România. Germania consideră naturală și firească includerea ei în sfera sa de influență. Și nu acceptă niciun fel de libertate din partea Bucureștilor. La început SUA a acceptat asta, Washingtonul fiind interesat doar de strategia sa de îndiguire a Rusiei, și în care România joacă un rol deloc de neglijat. Doar că în ultima vreme americanilor le-au venit oarece idei. Despre îndiguirea Germaniei în zona asta unde se lovesc plăcile tectonice germană și rusă. Nu știu dacă ideile au fost formalizate într-o strategie, sau deocamdată americanii sunt pe principiul ”văzând și făcând”. Oricum ar fi, au nevoie de un vector politic. Și, ce să vezi, singurul în care nu găsesc ceva cârtițe germane este PSD. Deși partida ardeleană din PSD cam trage spre axa Viena-Berlin.
DE aici și lupta crâncenă a lui Iohannis și compania cu PSD. Doar că băieții își fac iluzii. Dacă Unchiul Sam chiar vrea ceva în România, iar cercurile de afaceri americane vin cu argumente suplimentare, dincolo de cele militare, se va face! Iar partida germană din politică va trebui să se mulțumească de acum încolo cu ce a avut. Evocarea ” insistentă, în ultima vreme, a ”frăției” ruso-germane, asta spune. Că mașinăria de război mediatic americană s-a pornit. Și nu văd cine s-o oprească. A nu se uita poziția premierului Dăncilă în problema conductei Nort Stream II. N-am uitat ce-am scris pe tema asta. Dar asta nu înseamnă că lucrurile spune mai sus își pierd sensul. De fapt eu spuneam că acum România are pe ce miza, în jocul pe care-l știam atât de bine în anii 1960-1980: limitarea influenței germane în țara noastră, cum am făcut în avea vreme cu influența sovietică. Adică jucăm cartea americană ori de câte ori Berlinul ne calcă prea tare pe coadă.
Alternative avem. Totul e să jucăm corect cărțile pe care le avem, pentru a ne crea acel cadru de autonomie decizională, care să ne permită dezvoltarea. Să le spună cineva astea și iubiților noștri conducători de ambe sexe.

Niciun comentariu: