miercuri, 16 ianuarie 2019

Recursul compensatoriu și mizeria populismului soluțiilor simple.



După ce criteriu a fost judecat drept ”inacceptabil și periculos” recursul compensatoriu? Doar pentru că două grupări de crimă organizată, cu membri care au trecut pe la mititica, s-au încăierat, și un derbedeu a fost înjunghiat, și a dat colțul? Pentru că mărește rata recidivei? Statistic nu e demonstrat, dimpotrivă. Nu va mai exista recidivă dacă pârnăiașii vor executa la miime de secundă pedeapsa? Nu se mai încăierau ăia dacă aveau brățări cu GPS? Păi, erau liberi! Cine și cu ce drept le putea limita libertatea de mișcare? După care Constituție? După care lege? 

O opoziție slabă și tălâmbă, oportunistă, care călărește valul emoției colective și se hrănește cu cadavre este cu adevărat un atentat la democrație! Nu putem schimba legea după cum cred niște impotenți că este cazul, doar pentru că așa câștigă ei voturi. Recursul compensatoriu a fost o soluție în lipsă de ceva mai bun, la o problemă rămasă nerezolvată din cauza populismului, grețos și imbecil, al așa zișilor politicieni, jurnaliști și oengiști, care țin loc de opinie publică în România. 

Da, din păcate am pătruns adânc pe teritoriul populismului soluțiilor simple, care produce monștri! Nu există soluții ideale. Orice decizie, orice soluție, orice lege, toate sunt fructul unor compromisuri. Au părți bine, au părți rele. Singurul criteriu după care se pot judeca este cel al costurilor sociale. Dacă aceste costuri sunt mici, atunci soluția este bună. Dar costurile rămân. Este iresponsabil să spui că nu există costuri ale politicilor publice, iar recursul compensatoriu este o astfel de politică publică. 

După cum arată decidenții români, și după cât îi duce capul, dau scris că soluția de înlocuire a recursului compensatoriu va fi mult mai proastă, pentru că va fi un răspuns populist la niște vaiete populiste, și va avea costuri de toate felurile, mai mari decât cele actuale. Toți vor supralicita. După care iar CEDO, iar circ în Parlamentul European, iar isterie #rezist, iar circotecă, discuții inepte prin tocșoaie, și o luăm de la capăt, căutând alternativă la alternativa la recursul compensatoriu. Apropo: perioada de timp în care a fost aplicat este mult prea scurtă pentru a judeca efectele sale corect, obiectiv, nu subiectiv-emoțional. 



O observație de fond, pe care nimeni nu o face: recursul compensatoriu NU este o soluție la problemele generate de fenomenul criminal în România. Nu există nicio legătură între cele două, deși mulți o fac, forțând realitatea, și bunul-simț. Recursul compensatoriu este o soluție pentru condamnările primite de România, ca stat, la CEDO, pentru condițiile mizerabile din închisorile românești, care încalcă drepturi, libertăți fundamentale și demnitatea umană. A, putem discuta, pe marginea acestui subiect, care este contribuția acestor condiții din închisori la evoluția criminalității și a gradului de recidivă. Dar asta nu rezolvă problema centrală a recursului compensatoriu, aceea de a răspunde cerințelor CEDO. Punct!

Dacă tot am intrat pe drumul ăsta, aș vrea să văd și eu niște analize, care să lege criminalitatea de condițiile de viață, sărăcie, abandon școlar, etc. Și vreau să văd dacă este o legătură între scăderea șomajului, creșterea salariilor, a sumelor adresate protecției sociale, și evoluția criminalității. Este important să facem această analiză, pentru că răspunsul la criminalitate este unul complex, și depinde foarte mult de pacea socială, care, la rândul ei, este o consecință a gradului de bunăstare generală. 

Dar nu vrem așa ceva. Nu ne interesează. Neuronul nostru nu poate procesa altceva decât ”muie, politicienilor! ”Jos comunismul!” Și așa îi cerem prea mult! Vrem responsabilitate? Vrem soluții realiste? Bine, pa! Alt popor! Cu ăsta nicio șansă!

Niciun comentariu:

Lumina nu mai vine de la Vest: eșecul Americii.

  Întâlnirea de ieri, de la Geneva, a lui Joe Biden cu Vladimir Putin oficializează eșecul politicii externe post-belice a Washingtonului, d...