duminică, 2 aprilie 2017

O țară în derivă


Iar a ieșit Ponta ca păduchele în frunte, cu tot felul de golănii. Sunt tot mai convins că ipochimenul este o marionetă a statului profund. Care, în 2012, se pregătea să ocupe locul pe care îl lăsa liber băsescu. După cum se văd acum lucrurile, erau două găști: una a lui băsescu, una care își căuta un personaj de felul lui, care să ducă mai departe opera acestuia, dar în beneficiul ei.
La început din gașca ”Ponta”, s-o numim așa, făceau parte și Maior, și Coldea, și Lulutza, și Ghiță, și Dâncu, plus vreo câteva personaje care și acum preferă să-și păstreze anonimatul. Sper că nu suntem proști să credem că p-ăștia îi futea grija de soarta bietei noastre țărișoare.
Ce a spart gașca? Încercarea de a-l înlătura pe băsescu. Puteau să-l lase dracului în pace. Aveau toate mijloacele să-l potolească, inclusiv prin racolarea unora din gașca lui, dar nu i-a dus mintea. Atunci a apărut prima mare fisură în gașca ”Ponta” și prima dezertare majoră: despărțirea lui Coldea de Maior. Care Coldea a luat-o cu el și pe Lulutza. Și, pentru a-și păstra locul în SRI, și influența, a declanșat jihadul împotriva lui Ponta, și împotriva a ceea ce a mai rămas din gașcă. Nici ea prea firavă, și lipsită de mijloace. Dovadă faptul că Ghiță a reușit să i-o tragă lui Coldea, iar Lulutza, cu tot sprijinul americanilor, nu se simte nici ea prea bine. Trei de-ai lui băsescu i-au arestat pe alți trei de-ai lui băsescu. Acum avem explicația de ce...
Iohannis a moștenit bucata de ”stat profund” care l-a sprijinit pe băsescu, și-i oferă și acum o relativă imunitate. Doar că Iohannis nu știe ce dracu să facă acum cu moștenirea lui băsescu, și chiar dacă sunt niște unii pe lângă el care mai apasă pe butoane, situația nu este prea veselă. Cu atât mai mult cu cât nici Hamsterul Trist nu e pregătit să facă jocuri de tip Maior-Coldea.
În gașca ”Ponta” lucrurile stau la fel de prost. Este în căutarea unui lider, pe care să-l scoată în față. Dragnea e prea greu de apărat. Și altcineva nu se grăbește să se ofere voluntar.
Brambureala din ”statul profund” se reflectă și în statul formal. Care pare rătutit de-a dreptul. Partidele sunt vraiște, instituțiile statului, la fel. Toată lumea se păruiește cu toată lumea. În presă e balamuc. Acoperiții se descoperă, descoperiții pișă ochii prin emisiuni tembele de televiziune. Dorința și voința de ”Să moară și capra vecinului!” sunt mai actuale ca oricând.
Îi dau o veste proastă lui Ponta. Bă! Mortul de la groapă nu se mai întoarce! Iar tu ești mort și ca politician, și ca om. Ca om, pentru că-ți lipsesc și omenia, și bunul-simț. Nu mai dă nimeni nici doi bani pe prostelile tale. Taci dracului și vezi-ți de ale tale! Nu lua după tine și partidul! Că n-ai mișcat un deget ca să-l construiești, și să-l impui pe scena politică. L-ai folosit doar pentru a-ți atinge scopurile tale egoiste. Ai fost și ești dispus să-l distrugi, dacă așa e ordinul! Taci! Du-te la mânăstire! Sau la cramă! Sau la dracu! Numai du-te!
A nu se înțelege că l-am uitat pe Dragnea. Nu, nu l-am uitat. A fost și el parte a găștii ”statului profund”. A făcut și el mult rău PSD și românilor. E cazul să ne lase și el. Țara asta trebuie să-și revină, să se curețe de gunoiul ”statului profund”. Care se metamorfozează, și scoate la înaintare soluția de rezervă: partidele de genul ”#rezist sau USR, și o nouă generație de așa-ziși politicieni și lideri de opinie. Fascismul civic este viitorul, dacă nu ne trezim și nu terminăm cu derbedeii ăștia.

Un comentariu:

dinu d. nica spunea...

Amin!