luni, 11 aprilie 2016

Picătura care a umplut paharul

Câteva explicații la o reacție publică, de la un profan în materie de sociologie. Șerpișorii lui Mirel Palada pot să spună altceva. Treaba lor, a șerpișorilor. Se descurcă ei!
Mulți dintre cei care au aplaudat clipul trupei ”Taxi”, ăla cu ”smerenia”, sunt de-a dreptul șocați-zic ei, și vreo câțiva chiar sunt șocați!-de reacția ”obscurantiștilor ortodocși” la un mesaj ”transmis cu atâta blândețe, care a generat atâta agresivitate”. Dacă nu-i tâmpit, Dan Teodorescu, behăitorul șef al trupei cu pricina își poate răspunde singur la nedumeriri. Dar nu o va face, din prea multă ipocrizie. Sincer vorbind, tocmai asta au urmărit, reacția violentă. Se poartă tipul ăsta de provocare mediatică: mai vorbește lumea despre niște unii căzuți într-un con de umbră. Trecem!
Ce surprinde cu adevărat la această reacție este faptul că îi aduce alături în protest pe oameni care chiar cred, și apără - mai critic, mai necritic - BOR, ori de câte ori e atacată, dar și atei sau indiferenți în materie de religie. Și asta nu are nicio legătură cu măgăoaia din vârful dealului, pe care n-o prea înghit nici credincioșii, nici necredincioșii. Protestul privește nesimțirea și agresivitatea secuviniștilor dătători de lecții. Iar behăiala trupei ”Taxi” este o astfel de lecție. ”Bă, români tâmpiți! Catedralele nu sunt de voi! Catedralele sunt pentru mândrele națiuni occidentale, nu pentru păduchioși ca voi! Voi mai smeriți! O bisericuță din lemn, așa, de dimensiunile unui copârșeu, vă este suficientă. Că și așa voi nu sunteți credincioși-credincioși, raționali, critici. Nu, credința voastră e doar superstiție ! Ia vedeți-vă lungul nasului!”
Poate nu asta a fost intenția, dar mesajul așa a fost receptat. Și a produs furie, și chiar ură. Pentru că, într-un fel, a fost picătura care a umplut paharul! Ea vine după recenta lecție cu: ”Voi sunteți prea proști să aveți un guvern politic, luați la tata un guvern tehnocrat!” ”Voi sunteți prea leneși și neproductivi, deci nu meritați mărirea salariilor!” ”Reducerea taxelor și impozitelor nu vă face bine!” ”Ați ales prost, de acum alege DNA în locul vostru!” ”Justiția voastră e de căcat, luați d-aici un MCV!” ”Mâncarea voastră e plină de bacterii, ia luați voi d-asta, cu jumătate din Tabelul lui Mendeleev în ea! Că nu mai trăiește nicio bacterie în ea!”
De 26 de ani ni se dau lecții. Suntem tratați ca niște retardați mintal, care nu pricep nimic din ce li se întâmplă, care nu sunt capabili să se guverneze, și orice fac, fac prost. Trebuie să vină omul vestic, civilizatorul prin excelență, să facă ordine! Și pentru asta trebuie să-i fim recunoscători, și să-i dăm cheile de la visterie, plus tot ce avem prin bătătură. Uitați-vă numai la candidaturile partidului lui Nicu Șordan la primăriile de sector: străini, corporatiști, fără nicio legătură cu orașul și cu țara. Veți înțelege cât de departe a mers disprețul față de români, ca oameni și ca națiune!
Este un moment extrem de periculos pentru toți. Așa că dătătorii de lecții-care, în paranteză fie spus, sunt singurii care, alături de cei care parazitează banul public, au prosperat în acești ani-ar face bine să se abțină. Altminteri ura aia despre care vorbeau dătătorii de lecții va lua forme concrete, și contondente. Cărtărescu și-a văzut o carte arsă? Un gest reprobabil. fără îndoială. Dar și un avertisment. Au fost și altele, privitoare la scoaterea religiei din programa de învățământ(unde, sincer, nu-și prea avea rostul), la căsătoriile homosexuale, la avort. Cum spuneam, indiferent de convingerile noastre, nu avem dreptul să impunem nimic celorlalți, să-i umilim, să le terfelim demnitatea. Lucrurile se rezolvă prin dialog, prin compromis, nu prin atitudini de genul ”Faceți cum vă spunem noi, civilizatorii, altminteri vă ia mama dracului!” 
Cu astfel de atitudini occidentul e pe cale să piardă și Polonia, și Ungaria, și România. Poate conducătorii ei de acum nu vor ieși din vorba dătătorilor de lecții, de aici și de aiurea. Dar sigur conducătorii nu au decât o mână de dătători de lecții în spatele lor. Ceilalți, stupid peoples de felul lor, se duc întru cu totul altă parte. Ceea ce nu e bine. Chiar deloc! Dar nu poporul se rătăcește, conducătorii lui au pierdut drepta cale și dreapta măsură. A-i învinovăți pe oameni pentru asta ar fi sinucigaș. Cei de la ”Taxi” tocmai ce-au simțit lecția asta pe pielea lor...

3 comentarii:

pacos spunea...

Daca-ti exprimi, public sau mai putin public, parerea despre ceva, inseamna da incerci sa dai lectii cuiva? aici s-a ajuns?

Aveti dreptate, clipul ala a produs furie si ura. Dar doar pentru ca aia furiosi si plini de ura sunt si superficiali. Care gandesc ca Stalin. Noi, natia asta, nu mai vrem sa gasim calea de mijloc. Am ajuns extremisti. Superatei versus ultraortodocsi, basisti contra antibasisti, gandim si actionam doar in termeni de pro sau contra. Daca nu sunt de acord cu antenistii, asta ma face basist? daca-mi place clipul celor de la Taxi sunt, brusc si dintr-odata, un proscris si demn de o afurisenie?

Am ajuns sa ardem, din nou, carti. Am ajuns sa ne fie frica sa spunem ceea ce gandim. Cand se va depasi linia aceea de nedepasit? Ma uit la reactiile "crestinilor" si mi-e frica. Unde e religia iubirii?

Refuzam sa luam lectii de unii sau altii, chiar daca uneori numai in inchipuirea noastra aia ne dau lectii. "Nu ne invata nimeni pe noi ce si cum". Imi aduc amine de niste vorbe "destept nu e ala care invata numai din greselile proprii ci cel care invata mai ales din greselile altora"

Toderel Adrian-Aurel spunea...

E timpul să ne upgradăm relația cu UE și NATO altfel vom dispărea de pe hartă, ne vom transforma dintr-o țară într-un simplu teritoriu populat, nici măcar colonie nu vom mai fi.

Deși lucrez la o companie multinațională europeană, care ar putea decide să își închidă fabricile și să se mute în altă parte dacă părăsim proiectul european, în momentul în care prin referendum se va propune ieșirea din UE și NATO eu voi vota pentru.

În momentul în care va apare în Romînia un Putin și un partid capabil să reprivatizeze economia națională, așa cum s-a făcut în Rusia inclusiv cu mijloace violente, nedemocratice și neortodoxe, îi voi vota și îi voi sprijini.

&pacos acel clip împotriva construirii catedralei nu e făcut la plictiseală ci e exact ce refuzi tu să vezi, propagandă împotriva BOR. Nu e strict opinia celor 33 ci se încadrează într-un lung șir de atacuri, manipulări și minciuni împotriva BOR.Cînd ești atacat cu ură, chiar dacă disimulată, reacția imediată e să răspunzi cu aceeași monedă. De acord cu tine că asta nu ne ajută prea mult e mai constructiv să folosim argumente raționale cînd demantelăm mecanismele atacurilor împotriva BOR. Altfel riscăm să împingem în tabăra dușmanilor tot mai mulți "săraci cu duhul" care vor mugi plini de furie și în mod sincer nu ipocrit "vrem spitale nu catedrale"

Anonim spunea...

Si miracol s-a intamplat! Iohannis v-a ascultat si vi l-a trimis pe Marian Munteanu,