sâmbătă, 2 mai 2015

Limitele și pericolele ”suveranității limitate”.



Afacerea BND-NSA(ajutorul dat de serviciul intern de securitate al RFG americanilor, pentru a-i putea spiona electronic-și nu numai!-pe liderii europeni și ai UE de la Bruxelles) ridică o problemă extrem de importantă. Este vorba despre limitele cooperării între serviciile de informații. Sau, mai pe românește: care sunt raporturile dintre serviciile americane și cele ale aliaților europeni? Mai servesc ele interesele naționale ale țărilor respective, sau sunt doar părți ale sistemului american de spionaj, deci servitori ai interesului SUA în lume? Întrebarea este cât se poate de serioasă, câtă vreme BND a făcut posibilă interceptarea convorbirilor cancelarului german Angela Merkel, prin colaborarea cu NSA. 

Scandalul acesta vine după un altul, cel al ”colaborării” unor importanți jurnaliști și jurnale germane cu CIA. Și asta în Germania, care nu e chiar o țară de doi bani. Ce-o fi în România nici nu vreau să mă gândesc! Oricum nu doar SRI este total supus ordinelor americanilor, ci și sistemul de justiție, procurori și judecători, de-a valma. De politicieni, ce să mai zic! E suficient să vedem slugărnicia cu care se prezintă demnitarii statului român, parlamentari și miniștri, la chemarea unui birocrat american de mâna a doua, un nimeni pe lume, la Ambasada Americană, să dea raportul și să primească ordine. Cred că nici Brejnev nu a mers atât de departe cu așteptările, când a enunțat principiul ”suveranității limitate” a ”aliaților” URSS din Est. Acum americanii au extins principiul la nivelul întregii lumi, și l-au rafinat. 

Suveranitatea  limitată nu se oprește la deciziile de politică internă ale statelor vasale Washingtonului. Limitarea cuprinde toate aspectele vieții politice, economice, sociale și culturale. Iar serviciile de informații ale respectivelor state au devenit caii troieni ai americanilor, cele care fac lucrurile murdare în locul lor, îi înlătură pe posibilii adversari politici ai Unchiului Sam, dar și concurența locală pentru cercurile de afaceri americane. 

Două sunt pretextele folosite pentru a justifica acest amestec inacceptabil în afacerile unor state măcar formal suverane, și pe deasupra ”partenere” și ”aliate”: pericolul rus și ”lupta împotriva corupției”. Ambele perfect inepte, și perfect ipocrite. Pericolul rus este infinit mai mic acum decât în timpul Războiului Rece. Iar ”lupta împotriva corupției” este absurdă, câtă vreme SUA sunt generatoare de corupție în aceste țări. Aservirea sistemelor politice, judiciare și de informații din aceste țări sunt parte a unei uriașe operațiuni de corupere la scară globală, condusă de Washington. 

Ca și ”războiul împotriva terorismului”, și, înaintea lui, ”războiul împotriva drogurilor”, ”lupta împotriva corupției” este una fără sfârșit. Care sunt criteriile după care poți declara ”victoria” în această luptă? Dacă vă uitați la felul în care sunt definite de DNA ”faptele asociate faptelor de corupție”, orice face omul poate fi definit, într-un moment sau altul, drept fapt de corupție. Chiar și un fluierat admirativ la vederea unui cur de muiere, sau bărbat, după caz. Sau scuipatul pe jos. Dacă vi se pare că povestea cu amanta primarului de la Iași a fost ”un exces de zel” al DNA, mai gândiți-vă! Dominația SRI și DNA trece de la spațiul public în sfera vieții private, iar ”Anti-corupția” intră într-o nouă fază, care echivalează cu abolirea totală a drepturilor și libertăților cetățenești, și a garanțiilor constituționale care privesc liberul lor exercițiu. Acest fenomen este tot mai vizibil în întreg spațiul european, unde se înmulțesc instituții de genul DNA, ANI, experimentate în România-poate și în alte țări din Est-destinate impunerii dominației SUA. 

Un astfel de sistem de dominație nu poate funcționa prea multă vreme. Decidenții americani ar face bine să citească extrem de atent istoria Estului european de după 1945, pentru a înțelege de ce modelul ”suveranității limitate” nu poate funcționa. Motivele sunt multiple, dar suma lor poartă un nume: ”reacția identitară”. Ideea suveranității naționale este mai puternică și mai adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, ca să nu apară, mai devreme sau mai târziu, o reacție de respingere a dominației americane. URSS a cunoscut ”deliciile” acestei reacții, fiind timp de o jumătate de secol un aliat mai urât decât dușmanii respectivelor națiuni. SUA sunt și ele pe cale să se bucure de fix aceleași delicii. Din păcate pentru ele nu au prea mult timp pentru a schimba lucrurile, chiar să și vrea. Dar nu vor să schimbe nimic. 

Limitele ”suveranității limitate” au fost atinse și de americani, așa cum au pățit și sovieticii, în anii 70 și 80 ai secolului XX. Și ei, spre deosebire de sovietici, au de gestionat o lume tot mai turbulentă, tot mai violentă, și tot mai dispusă la contestarea supremației americane. Ca și sovieticii, americanilor nu le-a rămas decât hard power-ul. Soft power-ul s-a evaporat, sub povara atâtor ”exporturi” de democrație, care au lăsat în urma lor milioane de morți, munți de suferință, țări distruse și un concept care sună ca o arogantă ironie: ”nation building”. 

Instabilitatea sistemului internațional dominat de americani crește permanent. Nimeni nu știe când se va rupe. Dar toată lumea trăiește cu sentimentul că punctul de ruptură nu e departe. Și e greu de imaginat cum vor evolua lucrurile după ce vor trece de el. Oricum bine nu va fi. Asta în varianta optimistă. 

Așa se întâmplă când vrei doar să stăpânești trecutul, crezând că astfel stăpânești viitorul, fără a învăța nimic din acel trecut...

PS: dacă nu mă credeți, citiți asta. E de la mama lor. Și e doar ce se poate publica. Delir grav. Demență dominatoare. Semn de slăbiciune, până la urmă, expresia fricii că nu pot gestiona lucrurile altfel decât cu parul. 

Un comentariu:

cozubas spunea...

Articol deosebit de bun ! Felicit autorul si-l asigur de consideratia mea !