marți, 26 mai 2015

Geopolitica unui prost.



Prostul sunt eu! Așadar, prin 1990 SUA erau în extaz! Se vedeau stăpânele lumii! Nimeni și nimic nu le mai puteau opri din marșul lor triumfal către statutul de hiper-putere. Mai ales că URSS se destrămase. Iar ceea ce se întâmplă acum confirmă ceea ce spunea Putin: că dispariția URSS a fost o catastrofă geo-politică, din punctul de vedere al naturii relațiilor dintre state. Actuala ordine internațională este tiranică. Nimeni nu i s-a opus serios Americii, iar aceasta a abuzat de puterea ei(care, după cum arată războaiele din Irak, din Afganistan, și nebunia din Orient și din nordul Africii, nu este tocmai ce credem noi că e), provocând mult rău. 

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Apar competitorii strategici. Și asta mult mai devreme decât se aștepta Washingtonul, iar problemele pe care le pun SUA sunt mult mai dure decât  și-a imaginat. Competitorii sunt Uniunea Europeană și China. Dar, ironic, prin intermediul lor, tot URSS e adevăratul competitor. 

Ca să le pună cu adevărat probleme americanilor, să-i provoace la modul radical, și decisiv, și UE, și China, au nevoie de Rusia. Rusia este un ansamblu geopolitic determinant. În ecuația asta nu contează nici mărimea populației, nici tăria armatei, nici bogăția resurselor, ci ceea ce înseamnă ele în relație cu unul dintre cei doi actori pomeniți: China și UE. Rusia poate face inutile eforturile SUA de a domina mările și oceanele lumii, de a controla rutele de comerț și aprovizionarea cu materii prime a posibililor competitori strategici. 

UE-de fapt, Germania și Franța, ambele nu doar după 1989, ci cu ani buni înainte-a înțeles prima acest fapt, și a încercat prima să facă din URSS/Rusia un partener al Uniunii. SUA au contracarat această apropiere prin promovarea integrării țărilor din Estul Europei, foștii sateliți ai Moscovei, acum vasalii Washingtonului, pentru a torpila această apropiere între Bruxelles și Moscova. Când țările din Est, la presiunea Parisului și mai ales a Berlinului, au trecut peste rusofobia lor, și au acceptat o normalizare a relațiilor cu fostul hegemon al zonei, a intervenit-o, cât de oportun!-conflictul din Ucraina. Alipirea Crimeei la Rusia era singurul răspuns posibil la asaltul american împotriva intereselor Rusiei. 

Doar că Washingtonul a făcut o socoteală greșită. A mizat pe conflictul sino-sovietic din anii 60, crezând că el este suficient pentru a nu permite apropierea dintre Beijing și Moscova. N-a fost suficient. Acela a fost un conflict ideologic, pentru dominație în lumea comunistă. Nici ideologia, nici lumea comunistă nu mai există. Singura competiție în care sunt angajate cele două state este una economică. Și, deocamdată, le e mai bine împreună, decât împotrivă. 

Indiferent ce ar face Washingtonul, trebuie să înțeleagă că trebuie să împartă puterea, atât cu UE, cât și cu China. Dar și cu alte puteri, mai mari sau mai mici. Nu mai are nici puterea economică, nici puterea militară, pentru a domina la modul absolut lumea. Jocurile pe care le face în Europa și în Orient sunt semnul dezorientării sale totale: incoerente, lipsite de viziune strategică, de obiective clare și precise. Sunt făcute mai mult pentru a arăta că există și contează. Acest mod de a acționa produce mai multe probleme decât rezolvă. 

Banana anti-rusă din Estul Europei nu funcționează. Încet, încet, statele din Occidentul Europei caută-și găsesc-metode de a ocoli, fără să pară că o fac, așa-zisele ”sancțiuni” împotriva Rusiei. De ce? Pentru că-i iubesc pe ruși? Nici vorbă! Motivul este mult mai pământean! Așa cum UE și China sunt competitori strategici pentru SUA, și China și SUA sunt competitori strategici pentru UE! Și UE face jocurile sale. Deocamdată nu ca un ansamblu coerent, tocmai din cauza statelor din Est și a Marii Britanii, care joacă la două capete, visând la gloria apusă a Imperiului. 

UE are o problemă: Germania. Care, la rândul ei, se vede hegemon în UE, în loc să se vadă lider. Când se va întâmpla asta-care are niște costuri-UE va deveni cu adevărat o forță. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În acest fel se vor limpezi lucrurile și în relația Rusiei cu Europa. Din punctul de vedere al Europei, este bine ca Rusia să fie parte a proiectului european. Inclusiv pentru închiderea conflictelor înghețate, dar și a normalizării situației din Ucraina. Asta ar fi un avantaj și pentru România, inclusiv pentru proiectul ei unionist. 

Cam așa vede un prost geopolitica. Asta e: au și proștii dreptatea lor. 

2 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Pas mal du tout. Dar stiti cum stau lucrurile: desteptii mai globali sau mai locali nu pleaca urechea la ce spune prostul care nu e de-al lor. Si-asa cum va vad, si cum ma vad si pe mine si pe alti citiva, cu diferente majore intre noi, dar prosti cam in acelasi fel, n-o sa fum niciodata de-ai lor. O sa fim aia <0.5% la care nu pleaca nimeni niciodata urechea. Stima.

Tudor Ionut spunea...

Dada, și eu sunt de acord ca Rusia sa fie parte integranta a proiectului european. Chiar mi-a trecut asta prin minte de cateva ori. Cate probleme s-ar rezolva, atat pentru UE, cat si pentru Rusia.