Orchestra de pe Titanic

Crește pe zi ce trece violența socială, peste tot în lume. Ce se întâmplă acum în SUA este doar partea vizibilă a acestei violențe, care sapă la temelia sistemelor politic, economic și social. Este semnul unui dublu eșec, eșec care depășește în magnitudine și consecințe eșecul comunismului: economic și democratic concomitent. 

Poate părea ciudat că vorbim despre un eșec economic, acum, când economia globală atinge maxime istorice, greu de imaginat până și cu trei-patru decenii în urmă. Doar că globalizarea neo-liberală a făcut câteva lucruri, care transformă un succes pe hârtie într-un periculos eșec. Pe scurt, a permis o polarizare nesănătoasă a averilor, a destructurat clasa de mijloc în țările dezvoltate, unde a produs noi cohorte de săraci, a distrus Statul Providență, înlocuindu-l cu Statul Penitență, a exclus de la educație și servicii de sănătate tot mai mulți oameni. Aceste lucruri au fost posibile pentru că marea finanță și-a aservit politicul și a distrus ideea de interes public. Democrația ”de piață”, sau ”democrația corporatistă” au luat locul democrației reprezentative, iar suveranitatea poporului a ajuns o ficțiune. 

Între cetățeni, reprezentanții lor în instituțiile politice, responsabili economici s-a căscat o uriașă prăpastie, care face dialogul imposibil. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, am să vă povestesc o întâmplare, de la începutul anilor 2000. Cum poate știți, am lucrat la Rombac, și apoi la INAv, INCREST sau cum s-o mai fi numit institutul de cercetare-dezvoltare pentru aviație. Am locuit ani buni în cartierul Aviației II, cam pe unde este stația de metrou ”Aurel Vlaicu”. Mă întâlnesc, deci, cu un fost coleg, un inginer extrem de capabil, pe care nimeni nu-l mai dorea. Vindea ceva în Piața Aviației, cap pe unde este cârciuma ”Cocoșatul”. Avea o tarabă. Ca și mine, nu putea pleca din țară. 

Din vorbă în vorbă-evident, situația politico-economică-tipul îmi zice: ”Costică, știi care este deosebirea între ce era înainte și ce e acum? Înainte, dacă aveai o problemă, te duceai la sindicat. Sau la ăla de la UTC, sau de la ODUS, sau de la partid. Dura, dar până la urmă găseai pe cineva care să te asculte, și să te ajute. Acum nu te ascultă nimeni, nu te ajută nimeni!”

Explozia socială este consecința acestui fapt, minor poate pentru unii decidenți politici și economici, dar esențial: vocea omului obișnuit nu mai este ascultată de nimeni. Și atunci violența este singurul mijloc care-i mai rămâne, pentru a se face auzit. Votul nu mai servește la nimic, vezi Referendumul din 2012, unde interesele unora au reușit să anuleze votul a peste 7,4 milioane de oameni. Ba, mai mult, încep să fie pedepsiți cei care n-au gândit ”pe linie” și au îndrăznit să se opună intereselor unor grupuri private, care țin loc de ”interes public”. 

Organisme nelegitime din punct de vedere democratic dau jos guverne și Parlamente alese, atunci când ele contravin intereselor lor. Cazul Greciei este exemplar din acest punct de vedere. Atunci când este nevoie, aceste instituții nelegitime democratic se folosesc de forța statului, impunând violent soluțiile dorite, împotriva dorinței și voinței popoarelor. 

Asta este rețeta violenței sociale care face deja parte din viața națiunilor. O știm, dar nu putem schimba lucrurile, pentru că suntem încă paralizați de teamă. Izbucnirile violente de genul revoltelor din celor din orașe ale SUA, dar și din Europa, au, paradoxal, rol de supapă de siguranță. Ele reduc tensiunile pe moment, dar nu rezolvă problemele de fond. Pentru că aceia care conduc sistemul nu vor să accepte nicio schimbare. Se amăgesc cu iluzia că pot suporta prețul acestor izbucniri scurte de violență extremă. Că după asta lucrurile se calmează, fără niciun alt ”sacrificiu” din partea lor. Nu văd pădurea din cauza copacilor. Violența despre care vorbesc nu este totuna cu ceea ce vedem acum pe străzile orașelor americane și europene. Nu, violența despre care vorbesc este aceea care va dărâma întreg sistemul, îl va face una cu pământul. Este violența care va marca un punct de ruptură, o discontinuitate în existența sistemelor politic, economic și social dominante acum. Va fi o ruptură de genul celei generate de Revoluția Bolșevică. Dar infinit mai periculoasă, prin consecințe. 

Tot jucându-ne cu focul, ne vom arde fără doar și poate. Dar asta nu pare să ne intereseze. ”Business as usual” este consemnul general. Ceva de genul orchestrei de pe Titanic, care cânta, să facă dezastrul acceptabil. Șandramaua se scufundă, în acordurile dogmei neo-liberale. De data asta s-ar putea să nu mai fie supraviețuitori.