luni, 13 aprilie 2015

Senzația de libertate nu e libertate!



Demența din aceste zile, din Ucraina, unde a început un sinistru război împotriva statuilor, amintește de acel ”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”, cum spunea Orwell în romanul său, ”1984”. Această afirmație poate fi valabilă într-o lume totalitară. Pentru că trecutul este cunoscut cu adevărat doar de cei care dețin puterea și controlează informația. Mai poate fi adevărată afirmația într-o democrație? În principiu-și parțial și în realitate-nu, ea nu poate fi adevărată. Pentru că nu mai există un deținător unic al trecutului, care să-l poată manipula și folosi pentru a determina cursul evenimentelor viitoare. Atunci de ce nebunia declanșată de Kiev, care, în loc să închidă niște fronturi ale luptei interne, pentru a se concentra asupra obiectivului primordial, păstrarea integrității statului, deschide altele noi. De ce?

Pentru că, probabil, răfuiala cu trecutul este, la modul simbolic, o răfuială cu prezentul, care ascunde neputința și incapacitatea administrativă a actualilor guvernanți de a răspunde nevoilor și așteptărilor ucrainenilor. Dacă nu pot face din ruși dușmanul intern și extern care să permită unificarea națiunii ucrainene, se răfuiesc cu trecutul ”comunist”. Lucru poate nu total inept, dacă n-ar înlocui ”trecutul comunist” cu unul la fel de întunecat, și infinit mai periculos, trecutul fascist. 

Mai este un aspect al acestei probleme, care trece dincolo de granițele Ucrainei, ne privește și pe noi, de fapt, privește practic pe toată lumea. Există oameni care cred sincer că, deținând informații sensibile din trecut, pot determina viitorul. Și realitatea le dă dreptate, fără doar și poate.

Din această perspectivă libertatea de expresie și liberul acces la informații sunt vitale pentru cetățeni și societate, pentru existența unei democrații funcționale. Un cetățean informat este un cetățean puternic și responsabil. Capabil să determine puterea politică și administrativă să acționeze în logica servirii interesului public, să pună agenda publică înaintea agendei proprii.

Sună teoretic, și departe de realitate. Nu este. Multe lucruri puteau fi mai bine făcute dacă cetățenii erau informați, dacă puteau face alegeri corecte în deplină cunoștință de cauză. Mai mult, dacă responsabilii politici aveau informații corecte, poate și deciziile pe care le-au luat erau mai bune. Calitatea guvernării depinde și de calitatea informațiilor pe care le folosesc cei care iau decizii, dar și de calitatea celor care le folosesc.

Unde e trecutul aici? Păi, multe din cele ce se întâmplă acum în România, și nu doar în România, își au explicația în intenția celor care au informații despre trecut de a duce viitorul într-o direcție favorabilă lor, fără a ține cont de voința cetățenilor, și în disprețul nevoilor și intereselor lor. Așa ajung să controleze și prezentul cei care controlează trecutul.  

Ceea ce face DNA este un exemplu de manual, din această perspectivă. Timp de zece ani-poate și mai mult-au fost strânse informații despre oameni politici, despre mediul de afaceri, despre judecători, jurnaliști, medici, profesori, oameni de cultură, despre cei angajați în activitatea unor ONG uri. Acum aceste informații sunt folosite pentru a duce România într-o anume direcție. Care sigur nu este direcția dorită de români, câtă vreme acesta este proiectul unei oculte a puterii, și nu unul al cetățenilor români. 

Aceste instituții opace, nedemocratice, au ajuns să domine instituțiile democratice, să le controleze. În folosul unor grupuri de interese, interese aproape exclusiv economice. Ele pot distruge orice rezistență internă, pot impune politicile publice adecvate afirmării respectivelor interese private. În fond, trăim tot într-o lume totalitară, doar că lanțul cu care suntem legați e ceva mai lung. Asta ne dă senzație că avem mai multă libertate. E doar o senzație, nimic mai mult...

2 comentarii:

p.j. spunea...

Super!

Nicolae Nicu spunea...

...Vădit, aşa că, nimic de comentat. Sau, aproape nimic. Fiindcă, aş zice oarece pe marginea pretextului, adică, a ideii uvertură pe care o conţine acest articol. Anume, evoluţiile din Ucraina. În primul rînd, mi se pare evident că noua orientare politică a regimului marionetă de la Kiev este un soi de bolşevism anticomunist. Practic, în Ucraina se reinstaurează diktatul ideologic, a cărui anunţată legiferare implică, instantaneu şi inevitabil, gestapovizarea ideologică a instituţiilor puterii de stat. Cum altfel decît fasciste s-au numit, în istoria recentă a lumii, curentele ideologice care au dezvoltat şi au ridicat anticomunismul la rang de regim politic? Şi, cum altfel decît ca regimuri fasciste trebuie ele tratate de comunitatea internaţională şi cum altfel decît celelalte regimuri fasciste cunoscute în istorie trebuie să sfîrşească ele?

Apoi, mi se pare evident că această nouă orientare politică a Kievului se vrea a fi, de fapt – în contextul nesăbuitelor răfuieli militare interne cu propria populaţie rusofonă, precum şi al apropiatului jubleu al celor 70 de ani de la Victoria asupra fascismului – un nou act războinic, de astă dată psihologic, un nou afront şi o nouă scoatere de limbă la adresa Moscovei, de sfidare, de umilire, de blasfemiere a unei anumite simbolistici şi unei anumite mîndrii ruse sau, dacă doriţi, doar moştenite şi asumate de Rusia de la Uniunea Sovietică. Cum însă, ştim bine, Moscova nu crede în lacrimi, cu atît mai puţin în lacrimile inamicilor ei, o doare pe Moscovă în... pardon de expresie de noua dare cu capul de pereţi a regimului de la Kiev! Îşi dărîmă Ucraina statuile propriei istorii? Au făcut-o alţii înaintea lor, încă de acum 20-25 de ani. Parafrazîndu-l pe Paler, aş zice că demolarea propriei istoriei poate fi pentru un popor un prim simptom că ţara lui, dacă nu chiar el însuşi, a ajuns la finalul istoriei sale! Încolo, Ucrainei să-i fie de bine. Oricum, şansele ca un stat hibrid să facă mulţi purici în istorie sînt mici.

În fine, încă ceva. Ce deosebire este între regimurile „democraţiei creştine” europene, care îşi dărîmă simbolurile istoriei recente şi regimurile asiatice „fundamentalist-islamice”, care îşi dărîmă simbolurile vechii istorii? Şi unele şi celelalte vor sfîrşi, cît de curînd, în praful şi pulberea propriilor demolări... Nu am nici o îndoială.