vineri, 6 martie 2015

Ucraina și Vietnam: o paralelă incorectă politic.



Analogiile au limitele lor. Dar și virtuțile lor, măcar în faptul că ne pot ajuta să înțelegem unele lucruri. Mai ales atunci când cineva aplică același scenariu în diferite situații, doar pentru că în acest fel reduc problema la una cunoscută. 

Ucraina este un astfel de exemplu în care analogiile au rost. Ceea ce se întâmplă acum urmează fidel scenariul care a dus la războiul din Vietnam. Un eveniment: destrămarea URS, duce la apariția unor state succesoare. Dintre ele, două, Rusia și Ucraina, sunt precum Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. O vreme lucrurile funcționează cât de cât normal între cele două țări, până când o mare putere crede că a sosit momentul să folosească o stare de fapt pentru a-și atinge niște obiective într-o regiune de interes. Acel interes este ”îndiguirea” Rusiei, ca în perioada Războiului Rece, unde URSS juca rolul Rusiei de azi. 

La Kiev este instalat, printr-o lovitură de stat, un guvern-marionetă al Washingtonului. Care începe, ca și regimul de la Saigon, lupta cu ”dușmanul din interior”, atunci Vietcongul, acum etnicii ruși din cele două provincii ”secesioniste”. Evident, fiind tot în logica Războiului Rece, Rusia îi susține pe etnicii săi, oricum o motivație mai puternică decât motivația ideologică a URSS(sprijinită și de China, și de celelalte țări socialiste) de a sprijini Vietnamul de Nord. Americanii, logic, își sprijină regimul marionetă, pe care l-au pus la Kiev.

Cum trupele ucrainene și-o cam iau pe coajă(din motive diverse, inclusiv din pricina faptului că exista conștiința că luptă într-un război civil, împotriva conaționalilor lor), inevitabil vine un moment în care SUA trebuie să intervină și militar. Ceea ce și face. Gradual. Începe prin a livra echipament militar și informații, apoi instructori militari. Urmează introducerea trupelor la sol. Pentru că slăbiciunile armatei ucrainene vor persista multă vreme. Ca și Vietnamul de sud, și Ucraina este un stat eșuat, cu uriașe probleme economice, cu o societate fragmentată, dominată de sărăcie și de violență. Aparențele democratice vor fi aruncate curând la gunoi. Poroșenko va fi sacrificat rapid, locul lui fiind luat de un individ de mână forte, provenit cel mai probabil dintr-una dintre armatele private care luptă acum în Estul Ucrainei. Ascensiunea la vârful statului a unui individ provenit din mediile neo-naziste va face și mai dificilă găsirea unei soluții pașnice.

SUA vor escalada războiul, chiar și dacă, dincolo de un anumit punct, nu vor mai vrea să se angajeze în Ucraina. Vor intra într-o logică a salvării feței. Va exista o presiune la vârful conducerii SUA pentru continuarea războiului, orice altă soluție fiind considerată o ”cedare” în fața inamicului. 

Odată angajați, americanii se vor simți obligați, ca și în Vietnam, să câștige războiul, chiar dacă știu că așa ceva nu se poate. Opinia publică americană, într-un context intern tulbure, cvasi-revoluționar, a impus o soluție negociată. Este puțin probabil ca acum să se repete așa ceva. În anii 60-70 armata americană era una cu stagiu militar obligatoriu. De murit mureau americani din toate mediile sociale. De asta practic toată națiunea era împotriva războiului din Vietnam. acum, cu o armată de profesioniști-plus armatele private ale firmelor care folosesc mercenari, și care au privatizat multe dintre acțiunile militare-nu va exista nicio presiune publică. Cei care mor sunt la fel ca orice angajat, pentru asta este plătit: să moară. Iar cei mai mulți dintre militari provin din pătura cea mai săracă, deci și cea mai puțin angajată politic. Ați văzut proteste împotriva războaielor din Irak și din Afganistan? 

Sigur, aparent efortul de război nu va fi suportat doar de americani. Teoretic, în spatele lor se vor alinia toți aliații din NATO. Doar teoretic. Europenii nu au de ce fi fericiți cu un Vietnam în mijlocul Europei. Germania și Franța își iau deja distanță de Washington. Marea Britanie, deși trimite și ea instructori militari, și-și golește arsenalele de fiare vechi de trei-patru decenii, care rugineau degeaba, nu se arată prea zeloasă în susținerea Kievului. Firmele britanice au avut destule de suferit de pe urma relațiilor proaste ale Londrei cu Moscova, și nu privesc prea încântate la viitor. 

Singurele țări pe care se pot baza cu adevărat americanii sunt Polonia, România și țările baltice. Restul, mai mult cu gura. Mulți stau în espectativă, inclusiv țări precum Georgia sau foste republici sovietice din Asia. Australia, de obicei amatoare de cucuie, prezentă în mai toate războaiele americanilor de după WW II, inclusiv în Coreea, Vietnam și prin Indonezia, dar și în Irak și în Afganistan, stau și cugetă. 

De partea cealaltă Rusia are sprijinul explicit al Chinei, care are motive clare de îngrijorare în ceea ce privește planurile americanilor în Pacific. Implicit sunt și alții care sprijină Rusia. Nu va fi ușor să spargi acest grup. Un motiv al furiei lui Obama, îndreptată împotriva premierului israelian, este acela că-i strică ploile cu Iranul. Washingtonul ar fi vrut să rupă Iranul din blocul pro-rus. Obsesiile Tel-Avivului vis a vis de Teheran riscă să ducă la eșecul acestui plan. Plus că Irakul este și el iritat de duplicitatea americanilor în cazul ISIS.

SUA sunt într-o situație mai proastă acum decât în cazul războiului din Vietnam. Atunci nimeni din blocul său nu-i punea la îndoială lidershipul și îndreptățirea morală de a ”combate” comunismul. Acum solidaritatea este doar de fațadă, și nu de puține ori expresia fricii. Ceea ce este construit pe frică nu poate dura. 

Poate fi oprită escaladarea conflictului din Ucraina? Nu, deși normal ar trebui să nu se ajungă acolo. Slăbirea poziției SUA în lume le obligă la un gest radical, care să o relegitimeze drept ”națiune indispensabilă”. Oricare ar fi prețul plătit pentru asta. Dacă n-o face, declinul va fi ireversibil. Dacă după eșecul din Vietnam SUA și-au revenit, pentru că a continuat să existe ”lagărul socialist”, acum acest alibi pentru menținerea hegemoniei americane nu mai există. 

Soluția ”ucrainizării” războiului, ca o etapă a dezangajării americane din zonă nu va funcționa. Pentru că acum este în această fază, cu rezultatele cunoscute. Va putea suporta o Ucraină epuizată economic și social efortul cerut de a purta singură un astfel de război, dacă avându-i pe americani de partea ei, nu și-a atins obiectivele? Evident, nu!

Ce ar urma? Ceea ce se poate face și acum, cu costuri minime. Adică transformarea Ucrainei într-o confederație, cu largi atribuții pentru componentele ei, și un statut de strictă neutralitate, care să liniștească temerile Rusiei. Moscova nu are nimic împotriva aderării Ucrainei la UE. Cu condiția ca această aderare să nu-i producă pagube. Dar asta se poate rezolva ușor, prin negocieri cu Bruxellesul. Dar în niciun caz Moscova nu va accepta aderarea Ucrainei la NATO. 

Nu se poate? Eu cred că da. Nu uitați că o condiție implicită a reunificării Vietnamului a fost ”neutralitatea” lui față de NATO. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar la un moment dat, prin anii 80, s-a pus problema aderării Vietnamului la Tratatul de la Varșovia. România a uzat de dreptul său de veto. Și discuția s-a închis. De ce a procedat așa Bucureștiul? Poate ne mai gândim. 

O singură necunoscută rămâne: cât mai trăiește Kissinger, să-i scoată pe americani din noul lor Vietnam? Că de război în Ucraina, cu americanii pe post de actor principal, nu scăpăm. 

PS: ar mai fi ceva. O consecință, nedorită, a angajamentului american în Ucraina, ar putea fi ”reunificarea” Rusiei(Vietnamul de Nord) cu Ucraina(Vietnamul de Sud). Nu neapărat prin invadarea Ucrainei de Rusia. Ci prin voința ucrainenilor și rușilor. Unde dai și unde crapă e o regulă universal valabilă.

     

Un comentariu:

geomarz spunea...

De razboi in Ukraina nu scapam?