sâmbătă, 9 august 2014

Dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla.



Tot felul de duși cu pluta încearcă să ne arate semnificația zguduitoare și întemeietoare și izbăvitoare a condamnării lui Voiculescu. Relax, flăcăi și fete! Nu înseamnă nimic! Pur și simplu o răfuială între un individ care are de partea sa mijloacele represive zdrobitoare ale statului și unul care a avut de partea sa o instituție media. Un joc politic s-a transformat într-o ”afacere de stat”. 

Condamnarea nu înseamnă că justiția funcționează, și că e independentă. Nu funcționează, și nu e independentă. Orice om normal la cap a înțeles ce trebuia să înțeleagă de aici, știe că trebuie să se teamă pentru libertatea sa și pentru averea sa. Oricine, oricând, i-o pot anula și confisca. Cred că cercurile de afaceri au ciulit la rândul lor urechile. După schema inventată de judecătoarea lui pește și Dacia, și Mittal Steel, și Erste Bank, și BRD Societe Generale, și OMV, de fapt oricine deține un bun privatizat, se poate trezi deposedat de el, pentru că n-a fost vândut la valoarea de inventar. Și, de ce nu, confiscate și veniturile/profitul obținut după privatizare, pentru că au fost obținute ca urmare a unei infracțiuni. 

Dacă DNA nu ia acum la cercetat TOATE privatizările, și se oprește la asta, nu face decât să confirme comanda politică. Dacă o face, aruncă în aer economia României. Sigur, poate cerceta doar privatizările cu capital românesc, ceea ce, probabil, i s-a sugerat lui Kovesi. Este o metodă de eliminare a capitalului românesc de pe piață. Asta ar avea efecte economice și sociale devastatoare în timp. Și ar fi fermentul violenței sociale. 

Scoaterea din joc a Antenelor nu înseamnă că se rezolvă problema calității jurnalismului. Și nici problema slăbiciunii politicului. Antenele au fost o supapă de siguranță pentru cei anti-sistem. Care, dacă nu mai există, trebuie înlocuită cumva. Și cum nu are cine o înlocui, tot spre dezordini politice și sociale ne ducem. Iar cei care au crezut că așa rezolvă o problemă, se vor trezi cu una și mai mare: radicalizarea extremă a nemulțumiților de tot felul. Iar opoziția reală a nemulțumiților va fi infinit mai dură și mai periculoasă decât nemulțumirea virtuală a Antenei 3. 

Condamnarea lui Voiculescu este și o lovitură dată democrației. Sistemul nu mai tolerează diferențele de opinie, diversitatea punctelor de vedere, pluralismul politic. Sistemul vrea revenirea la partidul unic și la conducerea totalitară.

băsescu și-a trimis câțiva adversari la închisoare. Dar cu ce preț pentru societate și pentru sistemul politic, pentru democrație? Putem accepta, putem suporta prețul răzbunării lui? Putem fi siguri că nu urmează o escaladare a răzbunărilor? 

Tot felul de tembeli au râs de insistența cu care Ion Iliescu a susținut necesitatea reconcilierii naționale. Mai mult, l-au încurajat pe băsescu să toarne gaz peste focul războiului româno-român. Cu ce rezultate, se vede. Problema este aceea că Ion Iliescu are dreptate: fără reconciliere, fără pace internă, nu putem avea nimic: nici libertate, nici democrație, nici justiție, nici prosperitate. Nici măcar viitor. Nu vrem să învățăm nimic din ceea ce li s-a întâmplat celor din jurul nostru, care au ales confruntarea, pentru a-și rezolva problemele politice și sociale, sau pe cele etnice. 

Mai este posibilă reconcilierea, după zece ani cu băsescu, și după ce statul a ajuns pe mâna unor nebuni precum șefa de la DNA și ăia din servicii, care vor să controleze fiecare aspect al vieții cetățenilor, care vor să conducă prin teroare România? Sigur, nu e teroarea din anii stalinismului. Dar se poate ajunge acolo oricând. Condamnarea lui Voiculescu este un semnal dat tuturor: ”Dacă ăsta, care are bani, un trust media, este apărat de cei mai buni avocați, a fost trimis la mititica, pe voi vă călcăm în picioare ca pe niște râme! Aveți grijă!”

Pentru o societate în care sărăcia este omniprezentă, și supraviețuirea principala grijă a cetățenilor, teama funcționează. Dar doar până la un punct. Așa cum a fost și în anii 80. Mai devreme sau mai târziu vine și explozia socială. Prețul schimbării violente de sistem îl știm. Dacă nu se poate altfel, schimbarea actualului sistem va fi tot violentă. Merită sistemul ticăloșit asemenea preț? Dacă nu se poate altfel, da. Cei mai mulți nu au ce pierde. Așa că nu vor exista mari împotriviri la folosirea violenței, ca instrument al schimbării. 

În loc să alimenteze conflictele, politicienii ar trebui să faciliteze dialogul și să propună românilor un proiect de reconciliere națională, care să permită  o tranziție pașnică de la băsism la normalitate. Ar fi un semn de responsabilitate, dar și o dovadă de existența instinctului de conservare. 
Din păcate nu sunt în stare de așa ceva. Următoarele luni sunt decisive pentru viitorul nostru, ca națiune. Nu știu dacă suntem conștienți de asta. Mai degrabă nu. Și dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla.

2 comentarii:

T-Rex spunea...

E foarte complicat sa semeni concordie in societate, fara o economie care sa poata redistribui cit de cit uniform bogatia. Sunt din ce in ce mai putine state capitaliste care inca mai pot face asta: tarile din nordul si centrul Europei (Suedia, Norvegia, Finlanda, Germania, Austria) si tari Commonwealth (chiar numele e sugestiv pentru scopul acestui grup, bunastarea). Bate insa vintul schimbarii si in zona asta.

Romania se alatura unui alt tip de grup de tari, in care circul inlocuieste painea (sau o suplimenteaza pentru grupul restrins de burtosi de la pupitrul de comanda). Ma uit la media romaneasca si observ cum e ea impartita in tabere de influenta si cum se razboiesc crunt pentru eliminarea reciproca din sondaje, si chiar din emisie. Pentru ca toate apartin unor grupuri de oligarhi cu tentacule politice. Si toate incearca manipularea mintilor romanilor, unele mai mult, altele mai putin. Se mai spun si crimpeie de adevar, si lucruri controversate, dar ele se ineaca in valurile de emotional, de ura si incrincenare. Ti se apleaca sa vezi cit mercenariat exista in media romaneasca.

Apoi te uiti la justitie si vezi cit de partinitoare este, cum se incalca procedurile legale, si cum se face din DNA o institutie cu puteri din ce in ce mai mari, care insa nu raspunde nimanui pentru abuzuri. Mai mult, comanda politica a Justitiei reiese din modul in care ne raportam la factorii externi. Noi nu facem Justitie cu scopul principal de a ne curata ograda, ci de a multumi partenrii externi si de ai asigura ca respectam valorile comune.

Il ascultam pe Diaconescu, fostul consilier si cadidat. El nu vedea nici o problema ca Presedintele l-a pacalit pe Primul Ministru. Ci vedea o problema cum ne vad cei din exterior daca se anuleaza acea intelegere. Astia sunt oamenii "principiali" si "morali" cu care defilam la alegeri prezidentiale?

Economic si social vorbind, Romania e plina de bantustane. Nu insist.

Valeriu Stănescu spunea...

Sunt de acord cu ceea ce ați scris. Dar cu un „amendament”: „băsismul” nu este o putere prin el însuși. Există dovezi indubitabile (inclusiv călcarea în picioare a celor 7 milioane de voturi anti-Băsescu, în cadrul referendumului cunoscut) că fundamentul „băsismului” este suportul interesat al unor forțe din afara țării, în primul rând forța Marelui Licurici.
Închei cu o opinie care, probabil, o să vă supere: vom scăpa de „băsism”, în sensul că Băsescu nu va mai fi la comada (a aproape) tuturor pârghiilor puterii. Dar Marele Licurici rămâne. În locul „băsismului” vom avea „pontismul”. Ponta a făcut suficiente dovezi de fidelitate, de obediență pentru a primi firmanul. Diferența între „băsism” și „pontism” nu va fi de esență: în locul limbajului grogian, vom avea parte de un limbaj mai rafinat, dar pumnul robotic va lovi, în continuare, în capul românului, cu singura deosebire că va fi în mănușă de catifea.
Și, uite-așa, trecerea de la băsism la pontism va salva aparența de democrație, spre menținerea românului în confuzie.