Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

 Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală rușii peste elvețieni, abstracție făcând de banii lor, de vacanțele la ski ale super-bogaților ruși, și de ședințele de bronz montan ale numitului V. I. Lenin?

Hai s-o luăm și altfel: Rusia este însetată de sânge european, și invadează Europa, deși nu știe nimeni ce. Europa, NATO izată, numără peste 500 de milioane de oameni. Cu suciții ăia de britanici, cu tot. La o rată a recrutării de 5%(enormă, până la urma-urmei, Germania, înainte de capitulare, avea o rată de un recrutat în armată la 12 locuitori), ar opune Rusiei circa 25 de milioane de soldați, profesioniști și rezerviști, luați cu arcanul la oaste. Să tăiem din coada vulpii, și să considerăm că valoare militară ”pe bune” au circa 15 milioane. Veți zice, bine, dar sunt răspândiți prin prea multe țări. Ia uitați-vă pe hartă: cât e Europa NATO izată, cât e Rusia europeană.

În acest moment Rusia are circa 750.000 de militari sub drapel, profesioniști și conscriși, și vreo 2,5 milioane în rezervă, și are de acoperit cu ei DOUĂ continente, Rusia fiind întinsă pe 9 fuse orare! Aplicând aceeași rată de recrutare, de 5%, cum spuneam, enormă, la cele 145 de milioane de locuitori, Rusia poate mobiliza cel mult 7 milioane de militari. Cel mai probabil nu mai mult de 5 milioane. Adică nimic, pentru a putea controla 500 de milioane de oameni! Să mai socotim puterea economică și restul? Acele episoade în care, cu excepția WW II, ruși au ajuns mai departe în Europa, recte la Paris, NU a făcut-o singură, ci la invitația, și împreună cu alte puteri europene. Niciodată de una singură. Păruielile cu vecinii nu se pun: au fost, sunt, vor fi. Din unele rusii au ieșit bine smotociți, din altele au ieșit cu adversarii smotociți la fel de bine. E vreo putere cât de cât semnificativă în Europa să nu aibă așa ceva în istoria ei, mai veche sau mai recentă?

Acum, ceva despre viitor. Dacă va fi o confruntare militară serioasă între Rusia și NATO, Europa Occidentală NU va avea prea mult de suferit. Poate chiar de loc. Cel mult vor pierde ceva soldați. Câmpul de luptă va fi în interiorul ”bananei anti-ruse”, formată acum de Finlanda(alți nesăbuiți, care vor suferi grav, ca să le treacă de fericire!), țările baltice, Ele având rolul de a închide flota rusă în Golful finic, și de a amenința Sankt Petersburgul și șantierele navale din nordul Balticii, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, ce mai rămâne din Ucraina,
vor reprezenta ”Grupul Centru” al păruielii, care amenință nu puține unități industriale ruse și din Belarus(m-aș mira facă rușii n-ar fi început evacuarea unor capacități industriale dincolo de Ural, ca în 1941), iar, teoretic, România și Bulgaria, împreună cu Turcia, ar trebui să apere flancul sudic, ăla cu ”Marea Neagră, lac rusesc). Aici lucrurile sunt clare: vor lupta din greu americanii, și ceva pălmași de prin NATO, gen francezii.

”Banana anti-rusă” este fosta trupă a Tratatului de la Varșovia. Pe care URSS nu și-a dorit-o, dar aventurile cu Germania au convins Moscova să își rezerve o zonă tampon, care să dea adâncime strategică apărării URSS. Acum ”Banana” dă adâncime strategică NATO. Asta e, ghinion pentru Rusia! Despre România, numai de bine! Dacă se alege praful de noi, ce contează? O să ne simtă cineva lipsa? Hai să fim serioși!

Așadar Rusia NU va invada Europe, și nici nu va ”reface fostul URSS”. Cât despre un conflict militar care degenerează într-unul nuclear, ce mai contează apartenența la NATO și la UE? Te apără cineva de iarna nucleară? De radiații? Te vor ocoli bombele nucleare și poluarea radioactivă, pentru că ești în NATO? Suntem nebuni, dacă ajungem să credem așa ceva!

Așa că trăiască lupta pentru pace și ciorba de potroace, dreasă cu stronțișoară!

Despre revanșa istorică și inutilitatea ei

 

Despre revanșa ”istorică” a celor din Est, care acum se vede în isteria anti-rusă. Această revanșă este imposibilă! Pentru că toți esticii au schimbat un ”lagăr” cu altul. Nu sunt liberi să ia decizii. Noul stăpân al ”lagărului” îi asmute împotriva vechiului stăpân, deși, dacă e să fim onești, componentele Tratatului de la Varșovia și ale fostei URSS au mai puțină autonomie decizională decât aveau în trecut. Ce fac acum, și nu făceau în vremea URSS, țările baltice. Iar acum au, practic, doi stăpâni, nu doar unul. Adică UE și NATO+SUA. Stăpâni care au, nu de puține ori interese divergente, care le paralizează decizia. Evident, nu au curajul să recunoască asta, dar sigur nu par fericite de statutul lor în noul context. Pericolul rus este doar așa, o scuză pentru lipsa lor de libertate de decizie.

Cazul Poloniei este și mai pilduitor. Iar Polonia nu este un timbru de țară. Cu toate astea a primit ”corecții” din partea UE, câte n-a primit din partea URSS! Corecții care i-au atacat frontal atât interesele, vezi blocarea fondurilor europene(noroc cu criza din Ucraina, dar asta NU înseamnă că a scăpat!), cât și demnitatea! Iar apartenența la NATO o pune într-o situație de insecuritate cum n-a fost în anii Tratatului de la Varșovia. Ghinionul ei este că votul etnic în SUA și-a pierdut importanța, în ceea ce-i privește pe polonezi, vot care a contat în tratamentul acordat de americani Poloniei, în anii războiului Rece. Acum polonezii, generația post WW II, au cam dispărut, fie fizic, fie au fost asimilați. Nu mai sunt mulți polonezi influenți la vârful politicii americane.

De asta nu prea contăm nici în UE, nici în NATO, nici în relația cu SUA. Servitutea este acum mai dură ca în epoca Războiului Rece. Noi, cei din Estul fost socialist, nu mai contăm. Singurii care au înțeles asta cu adevărat, și au acționat în consecință, au fost ungurii. Și bravo lor! N-au făcut din ”revanșa în fața istoriei” un scop în viață, un proiect de viitor. Și să nu uităm ce au însemnat, în relația cu URSS, evenimentele din 1956. Paradoxal, acele evenimente au schimbat natura relației Budapestei cu Moscova. De ce? Nu sunt istoric, și chiar sunt curios să știu ce s-a întâmplat.

Vom trăi mai bine dacă le-o ”tragem” rușilor? Revanșa asta va aduce cu ea mai multă autonomie în deciziile care privesc interesele noastre naționale? Ne vom dezvolta după nevoile noastre, și nu după cele ale ocupanților? Nu vom mai fi tratați ca națiuni de mâna a doua în ”concertul european”? Nu vor mai ”lătra” porunci către noi niște unii precum Ursula sau Timmermans? Vom avea ceva mai mult de spus despre viitorul nostru? Mă tem că nu! Și atunci, la ce bună revanșa? Ce rezolvă ea, concret? Ce rezolvă concret pentru Ucraina construirea unei identități naționale, bazată pe ura față de ruși și pe ucrainizare forțată a minorităților? Să fie suficientă pentru Ucraina acest surogat de revanșă?

Și atunci, la ce bun toată nebunia? Toată frenezia ”pedepsirii rușilor”? Ne permitem prețul acestei revanșe? Pe noi ne-a întrebat cineva dacă vrem revanșa asta? Și atunci, unde-i democrația, unde-s valorile ălea europene, în numele cărora vrem revanșa? Suntem, ca națiuni, mai libere decât în comunism, sau nu? Nu ne interesează asta? Atunci, bine!

PS: ce anume au trădat năucii ăia patru care au mers la Ambasada Federației Ruse? România este în război cu Rusia? Nu, de vreme ce Rusia are încă ambasador la București! Există vreo obligație, rezultată din decizii interne ale UE și ale NATO, care interzic oricui, simpli cetățeni și oficiali, contacte cu cetățeni și oficiali ruși? Dacă da, unde sunt?

După cum gândesc ai noștri, DIICOT ar trebui să le deschidă dosare penale pentru trădare și lui Macron, și lui Erdogan, și lui Scholz, și altora, miniștrilor de externe, șefilor de organizații internaționale, care discută cu liderii ruși! Ce-i prea mult în materie de slugărnicie e prea mult!