Guvernul a dat deja proba imbecilității, neprofesionalismului, nu are nimic concret, cu care să vină în fața Parlamentului, și a poporului, până la urmă. Putem accepta, în ultimă instanță, și austeritatea, dacă are vreun sens, și rezolvă ceva probleme. Austeritatea lui Ceaușescu n-a rezolvat nimic; mai mult, l-a adus în fața unui pluton de execuție. Rămâne să ne spună istoria dacă pe merit, sau nu. Austeritatea cuplului de penibili băsescu-boc n-a rezolvat nici ea nimic. Costurile ei le plătim și acum. De ce ar fi austeritatea lui Iohannis-Cîțu altcumva? Și trebuie să le recunosc și lui băsescu, și lui boc, o reativ bună cunoaștere a fenomenului economic. La dracu! băsescu o învățase din bufuri, cum ar veni, ucenicie la locul de muncă! Plus că au avut pe lângă ei economiști care mai știau carte. Și tot au dat cu mucii în fasole!
Dacă vor să vândă austeritatea cu argumentul ”MuiePSD!”, și-au ales drumul cel mai scurt spre ”eșafod”! Nu poți spune că menținerea echilibrelor macroeconomice, chiar și cu unele artificii, pe care le fac toți, în frunte cu măreața RFG, creșterea puterii de cumpărare a veniturilor, scăderile de taxe și impozite, programele sociale, sunt ”dezmăț”. Împrumuturile lui demente ce sunt? Politici înțelepte?
Cîțu, ca și Iohannis, nu înțelege că este premierul României, adică răspunde de viața TUTUROR românilor. Nu poate privilegia o minoritate îngustă, și discrimina restul cetățenilor.
Se comportă de parcă țara asta este a lui, și face fix ce vrea el cu ea. Nu înțelege că în criză, ca acum, nu poate guverna conflictual, ci doar consensual, că are nevoie de toți cei care pot face lucruri pentru țară, pentru economie, pentru societate. Nu conduci țara cu coafeze, proprietari de firme de pompe funebre, țiitoare, prieteni din bănci, grupuri ilegale de lobby, și cu miștouri de doi bani pe post de politici publice. Dar el nu e decât la nivelul unui trepăduș printr-o filială prăfuită de bancă ce dă târcoale falimentului. Care își ascunde neputința cum poate, cât mai poate.
Una peste alta, atât s-a putut cu votul nostru. Poate ne mai gândim și la responsabilitatea fiecăruia dintre noi în legătură cu eșecul nostru ca națiune, ca societate, la imposibilitatea unei minime solidarități naționale și sociale.
