Nu știu, nu sunt economist. Treaba mea e să-mi folosesc neuronu, din când în când, să văd dacă mai înțeleg pe ce lume trăiesc. Nu dau lecții nimănui, dar nici nu mă omor după lecții servite pe principiul ”Ce știi tu, bă?”
Acestea fiind zise, neuronu îmi spune câteva lucruri care, fără falsă modestie, pot fi considerate de bun simț. S-o luăm cu începutul, anii 1960, când natura muncii începe să se schimbe radical, pe fondul schimbărilor tehnologice. Este o schimbare care nu se rezumă doar la creșterea importanței-și numărului de angajați, creștere pe care o plătim, în mare parte, acum, în criza asta sanitară-sectorului serviciilor, care vine la pachet cu o flexibilizare a muncii, dar și cu o precarizare a ei, ci ei i se adaugă lucrul cel mai important: creșterea bugetului de timp liber de care beneficiază angajații, pe fondul creșterii productivității muncii.
Se naște ceea ce eu numesc ”economia timpului liber”. Explodează turismul, pe fondul democratizării serviciilor de transport aerian, care nu mai este rezervat unor elite economice, politice și sociale. Cresc, calitativ, dar și cantitativ, grație investițiilor publice masive, infrastructurile de transport rutier și feroviar. Se pun bazele sistemelor de transport feroviar de mare viteză. Explodează și industria parcurilor de distracții, care angajează sute de mii de oameni, din cele mai diverse domenii. Apar și se dezvoltă marile circuite de festivaluri culturale: cinema, teatru, operă, balet, muzee, expoziții. Sportul, la modul general, devine, la rândul lui, o industrie. Care, anul trecut a însemnat, numai în SUA, 75 de miliarde de dolari, cifră de afaceri.
Tot acum sectorul audio-video devine cu adevărat o industrie, care depășește industria cinematografică, așa cum se structurase ea în jurul modelului Hollywood. Asta înseamnă, ca nevoi de personal, un salt nu doar cantitativ, ci și calitativ, care implică mari schimbări și în sistemele de educație. Televiziunea cere și mai mult personal calificat, fie tehnic, fie de creație.
Consumul de bunuri ”culturale”, să le spunem așa, crește foarte mult, pe măsură ce apar noi și noi progrese tehnologice. Dar principalul motor al creșterii îl reprezintă creșterea bugetului de timp liber. Care buget devine un soi de adaos la venit. Este o schimbare de fond, pe care abia acum o înțelegem corect.
Ei bine, ridicolul situației actuale este acela că, deși bugetul de timp liber a crescut enorm-la dracu, vreo 2,5 miliarde de speriați stau în casă, și fut timpul!-industria timpului liber NU mai există! Oferta ei este zero! Mi-e greu să vă spun cât făcea, din PIB ul mondial, această industrie. Dar sigur depășește multe sectoare ale producției de bunuri industriale și agricole.
Ei bine, mi-e greu să-mi imaginez cum, și mai ales cât de repede, poate fi repornită industria asta. Și cu ce costuri. Pentru că ea este foarte greu de reconvertit și de restructurat, reconversia forței de muncă nu e deloc simplă, și nimeni nu știe cât poate dura. Așa că schimbările economice structurale sunt cu dus și întors. Asta ne spune impasul în care se află economia timpului liber...
